La bunica
De Crăciun, cel mai bine e la bunica din Dragomireşti. De câte ori vin la ea, mă aşteaptă cu bomboane în buzunar, cu bani, plăcinte, sau cartofi fripţi pe plită. Iarna e geroasă şi lungă. Vecinii sunt tineri, au case mari, au multe animale şi-s buni gospodari. Bunica îmi face turte, scovergi, iar când se încinge soba, ia furca şi toarce, şi eu stau cu capul în poala ei şi-o privesc cât e ea de frumoasă şi de deşteaptă. Îmi spune poezii şi poveşti. Într-o zi, mă învăţase o colindă cu numele tatii: "Măi bădiţă Neculai,/ ce frumoasă nevastă ai/ Dă-mi-o mie dacă vrai,/ Să mă duc cu ea în rai".
Câteodată, bunica îmi face botoşi sau vestă de lână. Eu îi zic să facă una şi pentru Moş Crăciun, că poate îi place şi-mi lasă mai multe daruri sub pom, deşi nu l-am văzut niciodată. Eu cred că el este un înger mare, care în loc de aripi zboară cu sania. Bunica spune că îngerii îmbătrânesc la fel ca şi oamenii, doar că ei nu mor.
Afară, iarna e rece. Gerul a îngheţat ferestrele şi le-a umplut cu flori de frig. Mâţele nu se mai dau duse de sub cuptor. Eu cred că şi ele îl aşteaptă pe Moş Crăciun. Nu l-au văzut niciodată, dar ştiu că există. Au şi ele suflet de om.
MARICICA POP, 6 ani
Sania zburătoare
Deodată, îmi amintesc de Moş Crăciun. Prima oară l-am văzut la grădiniţă, când aveam trei ani. Era bătrân, purta un costum roşu, avea barbă lungă, stufoasă şi ochii îi zâmbeau sclipitori. Dar îl văzusem şi mai înainte, când eram mic, cum a zburat cu sania lui peste casa mamaiei. Eram pe-acolo, prin curte, făceam un om de zăpadă, când... zvârrr, a trecut ca o vijelie peste acoperiş. Ultima oară când l-am văzut m-a aşezat pe picior, i-am spus o poezie şi mi-a dat un cadou. Purta costum de dinamovist, roşu-alb. Dinamo este echipa mea preferată. Am fost foarte bucuros, deşi nu am avut curaj să-l întreb dacă ţine minte când a zburat cu sania peste casa mamaiei.
Cel mai mult, de Crăciun îmi place cum miroase în casă a sarmale şi toată familia împodobeşte bradul. Sper ca anul ăsta să vină la noi, acasă, ca să-l văd mai deaproape. Tot anul am fost ascultător, respectuos, mi-am făcut toate temele. Cel mai mult îmi doresc să-mi aducă o pereche de patine cu roate şi o sanie zburătoare, aşa, mai micuţă, ca pentru copii. Aş zbura direct la mamaie, peste acoperiş.
DARIUS CONSTANTIN, 9 ani
2234 de spiriduşi
Cred că el stă la Polul Nord, unde zăpada este de un metru şi jumătate, ninge aproape încontinuu şi sunt -19 grade. Dar Moşului nu îi e frig, el se încălzeşte la soba lui din sufragerie sau cu un ceai fierbinte. Casa lui nu are decât o sufragerie mare şi o baie. Mai are un garaj şi un grajd. În sufragerie se află: o sobă, un pat, un fotoliu, o masă, un brad, câteva cadouri şi un televizor. Lângă sobă are trei perechi de cizme îmblănite. Moşul stă pe fotoliu, îmbrăcat în hainele lui de stofă roşie, cu şosete groase în picioare şi aşteaptă. Când se plictiseşte, se uită pe facebook, la conversaţiile dintre copii. Aşa vede cine vorbeşte urât, cine nu e cuminte şi ştie cui să-i ducă nuieluşe şi cui să-i ducă multe jucării. În garaj aşteaptă sania, iar grajdul ascunde şapte reni. La subsolul casei lui Moş Crăciun se află fabrica de jucării pentru copiii cuminţi. Ele sunt făcute de spiriduşi. 2234 de spiriduşi îmbrăcaţi în verde pregătesc cu grijă jucăriile copiilor. Numai liderul lor, unul pe nume Crino, e îmbrăcat şi el în roşu şi le face acestora program. Uneori, când nu au timp sau nu au materiale să construiască o jucărie, spiriduşii se deghizează în oameni şi se duc la magazin şi le cumpără. Fiecare spiriduş are propria lui sanie cu care poate merge până la magazinul de jucării aflat cam la vreo 10 kilometri de casa Moşului. Şi, bineînţeles că fiecare spiriduş are propriul lui pat în dormitorul de sub fabrica de jucării.
Moş Crăciun nu are nume. El are 2014 ani şi este fondatorul companiei JPC (jucării pentru copii). Împreună cu fiul său, Moş Niculae, le dă spiriduşilor idei noi de jucării pentru fabrică.
