- De ce vi se pare neaşteptată rectitudinea justiţiei româneşti? Este aceeasi justiţie care l-a trimis pe Adrian Năstase la închisoare de două ori şi nu l-a cruţat nici pe ministrul liberal Relu Fenechiu, ca să nu mai vorbim de condamnările cu suspendare pronunţate în cazul altor nume sonore, cum ar fi Tudor Chiuariu, de pildă. Este adevărat că nu a trecut încă testul procesului Dan Voiculescu, deşi o condamnare există şi în acest caz, în primă instanţă. Este adevărat că procesul transferurilor din fotbal a durat şapte ani şi returnarea dosarului la DNA la un moment dat a putut sugera că instanţa ar fi dorit muşamalizarea cazului, dar iată că până şi Curtea de Apel Bucureşti, instanţă uneori contestată de reformişti, s-a dovedit imună la presiunile mafiei fotbalului. Potrivit fostului şef al Fiscului, Sebastian Bodu, care a făcut prima sesizare în justiţie, tergiversarea dosarului s-a datorat cârdăşiei dintre "greii fotbalului" şi politicieni, care primeau bilete şi călătorii gratuite la meciurile echipelor, precum şi oportunităţi de a-şi spori capitalul de imagine. Nu cred totuşi că publicul românesc, aşa emoţional cum este, se va lăsa înşelat de mesajele postate de MM Stoica pe Facebook, potrivit cărora ar fi fost condamnat "la ordin". Până la urmă, preşedintele Băsescu s-a dovedit un suporter al Stelei, nu un prigonitor al ei. Totodată, nu cred că personaje ca Ion şi Victor Becali, Ion Pădureanu, Gigi Neţoiu sau chiar domnii Stoica şi Borcea, se bucură de prea multă simpatie. Un personaj similar, Dinel Staicu, nu a stârnit nici un pic de compasiune când a fost condamnat. Poate Gică Popescu să fie compătimit, dar nu cred că va ieşi cineva în stradă pentru el, căci suporterii ştiu prea bine că marii mafioţi nu sunt jucătorii, ci impresarii şi managerii de cluburi, fapt dovedit cu prisosinţă de absenţa de pe lista inculpaţilor a unor personalităţi reale ale fotbalului românesc, precum Gheorghe Hagi şi Dan Petrescu, de pildă. De altfel, judecând după primele reacţii ale presei, cred mai degrabă că opinia publică salută sentinţele pronunţate de CAB, ca pe un început al însănătoşirii fotbalului românesc. Să nu uităm că fotbalul nostru este în declin de ani buni, mai concret, de când a încăput pe mâna clanurilor de tip mafiot, care au distrus nu numai cluburile, ci şi echipa naţională, ceea ce deplânge orice iubitor de fotbal (ca mine, de pildă!). Sigur că "mai e mult până departe" şi nu crede nimeni că asanarea fotbalului începe de azi, căci cancerul corupţiei care macină România are mai multe metastaze fotbalistice, dar este foarte probabil ca, după condamnările din dosarul transferurilor, afaceriştii dubioşi să se gândească de două ori înainte de a purcede la tranzacţii ilegale. De îngrijorat, aşadar, nu ar trebui să ne îngrijoreze, decât planurile guvernului Ponta, mai ales după cooptarea UDMR, de a submina eficienţa şi independenţa DNA şi a instanţelor, căci o revenire la situaţia de dinainte de 2005 în justiţie ar fi fatală, nu numai pentru statul de drept, ci şi pentru... fotbalul românesc.
- Înfricoşător şi nedrept prin cinismul său, scenariul ocupării Crimeei de către Rusia mai scoate în scenă un aspect dureros: neputinţa Uniunii Europene faţă de agresivitatea lui Putin. În loc de măsuri, au fost doar reacţii de cabinet, declaraţii. Visul nostru european să fie un castel de nisip?
- Ca să scurtez demonstraţia într-o problemă extrem de complexă, vă întreb dacă ar fi trebuit ca UE să declare război Rusiei sau să trimită trupe în Crimeea? Sigur că nu. Aceste trupe comune nici nu există, iar NATO, care asigură de facto apărarea Europei până la Prut, nu are nici un temei să intervină militar, într-un stat care nu este membru al Alianţei, cum nu este, de altfel, nici membru al UE. Să nu uităm totodată că fuga lui Ianukovici în Rusia a avut loc, după ce trei miniştri de externe din UE, prezenţi la Kiev, l-au obligat să semneze un acord prin care renunţa la violenţă. Calea europeană este calea dreptului internaţional, a negocierii şi a dialogului - o cale mai puţin spectaculoasă, adesea frustrantă, dar fidelă valorilor UE, organizaţie creată după cea mai oribilă confruntare militară a secolului XX, tocmai pentru a promova colaborarea economică şi politică. De altfel, chiar dacă au fost întârziate, reacţiile liderilor europeni, în frunte cu Angela Merkel, au fost ferme şi principiale. Până şi preşedintele Obama şi-a întors spre Europa privirile aţintite obsesiv spre China, propunând o misiune de monitorizare în Crimeea şi un dialog cu Moscova. Observatorii militari occidentali au sosit deja la Kiev.
Acestea fiind zise, este incontestabil că liderii europeni nu au fost pregătiţi pentru o confruntare cu un lider atât de "dur, inteligent şi profund cinic", cum l-a caracterizat "Financial Times" pe Vladimir Putin; nu s-au gândit probabil nici o secundă că vor fi nevoiţi să contracareze discursul sardonic şi neruşinat al fostului KGB-ist, care a afirmat senin că în Crimeea nu ar fi intervenit armata rusă, ci doar nişte "forţe de autopărare", însufleţite de dragostea pentru fraţii ruşi de pretutindeni. Criza din Ucraina a arătat că "împăratul e gol", adică UE nu are de fapt o strategie faţă de un Kremlin care şi-a dezvăluit adevărata faţă, nedemocratică şi brutală, şi şi-a arătat colţii de carnasier. Pe termen scurt, important este ce va face comunitatea internaţională, prin FMI şi UE, pentru a salva Ucraina post-Ianukovici de la colapsul economic generat de elitele cleptocratice ale ţării. În nici un stat european nu a făcut corupţia atâtea ravagii ca în statul vecin, care de ani de zile are creştere economică zero şi a acumulat datorii de 75 miliarde de dolari, în timp ce Polonia vecină, membră în UE, şi-a triplat PIB în ultimele două decenii. Exact această comparaţie a dus la izbucnirea revoltelor în noiembrie 2013, când Ianukovici a refuzat să semneze acordul de parteneriat cu UE. Visul european al ucrainenilor avea o faţă pronunţat poloneză. Speranţa lor se îndreaptă şi acum spre Occident, căci altă sursă de speranţă - şi alt vis - nici nu există. Regretăm desigur că într-un astfel de moment al istoriei, nici Europa, nici America, nu beneficiază de lideri vizionari, ci doar de combinatori politici, fie ei şi foarte inteligenţi. Ne-am dori, fără îndoială, sancţiuni economice şi diplomatice mai dure faţă de Moscova. Ne consolăm, totuşi, cu faptul că Occidentul şi-a confirmat valorile şi se declară dispus să se angajeze în recuperarea Ucrainei. Mai mult nici nu se poate cere, căci problemele concrete nu se rezolvă în vise, ci cu mintea trează şi ochii largi deschişi asupra realităţii urâte şi complicate.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
