- "Formula AS" a profitat de pretextul "momentului Vilnius" și de interesul deosebit provocat, atât în România, cât și în Occident, de apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană, pentru a lua pulsul Chișinăului, în cele mai importante zile din istoria sa post-sovietică. Oficiali guvernamentali, politicieni de prim-plan, analiști politici, sociologi, foști și actuali jurnaliști de top, oameni simpli, tineri, dar și vârstnici, care au prins vremurile României Mari, ne-au ajutat să conturăm o imagine a Basarabiei, dincolo de prejudecățile și de clișeele cu care ne-am obișnuit să gândim, când vine vorba despre "frații de peste Prut" -
Două săptămâni cât două decenii
În doar două săptămâni, în acest sfârșit de an 2013, în Moldova de peste Prut s-au întâmplat mai multe evenimente decât în două decenii. Ca și cum, printr-un straniu complot al destinului cu geografia și cu istoria, Bruxelles-ul, Bucureștiul, Vilniusul și Alba Iulia s-ar fi aliniat pe aceeași axă, ce duce direct la Chișinău. Unești punctele, ca în revistele copilăriei, și îți apare limpede povestea trecutului, a prezentului și, mai cu seamă, a viitorului Republicii Moldova. În doar două săptămâni, o mică republică ex-sovietică, aflată dincolo de granițele Uniunii Europene, un stat ignorat pe nedrept, adesea chiar și în România, din care face parte istorică, Republica Moldova, devine, brusc, un stat-vedetă în lumea întreagă: întrebi orice oficial european și îți va spune că Moldova reprezintă definiția excepțională a curajului și a ambiției de a arăta, după ani de zile de lupte cu disproporționate forțe externe, dar și după infinite bâjbâieli interne, adevărata sa identitate și adevăratele valori profund europene la care ține. Succesiunea de evenimente e absolut copleșitoare. Pe 14 noiembrie, la Bruxelles, în prezența premierilor României și Moldovei, președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, felicită Chișinăul pentru progresele făcute pe drumul său european și propune Parlamentului European eliminarea, cât mai grabnic posibil, a vizelor pentru cetățenii de peste Prut. O veste fantastică pentru orice basarabean! Câteva minute mai târziu, în fața întregii Comunități Europene, premierul moldovean, Iurie Leancă, îi dă o replică memorabilă lui Barroso, în discursul de mulțumire. "Domnule președinte, îmi voi susține și eu, ca și domnul Ponta, discursul în limba română, pentru că aceasta este limba noastră maternă, iar limba română este deja o limbă oficială a Uniunii Europene. Fac lucrul acesta doar pentru a demonstra că, având o limbă comună, noi suntem mai mult decât vecini". Ponta privește surprins spre Leancă, Barroso zâmbește ca un om care știe multe, iar asistența întreagă preia emoția momentului. În doar câteva zile, pe 29 noiembrie, urmează Summitul de la Vilnius. Un moment capital pentru viitorul statelor foste sovietice, pe care UE le-a atras de partea sa, în așa-numitul Parteneriat Estic. Ca și Ucraina sau Georgia, Moldova așteaptă invitația de asociere cu Uniunea Europeană, dar și semnarea unui important acord de liber schimb economic. Sunt primii pași, obligatorii, pentru a deveni stat membru al UE. În ajunul Summitului, când era deja clar că Ucraina refuzase oferta UE și când toți ochii erau ațintiți spre Moldova, președintele Traian Băsescu face, în țară, în "prime-time", la TVR, o declarație mai tranșantă ca oricând: "Reîntregirea țării ar trebui să fie viitorul proiect de țară al României. Dacă cei din Republica Moldova își vor dori acest lucru, atunci România e obligată să spună «Da!»". A doua zi, pe 29 noiembrie, e Summitul. Dacă Ucraina, care a cedat presiunilor Moscovei, e "fantoma balului", Moldova e "regina" aceluiași bal, cum inspirat transmite corespondentul Agenției Reuters. Șefi de state din întreaga lume spun lucruri mari la Vilnius, despre Moldova, în vreme ce, la Chișinău, ieșiți în stradă să sărbătorească evenimentul, oamenii visează frumos. "Oare se poate să intrăm și noi în UE, alături de România, până prin 2018-2020?". Ca un dat al sorții, după doar două zile, capitala Moldovei e din nou în stradă. E 1 Decembrie, e ziua României Mari, iar pentru unioniștii români de la Chișinău, ziua aceasta e mai importantă decât celebrarea oricărui summit. Patrioți înflăcărați, veniți cu steaguri tricolore de prin toate părțile țării, unioniștii spun, sus și tare, că Moldova trebuie să intre numaidecât în UE și că acest lucru se poate face automat, prin unirea cu România. În parcul din spatele statuii lui Ștefan cel Mare, pe "Aleea Clasicilor", oameni trecuți bine de 70 de ani îmi spun, cu lacrimi în ochi, că nu vor să moară până nu prind reîntregirea. E în ochii lor și teamă, dar și încredere, mândrie mai multă, parcă, decât oricând. Iar în spatele fiecărei priviri e povestea, cel mai adesea dramatică, a unui om, a unei familii, a unui neam. Sunt mii și mii de povești care se vor spuse și, poate, cândva, înțelese.
