Cu 60-70% din intenţiile de vot, USL va câştiga majoritatea absolută a locurilor alocate României în Parlamentul Europei şi va da ţării un nou preşedinte. Într-o asemenea perspectivă, USL-ul a revenit la "vremurile bune" din primele mandate ale lui Ion Iliescu, când FSN-ul (PDSR-ul, PSD-ul) devenise partidul-stat. Dominând absolut toate sectoarele vieţii sociale şi economice, gruparea condusă de Iliescu şi Năstase îşi impunea arbitrar voinţa în orice problemă - internă sau externă - a ţării. Ea opera, evident, cu formula "dublului adevăr", moştenită de la înaintaşii comunişti. Dacă situaţia geopolitică şi "trezirea" unei părţi a electoratului nu ar fi dus la accelerarea unor schimbări şi adaptări sociale, altfel inevitabile, România s-ar fi regăsit astăzi într-o construcţie instituţională asemănătoare celei din Rusia, cu o aparentă democraţie, acoperind o castă prădalnică, oligarhia, imună faţă de Justiţie, cu condiţia supunerii totale faţă de şef, conducătorul ce-şi schimbă rolul doar pentru a demonstra că modernitatea şi democraţia funcţionează şi acolo. Fireşte, oricine poate constata că USL-ul este compus dintr-un partid de stânga, PSD-ul, şi unul de dreapta, PNL-ul, putând conchide că "unitatea monolitică" de odinioară, din jurul lui Iliescu şi Năstase, nu mai există. Concluzia ar fi pripită, pentru că, din cauza oportunismului conducătorilor săi, PNL-ul a virat total la stânga, s-a transformat, prin evoluţiile din ultimii doi ani, într-o anexă a PSD-ului.
PSD-ul, fostul FSN, FDSN, PDSR, condus actualmente de premierul Victor Ponta, nu şi-a schimbat defel vocaţia şi obiectivele din momentul năpârlirii postrevoluţionare a PCR-ului. Generaţiile PSD-iste care s-au succedat în sfertul de veac de după răsturnarea lui Ceauşescu au vizat mereu supunerea statului de drept, transformarea lui într-o aparenţă sub care să-şi împartă arbitrar şi discreţionar resursele ţării, fondurile de dezvoltare accesate din exterior. Contextul geostrategic şi reînvierea, firavă încă, a societăţii civile româneşti, nu le-a permis o evoluţie calchiată complet după cea a Rusiei. PSD-ul nu a "produs" un lider de tip Putin, care să domine riguros o castă, oligarhia, mulţumită economic, dar obedientă politic faţă de el. În România, evoluţia "specifică" a dus la apariţia unei "feudalităţi", sistemul baronial, care se impune în faţa "şefului", îl obligă să acţioneze conform propriilor aspiraţii. Excentricităţile lui Mazăre, aberaţiile "bugetare" ale unor Oprişan, Dragnea, Constantinescu etc. nu ar fi existat dacă în România evoluţia ar fi fost absolut similară celei ruseşti. Asaltul împotriva statului de drept, prin "lovitura de stat parlamentară" din 2012 şi, actualmente, mai lent, prin preluarea treptată a instituţiilor care asigură funcţionarea maşinăriei statale (precum STS-ul, trecut recent în subordinea guvernului), sunt acţiuni realizate la presiunea "baronilor". Aceştia vor ca "paranteza Băsescu", când s-a încercat impunerea statului de drept şi a justiţiei independente, să fie definitiv închisă. Ponta trebuie "să facă totul" pentru a le concretiza dorinţele, păstrând aparenţele printr-o cascadă nesfârşită de minciuni. PSD-ul nu mai are nevoie de PNL. În momentul de faţă, prin racolări succesive - din PPDD, PDL, minorităţi - el a ajuns să deţină majoritatea necesară guvernării în Parlament. PNL-ul este păstrat în alianţă pentru respectabilitatea externă şi în virtutea angajamentelor iniţiale, vizând răsturnarea "regimului Băsescu". Dacă la referendumul cuplat cu "europarlamentarele" din mai nu se va atinge cvorumul (de 50%+1) pentru adoptarea noii Constituţii (care dă funcţiei prezidenţiale un rol strict decorativ), PSD-ul va renunţa la susţinerea liberalului Crin Antonescu pentru Cotroceni, un preşedinte cu atribuţiile celui actual putând oricând să scape controlului. Iată de ce, pe de o parte, PSD-ul acceptă participarea PNL-ului la guvernare până în ultima clipă şi, pe de altă parte, a impus două zile (24 şi 25 mai) pentru referendum. Demnitarii liberali s-au PSD-izat oricum, schimbările impuse de Antonescu în lista ministeriabililor neavând decât un rol cosmetic. Implicarea lui Klaus Johannis în guvernare nu face decât să compromită şi ultima rezervă propriu-zis liberală din partidul anexat, vicepremierul şi ministrul de interne trebuind, obligatoriu, să fie de acord cu propunerile populiste şi socializante, în anul electoral, ale premierului Victor Ponta. Prin înlocuirea unor miniştri, prea supuşi lui Ponta, cu alţi liberali, mai apropiaţi de sine, Crin Antonescu a indicat că altă şansă de supravieţuire politică nu mai are decât în alianţa USL, jocul "la două capete" devenind tot mai inutil. Dacă PSD-ul îl va păstra drept candidat şi după 25 mai, PNL-ul va fi complet vidat de vocaţia doctrinară şi programatică de dreapta.
De partea cealaltă, fărâmiţarea şi compromiterea reciprocă între partidele dreptei veritabile nu face decât să garanteze USL-ului atingerea obiectivului propus: cucerirea tuturor instituţiilor statului şi deturnarea interesată a funcţionării lor. PMP-ul, care se voia un "partid altfel", a ajuns să se întărească prin politicieni versaţi, fugiţi din PDL. Acuzele de colaboraţionism şi moliciune faţă de USL, aduse de noua formaţiune PDL-ului, au fost însă clar spulberate, sâmbătă, 8 februarie a.c., când liderii acestuia, în frunte cu V. Blaga şi C. Predoiu, au afirmat tranşant opoziţia faţă de populismul stângist al actualei guvernări. Poate că, pentru viitorul dreptei, Traian Băsescu, mentorul PMP-ului, ar trebui să-şi tempereze idiosincrazia faţă de PDL, mai ales că prezidenţiabila Elena Udrea (liderul de fapt al noii formaţiuni) are, totuşi, puţine şanse de a accede într-un tur secund al prezidenţialelor. Conducătorii idealişti ai PMP trebuie să înţeleagă faptul că, în contextul în care administraţia Ponta are "pâinea şi cuţitul", numai o dreaptă unită poate, cât de cât, să facă faţă dominaţiei USL-iste. O dreaptă în care, orice s-ar spune, PDL-ul este forţa centrală - cuprinzând, pe lângă PMP, şi PNŢCD şi Forţa Civică - ar putea alimenta speranţa de mai bine a electoratului românesc conştient şi, de ce nu, ar putea produce chiar o surpriză la "prezidenţiale".