În preajma Crăciunului, Moşul înhamă renii la sanie, umple sacul cu jucăriile făcute de spiriduşi, pune sacul în spate şi porneşte spre casele copiilor cuminţi, cu jucăriile şi cu dulciurile cerute. În seara dinainte de Crăciun, când copiii dorm, Moşul pune cadourile sub bradul lor decorat, pentru ca ei să se bucure când se trezesc şi le găsesc deja acolo. Cam asta cred eu despre Moş Crăciun. Pa! Crăciun fericit!
ALEXANDRU APOSTOL, 11 ani
Sania cu GPS
Eu cred că Moşului nu îi e frig pentru că este îmbrăcat foarte gros şi pentru că barba sa lungă îi ţine de cald. El mai are o sobă foarte mare, cu care se încălzeşte. Mai cred că Moş Crăciun îi vede pe copiii cuminţi sau răi prin nişte mici roboţi. Aceşti roboţei sunt construiţi cu mare răbdare şi grijă de către elful de ştiinţă, Copernicus Elfstein. El a construit milioane de roboţei de o jumătate de milimetru. Fiecare roboţel e plantat în câte o curea de ceas, pe care îl poartă un părinte. Moş Crăciun comunică cu părinţii şi vede tot.
Eu mai cred că Moşu aduce cadouri copiilor cuminţi cu sania lui mare, trasă de zece reni: Rudolf, Ribo, Cubi, Cibi, Fiti, Fito, Bito, Biti, Tici, Toco. Acei reni plutesc în aer şi lasă fulgi de zăpadă în urmă. Moş Crăciun are un GPS în faţă la sanie, să nu se rătăcească. El mai are şi un sac plin de jucării, care pare mic în exterior, dar e foarte mare în interior. Moşul, pentru că a fost căpitanul echipei de baschet, aruncă jucăriile la casele cu horn, prin horn, iar la cele fără horn sau la blocuri, le lasă la uşă.
Asta cred eu despre Moş Crăciun. Pa! Crăciun fericit!
TEODOR APOSTOL, 11 ani
Cine este Mesia?
Cea mai veche amintire a Crăciunului este legată de ritualul pe care orice creştin l-a păstrat şi l-a respectat în sufletul său, sfidând opreliştile dictaturii: cozonaci aburind - doar pe jumătate crescuţi, pentru că drojdia se dădea la "negru", şirurile interminabile de covrigi, aromele cârnaţilor de casă şi bucuria cântecelor de stea din Ajunul Crăciunului. Simţeam că în versurile simple, cântate de voci inegale de copil, grăbite să-şi primească răsplata, se închidea o taină mare, asemenea stelei numită Speranţă, ce atunci răsărea pentru fiecare dintre noi.
Cine este Mesia? Mă întrebam la 8-9 ani, cu acea curiozitate scotocitoare a copilului dornic de răspunsuri exacte, care să-i liniştească setea de a şti. Orgolioasă şi încăpăţânată, nu-mi întrebam părinţii, iar la şcoală educaţia se oprea la cifre şi la scrisul frumos pe caietul de caligrafie. La televizor auzeam despre depăşiri de plan sau despre copiii care-şi dedicau vacanţa cercurilor tehnico-aplicative sau taberelor la munte. Nici un cuvânt despre Mesia. În zadar l-am căutat în paginile dicţionarului meu enciclopedic, la litera M, capitolul personalităţi. Nu era, dar ar fi trebuit să fie. În basme îl întâlnisem pe Făt-Frumos din lacrimă, pe Prâslea cel voinic, dar niciodată pe Mesia. Mi-am spus că numai colindând îl voi cunoaşte. Zis şi făcut. Felinarul cu chip de stea îmi lumina singur emoţia, dar taina tot nu am aflat-o. Nu am cunoscut decât bucuria tristă de a strânge la piept bocceluţa cu biscuiţi şi nuci (cea mai mică din grup), iar în palma bine închisă păstram moneda mult prea mare pentru mâna de copil - banul argintiu şi uşor de cinci lei.
Mi-am jurat că voi afla singură povestea - eram sigură că trebuie să fie o poveste. Şi Fiul Domnului m-a aşteptat să cresc.
L-am reîntâlnit în decembrie 1989, când a coborât în fiecare casă. Prezenţa altădată simţită, intuită doar, devenea acum concretă, iradiind bunătate şi armonie universală. Şi copilul de mai ieri a rămas undeva pe spirala timpului, cu nasul lipit de geamul îngheţat, întrebându-se când va veni oare şi la el Mesia.
Acum ştiu că este suficient să-I gândeşti prezenţa pentru a-I simţi izbăvirea.
De aceea, cu fiecare Crăciun, simt miracolul Naşterii Sale tot mai aproape şi, cu ochii pe cer, urmăresc semnul profetic al unei stele. Nu se poate ca Istoria să nu se repete, măcar de dragul unui copil "corigent" la religie.
NICULESCU DANIELA - Alexandria, jud. Teleorman
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
