FERDINAND VRABEL - "Speculând ideea Europei Unite, Ungaria dorește să reînvie Regatul lui Ștefan"

Doctor în istorie din Bratislava, Slovacia

Într-un interviu acordat revistei noastre, amba­sa­dorul slovac la București, E. S. Jan Gabor, observa pe bună dreptate: "În toate țările vecine cu Ungaria, există nu o problemă a poporului ma­ghiar, ci o problemă a elitelor maghiare. Este refuzul dige­rării istoriei. Aceste elite nu pot, nu vor să digere is­toria". Acest adevăr l-am conteplat aievea săptămâ­nile trecute, când i-am văzut pe liderii maghiari din Ro­mânia conducând mulțimile la mitingul (ilegal) al autonomiei teritoriale a așa-zisului ținut secuiesc. Mai ceva ca niște jandarmi cu pene de cocoș, din anii de dureroasă aducere aminte, liderii politici maghiari nu mai conteneau în a-și debita la televiziuni primitivele lor sindromuri izolaționiste, vizând destrămarea statu­lui unitar și național român. Acești politicieni, mane­vrați ca niște păpuși de la Budapesta, se vedea clar că nu sunt capabili să digere istoria. În urma unei discuții, la Bratislava, cu istoricul Ferdinand Vrabel, mi-am dat seama că slovacii îi cunosc mai bine decât românii pe liderii maghiari, iar demnitatea cu care aceștia își protejează interesele naționale este cu mult peste "europenismul" și bonjurismul păgubos al unor "elite" de la București sau Cluj-Napoca.

"Tratatul de la Trianon ar trebui aniversat de maghiari, nu «comemorat»"

- Cum s-a desfășurat procesul maghiarizării în Slovacia, ținând seama că țara dvs. a fost parte a Regatului Ungar, până în 1918?

- Maghiarizarea a fost o preocupare de secole a Bu­dapestei, dar, scăpată de cenzura Vienei la 1867, când con­ducerea imperiului a devenit bicefală, s-a manifes­tat cu furie până în 1918. Având o componentă ma­ghiară de sub 50% din întreaga populație a Regatului, conducătorii de la Budapesta au dorit să-și împlinească visul milenar de a avea o țară pură din punct de vedere etnic. Imediat după 1867, au desființat toate școlile generale și liceele în limba slovacă și au desființat instituția "Matica Slovenska" - un fel de minister al cul­turii pentru poporul nostru, cu sediul în orașul Martin, care coordona un muzeu etnografic, o editură, redacții de ziare și altele. Pretextul? Este o insti­tuție politică; dar a fost o minciună a stăpânitorilor maghiari, ca atâtea altele. Era o instituție pur culturală, care men­ținea identitatea noastră ca popor și ne ajuta să evităm maghiarizarea. Următorul pas a fost obligația de a ține slujbele biericești în limba maghiară și obli­garea tinerilor încorporați în armată de a învăța aceeași lim­bă. Așadar, primele instrumente ale maghiarizării au fost școala și biserica; următorul a fost armata.

- Extremiștii maghiari, oriunde s-ar afla, deplâng pe toate căile Tratatul de la Trianon, care ar fi un "dictat umilitor". Cum văd slovacii această stranie lamentație, care durează din 1920?

- Tratatul de la Trianon ar trebui aniversat de ma­ghiari, nu "comemorat". El le aduce primul stat cu ade­vărat maghiar, cu o populație pur maghiară (dacă ignorăm minoritățile română și slovacă, maghiarizate în forță după semnarea Tratatului, în ciuda unor preve­deri care garantează drepturile minoritare, agreate doar formal de guvernul de la Budapesta). Din păcate, ex­tremiștii maghiari confundă voit statul maghiar cu sta­tul ungar. Și noi, slovacii, și voi, românii transil­văneni, am făcut parte din Regatul Ungar. Niciun popor care a trăit în Ungaria Mare nu dorește să se în­toarcă în tre­cut. Ceea ce fac ei pretutindeni este retorică națio­na­listă de factură primitivă, iar supărarea pe Trianon este un non sens.

- În 1940, nordul Transilvaniei a fost cedat Un­ga­riei prin Diktatul de la Viena. Și Slovacia a pierdut o parte a teritoriului său în acea perioadă?

