Într-un interviu acordat revistei noastre, ambasadorul slovac la Bucureşti, E. S. Jan Gabor, observa pe bună dreptate: "În toate ţările vecine cu Ungaria, există nu o problemă a poporului maghiar, ci o problemă a elitelor maghiare. Este refuzul digerării istoriei. Aceste elite nu pot, nu vor să digere istoria". Acest adevăr l-am conteplat aievea săptămânile trecute, când i-am văzut pe liderii maghiari din România conducând mulţimile la mitingul (ilegal) al autonomiei teritoriale a aşa-zisului ţinut secuiesc. Mai ceva ca nişte jandarmi cu pene de cocoş, din anii de dureroasă aducere aminte, liderii politici maghiari nu mai conteneau în a-şi debita la televiziuni primitivele lor sindromuri izolaţioniste, vizând destrămarea statului unitar şi naţional român. Aceşti politicieni, manevraţi ca nişte păpuşi de la Budapesta, se vedea clar că nu sunt capabili să digere istoria. În urma unei discuţii, la Bratislava, cu istoricul Ferdinand Vrabel, mi-am dat seama că slovacii îi cunosc mai bine decât românii pe liderii maghiari, iar demnitatea cu care aceştia îşi protejează interesele naţionale este cu mult peste "europenismul" şi bonjurismul păgubos al unor "elite" de la Bucureşti sau Cluj-Napoca.
"Tratatul de la Trianon ar trebui aniversat de maghiari, nu «comemorat»"
- Cum s-a desfăşurat procesul maghiarizării în Slovacia, ţinând seama că ţara dvs. a fost parte a Regatului Ungar, până în 1918?
- Maghiarizarea a fost o preocupare de secole a Budapestei, dar, scăpată de cenzura Vienei la 1867, când conducerea imperiului a devenit bicefală, s-a manifestat cu furie până în 1918. Având o componentă maghiară de sub 50% din întreaga populaţie a Regatului, conducătorii de la Budapesta au dorit să-şi împlinească visul milenar de a avea o ţară pură din punct de vedere etnic. Imediat după 1867, au desfiinţat toate şcolile generale şi liceele în limba slovacă şi au desfiinţat instituţia "Matica Slovenska" - un fel de minister al culturii pentru poporul nostru, cu sediul în oraşul Martin, care coordona un muzeu etnografic, o editură, redacţii de ziare şi altele. Pretextul? Este o instituţie politică; dar a fost o minciună a stăpânitorilor maghiari, ca atâtea altele. Era o instituţie pur culturală, care menţinea identitatea noastră ca popor şi ne ajuta să evităm maghiarizarea. Următorul pas a fost obligaţia de a ţine slujbele biericeşti în limba maghiară şi obligarea tinerilor încorporaţi în armată de a învăţa aceeaşi limbă. Aşadar, primele instrumente ale maghiarizării au fost şcoala şi biserica; următorul a fost armata.
- Extremiştii maghiari, oriunde s-ar afla, deplâng pe toate căile Tratatul de la Trianon, care ar fi un "dictat umilitor". Cum văd slovacii această stranie lamentaţie, care durează din 1920?
- Tratatul de la Trianon ar trebui aniversat de maghiari, nu "comemorat". El le aduce primul stat cu adevărat maghiar, cu o populaţie pur maghiară (dacă ignorăm minorităţile română şi slovacă, maghiarizate în forţă după semnarea Tratatului, în ciuda unor prevederi care garantează drepturile minoritare, agreate doar formal de guvernul de la Budapesta). Din păcate, extremiştii maghiari confundă voit statul maghiar cu statul ungar. Şi noi, slovacii, şi voi, românii transilvăneni, am făcut parte din Regatul Ungar. Niciun popor care a trăit în Ungaria Mare nu doreşte să se întoarcă în trecut. Ceea ce fac ei pretutindeni este retorică naţionalistă de factură primitivă, iar supărarea pe Trianon este un non sens.
- În 1940, nordul Transilvaniei a fost cedat Ungariei prin Diktatul de la Viena. Şi Slovacia a pierdut o parte a teritoriului său în acea perioadă?
- A pierdut, dar înainte de război, în 1938, prin Înţelegerea de la München, când miniştrii de externe ai Germaniei naziste şi Italiei fasciste, Ribbentrop şi Ciano, au dictat anexarea la Ungaria a unei părţi din Slovacia. Deşi, în cadrul acestui rapt teritorial, au fost "mutaţi" în altă ţară peste 270.000 de slovaci, Ungaria nu a fost mulţumită şi a cerut anexarea întregii Slovacii. Această situaţie a durat până în 1945, când, în principal, armata română ne-a eliberat de sub jugul maghiar şi nazist. La Zvolen, lângă Banska Bystrica, zac 10.384 de eroi din Carpaţi, în cel mai mare cimitir românesc din afara graniţelor României. Nu este întâmplător că românii şi-au dat viaţa să ne elibereze de sub maghiari. Slovacia şi România au multe în comun din punct de vedere istoric, aşa că am fi bucuroşi să vedem relaţiile româno-slovace mult mai strânse decât sunt acum.
