TIA ŞERBĂNESCU - "Guvernul trebuie să retragă din Parlament proiectul de lege pentru Roşia Montană"

Analiza politică a lunii OCTOMBRIE

"Guvernul nu îndrăzneşte să folosească forţa"

- Suntem în a noua săptămână de proteste stra­dale împotriva "afacerii" Roşia Montană şi, mai re­cent, şi contra exploatării gazelor de şist prin metoda frac­tu­rării hidraulice. De fapt, cele două subiecte, altminteri foarte importante, sunt doar steagurile acestei revolte cetăţeneşti, care are drept cauze mult mai multe pro­bleme de sistem. De ce credeţi că gu­vernul nu acţio­nea­ză pentru găsirea unei soluţii de stin­gere a con­flictului? Şi unde credeţi că se va ajun­ge dacă ma­nifestările vor continua?

- Puterea nu poate explica de ce a trecut de partea exploatării cu cianuri de la Roşia Montană şi pentru scoaterea gazelor de şist prin fracturarea hiraulică, du­pă ce anul trecut a manifestat împotriva lor, ba a dă­râ­mat şi un guvern sub stindardul acesta. Să nu uităm: Gu­ver­nul Ungureanu a fost demis exact pentru susţinerea celor două proiecte. Şi pentru că nu mai ştie pe unde să scoată cămaşa, Puterea a făcut o comisie parlamentară specială pentru cazul Roşia Montană, eternul mod de a îngropa orice problemă. După ce această comisie a audiat o mulţime de persoane şi a tot adunat documente şi mărturii, de parcă nu existau de vreun deceniu în­coa­ce, PSD a venit cu un proiect de lege care îl modi­fică pe cel care a declanşat scandalul, astfel încât refe­rin­ţele la Roşia Montană au dispărut din noua pro­punere legis­lativă, dar actul normativ reglementează toa­te exploa­tările de aur şi argint. O lege care păstrează prevederile neconstituţionale şi care, mai mult, triplea­ză Legea Mi­nelor. Pentru că există deja o Lege a Mi­nelor în func­ţiune, există şi un nou proiect de Lege a Mi­ne­lor, care aş­­teap­tă să intre în dezbaterea Parlamen­tului, iar acum a apărut acest al treilea proiect, care era dedicat Gold Corporation şi care mai nou se vrea nor­mă generală. Deci, departe de a rezolva problema, Pu­terea o accentu­ea­­ză şi o complică. În condiţiile în care guvernul în­cearcă astfel de subterfugii şi nici nu stă de vorbă cu pro­testatarii, este de înţeles radicali­za­rea manifestaţiilor de stradă. Pe de altă parte, guvernul nu îndrăzneşte, în ciuda ameninţărilor, să folosească forţa pentru a opri manifestanţii, pentru că se te­me, pe bună dreptate, că va degenera confruntarea. Aşa încât am ajuns într-un im­pas. Un impas care ar putea fi depăşit dacă proiectul de lege pentru Roşia Mon­tană ar fi retras din Parlament. Altă soluţie raţio­nală nu se întrevede. Cert este că USL, marea susţi­nă­toare a pro­testa­tarilor din 2012, a demo­cra­ţiei, a popu­laţiei, s-a dovedit inca­pa­bilă să comunice cu opinia publică, să lămurească, să convingă şi să facă pace socială.

"Independenţa energetică a României este o utopie"

- Retorica liderilor USL a cunoscut o schimbare ma­joră, declanşând decredibilizarea oponenţilor. A­cum, manifestanţii sunt "demascaţi" drept eco-anar­hişti, neofascişti, legionari, năimiţi ai intereselor ru­seşti...