"Eli Pili"
Și totuși, nu e așa de ușor. Inflamat de manifestațiile de bucurie unioniste, rămâi uimit să constați, imediat ce sărbătoarea se stinge, că realitatea basarabeană nu e însoțită mereu de petale de flori. Bucureștean venit prima oară la Chișinău, habar n-ai că limba lui Pușkin, dar și a lui Putin, se vorbește în Basarabia peste tot. Restaurantul "Eli Pili", de pildă, e un veritabil colțișor de Occident, la fel ca și restaurantul "Cactus" sau ca localul "Tucano". La orice oră intri la "Eli Pili" vei găsi acolo miniștri și consilieri ministeriali, artiști, jurnaliști - lumea bună a Chișinăului. "Eli Pili" înseamnă în limba rusă "Mănânci și bei", îmi traduce Vadim Zgherea, student la Jurnalism, semnificația numelui locului în care tocmai ne-am întâlnit. Faptul că numele unuia dintre cele mai avangardiste localuri din capitala Moldovei necesită traducerea din rusă în română e doar unul dintre paradoxurile cu care Chișinăul te întâmpină la tot pasul. "Limba rusă se vorbește peste tot. Chiar și cei care vorbesc curent româna au tendința de a folosi expresii rusești. Par mai colorate și au mare trecere", îmi confirmă Vadim prima impresie care te șochează când ajungi la Chișinău: rusa e vorbită la fel de mult ca și româna! O auzi vorbită de forțele de ordine moldovenești de pe aeroport, o auzi foarte adesea pe stradă, te întâmpină la casa de marcat a celui mai mare magazin de electronice, unde casierița are mari probleme în a-ți prezenta prețul în limba română, te întâmpină la restaurant, peste tot. Când spun că nu vorbesc rusă, lumea îmi răspunde civilizat, în limba română, pe care majoritatea o vorbesc bine și foarte bine. Asta e una dintre realitățile dureroase, pentru români, ale Chișinăului în 2013, momentul de vârf al progresiei sale pro-europene. E o realitate total diferită de perspectiva pe care o ai când privești, cu speranță, Chișinăul dinspre București. Una dintre cauzele fundamentale ale frecvenței limbii ruse în vorbirea curentă și ale influenței puternice a culturii de tip rusesc e faptul că România a pierdut net "războiul informațional" cu Rusia, în ultimul deceniu. Nici asta nu se vede de la București. Dar o constați, fie și ca simplu trecător, mergând pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, principala arteră a Chișinăului, la fel de aglomerată ca și artera omonimă din București. La chioșcuri, distingi o mână de ziare românești, în rest, tot ce înseamnă revistă pe hârtie lucioasă (reviste de afaceri, reviste pentru femei, reviste de psihologie, reviste de divertisment etc.) sunt importate direct din Rusia. Deși multe dintre aceste branduri sunt active pe piața din România, nici o astfel de revistă tipărită la noi nu se găsește pe tarabele de presă din Moldova. Vrei conținut de calitate la Chișinău? Ești obligat să citești în rusă!
La fel e și cu televiziunile. Bătălia e net în favoarea Rusiei. Imediat ce au venit la putere, comuniștii au anulat licența televiziunii publice din România, TVR. Abia zilele acestea, de 1 decembrie, TVR a reintrat în grila moldovenilor, după aproape 10 ani. Prin urmare, lumea preferă, poate și din obișnuința trecutului, televiziunile rusești. Consumă știri și analize în limba rusă, consumă divertisment în limba rusă. Orice spune Bucureștiul în privința Republicii Moldova, de exemplu, va fi prezentat la Chișinău din perspectiva televiziunilor rusești. Iar mesajul ajunge la oameni cel mai adesea distorsionat.