"Slovacia nu a acceptat dubla cetăţenie a maghiarilor"
- Desigur. Au tot dreptul să aibă propriile lor partide etnice, dar este regretabil că n-au învăţat lecţiile istoriei. Repetă aceleaşi greşeli din perioada interbelică şi se comportă ca un duşman al statului slovac, plângându-se tot timpul la Bruxelles că sunt opresaţi, aşa cum făceau în anii '30, la Geneva. Au toate drepturile posibile, dar vor mai mult; vor schimbări politice, vor revenirea la graniţele dinainte de Trianon sau, în cel mai rău caz, la cele din 1938, de după Diktat. Cred că acelaşi lucru îl urmăresc în Transilvania. Cu toate acestea, populaţia maghiară nu se confundă cu liderii săi politici, trăind foarte bine împreună cu slovacii, aşa cum ştiu că se întâmplă şi în Transilvania, unde relaţiile româno-maghiare sunt normale. Nu toţi maghiarii gândesc ca Tökes. Când extremiştii maghiari se duc cu jalba în proţap la UE, plângându-se că n-au drepturi, le amintim responsabililor de la Bruxelles că în Slovacia trăiesc foarte bine peste 500.000 de maghiari. Unde este opresiunea?
- Care este situaţia dublei cetăţenii în Slovacia? România a acceptat ca maghiarii din Transilvania şi chiar românii să obţină cetăţenia statului ungar.
- Slovacia nu acceptă aşa ceva. Poate că în România este alta situaţia, dar personal mă tem de dubla cetăţenie. Văd aici un pericol major: mâine, poimâine, vor veni nişte politicieni cu capul înfierbântat de la Budapesta şi vor cere pentru Ungaria acele teritorii unde locuiesc cetăţeni ungari. Organismele UE nu se vor putea opune din punct de vedere al dreptului internaţional.
- În Slovacia au fost retrocedate, aşa cum s-a întâmplat în România, organizaţiilor maghiare, bisericilor şi urmaşilor grofilor pădurile, centrele oraşelor, castelele şi şcolile?
- Au fost date bisericilor unele proprietăţi, unele mici terenuri, dar nu în masă, aşa cum s-a întâmplat în România. Pentru noi pare absurd ceea ce se petrece în Transilvania, în domeniul restitutio in integrum. Nu ştiu dacă s-a mai aplicat în vreo fostă ţară comunistă acest principiu pernicios şi plin de pericole.
"Noi, slovacii, nu vrem o nouă Ungarie Mare"
- În condiţiile în care graniţele dispar în UE şi iau naştere Statele Unite ale Europei, maghiarii fac tot posibilul să se izoleze, să-şi creeze autonomii teritoriale pe criterii etnice. Ce urmăresc, de fapt, liderii naţionalişti de la Budapesta şi partidele extremiste din unele ţări?
- Părerea mea e că, speculând ideea Europei Unite, Ungaria doreşte să reînvie Regatul lui Ştefan. Aşa simt. Am studiat mult acest aspect. Şi trebuie s-o spun: nu sunt pur slovac. Sunt şi maghiar, pentru că am moştenit din familie şi rude maghiare. Sunt şi polonez şi german. De aceea am detaşarea să privesc cu obiectivitate situaţia. Ceea ce ştiu în prezent este că noi, cei din Slovacia, nu vrem o nouă Ungarie Mare. Pe de altă parte, ştim că Budapesta nu înţelege că, despărţindu-se de Cehia, Slovacia este independentă şi nu doreşte să revină sub dominaţie maghiară. Ei cred în continuare că ne vom întoarce în Regat cu mare bucurie. Nu există o percepţie mai falsă! Cum spunea un diplomat englez interbelic, maghiarii sunt bolnavi din cauza istoriei. Nu realizează că, deşi Regatul Ungar a fost un stat multinaţional, în care ei au fost naţiunea conducătoare, astăzi sunt egali cu noi, cu sârbii şi românii. Nu vor să înţeleagă. O ţin într-una cu refacerea Ungariei Mari, plângându-se pretutindeni că sunt "stăpânii deposedaţi". Nu există guvern maghiar care să fi recunoscut Trianonul. Este o dramă pe care elita maghiară o transmite pe toate căile cetăţenilor de rând, otrăvindu-i picătură cu picătură, din grădiniţă până la universitate şi mai departe, în artă, în cinematografie, în literatură etc.
- Aţi afirmat că între România şi Slovacia, ca şi între toate ţările care au făcut parte din Imperiul Austro-Ungar, ar trebui să existe o mai strânsă colaborare, cel puţin în chestiunea maghiară. Cum vedeţi această colaborare?
- Mă gândesc să fim uniţi, să avem poziţii comune, şi noi, şi românii, şi sârbii, şi croaţii, şi cehii, chiar şi austriecii, faţă de pretenţiile tot mai aberante ale Ungariei naţionaliste. Nu înţeleg prin asta reînvierea Micii Antante, dar trebuie să ne informăm reciproc şi să avem o voce comună la Bruxelles, devoalând adevărul de sub propaganda maghiară. E drept, Comisia Europeană nu este prea încântată şi se distanţează de acţiunile insistente ale Budapestei, dar noi n-avem voie să lăsăm garda jos. Trebuie să privim în trecut şi să regăsim exemplul strămoşilor. Îmi vin în minte slovacul Milan Hodza şi prietenul său Iuliu Maniu, care au acţionat pe o singură voce în parlamentul ungar, sprijinindu-se reciproc întru impunerea cauzelor naţionale româneşti din Transilvania şi a celor slovace. Hodza vorbea româneşte, studiase la Sibiu, şi se va dovedi, ca şi Maniu, un adevărat erou naţional. De ce să nu avem şi azi, în Parlamentul European, o singură voce româno-slovacă, de ce să nu fim uniţi, pentru a face faţă ofensivei neobosite a lobby-ului maghiar?
JAN MITAC - Doctorand în istorie din Bratislava
"Maghiarizarea este o obsesie istorică a maghiarilor"
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
