SCRISORI DE LA CITITORI

Un îndemn

Dragii mei prieteni,
Vă numesc aşa, pentru că sunteţi alături de sufletul meu în fiecare săptămână. Se apropie ziua de 8 Martie şi fiindcă fiecare mamă aşteaptă un cadou, am vrut să ofer şi eu unul, tuturor mamelor. E un cadou mai neaşteptat, un pic trist, dar care sper eu să le fie de folos.
Acum doi ani eram o mămică fericită, cu doi copii minunaţi, pentru care ardeam cu toată forţa sufletului meu. Un băiat şi o fată care-mi luminau zilele cu isteţimea lor, cu prietenia care se legase între ei, cu cuminţenia lor. Îmi făcusem planuri mari, aşa cum orice mamă îşi face. Îi îndru­mam şi îi ţineam din scurt, dorindu-mi să fie un exemplu pentru cei din jur. Mai ales băiatul, care fiind mai mare, trebuia să fie un exemplu şi pentru sora lui. În fiecare zi ne îmbrăţişau, când mă aducea soţul de la serviciu (îmbrăţişări de grup, cum glu­mea fetiţa) şi amândoi, şi eu, şi soţul meu, parcă pri­meam puteri de la ei ca să o luăm de la capăt a doua zi. Nimic nu părea să umbrească fericirea noastră. Ne iubeam, eram sănătoşi, ne permiteam, în limite rezonabile, să le satisfacem dorinţele lor co­pilăreşti de a le cumpăra câte ceva sau de a-i plimba pe unde-şi doreau. Chiar dacă eu aveam unele probleme de sănătate, nu m-am plâns nicio­da­tă, doar mă rugam la Dumnezeu să mă lase să-mi mai cresc copiii, până vor fi pe picioarele lor. Şi-mi făceam planuri de viitor. Niciodată nu mi-a trecut prin cap că toate planurile se vor nărui în două săptămâni. La 13 zile după ce băiatul nostru, mândria noastră, împlinea 13 ani, brusc, s-a simţit rău şi am aflat cu groază că are leucemie. N-a re­zistat decât două săptămâni, şi pe data de 13 fe­bruarie l-am înmormântat. Cu tot cu visele noastre, cu tot cu sufletul nostru. Am rămas parcă pustii dintr-o dată, şi noi, şi fetiţa noastră, care mă întreba întruna: "De ce? De ce a plecat?". Ştiţi ce ne doare cel mai tare? Că n-am avut timp să ne dăm seama ce ni se întâmplă. Că n-am avut timp să-i arătăm cât de disperat de mult îl iubeam. Şi, mai ales, că am irosit atât de mult timp pentru tot felul de nimicuri care până atunci ni se păreau impor­tan­te. În nici un minut din viaţa lui nu mi-am închipuit că o să-l pierd. Nici o secundă nu mi-am imaginat că va veni o zi în care n-o să-i mai sărut obrajii roşii şi bucălaţi de sănătate. Deşi au mai fost întâmplări nefericite în jurul nostru, ni­cio­dată nu am crezut că şi nouă ni se poate întâmpla. Mi-a spus un preot să nu-i mai cer socoteală lui Dum­nezeu, pentru că puii noştri nu sunt de fapt ai noş­tri. Ne sunt trimişi ca un dar pentru noi şi suntem datori să-i în­gri­jim. Mi-aş fi dorit să fi aflat asta la timp, să nu-l mai fi certat când se răsfăţa uneori prea mult, să-l fi lăsat să-mi plângă pe umăr fără să-l învăţ că bărbaţii nu plâng, să-l fi lăsat să chiulească uneori de la şcoală când avea chef, să stea, pur şi simplu, o zi în cuibul lui, fără să-mi pese ce lecţii pierdea în ziua aceea. Mi-aş fi dorit să ştiu la timp că ziua de mâine poate să nu mai fie, nu doar pentru părinţi, ci şi pentru copii. Să fi trăit în fiecare zi bucuria că-l am, ca şi cum ar fi fost ultima zi, dar fără să mă doară cum mă doare acum. Nu doresc nici unei mame să-şi caute copilul, cu ochii, în fiecare zi, în orice copil pe care-l vede şi să nu-l mai găsească niciodată, dar le-aş dori să nu irosească nici o zi din viaţa copiilor lor fără să se asigure că pe lângă mâncare, haine şi ce le mai trebuie, să le spună şi cât de mult îi iubesc, să le sărute mânuţele, obră­jorii, să-i îmbrăţişeze, cât ar fi ei de mari, chiar şi cu riscul de a-i răsfăţa. Şi să-i mulţumească lui Dum­­nezeu că au pe cine răsfăţa. Mi-a spus băiatul meu, de un 8 Martie, fericit: "Ma­mă dragă/ Viaţa toată/ Mi-ai făcut-o minu­na­tă/ Nu pot să te răs­plătesc/ Dar îţi spun că te iubesc". Cât de mult aş vrea să dau anii înapoi şi să-i fac copilului meu fiecare zi minunată, aşa cum scria el.
Când am aflat că voi mai avea un copil, la un an după ce l-am pierdut pe băiat, m-am rugat la Dum­nezeu să-mi mai dea o şansă. Să-mi mai dea un bă­iat pe care să-l iubesc aşa cum n-am ştiut să-l iu­besc pe celălalt băiat. Mi-a îndeplinit Dumnezeu dorinţa şi-i mulţumesc din suflet că, atât fata, cât şi cel mic, ne mai dau puterea să zâmbim.
Cu dragoste şi recunoştinţă, pentru câtă alinare în suflet aduceţi, Prietena voastră,

L.