- "Formula AS" a profitat de pretextul "momentului Vilnius" şi de interesul deosebit provocat, atât în România, cât şi în Occident, de apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană, pentru a lua pulsul Chişinăului, în cele mai importante zile din istoria sa post-sovietică. Oficiali guvernamentali, politicieni de prim-plan, analişti politici, sociologi, foşti şi actuali jurnalişti de top, oameni simpli, tineri, dar şi vârstnici, care au prins vremurile României Mari, ne-au ajutat să conturăm o imagine a Basarabiei, dincolo de prejudecăţile şi de clişeele cu care ne-am obişnuit să gândim, când vine vorba despre "fraţii de peste Prut" -
Două săptămâni cât două decenii
În doar două săptămâni, în acest sfârşit de an 2013, în Moldova de peste Prut s-au întâmplat mai multe evenimente decât în două decenii. Ca şi cum, printr-un straniu complot al destinului cu geografia şi cu istoria, Bruxelles-ul, Bucureştiul, Vilniusul şi Alba Iulia s-ar fi aliniat pe aceeaşi axă, ce duce direct la Chişinău. Uneşti punctele, ca în revistele copilăriei, şi îţi apare limpede povestea trecutului, a prezentului şi, mai cu seamă, a viitorului Republicii Moldova. În doar două săptămâni, o mică republică ex-sovietică, aflată dincolo de graniţele Uniunii Europene, un stat ignorat pe nedrept, adesea chiar şi în România, din care face parte istorică, Republica Moldova, devine, brusc, un stat-vedetă în lumea întreagă: întrebi orice oficial european şi îţi va spune că Moldova reprezintă definiţia excepţională a curajului şi a ambiţiei de a arăta, după ani de zile de lupte cu disproporţionate forţe externe, dar şi după infinite bâjbâieli interne, adevărata sa identitate şi adevăratele valori profund europene la care ţine.
Cu bucurie, spre unire
"Eli Pili"
Iurie Leancă, premierul Moldovei, în cadrul momentului festiv de la Vilnius
Doina şi Ion Aldea Teodorovici, eternizaţi în bronz
Dar influenţa Rusiei asupra stării de fapt din Republica Moldova nu se rezumă la limbă şi la propagandă. Ruşii au pus mâna pe cele mai importante bănci din Moldova, au pe mână firme importante de vinificaţie, conduc întreprinderi mari, în care comunicarea internă se face în limba rusă, după cum îmi spune un om de afaceri de la Chişinău.
Încă un fapt puţin cunoscut în România: mai mult de jumătate dintre cetăţenii moldoveni plecaţi în străinătate (aproape 300.000 dintr-un total de circa 600.000 de persoane, conform unor estimări ale Biroului pentru Relaţii cu Diaspora al Republicii Moldova) muncesc în Rusia! Iar două treimi din banii trimişi acasă de moldoveni (1,4 miliarde de dolari anual, adică aproape un sfert din produsul intern brut!) provin tot din Rusia. Înainte de criză era exact invers, două treimi din bani veneau din Occident... De altfel, presiunea pe muncitorii moldoveni din Rusia a fost una dintre tacticile "neortodoxe" prin care Moscova a încercat, pe ultima sută de metri, să deturneze Moldova de pe drumul negocierilor de asociere cu UE şi să o atragă în Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan. Mii de cetăţeni moldoveni au fost expulzaţi în ultimele luni, iar accesul altora în Federaţia Rusă a fost refuzat, cel mai adesea fără nicio motivaţie. "Cazurile nu sunt chiar atât de numeroase pe cât lasă să se înţeleagă partea rusă, care exagerează cifrele, tocmai pentru a pune presiune pe Chişinău", îmi spune Victor Lutenco, consilier al premierului Iurie Leancă şi şef al Biroului pentru Relaţii cu Diaspora.
