La bunica
De Crăciun, cel mai bine e la bunica din Dragomirești. De câte ori vin la ea, mă așteaptă cu bomboane în buzunar, cu bani, plăcinte, sau cartofi fripți pe plită. Iarna e geroasă și lungă. Vecinii sunt tineri, au case mari, au multe animale și-s buni gospodari. Bunica îmi face turte, scovergi, iar când se încinge soba, ia furca și toarce, și eu stau cu capul în poala ei și-o privesc cât e ea de frumoasă și de deșteaptă. Îmi spune poezii și povești. Într-o zi, mă învățase o colindă cu numele tatii: "Măi bădiță Neculai,/ ce frumoasă nevastă ai/ Dă-mi-o mie dacă vrai,/ Să mă duc cu ea în rai".
Câteodată, bunica îmi face botoși sau vestă de lână. Eu îi zic să facă una și pentru Moș Crăciun, că poate îi place și-mi lasă mai multe daruri sub pom, deși nu l-am văzut niciodată. Eu cred că el este un înger mare, care în loc de aripi zboară cu sania. Bunica spune că îngerii îmbătrânesc la fel ca și oamenii, doar că ei nu mor.
Afară, iarna e rece. Gerul a înghețat ferestrele și le-a umplut cu flori de frig. Mâțele nu se mai dau duse de sub cuptor. Eu cred că și ele îl așteaptă pe Moș Crăciun. Nu l-au văzut niciodată, dar știu că există. Au și ele suflet de om.
MARICICA POP, 6 ani
Sania zburătoare
E seară. Stau cu nasul lipit de geam. Privesc steluțele albe ce zboară ca niște fluturași și se așează ca o plapumă pufoasă pe pământ. Casele poartă deja blană strălucitoare, copacii par de vată și dinți de gheață atârnă la streșini.
Deodată, îmi amintesc de Moș Crăciun. Prima oară l-am văzut la grădiniță, când aveam trei ani. Era bătrân, purta un costum roșu, avea barbă lungă, stufoasă și ochii îi zâmbeau sclipitori. Dar îl văzusem și mai înainte, când eram mic, cum a zburat cu sania lui peste casa mamaiei. Eram pe-acolo, prin curte, făceam un om de zăpadă, când... zvârrr, a trecut ca o vijelie peste acoperiș. Ultima oară când l-am văzut m-a așezat pe picior, i-am spus o poezie și mi-a dat un cadou. Purta costum de dinamovist, roșu-alb. Dinamo este echipa mea preferată. Am fost foarte bucuros, deși nu am avut curaj să-l întreb dacă ține minte când a zburat cu sania peste casa mamaiei.
Cel mai mult, de Crăciun îmi place cum miroase în casă a sarmale și toată familia împodobește bradul. Sper ca anul ăsta să vină la noi, acasă, ca să-l văd mai deaproape. Tot anul am fost ascultător, respectuos, mi-am făcut toate temele. Cel mai mult îmi doresc să-mi aducă o pereche de patine cu roate și o sanie zburătoare, așa, mai micuță, ca pentru copii. Aș zbura direct la mamaie, peste acoperiș.
DARIUS CONSTANTIN, 9 ani
2234 de spiriduși
Bună! Mă numesc Alexandru, dar mi se mai spune și Alex sau Andu. O să vă arăt cum mi-l imaginez eu pe Moș Crăciun.
Cred că el stă la Polul Nord, unde zăpada este de un metru și jumătate, ninge aproape încontinuu și sunt -19 grade. Dar Moșului nu îi e frig, el se încălzește la soba lui din sufragerie sau cu un ceai fierbinte. Casa lui nu are decât o sufragerie mare și o baie. Mai are un garaj și un grajd. În sufragerie se află: o sobă, un pat, un fotoliu, o masă, un brad, câteva cadouri și un televizor. Lângă sobă are trei perechi de cizme îmblănite. Moșul stă pe fotoliu, îmbrăcat în hainele lui de stofă roșie, cu șosete groase în picioare și așteaptă. Când se plictisește, se uită pe facebook, la conversațiile dintre copii. Așa vede cine vorbește urât, cine nu e cuminte și știe cui să-i ducă nuielușe și cui să-i ducă multe jucării. În garaj așteaptă sania, iar grajdul ascunde șapte reni. La subsolul casei lui Moș Crăciun se află fabrica de jucării pentru copiii cuminți. Ele sunt făcute de spiriduși. 2234 de spiriduși îmbrăcați în verde pregătesc cu grijă jucăriile copiilor. Numai liderul lor, unul pe nume Crino, e îmbrăcat și el în roșu și le face acestora program. Uneori, când nu au timp sau nu au materiale să construiască o jucărie, spiridușii se deghizează în oameni și se duc la magazin și le cumpără. Fiecare spiriduș are propria lui sanie cu care poate merge până la magazinul de jucării aflat cam la vreo 10 kilometri de casa Moșului. Și, bineînțeles că fiecare spiriduș are propriul lui pat în dormitorul de sub fabrica de jucării.
Moș Crăciun nu are nume. El are 2014 ani și este fondatorul companiei JPC (jucării pentru copii). Împreună cu fiul său, Moș Niculae, le dă spiridușilor idei noi de jucării pentru fabrică.
În preajma Crăciunului, Moșul înhamă renii la sanie, umple sacul cu jucăriile făcute de spiriduși, pune sacul în spate și pornește spre casele copiilor cuminți, cu jucăriile și cu dulciurile cerute. În seara dinainte de Crăciun, când copiii dorm, Moșul pune cadourile sub bradul lor decorat, pentru ca ei să se bucure când se trezesc și le găsesc deja acolo. Cam asta cred eu despre Moș Crăciun. Pa! Crăciun fericit!
