- În viaţa noastră politică am asistat la facerea şi desfacerea celor mai fantasmagorice alianţe şi coaliţii de guvernare. Singurul lor punct comun este că nu au rezistat; mai mult, au lăsat pământ pârjolit în urma lor. De ce ar fi deci o soluţie refacerea Alianţei D.A., care, după ce a mobilizat toate speranţele electoratului civilizat, s-a prăbuşit atât de nefast, PNL preferând să guverneze cu sprijinul - de fapt sub controlul - PSD în a doua jumătate a mandatului? Privită mai atent, orice "unificare a dreptei" nu este altceva decât o recombinare de cioburi din partide care s-au uzat şi s-au compromis - unele mai mult decât altele, iar PNL în acest moment nu mai este partidul care în 2003 se alia cu PD pentru a disloca hidra psd-istă din fruntea statului, ci doar un partid- balama, cum l-a proiectat Dinu Patriciu, un partid care a trădat demult liberalismul de dragul ciolanului oferit cu generozitate de PSD, un partid cu miniştri şi foşti miniştri condamnaţi penal (Relu Fenechiu şi Tudor Chiuariu), de care nu s-a dezis; pe scurt, un partid care nu cred că mai are ce să le spună alegătorilor de dreapta. Crin Antonescu, blasfemiator al lui Traian Băsescu, al UE şi al NATO, apologet al lui Dan Voiculescu, devenit peste noapte admirator al lui Klaus Iohannis şi critic al lui Voiculescu, nu mai are nici o credibilitate. Îl poate imagina cineva co-preşedinte al unei alianţe politice de dreapta, cum a fost Theodor Stolojan, în tandem cu Traian Băsescu, în 2003? Categoric, Marx avea dreptate când spunea că istoria se repetă, întâi ca tragedie, apoi ca farsă. O alianţă de dreapta cu actualul PNL, dominat de fripturiştii clanului Ruşanu (cel cu veniturile de zeci de mii de euro din bani publici), nu ar fi decât o caricatură a Alianţei D.A. O fi toată clasa noastră politică o caricatură grotescă a unei democraţii funcţionale, dar aceasta nu înseamnă că ţara merită să se facă în continuare de râs în UE şi NATO.
Totodată, configuraţia politică a dreptei s-a schimbat prin apariţia Partidului Mişcarea Populară, populat copios cu traseişti şi condus de facto de Elena Udrea, partid care caută cu disperare o alianţă. De altfel, doamna Udrea este cea care a început să agite sloganul unificării dreptei, demers în numele căruia, la un moment dat, Gheorghe Falcă cerea - nici mai mult, nici mai puţin - decât dizolvarea PDL într-un nou partid, laolaltă cu inexistentul PNŢCD şi ineficienta Forţă Civică. De altfel, doamna Udrea a şi trasat PNL câteva directive necesare pentru ca acesta să fie acceptat la un moment dat ca aliat, cerându-i să-şi schimbe liderul. Nu cred că înlocuirea ipotetică a lui Crin Antonescu cu Călin Popescu Tăriceanu ar putea duce la subordonarea PNL faţă de PMP, iar PMP îşi doreşte dominaţia absolută, deşi nu are nici un element cu care să-şi susţină pretenţiile. De asemenea, nu cred că PDL, care pare să-şi consolideze credibilitatea, inclusiv în UE, prin Cătălin Predoiu şi Monica Macovei, ar avea ceva de câştigat dintr-o combinaţie cu un PNL compromis, lipsit de loialitate faţă de toţi aliaţii săi, dar care în schimb emite întotdeauna pretenţii disproporţionate faţă de adevărata sa forţă, cum face de altfel şi acum, în USL. În general, nu cred că soluţia pentru România stă în reşaparea acestor anvelope uzate, care sunt partidele politice actuale, ci în atragerea în politică a unor forţe proaspete şi necompromise (încă?), care să readucă în prim-plan valorile democratice şi interesul naţional. Tot restul este irosire.
- Creşterea economică a României e salutată şi în presa occidentală. Cum se explică faptul că o asemenea performanţă nu se simte neam în viaţa de zi cu zi a românilor? Consumul nostru e la pământ...
- Într-adevăr, cifrele care indică o spectaculoasă creştere economică nu sunt susţinute de celelalte semne ale unui reviriment economic solid, căci nu asistăm doar la o scădere a consumului, ci şi la o creştere atât a şomajului, cât şi a numărului de insolvenţe şi a creditelor neperformante. Totodată, deficitul bugetar şi-a ratat ţinta, iar veniturile bugetare sunt sub nivelul estimat. Deci, în economie banii nu prea circulă. De altfel, economiştii serioşi au privit cu scepticism rezultatele anunţate de premierul Victor Ponta şi au furnizat o serie de explicaţii pentru contrastul dintre statistici şi viaţa reală. Le reţin pe cele care mi s-au părut mai convingătoare. În primul rând, se pare că însuşi modul de calcul al creşterii ar fi fost viciat de modificarea unor coeficienţi de corecţie pentru ultima parte a anului 2013, ceea ce ar fi dus la un rezultat spectaculos, dar artificial. În al doilea rând, toată lumea este de acord că această creştere este în mare măsură de conjunctură, fiind susţinută de exporturi (în principal Dacia-Renault) şi de un an agricol de excepţie, care nu se va repeta probabil în 2014. După unele calcule, dacă eliminăm exporturile şi agricultura, rămâne doar o creştere de 0,8% pentru tot restul economiei. În acelaşi timp, racilele economiei, politicii şi administraţiei româneşti au rămas aceleaşi, poate chiar au înflorit. Corupţia şi evaziunea fiscală au făcut ca o bună parte din veniturile obţinute în agricultură să se fi scurs prin canale subterane, care nu au nici o legătură cu bunăstarea populaţiei. Colectarea veniturilor la buget lasă în continuare de dorit, ceea ce sugerează că ineficienţa şi corupţia din cadrul administraţiei nu au fost vindecate, iar evaziunea continuă să prospere. Într-o ţară în care capul corpului politic este atât de putred, nu poţi avea un organism sănătos. Când guvernul este preocupat doar de mărirea poverii fiscale, din considerente electorale şi/sau clientelare, oamenii de afaceri nu pot avea încredere în viitor şi nu pot iniţia investiţii, iar lipsa lor de încredere este preluată de angajaţi. Investitorii români şi străini repetă de ani de zile avertismentul privind lipsa de predictibilitate a deciziilor economice şi fiscale, dar guvernul nu-i ia în seamă. Pe de altă parte, dacă guvernul ar dori cu adevărat să stimuleze consumul, ar reduce TVA la toate produsele şi serviciile, nu doar acolo unde profită clientela politică. Iată însă că asemenea măsuri curajoase lipsesc, fiind înlocuite de fantasmagorii gen reducerea ratei dobânzii la unele credite. Cum însă 2014 este abia la început, putem desigur spera că guvernanţii se vor orienta spre politici economice sănătoase, adecvate realităţilor secolului XXI. Nu cred în această perspectivă, dar mă simt obligată să închei pe o notă mai tonică.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
