Argumentele de bază ale propagandei guvernamentale şi corporatiste în favoarea gazelor de şist sunt următoarele: "independenţa energetică a ţării", "modelul american", "creşterea economică", "crearea de locuri de muncă", "ieftinirea gazului". Nu contează poluarea, nu contează otrăvirea apelor freatice, riscurile de cutremur, distrugerea drumurilor de acces; nu contează nici măcar faptul că beneficiile reale ale gazului de şist sunt minore. Pentru a avea o imagine comparativă a situaţiei din România şi SUA, ne-am adresat unui cunoscut scriitor şi critic social american de origine română, dr. Ovidiu Hurduzeu, din El Dorado Hills, California. Domnia sa face o analiză pertinentă a aşa-zisului miraj american al gazelor "ieftine", avertizând guvernul român că se aruncă într-o aventură oarbă, de tip "ulei de şarpe", din care, pe termen mediu şi lung, România va ieşi în pierdere.
- Domnule Ovidiu Hurduzeu, permiţând explorarea şi exploatarea gazelor de şist, România va avea de câştigat sau de pierdut?
- Exploatarea gazelor de şist ridică probleme mult mai grave şi mult mai complexe, prin amploarea consecinţelor, dar şi mai profunde, sub aspect antropologic, etic şi civilizaţional, decât simpla chestiune a câştigului şi a pierderii. Recent, am tradus în româneşte cartea "Ulei de şarpe", a lui Richard Heinberg, apărută la Editura Logos din Bucureşti. Iată cum sună subtitlul acesteia: "Cum ne pune fracturarea hidraulică viitorul în pericol, prin promisiunile ei deşarte de câştig şi bunăstare". În esenţă, acesta este adevărul despre gazele de şist: industria de petrol şi gaze şi decidenţii noştri influenţaţi de ea ne mint că vom avea de câştigat, ştiind foarte bine că, după ce vom trage linie (atunci, însă, va fi prea târziu), vom constata că am avut doar de pierdut. Falsa făgăduială a bunăstării şi a "independenţei energetice" a ţării le-a fost şi încă le este fluturată pe sub nas şi americanilor, care s-au lăsat, ca şi majoritatea românilor, amăgiţi. În Statele Unite, ce-i drept, nu este invocată "independenţa de gazul rusesc", la care americanii ar vibra la fel de puternic ca românii - doar că nu este cazul, America nu importă gaz din Rusia. Mecanismul amăgirii este însă acelaşi, şi în America, şi în România.
- Ce este "uleiul de şarpe", care dă titlul cărţii lui Richard Heinberg?
- "Snake oil" (ulei de şarpe) este o sintagmă a englezei americane care desemnează înşelătoria, şarlatania. La origine, a fost un medicament tradiţional chinezesc, folosit împotriva durerilor articulare, ajuns în Lumea Nouă odată cu chinezii aduşi la mijlocul secolului al XIX-lea, pentru a construi prima cale ferată care unea estul cu vestul Americii de Nord. Şarlatanii, care nu erau pe atunci mai puţini decât în zilele noastre, au sesizat imediat atracţia magică exercitată de numele unguentului şi au început să vândă naivilor un pretins leac pentru orice durere, un panaceu universal. Vânzătorii de ulei de şarpe ajungeau într-o localitate, îi vrăjeau pe localnici cu promisiuni de vindecare miraculoasă, vindeau cât puteau şi se grăbeau să plece, înainte ca păcăliţii să constate escrocheria. Ei bine, exact asta face în România vânzătorul de iluzii fracturiste Chevron: vine, protejat şi încurajat de autorităţi (centrale şi locale), promite raiul pe pământ (locuri de muncă, impozite şi taxe care vor umfla bugetul şi vor genera bunăstare), dar va pleca, lăsându-ne să tragem ponoasele. Schema e arhicunoscută în România postdecembristă: tragi o ţeapă (aici cred că mai potrivit ar fi să vorbim de tun, nu de ţeapă) şi-ţi pui coada pe spinare. Prinde orbul, scoate-i ochii!
"Bălaia energetică a înţărcat şi, în loc de lapte dulce, ni se serveşte lichid de fracturare"
- "Gogoşile" vândute de guvernul USL pentru a-i convinge pe români să accepte fracturarea hidraulică sunt: preţuri mici la gaze, locuri de muncă, dezvoltare şi competitivitate economică. Aşa s-a întâmplat şi în America?
