LUKE DALE-HARRIS (Editorialist britanic): "Ungurii și bulgarii și-au salvat țăranii, România, nu!"

România rurală, scoasă la mezat

De la 1 ianuarie 2014, pământul țărănesc și pă­mântul comunal sunt în pericol. Gu­ver­nanții se află sub talpa "noroioasă" a la­tifundiarilor, dirijând subvențiile europene exclusiv către terenurile întinse, și nu către micii proprietari. A apărut fenomenul numit, ca un scârțâit de șenilă de tanc, "land grabbing" (apucătorii de pământ). Țăranii sunt confuzi, obosiți, bătrâni. România rurală este scoa­să la mezat. Puțini sunt luptătorii tineri care să tra­gă semnalul de alarmă. Printre ei, spre marea mea surprindere, un britanic: Luke Dale-Harris, edito­rialist pentru prestigioasele cotidiene "The Guardian" și "Der Spiegel" și editor media pentru "Milvus Group", o organizație din Târgu Mureș pentru pro­te­jarea vieții sălbatice. În prezent, locuiește în România. Scrie despre ecologie și drepturile omului, luând apă­rarea țăranului român. Este, în același timp, un apă­rător viguros al românilor în scandalurile de presă din tabloidele britanice.

"În presa occidentală există multă isterie privind România"

- Se pare că numărul britanicilor care iubesc România crește. Asemenea conaționalului dvs., Rupert Murray, care ne-a acordat, de asemenea, un interviu, ați publicat o serie de eseuri și articole în apărarea românilor, în prestigioase cotidiene bri­ta­nice și ger­mane. Credeți că cititorul occidental este interesat de problemele românești?

- Există multă isterie în presa occidentală privind România, iar mare parte din aceasta este complet ne­fondată. Pe de altă parte, mulți occidentali sunt inte­resați de înțelegerea mai adâncă a vecinilor lor est-eu­ropeni. UE dă iluzia unei omogenități culturale și po­litice în Europa, dar realitatea e alta. Cititorii occi­dentali vor să afle adevărul despre mitul acesta al omo­genității, în care numai economiștii și birocrații de la Bruxelles au crezut vreodată. La rândul ei, Ro­mânia le arată tuturor ce se întâmplă când politicile ei economice sunt concepute după liniile ideologice occi­dentale, cu ignorarea disparităților istorice, cultu­rale și sociale locale.

- Vă referiți la "apucătorii de pământ", care și-au mutat, discret, după 1 ianuarie 2014, interesul în România și Bulgaria? Cum apreciați că au nego­ciat autoritățile române această problemă?

- Rezoluția de la 1 ianuarie a fost prea exagerată ca importanță. În realitate, vânzarea de pământ către străini s-a practicat nestingherită, de ani de zile, cu sprijinul integral al guvernului român și al Comisiei Europene. S-a vorbit de invazia "apucătorilor de pă­mânt" străini în România, așa cum s-a vorbit de inva­zia românilor în Marea Britanie, deși nimic nu s-a în­tâmplat. În ultimul minut, guvernul a pus pe masă o nouă lege care să reglementeze, chi­pu­rile, vânzarea pământului, pretinzând că va da mai multă siguranță deținătorilor locali de terenuri. De fapt, această lege nu face decât să mărească biro­crația, să îngreuneze cumpărarea pământului de către cei interesați, fără a descuraja însă, în vreun fel, ma­rile companii să-și atingă țelul. Bruxelles-ul nu poate fi blamat pentru asta, ci numai Bucureștiul; guvernul român a știut per­fect ce face. Spre exemplu, Bulgaria și Ungaria, con­fruntate cu aceeași problemă, au emis legi care cu adevărat îi protejează pe deținătorii lor de pământ în fața invaziei occidentale. Poate că ra­țiunile lor au fost populiste și naționaliste, dar re­zul­tatul este că cele două țări au pus o piedică fermă poli­ticii hegemoniste a UE și au contribuit la salvarea ță­ranilor unguri și bulgari. Din păcate, guvernul Ro­mâniei nu a avut un astfel de plan; aici, planul este în perfectă și cuminte linie cu directivele UE, o politică plină de "corecti­tu­dine", care-i face pe bogații și pu­ternicii României și mai bogați, și mai puternici.

- Ce se va întâmpla cu țăranii vârstnici care locuiesc în sate? Nu mai sunt doriți în UE? Suntem noi ultimii "spectatori" ai dispariției celui mai eco­logic și bogat mod de viață din Europa?

- Nu e vorba că țăranii nu mai sunt necesari dar, pur și simplu, ei nu mai încap, din punct de vedere ide­ologic, în paradigma economică de azi. În fapt, țăranii sunt doriți cu disperare pentru diversitatea culturală care moare pretutindeni în lume, ca rezultat al omogenizării economice. România este, fără îndo­ială, una dintre cele mai ecologice și frumoase țări din UE, tocmai ca un rezultat al tipului țărănesc de fer­mă care domină aici satele de secole. Aveți ani­male care, în occident, nu mai pot supraviețui, din cauza fermelor intensive, care au tranformat pămân­tul într-un deșert nelocuibil pentru multe specii.

- S-a spus că țăranii nu fac față globalizării. Având 35% țărani, cum vedeți România de mâine, viitorul gospodăriei țărănești de supraviețuire?

