Orice om se teme. Frica ne avertizează şi ne apără de pericole - iar la persoanele sănătoase psihic, ea dispare odată cu trecerea ameninţării. Însă ce-i de făcut atunci când teama nu se mai află într-un raport corespunzător cu ameninţarea şi nu încetează să existe, deşi factorul care a declanşat-o nu mai este de mult prezent? Asemenea tulburări afectează un european din cinci în cursul vieţii sale. Frica morbidă e cea mai frecventă suferinţă psihică - una masivă şi de lungă durată. Şi nu vorbim doar de anxietate. Şi în tulburările nevrotice de tipul nesiguranţei de sine, al spaimei că vei fi părăsit, că îţi va muri cineva foarte apropiat, că nu vei promova un examen sau un interviu pentru angajare, cei în cauză prezintă simptome asemănătoare. Când toate astea vin şi trec ca o ploaie de primăvară nu există probleme. Dar îndată ce frica începe să vă prejudicieze viaţa de zi cu zi, ar fi indicat să luaţi măsuri. Testele din finalul articolului vă pot da o primă orientare în acest sens.
O companie selectă
Există şi personalităţi de prim rang din politică, ştiinţă şi cultură care sunt încercate uneori de îngrijorări şi temeri devastatoare. Iată şapte exemple cu personalităţi din istorie şi din zilele noastre.
Johann Wolfgang von Goethe
Heidi Klum
Aşa cum bine se ştie, manechinele cu carieră internaţională petrec mai mult timp în avion decât în faţa aparatului de fotografiat. Heidi Klum, marca numărul unu a Germaniei în materie de modelling, a mărturisit într-un interviu că se teme de zboruri de peste douăzeci de ani, când a început să călătorească de la o prezentare de modă la alta. Momentele când avionul începe să se zguduie i se par insuportabile şi, în cele două decenii de când suferă de această fobie, n-a descoperit o metodă capabilă să i-o vindece sau măcar s-o amelioreze. Zborul e pentru ea o tortură.
Dustin Hoffman
Actorul american răsplătit cu un Oscar şi-a întrerupt activitatea cinematografică din pricina anxietăţii. Tocmai distincţia pentru întreaga sa carieră, decernată de American Film Institute, în anul 1999, i-a declanşat o frică paralizantă faţă de viitor: cum o să poată lucra mai departe cu un asemenea etalon în viaţa lui? Întors acasă după festivitatea organizată în onoarea lui, el a avut primul atac de panică. Abia trei ani mai târziu actorul s-a simţit din nou în stare să lucreze.
Charles Darwin
Barbra Streisand
La un concert ce a avut loc în Central Park din New York, în anul 1967, celebrei cântăreţe americane i s-a întâmplat să uite câteva versuri dintr-un cântec. Din teama de a nu se compromite din nou, ea a evitat să mai apară pe scenă şi a renunţat la turnee. A avut curajul de a le relua abia în 1994.
Napoleon Bonaparte
Nicole Kidman
Actriţa australiană a povestit că are dificultăţi de respiraţie şi îi tremură mâinile la premiere, când e înconjurată de fotografi care îndreaptă obiectivele camerelor asupra ei. Prezentarea filmului "Moulin Rouge", la festivalul de la Cannes, i-a provocat chiar un atac de panică.
Marea necunoscută
- Zece lucruri pe care ar trebui să le ştiţi dacă aveţi probleme cu frica -
1. Cazuri singulare sau epidemie?
În jur de 60 milioane de europeni se îmbolnăvesc anual de o anxietate cu care s-ar cuveni să meargă la doctor. Ceea ce înseamnă, în medie, unul din cinci. În consecinţă, fenomenul poate fi considerat cea mai frecventă afecţiune psihică a zilelor noastre.
2. Ignoranţă primejdioasă
Anxietatea are tendinţa de a se croniciza. Ea se tratează cu atât mai bine cu cât este diagnosticată mai devreme. Însă de la recunoaşterea primelor semne şi până la aplicarea unei terapii trec, de regulă, cam cinci ani. În acest interval simptomele se consolidează, iar procesele biologice de la nivelul creierului se modifică. Drept strategie de gestionare a fricii, mulţi evită stimulii care o declanşează, iar aceasta le impune limitări considerabile în activitatea profesională, în viaţa de familie, ca şi în relaţiile cu prietenii.
