Volumul pe care vi-l recomand azi a fost desemnat Cartea Anului 2013. Deși nu mai fac parte din juriul revistei "România literară" care decernează acest premiu, în fiecare an, când se anunță nominalizările, mă gândesc pentru care dintre ele aș fi pledat. Anul acesta alegerea mea a fost cartea Adrianei Babeți și tare m-am bucurat că a întrunit voturile juriului. Desigur, e greu să compari un volum de poeme cu un roman, un eseu, o carte de memorialistică sau un studiu (ca să nu mai vorbesc de o traducere, care nu are ce să caute pe listă dacă nu e vorba de o operă importantă și foarte dificil de echivalat). Opțiunea a fost cu atât mai complicată cu cât și amintirile lui Paul Cornea în dialog cu Daniel Cristea Enache din volumul "Ce a fost. Cum a fost", și cartea autobiografică a Anei Blandiana, "Fals tratat de manipulare", titluri de referință de acum înainte pentru memoria colectivă românească, ar fi meritat din plin premiul, dacă hazardul aparițiilor nu le-ar fi pus la concurență cu Amazoanele.
Ceea ce face însă din eseul de peste 700 de pagini al Adrianei Babeți o carte unică în lume nu e doar folosirea unei uriașe bibliografii (cuprinzând beletristică, lucrări istorice, filosofice, geografice, medicale, precum și o mulțime de studii critice care au legătură cu tema), ci și modul captivant în care spune povestea amazoanelor, cu strategii narative, spirit ludic, implicare subiectivă ce țin de arta prozatorului și arta seducției cititorului comun.
Pentru cei care nu știu, trebuie spus că Adriana Babeți este profesoară de literatură comparată la Universitatea de Vest din Timișoara, dar și o talentată scriitoare și publicistă, un om care de mulți ani pune suflet, pasiune și generozitate în tot ce face și care a dus la capăt cu multă muncă dar și cu bucurie proiecte vaste. O erudită fermecătoare, fără nimic belferesc, care și-a perfecționat în timp rețeta proprie de a instrui delectând. De aceea cărțile ei pot fi citite cu profit intelectual și cu plăcere de orice amator de istorii bine povestite.
Nu întâmplător cărțoiul pe care vi-l semnalez azi se subintitulează O poveste. O poveste lungă, întinsă pe 2500 de ani, ce pleacă de la mitul antic al femeilor războinice și traversează secolele până azi, când eroinele bătăioase-bătăușe din seriale TV și filme comerciale sunt atât de populare. Documentarea exhaustivă e topită într-o narațiune cu tactici și strategii militare, "materia" fiind structurată în capitole intitulate Atac, Incursiune, Contraatac, Încercuire, Asalt, Parada, Retragere. Spiritul jucăuș, umorul și subiectivitățile asumate condimentează delicios cercetarea academică. Fascinată de tema femeilor luptătoare, de care nu s-a îndurat să se despartă timp de vreo trei decenii, descoperind mereu alte și alte surse, Adriana Babeți a adunat, cu grija de a nu omite ceva notabil, cam tot ce avea, direct sau indirect, legătură cu amazoanele. Șoarece de bibliotecă scormonind cu zel după informații, entuziasmată de descoperiri pe care ni le pune pe tavă în modul cel mai simpatic și dezinhibat, profesoara-povestitoare are și numeroase idei originale, momente de grație, militantisme în limitele bunului simț, ilustrate cu relaționări și istorii la care fără ea n-am fi ajuns în veci. Construită și scrisă pe cât de inspirat pe atât de temeinic, Amazoanele. O poveste e mai mult decât premianta anului 2013, e o carte pentru totdeauna, care - sunt convinsă - va fi apreciată, prin traduceri, și în țări cu veche tradiție culturală.