Dar influența Rusiei asupra stării de fapt din Republica Moldova nu se rezumă la limbă și la propagandă. Rușii au pus mâna pe cele mai importante bănci din Moldova, au pe mână firme importante de vinificație, conduc întreprinderi mari, în care comunicarea internă se face în limba rusă, după cum îmi spune un om de afaceri de la Chișinău.
Încă un fapt puțin cunoscut în România: mai mult de jumătate dintre cetățenii moldoveni plecați în străinătate (aproape 300.000 dintr-un total de circa 600.000 de persoane, conform unor estimări ale Biroului pentru Relații cu Diaspora al Republicii Moldova) muncesc în Rusia! Iar două treimi din banii trimiși acasă de moldoveni (1,4 miliarde de dolari anual, adică aproape un sfert din produsul intern brut!) provin tot din Rusia. Înainte de criză era exact invers, două treimi din bani veneau din Occident... De altfel, presiunea pe muncitorii moldoveni din Rusia a fost una dintre tacticile "neortodoxe" prin care Moscova a încercat, pe ultima sută de metri, să deturneze Moldova de pe drumul negocierilor de asociere cu UE și să o atragă în Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan. Mii de cetățeni moldoveni au fost expulzați în ultimele luni, iar accesul altora în Federația Rusă a fost refuzat, cel mai adesea fără nicio motivație. "Cazurile nu sunt chiar atât de numeroase pe cât lasă să se înțeleagă partea rusă, care exagerează cifrele, tocmai pentru a pune presiune pe Chișinău", îmi spune Victor Lutenco, consilier al premierului Iurie Leancă și șef al Biroului pentru Relații cu Diaspora.
Dar șicanele Moscovei nu s-au oprit aici. Pentru a doua oară după 2006, Rusia a impus un veritabil embargo vinurilor moldovenești, unele dintre produsele cele mai exportate de Republica Moldova. Uniunea Europeană s-a grăbit să ofere cadrul legislativ pentru liberalizarea importurilor de vin pe piața UE dinspre Moldova, pentru a micșora pierderile noilor săi parteneri politici și economici. "Încet, încet, producătorii din Moldova se vor ridica la standardele UE și vor reuși să cucerească noi piețe. Oricum, după 2006, exporturile spre Rusia s-au înjumătățit", susține Victor Lutenco, cel care, alături de o mână de voluntari inimoși, a pus umărul la crearea unei baze de date pe Internet (www.moldovanwine.net) unde poți afla, din orice colț de lume ai fi, cel mai apropiat loc în care se vinde vin moldovenesc. Peste 1.000 de oameni s-au alăturat proiectului, în numai o lună de zile, și peste 200 de locuri au fost identificate pe glob ca având în ofertă vin moldovenesc! Un mic exemplu că Moldova are nu doar curajul să se confrunte cu Moscova, când vine vorba de opțiunea sa europeană, dar găsește și resurse de patriotism și de creativitate, pentru a face față șicanelor de tot felul.
Basarabia, văzută de basarabeni
Totuși, în ciuda sfidării curajoase a Moscovei, în ciuda pașilor pozitivi făcuți de Chișinău în ultima vreme și în ciuda optimismului afișat de europeni la Vilnius, povestea de succes a Moldovei pe drumul său spre Bruxelles depinde de un mare "dacă": vor rămâne sau nu la putere, anul viitor, forțele pro-europene? Am vorbit cu mai mulți prestigioși lideri de opinie de la Chișinău - analistul Vitalie Ciobanu (Revista "Contrafort"), sociologul Doru Petruți (IMAS Moldova), jurnalistul Vasile Botnaru (Radio Europa Liberă) - despre Moldova în era post-Vilnius și toți, fără excepție, mi-au spus că, personal sunt optimiști, dar că 2014 va fi un an crucial pentru destinul european al Moldovei. Coaliția Pro-Europeană de la Chișinău trebuie să reziste până în toamna anului viitor, când sunt noi alegeri, și trebuie să accelereze reformele, mai ales în domeniul justiției și al luptei cu corupția, cum insistă Occidentul. "Am avut, însă, în ultimii 4 ani, prea multe scandaluri de corupție (exact la fel ca și în România n.n.), privatizări frauduloase sau cel puțin suspecte, am avut crima din Pădurea Domnească - acea vânătoare fatidică, din decembrie 2012, la care au participat mai mulți demnitari, oameni politici și judecători. Niciun