Argumentele de bază ale propagandei guvernamentale și corporatiste în favoarea gazelor de șist sunt următoarele: "independența energetică a țării", "modelul american", "creșterea economică", "crearea de locuri de muncă", "ieftinirea gazului". Nu contează poluarea, nu contează otrăvirea apelor freatice, riscurile de cutremur, distrugerea drumurilor de acces; nu contează nici măcar faptul că beneficiile reale ale gazului de șist sunt minore. Pentru a avea o imagine comparativă a situației din România și SUA, ne-am adresat unui cunoscut scriitor și critic social american de origine română, dr. Ovidiu Hurduzeu, din El Dorado Hills, California. Domnia sa face o analiză pertinentă a așa-zisului miraj american al gazelor "ieftine", avertizând guvernul român că se aruncă într-o aventură oarbă, de tip "ulei de șarpe", din care, pe termen mediu și lung, România va ieși în pierdere.
- Domnule Ovidiu Hurduzeu, permițând explorarea și exploatarea gazelor de șist, România va avea de câștigat sau de pierdut?
- Exploatarea gazelor de șist ridică probleme mult mai grave și mult mai complexe, prin amploarea consecințelor, dar și mai profunde, sub aspect antropologic, etic și civilizațional, decât simpla chestiune a câștigului și a pierderii. Recent, am tradus în românește cartea "Ulei de șarpe", a lui Richard Heinberg, apărută la Editura Logos din București. Iată cum sună subtitlul acesteia: "Cum ne pune fracturarea hidraulică viitorul în pericol, prin promisiunile ei deșarte de câștig și bunăstare". În esență, acesta este adevărul despre gazele de șist: industria de petrol și gaze și decidenții noștri influențați de ea ne mint că vom avea de câștigat, știind foarte bine că, după ce vom trage linie (atunci, însă, va fi prea târziu), vom constata că am avut doar de pierdut. Falsa făgăduială a bunăstării și a "independenței energetice" a țării le-a fost și încă le este fluturată pe sub nas și americanilor, care s-au lăsat, ca și majoritatea românilor, amăgiți. În Statele Unite, ce-i drept, nu este invocată "independența de gazul rusesc", la care americanii ar vibra la fel de puternic ca românii - doar că nu este cazul, America nu importă gaz din Rusia. Mecanismul amăgirii este însă același, și în America, și în România.
- Ce este "uleiul de șarpe", care dă titlul cărții lui Richard Heinberg?
- "Snake oil" (ulei de șarpe) este o sintagmă a englezei americane care desemnează înșelătoria, șarlatania. La origine, a fost un medicament tradițional chinezesc, folosit împotriva durerilor articulare, ajuns în Lumea Nouă odată cu chinezii aduși la mijlocul secolului al XIX-lea, pentru a construi prima cale ferată care unea estul cu vestul Americii de Nord. Șarlatanii, care nu erau pe atunci mai puțini decât în zilele noastre, au sesizat imediat atracția magică exercitată de numele unguentului și au început să vândă naivilor un pretins leac pentru orice durere, un panaceu universal. Vânzătorii de ulei de șarpe ajungeau într-o localitate, îi vrăjeau pe localnici cu promisiuni de vindecare miraculoasă, vindeau cât puteau și se grăbeau să plece, înainte ca păcăliții să constate escrocheria. Ei bine, exact asta face în România vânzătorul de iluzii fracturiste Chevron: vine, protejat și încurajat de autorități (centrale și locale), promite raiul pe pământ (locuri de muncă, impozite și taxe care vor umfla bugetul și vor genera bunăstare), dar va pleca, lăsându-ne să tragem ponoasele. Schema e arhicunoscută în România postdecembristă: tragi o țeapă (aici cred că mai potrivit ar fi să vorbim de tun, nu de țeapă) și-ți pui coada pe spinare. Prinde orbul, scoate-i ochii!