- A pierdut, dar înainte de război, în 1938, prin În­țelegerea de la München, când miniștrii de externe ai Germaniei naziste și Italiei fasciste, Ribbentrop și Ciano, au dictat anexarea la Ungaria a unei părți din Slo­vacia. Deși, în cadrul acestui rapt te­ritorial, au fost "mutați" în altă țară peste 270.000 de slovaci, Ungaria nu a fost mulțumită și a cerut anexarea întregii Slo­va­cii. Această situație a durat până în 1945, când, în prin­cipal, armata română ne-a eliberat de sub jugul ma­ghiar și nazist. La Zvolen, lângă Banska Bystrica, zac 10.384 de eroi din Carpați, în cel mai mare cimitir ro­mânesc din afara granițelor României. Nu este întâm­plător că românii și-au dat viața să ne elibereze de sub maghiari. Slovacia și România au multe în comun din punct de vedere istoric, așa că am fi bucuroși să vedem relațiile româno-slovace mult mai strânse decât sunt acum.

"Slovacia nu a acceptat dubla cetățenie a maghiarilor"

- În România există mai multe partide maghiare, constituite pe criterii etnice. Aveți aceeași situație în Slovacia?

- Desigur. Au tot dreptul să aibă propriile lor par­tide etnice, dar este regretabil că n-au învățat lecțiile istoriei. Repetă aceleași greșeli din perioada interbe­lică și se comportă ca un dușman al statului slovac, plângându-se tot timpul la Bruxelles că sunt opresați, așa cum făceau în anii '30, la Geneva. Au toate drep­tu­rile posibile, dar vor mai mult; vor schimbări po­litice, vor revenirea la granițele dinainte de Trianon sau, în cel mai rău caz, la cele din 1938, de după Dik­tat. Cred că același lucru îl urmăresc în Transilvania. Cu toate acestea, populația maghiară nu se confundă cu liderii săi politici, trăind foarte bine împreună cu slovacii, așa cum știu că se întâmplă și în Transilvania, unde relațiile româno-maghiare sunt normale. Nu toți maghiarii gândesc ca Tökes. Când extremiștii ma­ghiari se duc cu jalba în proțap la UE, plângându-se că n-au drepturi, le amintim responsabililor de la Bruxelles că în Slovacia trăiesc foarte bine peste 500.000 de ma­ghiari. Unde este opresiunea?

- Care este situația dublei cetățenii în Slovacia? România a acceptat ca maghiarii din Transilvania și chiar românii să obțină cetățenia statului ungar.

- Slovacia nu acceptă așa ceva. Poate că în Ro­mânia este alta situația, dar personal mă tem de dubla cetățenie. Văd aici un pericol major: mâine, poimâine, vor veni niște politicieni cu capul înfierbântat de la Budapesta și vor cere pentru Ungaria acele teritorii unde locuiesc cetățeni ungari. Organismele UE nu se vor putea opune din punct de vedere al dreptului inter­național.

- În Slovacia au fost retrocedate, așa cum s-a întâmplat în România, organizațiilor maghiare, bise­ricilor și urmașilor grofilor pădurile, centrele ora­șe­lor, castelele și școlile?

- Au fost date bisericilor unele proprietăți, unele mici terenuri, dar nu în masă, așa cum s-a întâmplat în România. Pentru noi pare absurd ceea ce se petrece în Transilvania, în domeniul restitutio in integrum. Nu știu dacă s-a mai aplicat în vreo fostă țară comunistă acest principiu pernicios și plin de pericole.

"Noi, slovacii, nu vrem o nouă Ungarie Mare"

- În condițiile în care granițele dispar în UE și iau naștere Statele Unite ale Europei, maghiarii fac tot posibilul să se izoleze, să-și creeze autonomii te­ri­toriale pe criterii etnice. Ce urmăresc, de fapt, liderii naționaliști de la Budapesta și partidele extremiste din unele țări?

