TIA ŞERBĂNESCU - "Instabilitatea politică va mai dura"

Analiza politică a lunii FEBRUARIE

"Ruperea USL, un divorţ aşteptat"

- Uniunea Social-Liberală (USL) s-a rupt, în­tr-un final, în mod oarecum previzibil. PNL a trecut în opoziţie. Vă rugăm să reamintiţi cititorilor noştri, reperele acestui divorţ. Cum s-a ajuns aici?

- Deşi ruperea USL era anunţată cam de când s-a născut, momentul producerii acesteia nu l-a intuit ni­meni. Comentatorii politici opinau că PNL se va se­pa­ra de PSD după alegerile europarlamentare. Pe Vic­tor Ponta, în mâna căruia era decizia, de fapt, abia atunci l-ar fi aranjat mai bine, pentru că i-ar fi lăsat astfel mai puţin timp de opoziţie lui Crin Antonescu, până la alegerile prezidenţiale. Ceva a grăbit, însă, un deznodământ aşteptat. Partidele din USL nu au fost luate pe nepregătite. Dovadă că PSD nici nu s-a ocu­pat de guvernare în ultimul an, ci de racolarea de par­lamentari de la PDL şi PP-DD şi de negocieri cu UDMR, pentru a-şi asigura o majoritate parlamentară şi fără PNL. Pe scurt, o simplă formalitate, cum era în­locuirea - cerută chiar de PNL - a unor miniştri li­berali, deveniţi cam prea apropiaţi premierului Victor Ponta, şi numirea ca ministru de Interne şi vice­pre­mier a lui Klaus Iohannis, a dus, după trei săptămâni de false negocieri, la retragerea PNL de la guvernare. Înainte de asta, PSD a creat o altă alianţă electorală, Uniunea Social-Democrată (USD), împreună cu PC şi UNPR, două partiduleţe-satelit. Înfiinţarea USD a fost pentru PNL semnul indubitabil că PSD nu vrea, cu adevărat, să-l susţină la preşedinţie pe Crin Anto­nes­cu şi că liberalii vor fi basculaţi de la guvernare, la mo­mentul potrivit. De altfel, era limpede de la în­ceput că PSD, partidul cel mai mare din ţară şi cu un or­goliu proporţional, nu va accepta să sprijine la pre­şe­dinţia statului un liberal sau orice alt candidat din afara sa. Tradiţia este ca preşedintele partidului să candideze şi la preşedinţia ţării. Că PSD a pierdut ale­gerile prezidenţiale din 2004 încoace este altă discu­ţie, dar ambiţia de a avea din nou candidat este evi­dentă. Exista o puternică presiune din interior, ca PSD să aibă propriul candidat.

- De ce credeţi că PNL s-a dovedit de data aceas­ta inflexibil? Miza numirii lui Iohannis vicepremier era chiar atât de importantă, ori a fost un pretext pen­tru scindarea USL, dorită, deopotrivă, şi de libe­rali?

- Cred că a fost picătura care a umplut paharul. S-au acumulat nemulţumirile, până când nu a mai fost posibilă nicio înţelegere. La fel de bine ne putem în­tre­ba: dacă pentru liberali nu era mare lucru să re­nun­ţe la numirea lui Klaus Iohannis ca vicepremier, ce capăt de ţară era pentru Ponta să facă, totuşi, această numire? Până la urmă, niciunul dintre cele două par­tide principale ale USL nu mai voia să persiste în aceas­tă alianţă, dar fiecare a vrut să pară cel părăsit, iar celălalt să achite cheltuielile de divorţ sau de în­mor­mântare, cum vreţi s-o luaţi. N-ar trebui însă să ne mire atât destrămarea USL... Este aproape o fatalitate ca orice alianţă între partidele româneşti să aibă ter­men redus. Şi Convenţia Democratică s-a destrămat, la un moment dat, după câştigarea alegerilor, la fel şi Ali­anţa Dreptate şi Adevăr şi, la fel, "Pactul pentru Ro­mânia" dintre PDL şi PSD, din 2009. Mulţi re­gre­tă sfărâmarea "speranţei" numită USL. Dar nu văd de ce. Pentru că o alianţă-mamut, cu o susţinere în Par­la­ment de peste 70% (nu dată de electorat, ci în bună măsură de traseismul politic) a ratat toate obiectivele importante pe care şi le-a propus: de la modificarea Constituţiei, până la privatizarea strategică a unor fir­me de stat. Cu o asemenea majoritate, USL n-a cons­truit nimic, ci numai a introdus noi taxe, le-a mărit pe cele vechi şi a întreţinut un mediu politic toxic, bazat pe ură. Dar să vedem şi o parte bună a situaţiei: prin desfiinţarea USL, Victor Ponta îşi mai pierde din siguranţa de sine care îl îndeamnă la abuzuri, iar prin Parlament nu vor mai putea trece aşa uşor tot felul de legi ticluite pentru clientela politică.

"Ar trebui ca SUA, UE şi NATO să-şi dovedească puterea"

- PSD şi-a găsit aliaţi pentru a trece un nou guvern prin Parlament. Putem fi, totuşi, liniştiţi, în privinţa stabilităţii politice din ţară, într-un moment în care la graniţe se anunţă război?