- "Gogoşile" vândute americanilor sunt din acelaşi aluat. Publicul american a înghiţit pe nerăsuflate pe cele de genul: "America, următoarea Arabie Saudită"; "Vom fi independenţi din punct de vedere energetic"; "Avem gaze de şist pentru o sută de ani". Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem este de ce aceste minciuni propagandistice sfruntate au fost atât de uşor acceptate. Un răspuns posibil ni-l oferă James Howard Kunstler (alături de Richard Heinberg, este considerat unul dintre cei mai importanţi teoreticieni ai crepusculului societăţii industriale, ca urmare a epuizării rezervelor de combustibili fosili). Pentru Kunstler, mercenarii companiilor de petrol şi gaz nu ar fi fost propagandistic eficienţi, dacă "publicul însuşi nu ar fi fost atât de disperat să audă «buna vestire» că poate să continue să trăiască exact cum a făcut-o până acum". Altfel spus, locuitorii de azi ai Statelor Unite sunt disperaţi să-şi vadă împlinit visul american (American Dream) al abundenţei materiale pe care străbunicii, bunicii şi părinţii lor l-au transpus în realitate. Adevărul e dureros şi sună altfel: "Marele Vis al părinţilor şi bunicilor nu se va mai împlini niciodată, întrucât el s-a bazat pe un enorm consum de energie fosilă ieftină şi de calitate". Acum, Bălaia energetică a înţărcat şi, în loc de lapte dulce, ni se serveşte lichid de fracturare! Domnii de la Chevron, de la Agenţia Naţională de Resurse Minerale şi guvernanţii (şi ai noştri, şi ai americanilor, şi ai europenilor) nu suflă o vorbă despre perioada de trecere în care ne aflăm. Vrând-nevrând, omenirea abandonează modelul de societate a creşterii, a "dezvoltării" continue, economia de tip faustic, şi revine la o societate sustenabilă, smerită, care consumă resursele naturale sub nivelul lor de regenerare, pentru a nu le epuiza. Cei care, ca autorităţile de la Bucureşti, încurajează, în prezent, un model "extractiv" de dezvoltare, dau dovadă de inconştienţă şi de cinism. Un astfel de model extractiv nu va mai crea bogăţie, precum în epoca industrialismului, ci o va confisca, extrăgând şi consumând resurse create în milioane de ani. Evident, extracţia nu poate avea loc la nesfârşit, resursele, mai ales cele minerale şi combustibilii fosili, sunt finite. Va trebui să învăţăm să ne schimbăm felul de viaţă. Să căutăm motive de bucurie în simplitate şi puţinătate, nu în abundenţă deşănţată, dacă vrem să mai avem un viitor. Richard Heinberg o spune clar: "Este timpul să învăţăm să trăim bine cu mai puţin".
"Gazele de şist nu vor ieftini gazul metan. Dimpotrivă!"
- Primul neadevăr pe care-l menţionează foarte des guvernul USL este ieftinirea gazelor, în urma sporirii producţiei şi, deci, a ofertei. Vom avea gaze mai ieftine?
- Un alt neadevăr sau adevăr pe jumătate propagat de guvern este crearea de noi locuri de muncă. Cum stă America la acest capitol?
- În Statele Unite, studii finanţate chiar de industria de petrol şi gaze enumeră, printre noile joburi create, stripteuzele şi prostituatele. Slujbele legate strict de extracţia de petrol şi gaze (adică sondorii şi alţii ca ei) au reprezentat în SUA, între 2003 şi 2012, numai o mică fracţiune de procent din piaţa muncii americane - adică 0,05 % (este o cifră oficială, anunţată de Biroul Federal pentru Statistica Muncii). Decidenţii români, repetând melodia învăţată de la companiile petroliere, promit însă noi locuri de muncă pentru ţăranii din Vaslui şi din Dobrogea. Vor exista câteva angajări, cu siguranţă, dar ele vor fi de paznici ori, cel mult, de şoferi. Şi contractele de muncă nu vor fi pe termen lung, pentru că gazul de şist se "fâsâie" repede (în termeni academici, rata de declin este foarte mare): în primii trei ani de operare, producţia unei sonde de gaz de şist scade cu 80-90%! Evident, compania nu aşteaptă 3 ani ca să închidă sonda, pentru că ea devine nerentabilă în mult mai puţin timp; paznicii nu mai au ce păzi, camioanele nu mai au ce căra, iar fetiţele vesele trebuie să plece spre alte zone dulci.
"La Bucureşti, «dezvoltare» înseamnă exclusiv cianurarea şi fracturarea hidraulică a României"
- Reprezentanţii guvernamentali nu uită să invoce, în talk-show-uri televizate, "dezvoltarea economică" a ţării, ca urmare a exploatării gazelor de şist.
- În cazul României, echipamentele miniere nu vor fi produse în ţară, aşa cum s-a întâmplat în America, ci vor fi importate, aşa că aportul gazelor de şist la "dezvoltarea" ţării va fi probabil insesizabil. Se pare că la Bucureşti, "dezvoltare" înseamnă exclusiv cianurarea şi fracturarea hidraulică a României. De îndată ce va dispărea puterea infracţională care susţine astfel de proiecte distructive, va dispărea brusc şi modelul extractiv de dezvoltare. În concluzie, aşa cum s-a întâmplat deja în Statele Unite, exploatarea gazelor de şist nu va genera în România o dezvoltare sănătoasă şi cu şanse de durabilitate, ba dimpotrivă, va face mai mult rău decât bine, pentru că deviază atenţia de la principala sarcină a prezentului - construirea unei strategii energetice pentru vremurile foarte apropiate când hidrocarburile vor fi atât de rare şi de scumpe, încât nu vor mai putea susţine economia. În loc să investească înţelept în resurse regenerabile, micşorând dependenţa de combustibilii fosili, România se îmbată cu apă rece că va fi independentă de gazul rusesc. Guvernanţii noştri ar trebui să dorească să devenim independenţi de petrol, gaz şi cărbune în general, fie ele ruseşti, autohtone sau de oriunde altundeva. În loc să facem asta, procedăm ca un fumător înrăit, care ştie că trebuie să se lase, dar promite că o va face a doua zi şi îşi mai cumpără un pachet de ţigări, pentru că a găsit un "chilipir".
Lui Ovidiu Hurduzeu îi puteţi scrie la email: ovidiu.hurduzeu@gmail.com
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
