Pentru români, data ar putea rămâne înscrisă în Istorie, pentru că reprezintă primul pas concret în noua încercare de reunificare a acestei provincii cu Țara. Parafarea Parteneriatului Estic al UE cu Moldova (și, dintre toate celelalte foste state sovietice aspirante, doar cu Georgia) a pus punct unei perioade de aproape un sfert de secol de rătăcire în gol a acestei "țări", independentă după prăbușirea URSS. Independența Republicii Moldova nu a adus însă românilor dintre Prut și Nistru bunăstarea și grila de valori europene la care aspiră și România. Ciuntită în epoca sovietică de Bucovina de Nord și Bugeac (dar primind, în schimb, darul otrăvit numit Transnistria), Republica Moldova este cel mai sărac stat european, economia ei - axată, practic, în totalitate pe agricultură - depinzând (aproape) în mod absolut de exporturile în fostul imperiu sovietic, în special în Rusia. În 1990, o Românie secătuită de cei peste patruzeci de ani de totalitarism comunist și cu perceperi deformate ale valorilor democrației a ratat reunificarea în granițele istorice cu această provincie, răpită de țarism în 1812, revenită la țară în 1918, răpită iarăși în 1940, recucerită în 1941 și reocupată de sovietici în 1944. Rușii au schimbat deliberat componenta etnică a Basarabiei, numai după 1945, sute de mii de moldoveni fiind deportați în Siberia ori în "republicile unionale" din Asia. Destrămarea URSS, moment de cumpănă în manifestarea vocației imperiale perpetue a Rusiei, crease posibilitatea concretă ca România să fie reîntregită cu această provincie istorică, fie și cu prețul acceptării minorității slavofone (aproape 40% din populație) colonizate de ruși. În timp ce alte foste "republici unionale" (balticii, caucazienii, musulmanii asiatici) au reușit să scape din "îmbrățișarea frățească" a ursului rus, Moldova de peste Prut a rămas suspendată între țara mamă, România, dominată de neo-comuniștii la putere (dependenți - fie și prin șantaj - de Moscova) și vechii ei stăpâni.
Timp de peste două decenii, basarabenii au fost conduși fie de comuniștii locali, cu totul dependenți de Rusia, pe cale să redevină marea putere imperială, fie de democrați, naționaliști și pro-europeni divizați, lipsiți de mijloacele concrete de a transforma calitatea vieții concetățenilor. Slăbiciunile României, ea însăși oscilantă între Vest și Est, au accentuat remorcarea economiei basarabene la cea rusească, Republica Moldova - ca și Ucraina, Belarus ori chiar UE în ansamblu - depinzând de gazul rusesc și de importurile Rusiei. Redresată în special după accederea la putere a lui Vladimir Putin, marea vecină de la răsărit a revenit la "clasicele" ei aspirații geopolitice de dominare a Europei balcanice și a Orientului Apropiat. Putin a "înghețat" retragerea armatei a XIV-a rusești din Transnistria, deși tratatele internaționale, acceptate de Moscova, stipulau aceasta, a zdrobit sângeros revoltele independentiste interne (cazul Ceceniei) și nu a ezitat să declanșeze conflictul armat cu fostele republici sovietice aspirante la NATO și UE (cazul Georgiei). Sub Putin, Rusia a revenit la vechile tactici de manipulare a cozilor de topor locale din ceea ce strategii săi au denumit "străinătatea apropiată", adică fostele republici sovietice care n-au apucat, precum Țările Baltice, să adere la alte organizații internaționale (NATO, UE) decât cele propuse de refăcutul imperiu. Prin Moldova, Rusia are acces la axa europeană a Dunării și are controlul potențial al Balcanilor. Comuniștii lui Voronin au fost, în consecință, stimulați (și șantajați) să încerce orice pentru a bloca renașterea sentimentului național în Basarabia, să obtureze orice tentativă de apropiere a României. Divide et impera, vechiul dicton latin a fost aplicat cu strictețe în Moldova dintre Prut și Nistru.
Admiterea României în NATO și UE a dat posibilitatea ca Bucureștiul să facă o serie de gesturi mai ferme față de conaționalii basarabeni și față de ambițiile imperiale rusești. Sub "regimul Băsescu", România a trecut la acordarea propriei cetățenii pentru moldovenii locuitori în Basarabia, între 1918 și 1940 (inclusiv pentru descendenți), dar și la sprijinirea reală a Republicii Moldova, în eforturile de redresare economică și conectare cu piața comună a UE. Accederea la putere, în 2009, a partidelor democratice pro-europene la Chișinău, a resuscitat dorința moldovenilor din Basarabia de a pătrunde în spațiul comunitar european. Trecând peste boala tipic românească a divizării continue, a corupției și concurenței bazate pe orgoliu, forțele politice democratice din Republica Moldova au rezistat șantajului rusesc (scumpirea gazelor, stoparea importului de vinuri și produse agricole din Basarabia), reușind să ajungă la parafarea Parteneriatului Estic, ce le va asigura deschiderea pieței UE. Sprijinul României, țara-mamă, chiar dacă a fost mai mult simbolic (gazoductul Iași-Chișinău, de exemplu, fiind încă "în curs de finalizare"), a contat enorm. Spre deosebire de Ucraina - care a cedat presiunilor moscovite, Armenia - timorată de înarmarea de către ruși a Azerbaidjanului inamic, Belarus - total dependent de economia rusească, Moldova și Georgia au parafat tratatul de la Vilnius, ce le permite continuarea procesului de integrare, putând deveni - la următorul summit al Parteneriatului, din 2015 - candidate la aderarea în UE. Drumul va fi extrem de dificil, Moldova fiind asediată economic de Rusia, iar comuniștii basarabeni stimulați, în continuare (prin toate "mijloacele"), la asaltul statului de drept, de la Chișinău. Alegerile din noiembrie 2014, din Basarabia, sunt, pe fondul echilibrului extrem de fragil dintre democrați și comuniști, esențiale pentru viitorul imediat al acestui ținut istoric românesc.
Unirea Basarabiei cu România, inevitabilă pe termen lung, dă încă fiori și unor politicieni de la București, dornici - din motive nedemocratice, bazate pe interesul perpetuării grupului lor la putere, de o oarecare îndepărtare de UE. Unii au cerut renunțarea la Transnistria (pentru a potoli foamea teritorială rusească, de parcă Rusia se va mulțumi vreodată cu micile achiziții strategice), alții au condamnat susținerea pe față (de către președintele Traian Băsescu) a procesului de reunire a românilor. Chiar și comuniștii basarabeni știu, însă, că acest proces poate fi doar împiedicat, nu anulat, iar renunțarea la Transnistria - ocupată, în fapt, de armata Rusiei - privează Moldova de o posibilă renegociere a granițelor ei istorice. După Vilnius, drumul Basarabiei depinde de sprijinul masiv al UE (pe care politicienii români nu trebuie să o mai "contrarieze") și de unitatea democraților moldoveni înaintea alegerilor din 2014.