Volumul pe care vi-l recomand azi a fost desemnat Cartea Anului 2013. Deşi nu mai fac parte din juriul revistei "România literară" care decernează acest premiu, în fiecare an, când se anunţă nominalizările, mă gândesc pentru care dintre ele aş fi pledat. Anul acesta alegerea mea a fost cartea Adrianei Babeţi şi tare m-am bucurat că a întrunit voturile juriului. Desigur, e greu să compari un volum de poeme cu un roman, un eseu, o carte de memorialistică sau un studiu (ca să nu mai vorbesc de o traducere, care nu are ce să caute pe listă dacă nu e vorba de o operă importantă şi foarte dificil de echivalat). Opţiunea a fost cu atât mai complicată cu cât şi amintirile lui Paul Cornea în dialog cu Daniel Cristea Enache din volumul "Ce a fost. Cum a fost", şi cartea autobiografică a Anei Blandiana, "Fals tratat de manipulare", titluri de referinţă de acum înainte pentru memoria colectivă românească, ar fi meritat din plin premiul, dacă hazardul apariţiilor nu le-ar fi pus la concurenţă cu Amazoanele.
Ceea ce face însă din eseul de peste 700 de pagini al Adrianei Babeţi o carte unică în lume nu e doar folosirea unei uriaşe bibliografii (cuprinzând beletristică, lucrări istorice, filosofice, geografice, medicale, precum şi o mulţime de studii critice care au legătură cu tema), ci şi modul captivant în care spune povestea amazoanelor, cu strategii narative, spirit ludic, implicare subiectivă ce ţin de arta prozatorului şi arta seducţiei cititorului comun.
Pentru cei care nu ştiu, trebuie spus că Adriana Babeţi este profesoară de literatură comparată la Universitatea de Vest din Timişoara, dar şi o talentată scriitoare şi publicistă, un om care de mulţi ani pune suflet, pasiune şi generozitate în tot ce face şi care a dus la capăt cu multă muncă dar şi cu bucurie proiecte vaste. O erudită fermecătoare, fără nimic belferesc, care şi-a perfecţionat în timp reţeta proprie de a instrui delectând. De aceea cărţile ei pot fi citite cu profit intelectual şi cu plăcere de orice amator de istorii bine povestite.
Nu întâmplător cărţoiul pe care vi-l semnalez azi se subintitulează O poveste. O poveste lungă, întinsă pe 2500 de ani, ce pleacă de la mitul antic al femeilor războinice şi traversează secolele până azi, când eroinele bătăioase-bătăuşe din seriale TV şi filme comerciale sunt atât de populare. Documentarea exhaustivă e topită într-o naraţiune cu tactici şi strategii militare, "materia" fiind structurată în capitole intitulate Atac, Incursiune, Contraatac, Încercuire, Asalt, Parada, Retragere. Spiritul jucăuş, umorul şi subiectivităţile asumate condimentează delicios cercetarea academică. Fascinată de tema femeilor luptătoare, de care nu s-a îndurat să se despartă timp de vreo trei decenii, descoperind mereu alte şi alte surse, Adriana Babeţi a adunat, cu grija de a nu omite ceva notabil, cam tot ce avea, direct sau indirect, legătură cu amazoanele. Şoarece de bibliotecă scormonind cu zel după informaţii, entuziasmată de descoperiri pe care ni le pune pe tavă în modul cel mai simpatic şi dezinhibat, profesoara-povestitoare are şi numeroase idei originale, momente de graţie, militantisme în limitele bunului simţ, ilustrate cu relaţionări şi istorii la care fără ea n-am fi ajuns în veci. Construită şi scrisă pe cât de inspirat pe atât de temeinic, Amazoanele. O poveste e mai mult decât premianta anului 2013, e o carte pentru totdeauna, care - sunt convinsă - va fi apreciată, prin traduceri, şi în ţări cu veche tradiţie culturală.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
