Scriitori români și străini din toate generațiile, traducătorii lor, editori și mai ales cititori s-au bucurat împreună, sărbătorind Literatura, pe care pesimiștii lumii o cred emajusculată. Dacă ar fi participat la Filit, ar fi avut dovada că e vie și viabilă, importantă, nu doar în existența celor ce o creează sau îi mediază apariția în văzul lumii, ci și în a celor cărora le e destinată. Datorez zilelor petrecute la Iași săptămâna trecută încântări nesperate. Am revăzut vechi prieteni din lumea literară, cu care am evocat scriitori rămași printre noi, doar cu numele adunate pe cărți și cu întâmplările memorabile trăite împreună. Am întâlnit tineri pe care-i cunoșteam numai din scrisul lor și ale căror nume le pot însufleți acum cu scene pe viu, cu vorbe în direct. Am văzut pentru prima oară locuri și lucruri mitice ale istoriei noastre literare, de la originalul Cazaniei lui Varlaam și colecția "Mihai Eminescu" din Parcul Copou, la sediul Junimii din Casa Pogor și subsolul de la Borta Rece. Dar cea mai puternică și stenică impresie a venit de unde mă așteptam cel mai puțin. Cei care au gândit și înfăptuit Festivalul - Dan Lungu, Lucian Dan Teodorovici, Florin Lăzărescu, Florin Irimia, împreună cu mulți alți voluntari, au inclus în program și întâlniri ale invitaților cu liceeni și studenți ieșeni. La maratonul zilnic de lecturi și discuții de la Casa Filit, se perinda un public amestecat - plimbăreți în drum spre mall-ul din apropiere, intrați de curiozitate, pensionari veniți să-și umple orele goale de singurătate și să "socializeze", oameni dornici de "evenimente culturale", din orășele unde nu se întâmplă nimic și cărora li se puseseră la dispoziție autobuze gratuite. La licee și Universitate însă, publicul s-a pregătit din timp și bine pentru scriitorii invitați. Mai mulți dintre colegi mi-au spus că aceste întâlniri le-au plăcut cel mai tare. Eu am fost, împreună cu tânăra romancieră Cecilia Ștefănescu, la Colegiul Național, cel mai vechi (fondat în 1828!) și prestigios liceu din oraș, unde media de admitere e de la 9,50 în sus și care se mândrește cu numeroși olimpici la toate materiile. D-na directoare Cristina Vâlcu, o profesoară de matematică tânără, elegantă și simpatică, deloc conformă cu ideea mea de dascăl terorizant, ne-a condus în amfiteatrul plin ochi de adolescenți și m-am temut că va urma o formalitate plicticoasă, regizată doar ca să se bifeze "acțiunea". Am renunțat să citim din propriile cărți, și bine am făcut, fiindcă în discuția liberă prelungită mai multe ore s-a dovedit că liceenii nu numai că ne citiseră cărțile, dar erau cu adevărat curioși, în afara obligației școlare, să afle de la noi ce credem despre raportul dintre biografia unui scriitor și ficțiunile lui, dintre cunoștințele de teorie literară și inspirație, cum se cultivă un talent și tot soiul de alte secrete de bucătărie literară. Am auzit observații de o remarcabilă subtilitate și inteligență asociativă, iar spontaneitatea și bogăția vocabularului lor m-a încântat. Profesoara lor de română, d-na Gabriela Petrache, m-a asigurat că totul e "din capul" copiilor pasionați pe bune de literatură. De aceea discuția s-a legat atât de firesc și de plăcut, încât nu-mi venea să mă mai despart de ei. Pe urmă au stat cuminți în șir la autografe - Laura, Teodora, Caroline, Andrei și mulți alții, care ne puseseră întrebări incredibile pentru cei 15-18 ani ai lor. E în mod sigur meritul profesorilor care au știut cum să le deschidă de timpuriu pofta de lectură, la vârsta maximei receptivități. Când o să mai aud lamentații despre "tineretul din ziua de azi" care nu citește nimic, o să-mi apară în minte liceenii de la Iași. Cât timp există adolescenți ca aceștia, scriitorii vor avea cititori și Literatura își va păstra majuscula.