- Părerea mea e că, speculând ideea Europei Unite, Ungaria dorește să reînvie Regatul lui Ștefan. Așa simt. Am studiat mult acest aspect. Și trebuie s-o spun: nu sunt pur slovac. Sunt și maghiar, pentru că am moș­tenit din familie și rude maghiare. Sunt și polonez și ger­man. De aceea am detașarea să privesc cu obiec­tivitate situația. Ceea ce știu în prezent este că noi, cei din Slovacia, nu vrem o nouă Ungarie Mare. Pe de altă parte, știm că Budapesta nu înțelege că, despărțindu-se de Cehia, Slovacia este independentă și nu dorește să revină sub dominație maghiară. Ei cred în conti­nuare că ne vom întoarce în Regat cu mare bucurie. Nu există o percepție mai falsă! Cum spunea un diplomat en­­glez interbelic, maghiarii sunt bolnavi din cauza is­toriei. Nu realizează că, deși Regatul Ungar a fost un stat multinațional, în care ei au fost națiunea con­ducă­toare, astăzi sunt egali cu noi, cu sârbii și româ­nii. Nu vor să înțeleagă. O țin într-una cu refa­ce­rea Ungariei Mari, plângându-se pretutindeni că sunt "stăpânii de­po­sedați". Nu există guvern maghiar care să fi re­cu­noscut Trianonul. Este o dramă pe care elita maghiară o transmite pe toate căile cetățenilor de rând, otrăvin­du-i picătură cu picătură, din grădiniță până la univer­sitate și mai departe, în artă, în cinematografie, în lite­ratură etc.

- Ați afirmat că între România și Slovacia, ca și între toate țările care au făcut parte din Imperiul Aus­tro-Ungar, ar trebui să existe o mai strânsă cola­borare, cel puțin în chestiunea maghiară. Cum vedeți această colaborare?

- Mă gândesc să fim uniți, să avem poziții comune, și noi, și românii, și sârbii, și croații, și cehii, chiar și austriecii, față de pretențiile tot mai aberante ale Un­gariei naționaliste. Nu înțeleg prin asta reînvierea Micii Antante, dar trebuie să ne informăm reciproc și să avem o voce comună la Bruxelles, devoalând adevărul de sub propaganda maghiară. E drept, Comisia Euro­peană nu este prea încântată și se distanțează de ac­țiunile insistente ale Budapestei, dar noi n-avem voie să lă­săm garda jos. Trebuie să privim în trecut și să re­găsim exemplul strămoșilor. Îmi vin în minte slovacul Milan Hodza și prietenul său Iuliu Maniu, care au ac­ționat pe o singură voce în parlamentul ungar, sprijinin­du-se reciproc întru impunerea cauzelor naționale românești din Transilvania și a celor slovace. Hodza vorbea românește, studiase la Sibiu, și se va dovedi, ca și Maniu, un adevărat erou național. De ce să nu avem și azi, în Parlamentul European, o singură voce ro­mâno-slovacă, de ce să nu fim uniți, pentru a face față ofensivei neobosite a lobby-ului maghiar?

JAN MITAC - Doctorand în istorie din Bratislava
"Maghiarizarea este o obsesie istorică a maghiarilor"

Nu trebuie să uităm că maghiarizarea este o obsesie istorică a maghiarilor, izvorâtă din complexul lor de populație minoritară în propria țară. Spre exemplu, ime­diat după 1918, când noile gra­nițe urmau să fie trasate, în su­dul Slovaciei a reînceput maghiari­za­rea. Cum noile autorități naționale slovace nu aveau încă nicio ex­pe­riență în administrație, ma­ghiarii au profitat de structurile adminis­trative din timpul imperiului și au încercat să maghiarizeze la orice nivel al societății au putut, schim­bând nume de persoane, menți­nând numai limba maghiară în școli și biserici, afișând numele localităților exclusiv în maghiară etc. Pe de altă parte, trebuie spus că, deși maghiarizarea a fost decla­rată prioritate a guvernului de la Budapesta, încă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, n-au reușit să anihileze poporul slovac, așa cum n-au reușit să-i asimileze pe români în Transilvania. Și, la fel ca în Carpați, majo­ritatea slovacilor au trăit în munți, în zone îndepărtate, inac­cesibile, ceea ce le-a asigurat, ca și românilor transil­văneni, o protecție în plus. În context, nu putem uita nici rolul pe care l-a jucat diaspora slovacă din America. Pe lângă încurajare și bani, de acolo ne-au fost trimise cărți, abecedare, manuale și ziare. Ne-a fost trimisă speranță. Cum a spus poetul Pavol Hviezdo­slav: "Voi ați emigrat pentru noi/ Și ne-ați alimentat cu speranța că într-o zi/ Ne veți ajuta să restaurăm tot ceea ce dușmanul a distrus...".