dosar nu a fost dus până la capăt. Scandalurile au fost mușamalizate. Dar cel mai mare pericol provine din partea Federației Ruse, care va încerca să deturneze Moldova de pe calea europeană. Vedem ce se întâmplă și în Ucraina... Se vor înăspri sancțiunile economice, vor fi activați separatiștii din Transnistria, găgăuzii. Ne putem aștepta la orice scenariu destabilizator. Un «balon de oxigen» pentru Moldova va fi eliminarea vizelor de călătorie în Occident, promisă de Comisia Europeană. Dacă decizia definitivă va fi luată până în martie anul viitor, va fi destul timp până la alegerile din noiembrie, pentru ca cetățenii să simtă beneficiile acestei înlăturări de bariere. Dar, momentan, comuniștii conduc în sondaje. Ne așteaptă un an teribil de greu, un an crucial pentru destinul Moldovei. Va fi nevoie de multă muncă, inteligență și voință politică, pentru a întoarce dispozițiile populare. Basarabia are nevoie de continuitate democratică, are nevoie de răgaz istoric pentru ca reformele, europenizarea, să-și arate roadele", rezumă analistul Vitalie Ciobanu starea de spirit care domnește zilele acestea în Moldova. O stare de spirit optimistă și încrezătoare, pe de o parte, dublată însă de spaima apăsătoare că rușii nu vor lăsa să le scape Basarabia așa de ușor. Dincolo de Nistru, gura balaurului scuipă otravă. Basarabia nu se poate descurca singură. Are nevoie de ajutor. De ajutorul Uniunii Europene, al SUA, dar și de ajutorul diplomației române care trebuie să facă din Moldova de peste Prut, cea mai importantă preocupare a ei, în 2014. În loc de vorbe, Moldova așteaptă de la România, mai mult ca oricând, fapte!
Adevărul e că nu s-au schimbat prea multe în viața moldovenilor obișnuiți, după venirea la putere a forțelor democratice, în 2009. Prețurile din magazine, cel puțin în Chișinău, sunt întru totul comparabile cu cele de la București. Asta, în condițiile în care statisticile arată că salariile - și cel minim, și cel mediu pe economie - sunt de patru ori mai mici decât în România. Imaginați-vă că ați câștiga 200 sau 400 de lei pe lună! "Cum se poate trăi în aceste condiții?", i-am întrebat pe interlocutorii mei. O primă explicație ține de banii primiți de către cei care au rude în străinătate. Și aproape fiecare familie are măcar un membru plecat afară. A doua explicație e evaziunea fiscală uriașă. Intri în taxi și, până îți aranjezi bagajele, cupola luminoasă dispare de pe mașină. Plătești prețul stabilit la pornire și, după ce cobori, observi - surpriză! - cum cupola e din nou pe taximetrul care pornește în trombă. Vrrrruuum, vreo 500 de lei moldovenești au dispărut din bugetul de stat!
"E o vorbă la noi: moldoveanul, și cu 1.000 de lei, își face casă de 1 milion", îmi spune, cu un zâmbet amar, tânărul Vadim Zgherea. Ca tot moldoveanul, știe și el ce e sărăcia. Părinții lui au refuzat să plece în străinătate, ca să-i poată oferi o educație mai bună. "Le sunt recunoscător că au rămas alături de mine. Dar au fost momente în care niciunul dintre ei nu avea serviciu. O duceam tare greu, iar eu, copil fiind, îmi reproșam, în sinea mea, că eu sunt de vină pentru toate astea, că din cauza mea nu au plecat să câștige mai mulți bani în Occident". Tranziția în Moldova a fost mai cruntă decât ne-o putem imagina sau decât am trăit-o în România. Cazul lui Vadim e un caz obișnuit în Moldova. Primarul Chișinăului, liderul liberal Dorin Chirtoacă, avea să-mi spună aceeași poveste: "În ciuda opresiunilor la care era supusă familia mea, ca urmare a luptei sale pentru românism, în perioada sovietică o duceam chiar bine, căci părinții mei erau oameni muncitori. Când a venit tranziția, nu ne-a fost deloc ușor, au rămas fără serviciu și tata, și mama. Îmi aduc aminte că au fost ani de zile în care totul era extrem de măsurat la capitolul cheltuieli. Ne puteam permite doar strictul necesar: mâncarea și, poate, o haină, și aceea dintre cele mai ieftine de la piață. Cam așa am dus-o vreme de vreo 10 ani, de prin 1992...", spune primarul Dorin Chirtoacă.