- Da, au trecut de la bâlbâială şi tergiversare la eti­chetare. De altfel, PSD e maestru în decredibilizarea şi manipularea protestelor. A făcut-o întotdeauna. Acum îi este puţin mai greu, pentru că manifestaţiile au fost decente şi făcute de oameni care s-au comportat extrem de civilizat. Dar a intervenit episodul cu vandalizarea ma­şinii ministrului Daniel Barbu, care constituie un pre­text pentru etichetare. Acolo lucrurile sunt mai com­pli­cate, însă, şi nu le poţi expedia sub o acuzaţie care n-are nimic de-a face cu realitatea. În orice protest public de amploare se mai amestecă şi indivizi care caută scan­dal cu lumânarea şi pe care nimeni nu-i poate controla. De aici şi până la a vedea neofascişti în Piaţă e o cale lun­gă. În 1990, d-l Ion Iliescu reclama că în Piaţa Uni­ver­sităţii se produce o revoluţie legionară, acum, d-l Da­niel Barbu se plânge că a fost atacat de neofascişti, iar d-l Victor Ponta, mai aproape de doc­trina iliesciană, ve­de şi el legionari în Piaţa Universi­tă­ţii. Aceste etichetări nu folosesc nimănui şi nu schim­bă natura protestelor, nu înlătură vinovăţia guvernului, nu elimină riscul în ca­re se află economia cu o ase­me­nea guvernare. Şi este abu­ziv, şi te faci şi de râs, dacă îi încadrezi ideologic pe manifestanţi în masă, când se ştie că în Piaţă sunt oa­meni de toate orientările po­litice. Afirmaţia este vala­bilă şi în privinţa acuzaţiei că oa­menii care se opun ex­plorării gazelor de şist la Pun­geşti, în Vaslui, ar fi în slujba Rusiei. Această enormitate a fost rostită şi de re­pre­zentanţii guvernului, dar şi de preşedintele Traian Bă­sescu. Falsul e evident, pentru că problema exploa­tă­rii gazelor de şist este peste tot în lume aceeaşi, şi în toate regiunile României la fel, in­diferent că firma care are licenţă se numeşte Chevron sau Gazprom. Căci asta se ştie mai puţin, dar Gazprom explorează, deja, în Ar­deal. Însă, pentru că o face pe şest, a scăpat de revolte. Americanii au lucrat pe faţă, au comunicat mai mult despre ce vor să facă şi au atras atenţia. Asta e diferenţa. A alege însă, ca la zidul Ber­li­nului, între americani şi ruşi în privinţa gazelor de şist este o greşeală. Indi­fe­rent cine explorează, perico­lele şi nemulţumirile rămân aceleaşi. O altă amăgire este să credem că exploatarea gazelor de şist va aduce independenţa energetică a Ro­mâ­niei. Acest fals este susţinut şi de Stânga şi de Dreap­ta, şi de d-l Ponta, şi de d-l Băsescu, şi de d-l Mi­hai Răz­van Ungureanu. Des­pre ce independenţă vorbim, când cei care vor ex­ploa­ta gazele de şist nu sunt obligaţi să dea României ga­ze mai ieftine, ci le vor scoate la vân­zare la preţul pieţei? Şi despre ce independenţă pu­tem vorbi, în gene­ral, când suntem membri ai UE şi ai NATO, structuri în care trebuie să ţinem cont de un vot al majorităţii mem­brilor, de regulile acestor cluburi, de politica pe care ele o decid la nivel regional şi inter­na­ţional? Iar din punct de vedere economic, la fel, avem anu­mite inter­dic­ţii, ţinte, şi o legislaţie a UE pe care tre­buie s-o res­pectăm. Independenţa energetică nu a ob­ţi­nut-o nici UE. Este o utopie să ne imaginăm că o vom avea noi, separat.

"Colosala majoritate a USL a fost folosită până acum pentru ratarea marilor proiecte"

- Să rămânem în sfera protestelor, pentru că toc­mai s-a consumat cel al secuilor împotriva proiectului de regionalizare al PSD. Când vor înceta aceste pro­vocări maghiare?