3. Însoţitorii fricii
Frica vine rareori singură, de obicei, ea se asociază şi cu alte suferinţe, cum ar fi o depresie, aşa încât ambele sunt tratate concomitent. Medicul urmează să stabilească dacă frica este doar însoţitorul unei alte boli sau dacă ea însăşi constituie afecţiunea centrală, care necesită tratament.
4. Eroarea pacienţilor
Frica se ascunde adesea în spatele unor simptome fizice, ca tahicardia sau dificultăţile de respiraţie. 95% dintre cei afectaţi sunt convinşi că au o suferinţă fizică. Ei se adresează medicului, pentru ca acesta să le prescrie în sfârşit un remediu eficient pentru boala lor de inimă. Numai 5% îi povestesc doctorului despre temerile lor chinuitoare.
5. Când autoterapia duce într-o fundătură
Frica poate crea dependenţe. Numeroşi pacienţi încearcă să-şi aline suferinţa cu ajutorul alcoolului. Sticla de vin băută seara, pentru domolirea anxietăţii, devine un ritual nelipsit. Prin urmare, dependenţa de alcool poate fi şi o tentativă nereuşită de autotratament. Înainte de o eventuală psihoterapie, ar trebui făcută neapărat cura de dezintoxicare.
6. Cele două feţe
Frica nu este numai normală, ci şi indispensabilă. Ea ne protejează şi, pe termen scurt, ne face chiar mai productivi. Aşadar, rolul unei terapii nu e acela de a ne dezobişnui de orice gen de frică. Totuşi, trebuie să privim ca pe un semnal de alarmă faptul că ea continuă să existe chiar şi în absenţa unei ameninţări reale, aducând serioase prejudicii vieţii noastre de fiecare zi. Atunci este cazul să fie tratată.
7. Pentru prima dată
Mulţi pacienţi îşi amintesc de un eveniment-cheie, care marchează debutul calvarului lor: de pildă, primul atac de panică în bezna unui tunel, sau primul păianjen care le-a declanşat repulsia. Acest stimul s-a imprimat atât de profund în memorie, încât în situaţii asemănătoare se activează o alarmă falsă. Factorul declanşator reprezintă însă doar ultima verigă dintr-un lanţ complex de generare a fricii: înzestrarea genetică joacă şi ea un anumit rol, ca şi influenţele mediului social, de exemplu stilul de educaţie, respectiv atitudinea exagerat de protectoare a părinţilor.
8. Spaima în imagini
Frica poate deveni vizibilă prin intermediul imagisticii medicale, deoarece stimulii declanşatori schimbă metabolismul creierului. Experienţa psihică a spaimei este întotdeauna legată de modificarea secreţiei de mediatori chimici din creier. Metodele de investigare bazate pe imagini, cum este tomografia funcţională, pot evidenţia optic aceste procese neurobiologice.
9. Feriţi-vă de soluţii rapide!
Apelarea grăbită la medicamentele anxiolitice nu e nici pe departe salutară, ci dimpotrivă. Căci multor pacienţi, aceasta le confirmă părerea greşită că, fără preparatele respective, li s-ar fi întâmplat ceva foarte grav. Astfel, specialistul care prescrie asemenea medicamente poate contribui involuntar la deprinderea activă a fricii.
10. Nu pentru totdeauna
Teama copleşitoare nu ne este hărăzită de destin şi nici nu durează obligatoriu până la sfârşitul vieţii. Atât eficacitatea medicamentelor de ultimă generaţie, cât şi acţiunea benefică a psihoterapiei sunt pe deplin dovedite ştiinţific. În concluzie, o veste bună: frica se învaţă într-un anumit moment al vieţii, iar orice învăţ are şi dezvăţ.