ALEXANDRU APOSTOL, 11 ani
Sania cu GPS
Bună! Eu sunt Teo! Am să vă spun ce cred eu despre Moș Crăciun. Eu cred că Moș Crăciun locuiește în Laponia, unde sunt -43 de grade Celsius. Moș Crăciun este nemuritor. El are o casă foarte mare, cu zece etaje. Elfii, (servitorii Moșului) au târnăcoape de un metru și jumătate, foarte rezistente, de diamant. Toți cei 3843 de elfi merg într-o mină de 1837 de kilometri, unde sparg stalagmite și stalactite, pe care le transformă în jucării pentru copiii cuminți.
Eu cred că Moșului nu îi e frig pentru că este îmbrăcat foarte gros și pentru că barba sa lungă îi ține de cald. El mai are o sobă foarte mare, cu care se încălzește. Mai cred că Moș Crăciun îi vede pe copiii cuminți sau răi prin niște mici roboți. Acești roboței sunt construiți cu mare răbdare și grijă de către elful de știință, Copernicus Elfstein. El a construit milioane de roboței de o jumătate de milimetru. Fiecare roboțel e plantat în câte o curea de ceas, pe care îl poartă un părinte. Moș Crăciun comunică cu părinții și vede tot.
Eu mai cred că Moșu aduce cadouri copiilor cuminți cu sania lui mare, trasă de zece reni: Rudolf, Ribo, Cubi, Cibi, Fiti, Fito, Bito, Biti, Tici, Toco. Acei reni plutesc în aer și lasă fulgi de zăpadă în urmă. Moș Crăciun are un GPS în față la sanie, să nu se rătăcească. El mai are și un sac plin de jucării, care pare mic în exterior, dar e foarte mare în interior. Moșul, pentru că a fost căpitanul echipei de baschet, aruncă jucăriile la casele cu horn, prin horn, iar la cele fără horn sau la blocuri, le lasă la ușă.
Asta cred eu despre Moș Crăciun. Pa! Crăciun fericit!
TEODOR APOSTOL, 11 ani
Cine este Mesia?
În urmă cu 15-16 ani, copil fiind, mă bucuram de venirea iernii. Nu aveam de unde să știu că "Luna cadourilor" era un simulacru profan al sfintelor sărbători de Crăciun, iar Moș Gerilă era un impostor care îmbrăcase haina roșie a moșului cel bun, Crăciun. Așteptam zăpada pentru că pășeam în Țara Minunilor și a bucuriilor simple de copil.
Cea mai veche amintire a Crăciunului este legată de ritualul pe care orice creștin l-a păstrat și l-a respectat în sufletul său, sfidând opreliștile dictaturii: cozonaci aburind - doar pe jumătate crescuți, pentru că drojdia se dădea la "negru", șirurile interminabile de covrigi, aromele cârnaților de casă și bucuria cântecelor de stea din Ajunul Crăciunului. Simțeam că în versurile simple, cântate de voci inegale de copil, grăbite să-și primească răsplata, se închidea o taină mare, asemenea stelei numită Speranță, ce atunci răsărea pentru fiecare dintre noi.
Cine este Mesia? Mă întrebam la 8-9 ani, cu acea curiozitate scotocitoare a copilului dornic de răspunsuri exacte, care să-i liniștească setea de a ști. Orgolioasă și încăpățânată, nu-mi întrebam părinții, iar la școală educația se oprea la cifre și la scrisul frumos pe caietul de caligrafie. La televizor auzeam despre depășiri de plan sau despre copiii care-și dedicau vacanța cercurilor tehnico-aplicative sau taberelor la munte. Nici un cuvânt despre Mesia. În zadar l-am căutat în paginile dicționarului meu enciclopedic, la litera M, capitolul personalități. Nu era, dar ar fi trebuit să fie. În basme îl întâlnisem pe Făt-Frumos din lacrimă, pe Prâslea cel voinic, dar niciodată pe Mesia. Mi-am spus că numai colindând îl voi cunoaște. Zis și făcut. Felinarul cu chip de stea îmi lumina singur emoția, dar taina tot nu am aflat-o. Nu am cunoscut decât bucuria tristă de a strânge la piept bocceluța cu biscuiți și nuci (cea mai mică din grup), iar în palma bine închisă păstram moneda mult prea mare pentru mâna de copil - banul argintiu și ușor de cinci lei.
Mi-am jurat că voi afla singură povestea - eram sigură că trebuie să fie o poveste. Și Fiul Domnului m-a așteptat să cresc.
L-am reîntâlnit în decembrie 1989, când a coborât în fiecare casă. Prezența altădată simțită, intuită doar, devenea acum concretă, iradiind bunătate și armonie universală. Și copilul de mai ieri a rămas undeva pe spirala timpului, cu nasul lipit de geamul înghețat, întrebându-se când va veni oare și la el Mesia.
Acum știu că este suficient să-I gândești prezența pentru a-I simți izbăvirea.
De aceea, cu fiecare Crăciun, simt miracolul Nașterii Sale tot mai aproape și, cu ochii pe cer, urmăresc semnul profetic al unei stele. Nu se poate ca Istoria să nu se repete, măcar de dragul unui copil "corigent" la religie.
NICULESCU DANIELA - Alexandria, jud. Teleorman