- În viața noastră politică am asistat la facerea și desfacerea celor mai fantasmagorice alianțe și coaliții de guvernare. Singurul lor punct comun este că nu au rezistat; mai mult, au lăsat pământ pârjolit în urma lor. De ce ar fi deci o soluție refacerea Alianței D.A., care, după ce a mobilizat toate speranțele electoratului civilizat, s-a prăbușit atât de nefast, PNL preferând să guverneze cu sprijinul - de fapt sub controlul - PSD în a doua jumătate a mandatului? Privită mai atent, orice "unificare a dreptei" nu este altceva decât o recombinare de cioburi din partide care s-au uzat și s-au compromis - unele mai mult decât altele, iar PNL în acest moment nu mai este partidul care în 2003 se alia cu PD pentru a disloca hidra psd-istă din fruntea statului, ci doar un partid- balama, cum l-a proiectat Dinu Patriciu, un partid care a trădat demult liberalismul de dragul ciolanului oferit cu generozitate de PSD, un partid cu miniștri și foști miniștri condamnați penal (Relu Fenechiu și Tudor Chiuariu), de care nu s-a dezis; pe scurt, un partid care nu cred că mai are ce să le spună alegătorilor de dreapta. Crin Antonescu, blasfemiator al lui Traian Băsescu, al UE și al NATO, apologet al lui Dan Voiculescu, devenit peste noapte admirator al lui Klaus Iohannis și critic al lui Voiculescu, nu mai are nici o credibilitate. Îl poate imagina cineva co-președinte al unei alianțe politice de dreapta, cum a fost Theodor Stolojan, în tandem cu Traian Băsescu, în 2003? Categoric, Marx avea dreptate când spunea că istoria se repetă, întâi ca tragedie, apoi ca farsă. O alianță de dreapta cu actualul PNL, dominat de fripturiștii clanului Rușanu (cel cu veniturile de zeci de mii de euro din bani publici), nu ar fi decât o caricatură a Alianței D.A. O fi toată clasa noastră politică o caricatură grotescă a unei democrații funcționale, dar aceasta nu înseamnă că țara merită să se facă în continuare de râs în UE și NATO.
Totodată, configurația politică a dreptei s-a schimbat prin apariția Partidului Mișcarea Populară, populat copios cu traseiști și condus de facto de Elena Udrea, partid care caută cu disperare o alianță. De altfel, doamna Udrea este cea care a început să agite sloganul unificării dreptei, demers în numele căruia, la un moment dat, Gheorghe Falcă cerea - nici mai mult, nici mai puțin - decât dizolvarea PDL într-un nou partid, laolaltă cu inexistentul PNȚCD și ineficienta Forță Civică. De altfel, doamna Udrea a și trasat PNL câteva directive necesare pentru ca acesta să fie acceptat la un moment dat ca aliat, cerându-i să-și schimbe liderul. Nu cred că înlocuirea ipotetică a lui Crin Antonescu cu Călin Popescu Tăriceanu ar putea duce la subordonarea PNL față de PMP, iar PMP își dorește dominația absolută, deși nu are nici un element cu care să-și susțină pretențiile. De asemenea, nu cred că PDL, care pare să-și consolideze credibilitatea, inclusiv în UE, prin Cătălin Predoiu și Monica Macovei, ar avea ceva de câștigat dintr-o combinație cu un PNL compromis, lipsit de loialitate față de toți aliații săi, dar care în schimb emite întotdeauna pretenții disproporționate față de adevărata sa forță, cum face de altfel și acum, în USL. În general, nu cred că soluția pentru România stă în reșaparea acestor anvelope uzate, care sunt partidele politice actuale, ci în atragerea în politică a unor forțe proaspete și necompromise (încă?), care să readucă în prim-plan valorile democratice și interesul național. Tot restul este irosire.
- Creșterea economică a României e salutată și în presa occidentală. Cum se explică faptul că o asemenea performanță nu se simte neam în viața de zi cu zi a românilor? Consumul nostru e la pământ...
- Într-adevăr, cifrele care indică o spectaculoasă creștere economică nu sunt susținute de celelalte semne ale unui reviriment economic solid, căci nu asistăm doar la o scădere a consumului, ci și la o creștere atât a șomajului, cât și a numărului de insolvențe și a creditelor neperformante. Totodată, deficitul bugetar și-a ratat ținta, iar veniturile bugetare sunt sub nivelul estimat. Deci, în economie banii nu prea circulă. De altfel, economiștii serioși au privit cu scepticism rezultatele anunțate de premierul Victor Ponta și au furnizat o serie de explicații pentru contrastul dintre statistici și viața reală. Le rețin pe cele care mi s-au părut mai convingătoare. În primul rând, se pare că însuși modul de calcul al creșterii ar fi fost viciat de modificarea unor coeficienți de corecție pentru ultima parte a anului 2013, ceea ce ar fi dus la un rezultat spectaculos, dar artificial. În al doilea rând, toată lumea este de acord că această creștere este în mare măsură de conjunctură, fiind susținută de exporturi (în principal Dacia-Renault) și de un an agricol de excepție, care nu se va repeta probabil în 2014. După unele calcule, dacă eliminăm exporturile și agricultura, rămâne doar o creștere de 0,8% pentru tot restul economiei. În același timp, racilele economiei, politicii și administrației românești au rămas aceleași, poate chiar au înflorit. Corupția și evaziunea fiscală au făcut ca o bună parte din veniturile obținute în agricultură să se fi scurs prin canale subterane, care nu au nici o legătură cu bunăstarea populației. Colectarea veniturilor la buget lasă în continuare de dorit, ceea ce sugerează că ineficiența și corupția din cadrul administrației nu au fost vindecate, iar evaziunea continuă să prospere. Într-o țară în care capul corpului politic este atât de putred, nu poți avea un organism sănătos. Când guvernul este preocupat doar de mărirea poverii fiscale, din considerente electorale și/sau clientelare, oamenii de afaceri nu pot avea încredere în viitor și nu pot iniția investiții, iar lipsa lor de încredere este preluată de angajați. Investitorii români și străini repetă de ani de zile avertismentul privind lipsa de predictibilitate a deciziilor economice și fiscale, dar guvernul nu-i ia în seamă. Pe de altă parte, dacă guvernul ar dori cu adevărat să stimuleze consumul, ar reduce TVA la toate produsele și serviciile, nu doar acolo unde profită clientela politică. Iată însă că asemenea măsuri curajoase lipsesc, fiind înlocuite de fantasmagorii gen reducerea ratei dobânzii la unele credite. Cum însă 2014 este abia la început, putem desigur spera că guvernanții se vor orienta spre politici economice sănătoase, adecvate realităților secolului XXI. Nu cred în această perspectivă, dar mă simt obligată să închei pe o notă mai tonică.