- Globalizarea este condusă de piață, cu politici care acționează ca un facilitator și, ocazional, ca un mediator al celor mai distructive impulsuri ale acesteia. Bogăția este principiul fundamental al glo­balizării. Normal că țăranii sunt un obstacol, de vre­me ce ei nu sunt producători de bogăție. Luați împre­ună, și nu individual, țăranii devin însă interesanți, deoarece dețin o resursă mult căutată de investitori: pământul, cu tot ce zace sub el și pe el. Antipatia con­tra țăranilor este alimentată de acest fapt: ei stau în calea unui mic grup de oameni care vor să facă foarte mulți bani. Ideea fermei de subzistență nu mai e atât de importantă pentru România. Este mai degrabă un concept american, îmbrățișat de cei care se retrag la fermă, în mijlocul naturii, unde, ca mici agricultori, sunt complet excluși de la accesul la o piață, trăind ex­clu­siv din producția agricolă proprie. În România, s-au schimbat lucrurile, piața este aproape de țărani, pen­tru că încă avem 4 milioane de oameni legați de glie. E foarte posibil să creezi o piață alimentară eficientă și sigură, avându-i pe țărani ca fundație.

"51% din subvențiile europene merg la 0,9% dintre fermierii români. Practic, țăranii sunt storși de vlagă"

- Ar putea supraviețui piața țărănească în para­lel cu hipermarketurile?

- Da, dar cu condiția ca țăranii să nu dispară. Or, tocmai aici este problema: "apucătorii de pământ" doresc dispariția acestora, aruncându-i într-o concu­rență ostilă modului lor de viață. Când unii cumpără, țăranii nu au de ales, decât să vândă. Ei intră în con­cu­rență cu multinaționalele care vând alimente im­portate, la prețuri care-i scot pe țărani de pe piață. În același timp, Politica Agricolă Comună (PAC) a UE îi susține prin subvenții tot pe marii fermieri și pe latifundiari: 51% din subvențiile europene merg la 0,9% dintre fermierii români. Practic, țăranii sunt storși de vlagă, aruncați din gospodării și obligați să-și vândă pământul și să se mute la oraș.

- Ați publicat materiale pline de revoltă față de autoritățile locale din România, care vând pă­șu­nile din sate investitorilor străini. Cine sunt cei care consideră pășunile comunale drept un ana­cro­nism?

- Mulți primari, mulți consilieri locali, mulți agenți din direcțiile județene. Pământul comunal, așa cum încă mai este în multe locuri din România, a fost cândva un loc al tuturor, în întreaga Europă. În An­glia, aceste proprietăți au început a fi desființate încă din secolul al XVI-lea, printr-un proces numit "în­chi­dere". Cei mai bogați dintre deținătorii de pă­mânt au înțeles că pot face mulți bani cumpărând cu lăcomie "pământul comunal", înconjurându-l cu gard, iar pe urmă punându-i pe țăranii deposedați să mun­cească pentru ei. Este aceeași mentalitate economică exis­tentă astăzi în România! Altfel spus, România trece prin același proces prin care Anglia a trecut acum 500 de ani! Dar ceea ce s-a petrecut acolo în primele trei sute de ani (secolele al XVII-lea, al XVIII-lea și al XIX-lea), guvernul român și autori­tățile locale vor să reducă la trei decade. Vânzarea pământului comunal este o uriașă amenințare pentru micii producători. Din punct de vedere ecologic, fenomenul este devas­ta­tor. Aceste pășuni publice au capacitatea de a sus­ține o mare parte dintre animalele și plantele din țară. Dacă ele dispar, biodiversitatea va deveni o amintire, fiind amenințate nenumărate animale, de la bivoli la veverițe. Multe dintre ele au dispărut deja în Europa, România fiind ultimul lor spațiu salvator.

"După mine, peisajul rural românesc va mai dura doar câțiva ani"

- În aceste condiții vitrege, cum vedeți viitorul satului românesc? Vor mai exista tradiții, va mai exista biodiversitate și viață ecologică?

- După mine, peisajul rural românesc va mai dura doar câțiva ani. În ciuda protestelor de la Bruxelles, România nu va deveni Marea Britanie, cu un peisaj rural deținut în majoritate de o aristocrație străveche și populat de pensionari bogați și programatori IT. Dacă își va continua cursul actual, de lipsă de respect față de țărani, generând schimbări sociale și politici de piață rapide, de frânt gâtul, România va sfârși prin a semăna cu Uruguaiul, unde satele sunt virtual goale, peisajul sterp și pământul împărțit în ferme uriașe, deținute de multinaționale. Revenind la România, constatăm că ONG-urile, singure, pot face prea puțin. Ele nu pot fi decât o oglindă a cărei putere depinde de valorile societății civile. Românii au nevoie să fie informați despre politica pământului lor, și nici gu­vernul, nici televiziunile nu pot fi crezute că spun în­treg adevărul așa cum e. Dacă, înarmată cu infor­ma­țiile necesare, populația alege o economie de tip tradi­țional, respingând politica pieței deschise, atunci ONG-urile vor reprezenta această voință, iar politica guvernului se poate schimba. Acesta este singurul mod în care văd un viitor puternic și durabil pentru agri­cultura țărănească și pentru viața sălbatică din Ro­mânia.