- De ce vi se pare neașteptată rectitudinea justiției românești? Este aceeasi justiție care l-a trimis pe Adrian Năstase la închisoare de două ori și nu l-a cruțat nici pe ministrul liberal Relu Fenechiu, ca să nu mai vorbim de condamnările cu suspendare pronunțate în cazul altor nume sonore, cum ar fi Tudor Chiuariu, de pildă. Este adevărat că nu a trecut încă testul procesului Dan Voiculescu, deși o condamnare există și în acest caz, în primă instanță. Este adevărat că procesul transferurilor din fotbal a durat șapte ani și returnarea dosarului la DNA la un moment dat a putut sugera că instanța ar fi dorit mușamalizarea cazului, dar iată că până și Curtea de Apel București, instanță uneori contestată de reformiști, s-a dovedit imună la presiunile mafiei fotbalului. Potrivit fostului șef al Fiscului, Sebastian Bodu, care a făcut prima sesizare în justiție, tergiversarea dosarului s-a datorat cârdășiei dintre "greii fotbalului" și politicieni, care primeau bilete și călătorii gratuite la meciurile echipelor, precum și oportunități de a-și spori capitalul de imagine. Nu cred totuși că publicul românesc, așa emoțional cum este, se va lăsa înșelat de mesajele postate de MM Stoica pe Facebook, potrivit cărora ar fi fost condamnat "la ordin". Până la urmă, președintele Băsescu s-a dovedit un suporter al Stelei, nu un prigonitor al ei. Totodată, nu cred că personaje ca Ion și Victor Becali, Ion Pădureanu, Gigi Nețoiu sau chiar domnii Stoica și Borcea, se bucură de prea multă simpatie. Un personaj similar, Dinel Staicu, nu a stârnit nici un pic de compasiune când a fost condamnat. Poate Gică Popescu să fie compătimit, dar nu cred că va ieși cineva în stradă pentru el, căci suporterii știu prea bine că marii mafioți nu sunt jucătorii, ci impresarii și managerii de cluburi, fapt dovedit cu prisosință de absența de pe lista inculpaților a unor personalități reale ale fotbalului românesc, precum Gheorghe Hagi și Dan Petrescu, de pildă. De altfel, judecând după primele reacții ale presei, cred mai degrabă că opinia publică salută sentințele pronunțate de CAB, ca pe un început al însănătoșirii fotbalului românesc. Să nu uităm că fotbalul nostru este în declin de ani buni, mai concret, de când a încăput pe mâna clanurilor de tip mafiot, care au distrus nu numai cluburile, ci și echipa națională, ceea ce deplânge orice iubitor de fotbal (ca mine, de pildă!). Sigur că "mai e mult până departe" și nu crede nimeni că asanarea fotbalului începe de azi, căci cancerul corupției care macină România are mai multe metastaze fotbalistice, dar este foarte probabil ca, după condamnările din dosarul transferurilor, afaceriștii dubioși să se gândească de două ori înainte de a purcede la tranzacții ilegale. De îngrijorat, așadar, nu ar trebui să ne îngrijoreze, decât planurile guvernului Ponta, mai ales după cooptarea UDMR, de a submina eficiența și independența DNA și a instanțelor, căci o revenire la situația de dinainte de 2005 în justiție ar fi fatală, nu numai pentru statul de drept, ci și pentru... fotbalul românesc.
- Înfricoșător și nedrept prin cinismul său, scenariul ocupării Crimeei de către Rusia mai scoate în scenă un aspect dureros: neputința Uniunii Europene față de agresivitatea lui Putin. În loc de măsuri, au fost doar reacții de cabinet, declarații. Visul nostru european să fie un castel de nisip?
- Ca să scurtez demonstrația într-o problemă extrem de complexă, vă întreb dacă ar fi trebuit ca UE să declare război Rusiei sau să trimită trupe în Crimeea? Sigur că nu. Aceste trupe comune nici nu există, iar NATO, care asigură de facto apărarea Europei până la Prut, nu are nici un temei să intervină militar, într-un stat care nu este membru al Alianței, cum nu este, de altfel, nici membru al UE. Să nu uităm totodată că fuga lui Ianukovici în Rusia a avut loc, după ce trei miniștri de externe din UE, prezenți la Kiev, l-au obligat să semneze un acord prin care renunța la violență. Calea europeană este calea dreptului internațional, a negocierii și a dialogului - o cale mai puțin spectaculoasă, adesea frustrantă, dar fidelă valorilor UE, organizație creată după cea mai oribilă confruntare militară a secolului XX, tocmai pentru a promova colaborarea economică și politică. De altfel, chiar dacă au fost întârziate, reacțiile liderilor europeni, în frunte cu Angela Merkel, au fost ferme și principiale. Până și președintele Obama și-a întors spre Europa privirile ațintite obsesiv spre China, propunând o misiune de monitorizare în Crimeea și un dialog cu Moscova. Observatorii militari occidentali au sosit deja la Kiev.
Acestea fiind zise, este incontestabil că liderii europeni nu au fost pregătiți pentru o confruntare cu un lider atât de "dur, inteligent și profund cinic", cum l-a caracterizat "Financial Times" pe Vladimir Putin; nu s-au gândit probabil nici o secundă că vor fi nevoiți să contracareze discursul sardonic și nerușinat al fostului KGB-ist, care a afirmat senin că în Crimeea nu ar fi intervenit armata rusă, ci doar niște "forțe de autopărare", însuflețite de dragostea pentru frații ruși de pretutindeni. Criza din Ucraina a arătat că "împăratul e gol", adică UE nu are de fapt o strategie față de un Kremlin care și-a dezvăluit adevărata față, nedemocratică și brutală, și și-a arătat colții de carnasier. Pe termen scurt, important este ce va face comunitatea internațională, prin FMI și UE, pentru a salva Ucraina post-Ianukovici de la colapsul economic generat de elitele cleptocratice ale țării. În nici un stat european nu a făcut corupția atâtea ravagii ca în statul vecin, care de ani de zile are creștere economică zero și a acumulat datorii de 75 miliarde de dolari, în timp ce Polonia vecină, membră în UE, și-a triplat PIB în ultimele două decenii. Exact această comparație a dus la izbucnirea revoltelor în noiembrie 2013, când Ianukovici a refuzat să semneze acordul de parteneriat cu UE. Visul european al ucrainenilor avea o față pronunțat poloneză. Speranța lor se îndreaptă și acum spre Occident, căci altă sursă de speranță - și alt vis - nici nu există. Regretăm desigur că într-un astfel de moment al istoriei, nici Europa, nici America, nu beneficiază de lideri vizionari, ci doar de combinatori politici, fie ei și foarte inteligenți. Ne-am dori, fără îndoială, sancțiuni economice și diplomatice mai dure față de Moscova. Ne consolăm, totuși, cu faptul că Occidentul și-a confirmat valorile și se declară dispus să se angajeze în recuperarea Ucrainei. Mai mult nici nu se poate cere, căci problemele concrete nu se rezolvă în vise, ci cu mintea trează și ochii largi deschiși asupra realității urâte și complicate.