"Bălaia energetică a înțărcat și, în loc de lapte dulce, ni se servește lichid de fracturare"
- "Gogoșile" vândute de guvernul USL pentru a-i convinge pe români să accepte fracturarea hidraulică sunt: prețuri mici la gaze, locuri de muncă, dezvoltare și competitivitate economică. Așa s-a întâmplat și în America?
- "Gogoșile" vândute americanilor sunt din același aluat. Publicul american a înghițit pe nerăsuflate pe cele de genul: "America, următoarea Arabie Saudită"; "Vom fi independenți din punct de vedere energetic"; "Avem gaze de șist pentru o sută de ani". Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem este de ce aceste minciuni propagandistice sfruntate au fost atât de ușor acceptate. Un răspuns posibil ni-l oferă James Howard Kunstler (alături de Richard Heinberg, este considerat unul dintre cei mai importanți teoreticieni ai crepusculului societății industriale, ca urmare a epuizării rezervelor de combustibili fosili). Pentru Kunstler, mercenarii companiilor de petrol și gaz nu ar fi fost propagandistic eficienți, dacă "publicul însuși nu ar fi fost atât de disperat să audă «buna vestire» că poate să continue să trăiască exact cum a făcut-o până acum". Altfel spus, locuitorii de azi ai Statelor Unite sunt disperați să-și vadă împlinit visul american (American Dream) al abundenței materiale pe care străbunicii, bunicii și părinții lor l-au transpus în realitate. Adevărul e dureros și sună altfel: "Marele Vis al părinților și bunicilor nu se va mai împlini niciodată, întrucât el s-a bazat pe un enorm consum de energie fosilă ieftină și de calitate". Acum, Bălaia energetică a înțărcat și, în loc de lapte dulce, ni se servește lichid de fracturare! Domnii de la Chevron, de la Agenția Națională de Resurse Minerale și guvernanții (și ai noștri, și ai americanilor, și ai europenilor) nu suflă o vorbă despre perioada de trecere în care ne aflăm. Vrând-nevrând, omenirea abandonează modelul de societate a creșterii, a "dezvoltării" continue, economia de tip faustic, și revine la o societate sustenabilă, smerită, care consumă resursele naturale sub nivelul lor de regenerare, pentru a nu le epuiza. Cei care, ca autoritățile de la București, încurajează, în prezent, un model "extractiv" de dezvoltare, dau dovadă de inconștiență și de cinism. Un astfel de model extractiv nu va mai crea bogăție, precum în epoca industrialismului, ci o va confisca, extrăgând și consumând resurse create în milioane de ani. Evident, extracția nu poate avea loc la nesfârșit, resursele, mai ales cele minerale și combustibilii fosili, sunt finite. Va trebui să învățăm să ne schimbăm felul de viață. Să căutăm motive de bucurie în simplitate și puținătate, nu în abundență deșănțată, dacă vrem să mai avem un viitor. Richard Heinberg o spune clar: "Este timpul să învățăm să trăim bine cu mai puțin".
"Gazele de șist nu vor ieftini gazul metan. Dimpotrivă!"
- Primul neadevăr pe care-l menționează foarte des guvernul USL este ieftinirea gazelor, în urma sporirii producției și, deci, a ofertei. Vom avea gaze mai ieftine?
- În SUA, nu este vorba atât de ieftinirea gazelor, cât de "volatilitatea prețurilor" de pe piața gazului. În cartea sa, "Too Much Magic" (Prea multă magie), James Howard Kunstler descrie consecințele dramatice ale acestei volatilități: "Prețurile la gazul natural din SUA au crescut și s-au prăbușit de patru ori între 2000 și 2009... Creșterea prețurilor nu a putut să atenueze povara financiară creată prin darea în funcțiune a 20 de mii de sonde, într-o perioadă de zece ani. La gazele de șist, fiecare sondă de fracturare costă între trei și zece milioane de dolari. Dacă ținem cont de oscilația bezmetică a prețurilor, în contextul creșterii datoriilor companiilor care practică fracturarea hidraulică, exploatarea gazelor de șist ne apare, în cel mai bun caz, ca fiind marginal profitabilă din punct de vedere comercial". Companiile de petrol și gaze sunt interesate în primul rând de profit - iar la actualul raport preț/costuri al exploatării gazului de șist în SUA, ele merg în pierdere. Fac, prin urmare, orice pentru ca prețul gazului să crească. În România, gazul, chiar dacă s-ar începe imediat exploatarea gazului de șist, nu are cum să se ieftinească, ci dimpotrivă. Conform condițiilor puse de FMI și ratificate de Guvernul României, prețul gazului va fi, în 2017, de 2,5 ori mai mare decât în prezent. Ca să recapitulăm și să tragem o concluzie: în Statele Unite, în urma boom-lui gazelor de șist, prețul gazului a scăzut temporar, dar nu are cum să rămână la valorile actuale, pe când în România, el nu are cum să scadă, chiar dacă am exploata tot gazul de șist din lume.
