LUKE DALE-HARRIS (Editorialist britanic): "Ungurii şi bulgarii şi-au salvat ţăranii, România, nu!"

România rurală, scoasă la mezat

De la 1 ianuarie 2014, pământul ţărănesc şi pă­mântul comunal sunt în pericol. Gu­ver­nanţii se află sub talpa "noroioasă" a la­tifundiarilor, dirijând subvenţiile europene exclusiv către terenurile întinse, şi nu către micii proprietari. A apărut fenomenul numit, ca un scârţâit de şenilă de tanc, "land grabbing" (apucătorii de pământ). Ţăranii sunt confuzi, obosiţi, bătrâni. România rurală este scoa­să la mezat. Puţini sunt luptătorii tineri care să tra­gă semnalul de alarmă. Printre ei, spre marea mea surprindere, un britanic: Luke Dale-Harris, edito­rialist pentru prestigioasele cotidiene "The Guardian" şi "Der Spiegel" şi editor media pentru "Milvus Group", o organizaţie din Târgu Mureş pentru pro­te­jarea vieţii sălbatice. În prezent, locuieşte în România. Scrie despre ecologie şi drepturile omului, luând apă­rarea ţăranului român. Este, în acelaşi timp, un apă­rător viguros al românilor în scandalurile de presă din tabloidele britanice.

"În presa occidentală există multă isterie privind România"

- Se pare că numărul britanicilor care iubesc România creşte. Asemenea conaţionalului dvs., Rupert Murray, care ne-a acordat, de asemenea, un interviu, aţi publicat o serie de eseuri şi articole în apărarea românilor, în prestigioase cotidiene bri­ta­nice şi ger­mane. Credeţi că cititorul occidental este interesat de problemele româneşti?

- Există multă isterie în presa occidentală privind România, iar mare parte din aceasta este complet ne­fondată. Pe de altă parte, mulţi occidentali sunt inte­resaţi de înţelegerea mai adâncă a vecinilor lor est-eu­ropeni. UE dă iluzia unei omogenităţi culturale şi po­litice în Europa, dar realitatea e alta. Cititorii occi­dentali vor să afle adevărul despre mitul acesta al omo­genităţii, în care numai economiştii şi birocraţii de la Bruxelles au crezut vreodată. La rândul ei, Ro­mânia le arată tuturor ce se întâmplă când politicile ei economice sunt concepute după liniile ideologice occi­dentale, cu ignorarea disparităţilor istorice, cultu­rale şi sociale locale.

- Vă referiţi la "apucătorii de pământ", care şi-au mutat, discret, după 1 ianuarie 2014, interesul în România şi Bulgaria? Cum apreciaţi că au nego­ciat autorităţile române această problemă?

- Rezoluţia de la 1 ianuarie a fost prea exagerată ca importanţă. În realitate, vânzarea de pământ către străini s-a practicat nestingherită, de ani de zile, cu sprijinul integral al guvernului român şi al Comisiei Europene. S-a vorbit de invazia "apucătorilor de pă­mânt" străini în România, aşa cum s-a vorbit de inva­zia românilor în Marea Britanie, deşi nimic nu s-a în­tâmplat. În ultimul minut, guvernul a pus pe masă o nouă lege care să reglementeze, chi­pu­rile, vânzarea pământului, pretinzând că va da mai multă siguranţă deţinătorilor locali de terenuri. De fapt, această lege nu face decât să mărească biro­craţia, să îngreuneze cumpărarea pământului de către cei interesaţi, fără a descuraja însă, în vreun fel, ma­rile companii să-şi atingă ţelul. Bruxelles-ul nu poate fi blamat pentru asta, ci numai Bucureştiul; guvernul român a ştiut per­fect ce face. Spre exemplu, Bulgaria şi Ungaria, con­fruntate cu aceeaşi problemă, au emis legi care cu adevărat îi protejează pe deţinătorii lor de pământ în faţa invaziei occidentale. Poate că ra­ţiunile lor au fost populiste şi naţionaliste, dar re­zul­tatul este că cele două ţări au pus o piedică fermă poli­ticii hegemoniste a UE şi au contribuit la salvarea ţă­ranilor unguri şi bulgari. Din păcate, guvernul Ro­mâniei nu a avut un astfel de plan; aici, planul este în perfectă şi cuminte linie cu directivele UE, o politică plină de "corecti­tu­dine", care-i face pe bogaţii şi pu­ternicii României şi mai bogaţi, şi mai puternici.

- Ce se va întâmpla cu ţăranii vârstnici care locuiesc în sate? Nu mai sunt doriţi în UE? Suntem noi ultimii "spectatori" ai dispariţiei celui mai eco­logic şi bogat mod de viaţă din Europa?

- Nu e vorba că ţăranii nu mai sunt necesari dar, pur şi simplu, ei nu mai încap, din punct de vedere ide­ologic, în paradigma economică de azi. În fapt, ţăranii sunt doriţi cu disperare pentru diversitatea culturală care moare pretutindeni în lume, ca rezultat al omogenizării economice. România este, fără îndo­ială, una dintre cele mai ecologice şi frumoase ţări din UE, tocmai ca un rezultat al tipului ţărănesc de fer­mă care domină aici satele de secole. Aveţi ani­male care, în occident, nu mai pot supravieţui, din cauza fermelor intensive, care au tranformat pămân­tul într-un deşert nelocuibil pentru multe specii.

- S-a spus că ţăranii nu fac faţă globalizării. Având 35% ţărani, cum vedeţi România de mâine, viitorul gospodăriei ţărăneşti de supravieţuire?