Înfăţişarea fricii
Fobiile
* Agorafobia este frica de locuri şi situaţii, cum ar fi plasarea în mijlocul unei mari mulţimi de oameni sau în spaţii deschise. Suferindul nu vede pentru sine nici o posibilitate de retragere şi resimte acest fapt ca periculos şi chinuitor. El se crede ameninţat de simptome cardiace sau ameţeli şi se teme că nu va putea primi ajutorul necesar şi nu va fi salvat. Locurile care îi inspiră frică, de exemplu centrele comerciale, se află în general în afara ambianţei familiare lui. O aglomeraţie sau o coadă îi declanşează un sentiment de neputinţă ori de strâmtorare. În majoritatea cazurilor, a existat la început o experienţă traumatizantă, care ulterior declanşează mereu spaima. Ca strategie de apărare, persoanele afectate evită anumite locuri şi contactele cu alţi oameni.
* Fobia socială înseamnă teama permanentă de a te găsi în centrul atenţiei, fiind expus privirilor cercetătoare ale celorlalţi. Posibilitatea de a te compromite, de a te face ridicol - aceasta este ideea terifiantă care îl urmăreşte neîncetat pe cel ce suferă de fobie socială. A vorbi în faţa unui grup de ascultători i se pare o misiune imposibilă. Chiar şi o simplă conversaţie îi poate provoca simptome ca tremurături, greaţă, senzaţie de vomă sau îmbujorare. Tendinţa de a se retrage duce adesea la izolare, pentru a sfârşi uneori în dependenţa de alcool ori de sedative.
* Fobia specifică se caracterizează printr-o teamă continuă de un anumit obiect sau o anumită situaţie. Cele mai frecvente fobii sunt frica morbidă de unele animale (zoofobie), cea legată de vreme (de fulgere, de pildă), de înălţime, de spaţii închise (claustrofobie), de sânge şi răni, precum şi de zborul cu avionul. Tuturor le este comună o teamă exagerată şi iraţională. Deoarece factorii declanşatori pot fi relativ uşor evitaţi în viaţa de zi cu zi, pacienţii sunt în general prea puţin afectaţi de limitări în desfăşurarea activităţilor cotidiene. La cazurile grave, însă, sentimentul de frică apare şi în fazele lipsite de crize.
Alte tipuri de anxietate
* Atacul de panică se defineşte prin revenirea repetată a unor crize de frică puternice şi neaşteptate. Simptomele nu au nici un fel de cauze fizice şi nu sunt determinate de o anumită situaţie. Suferinzii se tem foarte tare de producerea unor noi crize. Acestea îi iau total prin surprindere. Bolnavii le resimt ca incontrolabile şi copleşitoare. Intensitatea lor creşte treptat, până când, după cinci sau zece minute, ating un punct culminant. În cazuri excepţionale, o criză poate dura câteva ore. Pacienţii prezintă simptome violente, în parte extrem de diverse, ca dureri, dificultăţi de respiraţie sau o senzaţie de apăsare pe piept. Unii au hiperventilaţie, ameţeli, nevoia acută de a urina sau vomă. Mulţi trăiesc aceste suferinţe fizice ca pe o ameninţare la adresa vieţii lor, se tem că vor leşina sau vor înnebuni.
* Anxietatea generalizată este o stare prelungită de frică şi îngrijorare. Vorbim deci despre o teamă difuză de durată, care nu-şi face apariţia doar atunci când vizitezi anumite locuri, ori te afli în situaţii pe care le consideri neplăcute. O manifestare esenţială este grija patologică, de exemplu, pe tema sănătăţii, a banilor, a familiei, a profesiei. Acestea reprezintă motive de preocupare şi pentru oamenii sănătoşi, dar îngrijorarea pacienţilor cu anxietate generalizată e incontrolabilă şi, de obicei, evident exagerată, dedicându-i-se un timp de trei-patru ori mai îndelungat decât ar fi normal. Câteodată, gândurile lor gravitează mai mult de jumătate de zi în jurul unor aşteptări negative şi al nenorocirilor ce ar putea eventual să-i lovească.
Tulburările obsesiv-compulsive
Cei afectaţi suferă intens din cauza gândurilor negre, obsesive, ce se repetă mereu şi pe care ei sunt incapabili să le ţină sub control. Sentimentul că nu pot face nimic împotriva fenomenelor obsesive care îi domină este foarte împovărător.