- Din păcate, continuă instabilitatea politică, ma­nifestă de o lună de zile, de când se tot discută despre noi miniştri în guvern şi de când orice mişcare a în­gheţat în ministerele vizate pentru înlocuirea şefilor. S-au tras sfori, nu s-a guvernat (asta în cazul că am ad­mite că USL a guvernat vreun moment de când a ajuns la putere). Nesiguranţa se perpetuează, pentru că miniştrii nou votaţi în Parlament nu primesc încă man­­datele de la preşedintele statului. Există un con­flict instituţional pe motive constituţionale între pre­şedinţie şi guvern. Prin urmare, instabilitatea po­litică va mai dura, cel puţin până când vom avea un nou gu­vern instalat legal la Palatul Victoria.

- Oare liderii USL nu ştiau că în Ucraina este o situaţie explozivă, care ar putea duce la război civil sau chiar la un conflict armat în regiune? Nu aveau informaţii despre ce ar însemna ca România să nu aibă un guvern funcţional, în condiţiile apariţiei unor ameninţări la graniţele sale? Şi dacă ştiau toate acestea, de ce n-au amânat răfuiala lor?

- Sigur că ştiau, fie şi măcar pentru că stau mai mult prin studiouri de televiziune şi ar fi putut vedea acolo ce se întâmplă în Ucraina. Şi ar trebui să le fie şi lor clar că situaţia din Ucraina ne afectează şi pe noi, chiar dacă nu ne este ameninţată integritatea teri­to­rială. Este ca şi cum s-ar bate vecinii din apar­ta­men­tul de lângă noi. Zgomotul şi furia tot ne deranjează, chit că nu ni se dă foc la uşă. Dar este mai grav de atât, căci Rusia a invadat un stat suveran! Conflictul se poate extinde şi în Transnistria, şi în Republica Mol­do­va. Oricum, această înfruntare de forţe armate din­tre Rusia şi Ucraina complică situaţia în toată Eu­ropa, iar de aici vine un alt şir de consecinţe şi pentru noi. În acest context, era nevoie de o mai mare res­pon­sa­bi­litate din partea politicienilor români. Dar când au avut-o, oare? Slavă Domnului că speranţele pentru soluţionarea paşnică a neînţelegerilor dintre Ucraina şi Rusia nu stau în politicienii români, ci în cei de la Washington şi Bruxelles, deşi, sub adminis­traţia Oba­ma, SUA au devenit foarte îngăduitoare cu Ru­sia, iar politica externă a UE pare cam confuză. Ar trebui ca SUA, UE şi NATO să-şi dovedească puterea acum şi să-şi bine merite, astfel, speranţele puse în ele de atâ­tea state. Dacă nu intervin să oprească o agre­siu­ne a Ru­siei asupra unui stat suveran, semnalul e foarte prost. Ne putem gândi că toţi suntem fără apă­rare în faţa Rusiei şi că eforturile făcute pentru ade­rare la UE şi NATO şi banii plătiţi pentru funcţio­na­rea acestora sunt degeaba. SUA, UE şi NATO nu trebuie să mai în­târzie deloc. Să nu facă precum pom­pierii aceia care ajung prea târziu şi, dintr-o casă în­treagă, mai sal­vea­ză un dulap.

"Dispariţia USL va costa şi PSD, şi PNL"

- Cine câştigă şi cine pierde de pe urma despăr­ţi­rii liberalilor de socialişti?

- Amândouă partidele pierd. Dintr-un divorţ, am­bii soţi ies mototoliţi. Chiar dacă zici că te-a înşelat şi te-a bătut nenorocitul, tot ai şi tu partea ta de vină, că l-ai luat sau că ai răbdat până atunci. PSD s-a auto­vic­ti­mizat, făcând pe sedusa şi abandonata, dar tot pică prost. PSD are însă un potenţial de manipulare me­dia­tică mult mai mare şi încă un atu: premierul, care deţine pâinea şi cuţitul. Deci, PSD e în poziţia de a-şi diminua pierderile. Şi a şi făcut-o, propaganda func­ţionând la capacitate maximă. A apărut deja un son­daj de opinie, în care PNL şi Antonescu s-au pră­buşit în prăpastia opţiunilor de vot, în schimb PSD e pe la 42%, triumfător. Asta nu înseamnă că nu va veni un moment când toate acumulările negative, de la te­le­gu­vernarea lui Ponta, până la ruperea USL, se vor con­tabiliza în contul PSD. Victor Ponta a intrat pe o pan­tă descendentă şi e conştient că este posibil să tot sca­dă în preferinţele electoratului. De aceea ezită să can­dideze la preşedinţie, deşi este încă cel mai bine pla­sat în sondaje. Ponta ştie că, dacă va pierde ale­ge­rile prezidenţiale, va pierde tot. Dacă va fi numit un pre­şe­dinte al statului de la alt partid, e foarte pro­babil să nu mai fie menţinut ca premier.