- Un alt neadevăr sau adevăr pe jumătate propagat de guvern este crearea de noi locuri de muncă. Cum stă America la acest capitol?
- În Statele Unite, studii finanțate chiar de industria de petrol și gaze enumeră, printre noile joburi create, stripteuzele și prostituatele. Slujbele legate strict de extracția de petrol și gaze (adică sondorii și alții ca ei) au reprezentat în SUA, între 2003 și 2012, numai o mică fracțiune de procent din piața muncii americane - adică 0,05 % (este o cifră oficială, anunțată de Biroul Federal pentru Statistica Muncii). Decidenții români, repetând melodia învățată de la companiile petroliere, promit însă noi locuri de muncă pentru țăranii din Vaslui și din Dobrogea. Vor exista câteva angajări, cu siguranță, dar ele vor fi de paznici ori, cel mult, de șoferi. Și contractele de muncă nu vor fi pe termen lung, pentru că gazul de șist se "fâsâie" repede (în termeni academici, rata de declin este foarte mare): în primii trei ani de operare, producția unei sonde de gaz de șist scade cu 80-90%! Evident, compania nu așteaptă 3 ani ca să închidă sonda, pentru că ea devine nerentabilă în mult mai puțin timp; paznicii nu mai au ce păzi, camioanele nu mai au ce căra, iar fetițele vesele trebuie să plece spre alte zone dulci.
"La București, «dezvoltare» înseamnă exclusiv cianurarea și fracturarea hidraulică a României"
- Reprezentanții guvernamentali nu uită să invoce, în talk-show-uri televizate, "dezvoltarea economică" a țării, ca urmare a exploatării gazelor de șist.
- În cazul României, echipamentele miniere nu vor fi produse în țară, așa cum s-a întâmplat în America, ci vor fi importate, așa că aportul gazelor de șist la "dezvoltarea" țării va fi probabil insesizabil. Se pare că la București, "dezvoltare" înseamnă exclusiv cianurarea și fracturarea hidraulică a României. De îndată ce va dispărea puterea infracțională care susține astfel de proiecte distructive, va dispărea brusc și modelul extractiv de dezvoltare. În concluzie, așa cum s-a întâmplat deja în Statele Unite, exploatarea gazelor de șist nu va genera în România o dezvoltare sănătoasă și cu șanse de durabilitate, ba dimpotrivă, va face mai mult rău decât bine, pentru că deviază atenția de la principala sarcină a prezentului - construirea unei strategii energetice pentru vremurile foarte apropiate când hidrocarburile vor fi atât de rare și de scumpe, încât nu vor mai putea susține economia. În loc să investească înțelept în resurse regenerabile, micșorând dependența de combustibilii fosili, România se îmbată cu apă rece că va fi independentă de gazul rusesc. Guvernanții noștri ar trebui să dorească să devenim independenți de petrol, gaz și cărbune în general, fie ele rusești, autohtone sau de oriunde altundeva. În loc să facem asta, procedăm ca un fumător înrăit, care știe că trebuie să se lase, dar promite că o va face a doua zi și își mai cumpără un pachet de țigări, pentru că a găsit un "chilipir".
Lui Ovidiu Hurduzeu îi puteți scrie la email: ovidiu.hurduzeu@gmail.com