- UDMR are pretenţia ca odată cu regionalizarea şi descentralizarea României (eterna marotă a d-lui Liviu Dragnea), maghiarii să se enclavizeze, să se izoleze de restul ţării, pe criterii etnice, ceea ce e inacceptabil şi nu se practică nicăieri în lumea civilizată. Aşa că n-au decât să protesteze cât vor, dar aici nu vor avea nici un succes. Mai bine maghiarii sau secuii ar protesta pentru că au salarii mici, pensii de mizerie, că n-au locuri de muncă... Şi de asta sunt direct răspunzători edilii locali, care sunt tot maghiari. Dar nu i-am auzit să spună ceva despre asta, de parcă numai autonomia le lipseşte, şi în rest o duc ca-n rai. Foarte mulţi ani, UDMR a obţinut cam tot ce şi-a dorit pentru sine, ca membră în coaliţiile de gu­ver­nare, şi pentru comunitatea maghiară. Din punct de ve­dere politic, i-a rămas numai autonomia etnică. Şi pentru că sunt mai multe partide maghiare, care con­curează între ele, fără să aibă ce oferi, se bat care strigă mai tare "autonomie!". De asemenea, autonomia poate fi şi un element de presiune al UDMR pentru a fi primită la guvernare de către PSD, în eventualitatea ruperii de PNL şi a formării unei noi majorităţi, aşa-zise "mici".

- Deja PSD a obţinut majoritatea la Senat fără PNL...

- USL are două majorităţi, una mare, care a ajuns la aproape 80% şi nici nu ştim unde se mai opreşte - PSD, PNL, PC, UNPR, jumătate din PP-DD, UDMR, care e pe-acolo cu votul, celelalte minorităţi naţionale... Ei bine, această colosală majoritate a fost folosită până acum doar pentru ratarea marilor proiecte. Aici şi-a spus ea cuvântul. S-a dus cu Constituţia, cu descentralizarea, cu Roşia Montană... "Majoritatea mică", însemnând aceleaşi partide minus PNL, probabil că e folosită în ratările astea de zi cu zi. Şi dacă tot a venit vorba, PSD şi PNL se pregătesc de despărţire, în vederea alegerilor europarlamentare şi prezidenţiale de anul viitor. Dar acum, ambele partide încearcă să-şi asigure cât mai mulţi susţinători şi, pe de altă parte, lucrează ca celălalt să se rupă. Nici unul nu vrea să-şi asume responsabili­tatea destrămării alianţei, care ar putea fi, şi ea, decon­ta­tă electoral. Însă divorţul se va produce, în mod evi­dent. PSD are la îndemână o majoritate fără PNL, iar PNL, mai ales prin declaraţiile lui Crin Antonescu, tinde să-şi recapete autonomia. D-l Antonescu are şi un inte­res personal, pentru că intenţionează să se prezinte drept candidatul Dreptei şi să fie preferabil, de frică, de silă, celorlalţi candidaţi propuşi de partidele care se pre­tind de dreapta.

"Opoziţia de dreapta este fărâmiţată şi neconvingătoare"

- În opinia dvs., Crin Antonescu are vreun con­tracandidat puternic pe partea dreaptă a eşichierului politic?

- Din păcate, opoziţia de dreapta nu are nici un candidat care să-l poată întrece pe Crin Antonescu. Pe de o parte, Forţa Civică şi Mişcarea Populară au adunat ceva firimituri electorale şi au pus la cale un protocol de colaborare, inclusiv pentru susţinerea la preşedinţia României a lui Mihai Răzvan Ungureanu. El visează să fie candidatul Dreptei unite, inclusiv al PD-L, eventual propunându-l pe Cătălin Predoiu ca premier. El crede că ar fi un tandem grozav. Las că nici n-ar fi prea grozav, dar e irealizabil. Pe de altă parte, PNŢCD şi Iniţiativa Ro­mânia Liberală s-au înţeles, şi ele, pentru o fuziune. Poate propun şi ele un candidat. Prin urmare, partidele mici fuzionează - nu se ştie dacă adună un procent sau două -, dar legătura cu PD-L rămâne în continuare rup­tă. Or, Vasile Blaga a spus foarte clar că unitatea Dreptei se va face numai în jurul PD-L - şi are dreptate să ceară asta, căci e partidul cu cea mai mare pondere parla­men­tară - şi se va face numai după alegerile europarla­men­tare, ca să se vadă limpede cu ce zestre vine fiecare. Dar PD-L are la rândul său o problemă, în afară de faptul că şi-a mai trădat niţel pe parcurs orientarea declarat de dreapta. În urma unei competiţii interne, candidatul PD-L la preşedinţia României este, în proporţie de 90%, Că­tălin Predoiu, actualul premier din umbră al guver­nu­lui din umbră al PD-L. Predoiu luptă împotriva gu­ver­nului Ponta, din care însă şi-a dorit foarte tare să facă parte. După cum a declarat Traian Băsescu, Predoiu a vrut cu orice preţ să rămână ministru şi în guvernarea USL, după ce a căzut Cabinetul Ungureanu, fapt pentru care l-a rugat pe preşedinte să intervină în favoarea sa. Ponta a confirmat ce a spus Băsescu. Predoiu a ne­gat, dar cu două confirmări înseamnă că s-a mai ales cu o min­ciu­nă, la fel de mare ca oportunismul său, îna­in­te să în­ceapă cursa electorală. Şi atunci vă întreb: ce credi­bi­li­tate mai are? Electoratul nu va fi convins de un aseme­nea candidat. În aceste condiţii, PSD şi PNL pot să-şi fa­că în continuare de cap, pentru că opoziţia este fă­râ­miţată, iar când se adună cât de cât, face propuneri de candidaţi neinspirate şi complet neconvingătoare.