Mica Europă a lui Vadim Zgherea
Mica Europă a lui Vadim Zgherea
Sătui de sărăcia și de lipsa de siguranță în care s-au zbătut ani de zile, sătui de promisiunile altora și de iluziile proprii, sătui să tot aștepte un drum mai simplu spre Occident și o relație mai normală cu Rusia, obosiți să o ia acum, de la capăt, oamenii de calitate din Chișinău și-au creat ori și-au căutat propriile lor, mici, Europe în Moldova natală. "Asta ne dă puterea să mergem mai departe”, îmi spune Vadim Zgherea. La cei 20 de ani ai săi, anul acesta a trecut prima oară granița spre Vest, spre România la care privea în zilele senine de vară de la geamul casei lui din Cahul, aflată chiar pe malul Prutului. Anul acesta a văzut, de fapt, prima oară munți adevărați, Carpații prin care a trecut dinspre Moldova spre Ardeal. S-a oprit la Cluj, în noapte, avea ore destule până la avionul spre Germania, așa că a luat orașul la pas, dinspre gară, pe strada Horea, apoi pe strada Ferdinand, cu magazine de lux, scântâietoare în noapte, apoi a cotit ușor spre Piața Unirii și s-a îmbătat cu culorile ordonate imperial de jur împrejurul Bisericii "Sfântul Mihail”. S-a pus pe o bancă lângă vestigiile romane învelite în sticlă și atunci și-a spus că, "Da, asta înseamnă Europa!”. Ajuns acasă, după o vreme, a mers în vizită la niște mânăstiri. A fost la Hâncu și la Saharna, a fost la mânăstirea din stâncă de la Țâpova, a fost și la Orheiul Vechi... "Peste tot am găsit ordine, peste tot am găsit disciplină, peste tot armonie, peste tot pace, acolo totul era frumos și așezat, bine făcut, la locul lui. Așa era acolo. <<Iată că se poate!>>, mi-am zis. Până la urmă, asta e Europa, nu?”, îmi spune Vadim la despărțire.
Mica mea Europă
E 1 Decembrie, mai sunt câteva ore bune până la sărbătoarea organizată în Piața Marii Adunări Naționale. Pe străzi și prin parcuri, lumea are eleganța unei zile de praznic. E, de fapt, eleganța obișnuită a moldovenilor de dincolo de Prut, o modă necoruptă, ca la București, de consumerismul de turmă de tip occidental. E multă lume tânără și frumoasă pe străzile Chișinăului. Liceeni ținându-se mână cu tandrețe, purtându-și, parcă, de grijă unii altora. Și, pretutindeni, oameni cu flori mână, grăbiți, în pasul inimii, spre cei pe care îi iubesc. Chișinăul e orașul florilor, sute de metri de florării se întind pe marile bulevarde, iar moldovenii nu așteaptă vreun motiv special pentru a dărui trei trandafiri roșii sau un buchet de frezii vesele.
Pornesc din fața Catedralei, printre oamenii aceștia frumoși, să-mi caut propria mea Europă din inima Chișinăului. O găsesc sus, după ce urc alene, prin vântul ce vestește prima ninsoare, pe strada Pușkin, stradă ce mărginește Guvernul Moldovei pe o latură și care trece fix pe lângă Ambasada României, "ambasada țării noastre în țara noastră”, cum îmi spusese, de dimineață, un tânăr unionist îmbrăcat în drapel tricolor. În capătul acestei străzi lungi și elegante din centrul capitalei Moldovei, e Universitatea de Stat. Vizavi de ea, peste strada Alexei Mateevici, e un mic parc ce duce spre Valea Morilor, un lac cochet, care a însoțit plimbările în fapt de seară ale atâtor cupluri de iubiți ai Chișinăului. Chiar pe deal, până să cobori spre lac, e unul dintre cele mai frumoase monumente închinate iubirii pe care le-am văzut vreodată: "Ion-Doina” scrie pe soclu, un nume ce contopește în eternitate o poveste de dragoste cum nu s-a mai pomenit. Ion și Doina Aldea-Teodorovici, trubadurii romantici ai libertății Moldovei și ai marilor idealuri ale românismului, dispăruți în mod tragic în 1992, pe când veneau să ne cânte, nouă în România, despre frumoasa noastră limbă română. Ion e pe gânduri, parcă, dar Doina, Doina e senină. Visează cu ochii larg deschiși.
Fotografiile autorului
(Chișinău)
(Autorul le mulțumește Maiei Metaxa, Linei Vdovîi, Mihaelei Enache, lui Carmen Valică, lui Ceslav și Florentin Ciuhrii și lui Doru Petruți pentru ajutorul acordat în documentarea acestui articol.)