Dar şicanele Moscovei nu s-au oprit aici. Pentru a doua oară după 2006, Rusia a impus un veritabil embargo vinurilor moldoveneşti, unele dintre produsele cele mai exportate de Republica Moldova. Uniunea Europeană s-a grăbit să ofere cadrul legislativ pentru liberalizarea importurilor de vin pe piaţa UE dinspre Moldova, pentru a micşora pierderile noilor săi parteneri politici şi economici. "Încet, încet, producătorii din Moldova se vor ridica la standardele UE şi vor reuşi să cucerească noi pieţe. Oricum, după 2006, exporturile spre Rusia s-au înjumătăţit", susţine Victor Lutenco, cel care, alături de o mână de voluntari inimoşi, a pus umărul la crearea unei baze de date pe Internet (www.moldovanwine.net) unde poţi afla, din orice colţ de lume ai fi, cel mai apropiat loc în care se vinde vin moldovenesc. Peste 1.000 de oameni s-au alăturat proiectului, în numai o lună de zile, şi peste 200 de locuri au fost identificate pe glob ca având în ofertă vin moldovenesc! Un mic exemplu că Moldova are nu doar curajul să se confrunte cu Moscova, când vine vorba de opţiunea sa europeană, dar găseşte şi resurse de patriotism şi de creativitate, pentru a face faţă şicanelor de tot felul.
Basarabia, văzută de basarabeni
Dorin Chirtoacă
Vadim Zgherea, un tânăr jurnalist de mare viitor
Vitalie Ciobanu
Adevărul e că nu s-au schimbat prea multe în viaţa moldovenilor obişnuiţi, după venirea la putere a forţelor democratice, în 2009. Preţurile din magazine, cel puţin în Chişinău, sunt întru totul comparabile cu cele de la Bucureşti. Asta, în condiţiile în care statisticile arată că salariile - şi cel minim, şi cel mediu pe economie - sunt de patru ori mai mici decât în România. Imaginaţi-vă că aţi câştiga 200 sau 400 de lei pe lună! "Cum se poate trăi în aceste condiţii?", i-am întrebat pe interlocutorii mei. O primă explicaţie ţine de banii primiţi de către cei care au rude în străinătate. Şi aproape fiecare familie are măcar un membru plecat afară. A doua explicaţie e evaziunea fiscală uriaşă. Intri în taxi şi, până îţi aranjezi bagajele, cupola luminoasă dispare de pe maşină. Plăteşti preţul stabilit la pornire şi, după ce cobori, observi - surpriză! - cum cupola e din nou pe taximetrul care porneşte în trombă. Vrrrruuum, vreo 500 de lei moldoveneşti au dispărut din bugetul de stat!
"E o vorbă la noi: moldoveanul, şi cu 1.000 de lei, îşi face casă de 1 milion", îmi spune, cu un zâmbet amar, tânărul Vadim Zgherea. Ca tot moldoveanul, ştie şi el ce e sărăcia. Părinţii lui au refuzat să plece în străinătate, ca să-i poată oferi o educaţie mai bună. "Le sunt recunoscător că au rămas alături de mine. Dar au fost momente în care niciunul dintre ei nu avea serviciu. O duceam tare greu, iar eu, copil fiind, îmi reproşam, în sinea mea, că eu sunt de vină pentru toate astea, că din cauza mea nu au plecat să câştige mai mulţi bani în Occident". Tranziţia în Moldova a fost mai cruntă decât ne-o putem imagina sau decât am trăit-o în România. Cazul lui Vadim e un caz obişnuit în Moldova. Primarul Chişinăului, liderul liberal Dorin Chirtoacă, avea să-mi spună aceeaşi poveste: "În ciuda opresiunilor la care era supusă familia mea, ca urmare a luptei sale pentru românism, în perioada sovietică o duceam chiar bine, căci părinţii mei erau oameni muncitori. Când a venit tranziţia, nu ne-a fost deloc uşor, au rămas fără serviciu şi tata, şi mama. Îmi aduc aminte că au fost ani de zile în care totul era extrem de măsurat la capitolul cheltuieli. Ne puteam permite doar strictul necesar: mâncarea şi, poate, o haină, şi aceea dintre cele mai ieftine de la piaţă. Cam aşa am dus-o vreme de vreo 10 ani, de prin 1992...", spune primarul Dorin Chirtoacă.