"Ponta crede că anchetarea şi condamnarea unor demnitari pentru corupţie înseamnă amestecul Justiţiei în politică"

- Cu politica internă suntem lămuriţi şi nici cea externă nu ne dă motive de satisfacţie. Având în vedere rezultatele vizitei premierului Victor Ponta în SUA, de ce credeţi că a mers domnia sa în America?

- Întâi, pentru că o vizită în America este pentru orice oficial român un fel de trofeu, o confirmare a im­por­tanţei sale ca om politic. Şi Ponta avea nevoie de asta, după isprăvile din vara trecută, care l-au arătat ca oaia neagră a Europei şi a Americii la un loc. De atunci, tot s-a dus în vizite, ca să arate că are uşile deschise, că s-a reabilitat, că nu mai este persona non grata şi că be­neficiază de toată încrederea. Însă, dincolo de efectul de validare, această vizită nu a fost propriu-zis un succes. A fost o vizită teribil de propagandistică. Victor Ponta se lăuda că va avea o componentă politică, una economică, una diplomatică. De fapt, marea ei componentă a fost me­­diatică. Şi-a luat Antena 3 după el... Aş zice că fără Daciana mai pleacă, dar fără Mihai Gâdea, niciodată. Prin această componentă mediatică, prezentă în toate vizitele în străinătate, Ponta vrea să acopere deficitul de imagine intern care se agravează pe zi ce trece. De altfel, pre­mierul este un om politic inconsistent, construit din ima­gine şi pentru care imaginea e totul. Şi de data asta, pentru Ponta a contat doar că a fost fotografiat cu Joe Biden. Iar când a ieşit de la discuţii, a făcut declaraţii care îl pun într-o postură delicată. Joe Biden a insistat că SUA sunt interesate de respectarea legii, de funcţionarea unei Justiţii independente în România, fără implicaţii politice în Justiţie şi de funcţionarea statului de drept. Ajuns acasă, Ponta a afirmat, însă, că a dat asigurări SUA şi lui Biden că "nu vom avea o Justiţie implicată po­litic, şi mai ales după 2014, când vom scăpa de Bă­ses­cu". Exact pe dos: adică nu politica e implicată în Jus­tiţie, ci Justiţia în politică. Probabil că Ponta crede că an­chetarea şi condamnarea unor demnitari pentru corup­ţie înseamnă amestecul Justiţiei în politică. Şi speră ca, din 2014, Justiţia să nu se mai atingă de politicieni, ca pe vremea lui Iliescu şi a lui Năstase. Deci, ăsta ar fi idealul lui Ponta şi asta pretinde că i-ar fi spus şi lui Joe Biden. Este o manieră perversă de contrafacere a realită­ţii, şi primejdioasă pentru Ponta însuşi. Tipul ăsta de mistificări şi de distorsionări ale mesajului s-ar putea să-l facă, încet, încet, indezirabil în toate cance­la­riile oc­cidentale. Şi România riscă să fie privită cu neîn­credere, după ce abia ne câştigasem puţină credibilitate prin buna funcţionare a Justiţiei şi prin faptul că ne res­pectam angajamentele internaţionale.