Pentru români, data ar putea rămâne înscrisă în Istorie, pentru că reprezintă primul pas concret în noua încercare de reunificare a acestei provincii cu Ţara. Parafarea Parteneriatului Estic al UE cu Moldova (şi, dintre toate celelalte foste state sovietice aspirante, doar cu Georgia) a pus punct unei perioade de aproape un sfert de secol de rătăcire în gol a acestei "ţări", independentă după prăbuşirea URSS. Independenţa Republicii Moldova nu a adus însă românilor dintre Prut şi Nistru bunăstarea şi grila de valori europene la care aspiră şi România. Ciuntită în epoca sovietică de Bucovina de Nord şi Bugeac (dar primind, în schimb, darul otrăvit numit Transnistria), Republica Moldova este cel mai sărac stat european, economia ei - axată, practic, în totalitate pe agricultură - depinzând (aproape) în mod absolut de exporturile în fostul imperiu sovietic, în special în Rusia. În 1990, o Românie secătuită de cei peste patruzeci de ani de totalitarism comunist şi cu perceperi deformate ale valorilor democraţiei a ratat reunificarea în graniţele istorice cu această provincie, răpită de ţarism în 1812, revenită la ţară în 1918, răpită iarăşi în 1940, recucerită în 1941 şi reocupată de sovietici în 1944. Ruşii au schimbat deliberat componenta etnică a Basarabiei, numai după 1945, sute de mii de moldoveni fiind deportaţi în Siberia ori în "republicile unionale" din Asia. Destrămarea URSS, moment de cumpănă în manifestarea vocaţiei imperiale perpetue a Rusiei, crease posibilitatea concretă ca România să fie reîntregită cu această provincie istorică, fie şi cu preţul acceptării minorităţii slavofone (aproape 40% din populaţie) colonizate de ruşi. În timp ce alte foste "republici unionale" (balticii, caucazienii, musulmanii asiatici) au reuşit să scape din "îmbrăţişarea frăţească" a ursului rus, Moldova de peste Prut a rămas suspendată între ţara mamă, România, dominată de neo-comuniştii la putere (dependenţi - fie şi prin şantaj - de Moscova) şi vechii ei stăpâni.
Timp de peste două decenii, basarabenii au fost conduşi fie de comuniştii locali, cu totul dependenţi de Rusia, pe cale să redevină marea putere imperială, fie de democraţi, naţionalişti şi pro-europeni divizaţi, lipsiţi de mijloacele concrete de a transforma calitatea vieţii concetăţenilor. Slăbiciunile României, ea însăşi oscilantă între Vest şi Est, au accentuat remorcarea economiei basarabene la cea rusească, Republica Moldova - ca şi Ucraina, Belarus ori chiar UE în ansamblu - depinzând de gazul rusesc şi de importurile Rusiei. Redresată în special după accederea la putere a lui Vladimir Putin, marea vecină de la răsărit a revenit la "clasicele" ei aspiraţii geopolitice de dominare a Europei balcanice şi a Orientului Apropiat. Putin a "îngheţat" retragerea armatei a XIV-a ruseşti din Transnistria, deşi tratatele internaţionale, acceptate de Moscova, stipulau aceasta, a zdrobit sângeros revoltele independentiste interne (cazul Ceceniei) şi nu a ezitat să declanşeze conflictul armat cu fostele republici sovietice aspirante la NATO şi UE (cazul Georgiei). Sub Putin, Rusia a revenit la vechile tactici de manipulare a cozilor de topor locale din ceea ce strategii săi au denumit "străinătatea apropiată", adică fostele republici sovietice care n-au apucat, precum Ţările Baltice, să adere la alte organizaţii internaţionale (NATO, UE) decât cele propuse de refăcutul imperiu. Prin Moldova, Rusia are acces la axa europeană a Dunării şi are controlul potenţial al Balcanilor. Comuniştii lui Voronin au fost, în consecinţă, stimulaţi (şi şantajaţi) să încerce orice pentru a bloca renaşterea sentimentului naţional în Basarabia, să obtureze orice tentativă de apropiere a României. Divide et impera, vechiul dicton latin a fost aplicat cu stricteţe în Moldova dintre Prut şi Nistru.
Admiterea României în NATO şi UE a dat posibilitatea ca Bucureştiul să facă o serie de gesturi mai ferme faţă de conaţionalii basarabeni şi faţă de ambiţiile imperiale ruseşti. Sub "regimul Băsescu", România a trecut la acordarea propriei cetăţenii pentru moldovenii locuitori în Basarabia, între 1918 şi 1940 (inclusiv pentru descendenţi), dar şi la sprijinirea reală a Republicii Moldova, în eforturile de redresare economică şi conectare cu piaţa comună a UE. Accederea la putere, în 2009, a partidelor democratice pro-europene la Chişinău, a resuscitat dorinţa moldovenilor din Basarabia de a pătrunde în spaţiul comunitar european. Trecând peste boala tipic românească a divizării continue, a corupţiei şi concurenţei bazate pe orgoliu, forţele politice democratice din Republica Moldova au rezistat şantajului rusesc (scumpirea gazelor, stoparea importului de vinuri şi produse agricole din Basarabia), reuşind să ajungă la parafarea Parteneriatului Estic, ce le va asigura deschiderea pieţei UE. Sprijinul României, ţara-mamă, chiar dacă a fost mai mult simbolic (gazoductul Iaşi-Chişinău, de exemplu, fiind încă "în curs de finalizare"), a contat enorm. Spre deosebire de Ucraina - care a cedat presiunilor moscovite, Armenia - timorată de înarmarea de către ruşi a Azerbaidjanului inamic, Belarus - total dependent de economia rusească, Moldova şi Georgia au parafat tratatul de la Vilnius, ce le permite continuarea procesului de integrare, putând deveni - la următorul summit al Parteneriatului, din 2015 - candidate la aderarea în UE. Drumul va fi extrem de dificil, Moldova fiind asediată economic de Rusia, iar comuniştii basarabeni stimulaţi, în continuare (prin toate "mijloacele"), la asaltul statului de drept, de la Chişinău. Alegerile din noiembrie 2014, din Basarabia, sunt, pe fondul echilibrului extrem de fragil dintre democraţi şi comunişti, esenţiale pentru viitorul imediat al acestui ţinut istoric românesc.
Unirea Basarabiei cu România, inevitabilă pe termen lung, dă încă fiori şi unor politicieni de la Bucureşti, dornici - din motive nedemocratice, bazate pe interesul perpetuării grupului lor la putere, de o oarecare îndepărtare de UE. Unii au cerut renunţarea la Transnistria (pentru a potoli foamea teritorială rusească, de parcă Rusia se va mulţumi vreodată cu micile achiziţii strategice), alţii au condamnat susţinerea pe faţă (de către preşedintele Traian Băsescu) a procesului de reunire a românilor. Chiar şi comuniştii basarabeni ştiu, însă, că acest proces poate fi doar împiedicat, nu anulat, iar renunţarea la Transnistria - ocupată, în fapt, de armata Rusiei - privează Moldova de o posibilă renegociere a graniţelor ei istorice. După Vilnius, drumul Basarabiei depinde de sprijinul masiv al UE (pe care politicienii români nu trebuie să o mai "contrarieze") şi de unitatea democraţilor moldoveni înaintea alegerilor din 2014.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