- Globalizarea este condusă de piaţă, cu politici care acţionează ca un facilitator şi, ocazional, ca un mediator al celor mai distructive impulsuri ale acesteia. Bogăţia este principiul fundamental al glo­balizării. Normal că ţăranii sunt un obstacol, de vre­me ce ei nu sunt producători de bogăţie. Luaţi împre­ună, şi nu individual, ţăranii devin însă interesanţi, deoarece deţin o resursă mult căutată de investitori: pământul, cu tot ce zace sub el şi pe el. Antipatia con­tra ţăranilor este alimentată de acest fapt: ei stau în calea unui mic grup de oameni care vor să facă foarte mulţi bani. Ideea fermei de subzistenţă nu mai e atât de importantă pentru România. Este mai degrabă un concept american, îmbrăţişat de cei care se retrag la fermă, în mijlocul naturii, unde, ca mici agricultori, sunt complet excluşi de la accesul la o piaţă, trăind ex­clu­siv din producţia agricolă proprie. În România, s-au schimbat lucrurile, piaţa este aproape de ţărani, pen­tru că încă avem 4 milioane de oameni legaţi de glie. E foarte posibil să creezi o piaţă alimentară eficientă şi sigură, avându-i pe ţărani ca fundaţie.

"51% din subvenţiile europene merg la 0,9% dintre fermierii români. Practic, ţăranii sunt storşi de vlagă"

- Ar putea supravieţui piaţa ţărănească în para­lel cu hipermarketurile?

- Da, dar cu condiţia ca ţăranii să nu dispară. Or, tocmai aici este problema: "apucătorii de pământ" doresc dispariţia acestora, aruncându-i într-o concu­renţă ostilă modului lor de viaţă. Când unii cumpără, ţăranii nu au de ales, decât să vândă. Ei intră în con­cu­renţă cu multinaţionalele care vând alimente im­portate, la preţuri care-i scot pe ţărani de pe piaţă. În acelaşi timp, Politica Agricolă Comună (PAC) a UE îi susţine prin subvenţii tot pe marii fermieri şi pe latifundiari: 51% din subvenţiile europene merg la 0,9% dintre fermierii români. Practic, ţăranii sunt storşi de vlagă, aruncaţi din gospodării şi obligaţi să-şi vândă pământul şi să se mute la oraş.

- Aţi publicat materiale pline de revoltă faţă de autorităţile locale din România, care vând pă­şu­nile din sate investitorilor străini. Cine sunt cei care consideră păşunile comunale drept un ana­cro­nism?

- Mulţi primari, mulţi consilieri locali, mulţi agenţi din direcţiile judeţene. Pământul comunal, aşa cum încă mai este în multe locuri din România, a fost cândva un loc al tuturor, în întreaga Europă. În An­glia, aceste proprietăţi au început a fi desfiinţate încă din secolul al XVI-lea, printr-un proces numit "în­chi­dere". Cei mai bogaţi dintre deţinătorii de pă­mânt au înţeles că pot face mulţi bani cumpărând cu lăcomie "pământul comunal", înconjurându-l cu gard, iar pe urmă punându-i pe ţăranii deposedaţi să mun­cească pentru ei. Este aceeaşi mentalitate economică exis­tentă astăzi în România! Altfel spus, România trece prin acelaşi proces prin care Anglia a trecut acum 500 de ani! Dar ceea ce s-a petrecut acolo în primele trei sute de ani (secolele al XVII-lea, al XVIII-lea şi al XIX-lea), guvernul român şi autori­tăţile locale vor să reducă la trei decade. Vânzarea pământului comunal este o uriaşă ameninţare pentru micii producători. Din punct de vedere ecologic, fenomenul este devas­ta­tor. Aceste păşuni publice au capacitatea de a sus­ţine o mare parte dintre animalele şi plantele din ţară. Dacă ele dispar, biodiversitatea va deveni o amintire, fiind ameninţate nenumărate animale, de la bivoli la veveriţe. Multe dintre ele au dispărut deja în Europa, România fiind ultimul lor spaţiu salvator.

"După mine, peisajul rural românesc va mai dura doar câţiva ani"

- În aceste condiţii vitrege, cum vedeţi viitorul satului românesc? Vor mai exista tradiţii, va mai exista biodiversitate şi viaţă ecologică?

- După mine, peisajul rural românesc va mai dura doar câţiva ani. În ciuda protestelor de la Bruxelles, România nu va deveni Marea Britanie, cu un peisaj rural deţinut în majoritate de o aristocraţie străveche şi populat de pensionari bogaţi şi programatori IT. Dacă îşi va continua cursul actual, de lipsă de respect faţă de ţărani, generând schimbări sociale şi politici de piaţă rapide, de frânt gâtul, România va sfârşi prin a semăna cu Uruguaiul, unde satele sunt virtual goale, peisajul sterp şi pământul împărţit în ferme uriaşe, deţinute de multinaţionale. Revenind la România, constatăm că ONG-urile, singure, pot face prea puţin. Ele nu pot fi decât o oglindă a cărei putere depinde de valorile societăţii civile. Românii au nevoie să fie informaţi despre politica pământului lor, şi nici gu­vernul, nici televiziunile nu pot fi crezute că spun în­treg adevărul aşa cum e. Dacă, înarmată cu infor­ma­ţiile necesare, populaţia alege o economie de tip tradi­ţional, respingând politica pieţei deschise, atunci ONG-urile vor reprezenta această voinţă, iar politica guvernului se poate schimba. Acesta este singurul mod în care văd un viitor puternic şi durabil pentru agri­cultura ţărănească şi pentru viaţa sălbatică din Ro­mânia.