Mica Europă a lui Vadim Zgherea
"Vrem Unirea", scandarea favorită a tinerilor
Mica Europă a lui Vadim Zgherea
Sătui de sărăcia şi de lipsa de siguranţă în care s-au zbătut ani de zile, sătui de promisiunile altora şi de iluziile proprii, sătui să tot aştepte un drum mai simplu spre Occident şi o relaţie mai normală cu Rusia, obosiţi să o ia acum, de la capăt, oamenii de calitate din Chişinău şi-au creat ori şi-au căutat propriile lor, mici, Europe în Moldova natală. "Asta ne dă puterea să mergem mai departe”, îmi spune Vadim Zgherea. La cei 20 de ani ai săi, anul acesta a trecut prima oară graniţa spre Vest, spre România la care privea în zilele senine de vară de la geamul casei lui din Cahul, aflată chiar pe malul Prutului. Anul acesta a văzut, de fapt, prima oară munţi adevăraţi, Carpaţii prin care a trecut dinspre Moldova spre Ardeal. S-a oprit la Cluj, în noapte, avea ore destule până la avionul spre Germania, aşa că a luat oraşul la pas, dinspre gară, pe strada Horea, apoi pe strada Ferdinand, cu magazine de lux, scântâietoare în noapte, apoi a cotit uşor spre Piaţa Unirii şi s-a îmbătat cu culorile ordonate imperial de jur împrejurul Bisericii "Sfântul Mihail”. S-a pus pe o bancă lângă vestigiile romane învelite în sticlă şi atunci şi-a spus că, "Da, asta înseamnă Europa!”. Ajuns acasă, după o vreme, a mers în vizită la nişte mânăstiri. A fost la Hâncu şi la Saharna, a fost la mânăstirea din stâncă de la Ţâpova, a fost şi la Orheiul Vechi... "Peste tot am găsit ordine, peste tot am găsit disciplină, peste tot armonie, peste tot pace, acolo totul era frumos şi aşezat, bine făcut, la locul lui. Aşa era acolo. <<Iată că se poate!>>, mi-am zis. Până la urmă, asta e Europa, nu?”, îmi spune Vadim la despărţire.
Mica mea Europă
E 1 Decembrie, mai sunt câteva ore bune până la sărbătoarea organizată în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Pe străzi şi prin parcuri, lumea are eleganţa unei zile de praznic. E, de fapt, eleganţa obişnuită a moldovenilor de dincolo de Prut, o modă necoruptă, ca la Bucureşti, de consumerismul de turmă de tip occidental. E multă lume tânără şi frumoasă pe străzile Chişinăului. Liceeni ţinându-se mână cu tandreţe, purtându-şi, parcă, de grijă unii altora. Şi, pretutindeni, oameni cu flori mână, grăbiţi, în pasul inimii, spre cei pe care îi iubesc. Chişinăul e oraşul florilor, sute de metri de florării se întind pe marile bulevarde, iar moldovenii nu aşteaptă vreun motiv special pentru a dărui trei trandafiri roşii sau un buchet de frezii vesele.
Pornesc din faţa Catedralei, printre oamenii aceştia frumoşi, să-mi caut propria mea Europă din inima Chişinăului. O găsesc sus, după ce urc alene, prin vântul ce vesteşte prima ninsoare, pe strada Puşkin, stradă ce mărgineşte Guvernul Moldovei pe o latură şi care trece fix pe lângă Ambasada României, "ambasada ţării noastre în ţara noastră”, cum îmi spusese, de dimineaţă, un tânăr unionist îmbrăcat în drapel tricolor. În capătul acestei străzi lungi şi elegante din centrul capitalei Moldovei, e Universitatea de Stat. Vizavi de ea, peste strada Alexei Mateevici, e un mic parc ce duce spre Valea Morilor, un lac cochet, care a însoţit plimbările în fapt de seară ale atâtor cupluri de iubiţi ai Chişinăului. Chiar pe deal, până să cobori spre lac, e unul dintre cele mai frumoase monumente închinate iubirii pe care le-am văzut vreodată: "Ion-Doina” scrie pe soclu, un nume ce contopeşte în eternitate o poveste de dragoste cum nu s-a mai pomenit. Ion şi Doina Aldea-Teodorovici, trubadurii romantici ai libertăţii Moldovei şi ai marilor idealuri ale românismului, dispăruţi în mod tragic în 1992, pe când veneau să ne cânte, nouă în România, despre frumoasa noastră limbă română. Ion e pe gânduri, parcă, dar Doina, Doina e senină. Visează cu ochii larg deschişi.
Fotografiile autorului
(Chişinău)
(Autorul le mulţumeşte Maiei Metaxa, Linei Vdovîi, Mihaelei Enache, lui Carmen Valică, lui Ceslav şi Florentin Ciuhrii şi lui Doru Petruţi pentru ajutorul acordat în documentarea acestui articol.)
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
