Vara ieşeană

De parcă strădaniile organizatorilor meritau răsplătite şi aşa, după zile posomorâte şi reci a venit, odată cu deschiderea Fes­tivalului, "vara indiană", cu lumină miracu­loasă peste copacii întom­naţi, peste crizanteme, şi peste ve­chile turle ale Iaşului.

Scriitori ro­mâni şi stră­ini din toate generaţiile, tradu­că­torii lor, editori şi mai ales cititori s-au bucurat împreună, sărbătorind Literatura, pe care pe­simiştii lumii o cred emajusculată. Dacă ar fi par­ticipat la Filit, ar fi avut dovada că e vie şi viabilă, im­portantă, nu doar în existenţa celor ce o creează sau îi mediază apariţia în văzul lumii, ci şi în a celor cărora le e destinată. Datorez zilelor petrecute la Iaşi săptămâna trecută încântări nesperate. Am revăzut vechi prieteni din lumea literară, cu care am evocat scriitori rămaşi printre noi, doar cu numele adunate pe cărţi şi cu întâmplările memorabile trăite împre­ună. Am întâlnit tineri pe care-i cunoşteam numai din scrisul lor şi ale căror nume le pot însufleţi acum cu scene pe viu, cu vorbe în direct. Am văzut pentru prima oară locuri şi lucruri mitice ale istoriei noastre literare, de la originalul Cazaniei lui Varlaam şi co­lecţia "Mihai Eminescu" din Parcul Copou, la sediul Junimii din Casa Pogor şi subsolul de la Borta Rece. Dar cea mai puternică şi stenică impresie a venit de unde mă aşteptam cel mai puţin. Cei care au gândit şi înfăptuit Festivalul - Dan Lungu, Lu­cian Dan Teodorovici, Florin Lăzărescu, Florin Iri­mia, împre­ună cu mulţi alţi voluntari, au inclus în program şi întâlniri ale invitaţilor cu liceeni şi studenţi ieşeni. La maratonul zilnic de lecturi şi discuţii de la Casa Filit, se perinda un public ames­tecat - plimbăreţi în drum spre mall-ul din apropiere, intraţi de curiozi­tate, pensionari veniţi să-şi umple orele goale de singurătate şi să "socia­lizeze", oameni dornici de "evenimente culturale", din orăşele unde nu se în­tâm­plă nimic şi cărora li se puseseră la dis­poziţie au­tobuze gratuite. La licee şi Universitate însă, publi­cul s-a pregătit din timp şi bine pentru scriitorii in­vitaţi. Mai mulţi dintre colegi mi-au spus că aceste întâlniri le-au plăcut cel mai tare. Eu am fost, împre­ună cu tânăra romancieră Cecilia Ştefă­nescu, la Colegiul Naţional, cel mai vechi (fondat în 1828!) şi prestigios liceu din oraş, unde media de admitere e de la 9,50 în sus şi care se mândreşte cu numeroşi olimpici la toate materiile. D-na directoare Cristina Vâlcu, o profesoară de matematică tânără, elegantă şi simpatică, deloc conformă cu ideea mea de dascăl terorizant, ne-a condus în amfiteatrul plin ochi de adolescenţi şi m-am temut că va urma o formalitate plicticoasă, regizată doar ca să se bifeze "acţiunea". Am renunţat să citim din propriile cărţi, şi bine am făcut, fiindcă în discuţia liberă prelungită mai multe ore s-a dovedit că liceenii nu numai că ne citiseră cărţile, dar erau cu adevărat curioşi, în afara obli­ga­ţiei şcolare, să afle de la noi ce credem despre ra­portul dintre biografia unui scriitor şi ficţiunile lui, din­tre cunoştinţele de teorie literară şi inspiraţie, cum se cultivă un talent şi tot soiul de alte secrete de bucă­tărie literară. Am auzit observaţii de o re­mar­cabilă subtilitate şi inteligenţă asociativă, iar spon­taneitatea şi bogăţia vocabularului lor m-a încântat. Profesoara lor de română, d-na Gabriela Petrache, m-a asigurat că totul e "din capul" copiilor pasionaţi pe bune de literatură. De aceea discuţia s-a legat atât de firesc şi de plăcut, încât nu-mi venea să mă mai despart de ei. Pe urmă au stat cuminţi în şir la auto­grafe - Laura, Teodora, Caroline, Andrei şi mulţi al­ţii, care ne puseseră întrebări incredibile pen­tru cei 15-18 ani ai lor. E în mod sigur meritul pro­fesorilor care au ştiut cum să le deschidă de timpuriu pofta de lectură, la vârsta maximei receptivităţi. Când o să mai aud lamentaţii despre "tineretul din ziua de azi" care nu citeşte nimic, o să-mi apară în minte liceenii de la Iaşi. Cât timp există adolescenţi ca aceştia, scriitorii vor avea cititori şi Literatura îşi va păstra majuscula.