- Călin Popescu Tăriceanu, fost preşedinte al PNL şi fost premier, a părăsit partidul şi a încercat să se alăture guvernării PSD. Ce l-a determinat să facă această mişcare sinucigaşă politic?

- Cea mai nevinovată supoziţie este că prostia. La celelalte nu vreau să mă gândesc. Se spune că atunci când două lucruri se întâmplă deodată, este vorba de co­in­cidenţă, iar când se întâmplă trei, este o conspi­ra­ţie. Ei, aici sunt vreo trei, prin urmare poţi să pre­supui orice. Dar nu vreau să-l bănuiesc pe Tări­cea­nu mai mult decât de un gest extrem de scârbos, poa­te chiar cel mai scârbos din ultimii 25 de ani, deşi au fost foarte multe şi e greu să faci un clasament. De ce? Pentru că vine de la o persoană de la care totuşi nu te aşteptai, deşi Tăriceanu a făcut multe nefăcute. În anii '90, a rupt PNL şi s-a dus lângă FSN, pe urmă, în anii 2000, a rupt Alianţa DA şi a dat PDL afară de la guvernare, apoi l-a suspendat din funcţie pe pre­şe­dintele Traian Băsescu, care îl numise premier. Cu toate acestea, avea o imagine bună în continuare, de tip elegant, de june prim, la a treia tinereţe şi la a şasea căsătorie... Una peste alta, avea un aer de actor bătrân, dar simpatic, care a jucat câteva roluri interesante în tinereţe. Acum, însă, după ce Delegaţia Permanentă a PNL a votat cu o majoritate covârşitoare ieşirea din USL şi de la guvernare, gestul domnului Tăriceanu de-a merge de unul singur la Ponta, să-şi ofere ser­vi­ciile, este foarte scârbos. Mulţi l-au suspectat că l-a lovit senilitatea, că a avut un atac cerebral, că a dat în Alzheimer... Eu cred că a fost criza supremă a lipsei de caracter a domniei sale. După care, a anunţat că fa­ce şi un partid: Partidul Reformator Liberal (PRL). Vor­ba aia: când o face plopul pere şi răchita mic­şu­ne­le, atunci va face şi d-l Tăriceanu un partid. A fost pe­ni­bil! Victor Ponta a agreat această dezertare şi a de­clarat, chiar, că Tăriceanu ar putea fi candidatul USL la preşedinţie. Ba, a mers până într-acolo cu pierderea de sine, încât a vorbit despre un tandem Tăriceanu-Ponta. Probabil că a vrut să mimeze existenţa USL în continuare, înlocuind PNL cu PRL şi pe Antonescu cu Tăriceanu. Noroc că l-a trezit Liviu Dragnea, care a spus că PSD nu poate face alianţe cu persoane fi­zi­ce.

"În 25 de ani, în care s-a aflat în cea mai mare parte la guvernare, UDMR n-a făcut nici măcar un podeţ, construit pe dreapta, cum intri în Harghita"

- Pentru a guverna, PSD are nevoie de UDMR, iar UDMR nu vine niciodată gratis "în ajutor". Ce va mai obţine partidul maghiarilor de această dată?

- UDMR a cerut un post de vicepremier, două de mi­niştri, trei de prefecţi în judeţe unde maghiarii sunt ma­joritari, vreo opt de secretari de stat şi mai multe de şefi de agenţii guvernamentale. De asemenea, UDMR are pretenţii legislative: să fie adoptat statutul mino­ri­tăţilor în varianta sa, să se introducă limba maghiară în domeniul sănătăţii, să fie atârnat şi steagul secuiesc pe instituţiile din Harghita, Covasna şi Mureş. Deci, scump! Faţă de cererile astea, pretenţia PNL, cu Io­hannis ministru de Interne şi vicepremier era o ba­ga­telă. În plus, solicitările UDMR modifică progra­mul de guvernare, ceea ce obligă guvernul să treacă no­ul program prin Parlament. Aşa a şi început o luptă pe articolele din Constituţie, între guvern şi preşe­dinţie. Victor Ponta invocă articolul 85, care se referă la remanierea guvernului şi care spune că e suficient ca premierul să meargă în Parlament pentru validarea noilor miniştri; Traian Băsescu invocă articolul 102, unde scrie clar că guvernul funcţionează pe baza programului de guvernare aprobat de Parlament. Prin urmare, Victor Ponta ar trebui să solicite să fie de­sem­nat premier din partea noii construcţii politice (PSD, PC, UNPR plus UDMR) şi să alcătuiască un nou guvern, care să-şi asume în Parlament noul pro­gram. Dar Ponta ştie că nu ar mai fi desemnat pre­mier de către preşedintele Traian Băsescu, aşa încât încearcă să scape numai cu o vizită în Parlament, unde şi-a aranjat majoritatea. Din păcate, această pre­zenţă costisitoare şi consumatoare de energii a UDMR la guvernare nu se anunţă profitabilă deloc pentru ţa­ră. În 25 de ani în care s-a aflat în cea mai mare parte la guvernare, UDMR n-a făcut nimic. Liderii săi nu se pot lăuda nici măcar cu un podeţ construit pe dreapta, cum intri în Harghita.