Pacienţii luptă contra lor cu toată puterea, refuză să cedeze - şi totuşi, în final, se spală pe mâini pentru a suta oară sau verifică, iar şi iar, dacă au scos, într-adevăr, ştecherul fierului de călcat din priză. Acest model care se repetă de nenumărate ori influenţează atât de puternic desfăşurarea întregii zile, încât gândurile şi acţiunile gravitează în mare parte în jurul simptomaticii obsesive. Îndatoririle zilnice sunt neglijate, viaţa socială devine aproape imposibilă. La capătul acestui proces, pe pacienţi îi aşteaptă adesea retragerea în sine şi izolarea. Încercarea de a reprima gândurile obsesive, care apar asociate cu acţiuni de aceeaşi factură, provoacă temeri şi pune presiune pe bolnavi.
Gândurile obsesive se insinuează mereu, în pofida rezistenţei opuse de persoana în cauză. "N-am uitat să închid aragazul? M-am spălat destul de bine pe mâini?". "N-o să fiu dat afară de la serviciu?". "De ce am fost părăsit pentru altul?".
Impulsurile obsesive pot provoca o sfâşiere interioară: omul nu vrea să cedeze impulsului, dar se teme că în cele din urmă o va face.
Acţiunile obsesive sunt îndeplinite fără a dori aceasta sau a vedea vreun sens în ele. De pildă, pacientul se spală întruna pe mâini sau controlează în repetate rânduri uşi pe care le-a încuiat de mult. "Telefonează zadarnic celui care l-a părăsit, ca să-l întrebe de ce a făcut-o". Încercarea lui de a-şi reprima aceste comportamente generează tensiuni şi temeri.
Reacţiile la prejudicii grave
* Tulburarea nevrotică acută este o reacţie la un prejudiciu grav, sufletesc sau fizic. Ea durează câteva ore sau zile.
După un accident sau, să zicem, după un viol, trec doar câteva minute până când victima e cuprinsă de panică, de un sentiment de neputinţă şi groază. Reacţiile fizice ca tremuratul, transpiraţiile, tahicardia sau tulburările de circulaţie variază de la un individ la altul. Percepţia lumii înconjurătoare se modifică, se poate ajunge şi la tentative de sinucidere. Oamenii sunt torturaţi de imagini sau gânduri legate de întâmplarea traumatizantă pe care au trăit-o şi nu reuşesc să facă faţă, ca de obicei, rutinei zilnice. De regulă, simptomele dispar după două-trei zile.
* Stresul post-traumatic este o reacţie întârziată la o mare primejdie sau catastrofă. Sunt tipice amintirile chinuitoare, ce revin mereu, evocând respectivul eveniment dramatic. Cei afectaţi reacţionează cu un recul emoţional şi social. Factorii declanşatori caracteristici sunt acele evenimente care ar arunca pe oricine într-o deznădejde profundă, dar pe cei implicaţi îi zguduie în mod deosebit: cutremur, violenţă, dezastre naturale. Stresul apare în general la câteva săptămâni sau luni după situaţia care l-a generat. Sunt caracteristice amintirile ce revin stăruitor, asociate cu o irascibilitate accentuată şi emoţii incontrolabile. Persoanele traumatizate suferă de insomnii şi coşmaruri, sunt temătoare şi se simt ca şi cum s-ar afla sub anestezie.
Anxietatea generalizată
Persoanele afectate prezintă simptome fizice recurente, ca tremurăturile sau tahicardia, care durează ore sau zile întregi. Deseori, ele nu pot spune de ce anume se tem, se simt neliniştite, sunt irascibile, dorm prost şi îşi fac griji exagerate din cauza unor pericole, de altfel reale. De multe ori, la toate acestea se adaugă şi o stare depresivă.
Agorafobia
Suferinzii se tem să nu aibă crize de panică în anumite situaţii în care ar fi dificil să li se acorde rapid asistenţa medicală necesară. Ei preferă să evite călătoriile cu maşina, autobuzul sau trenul, dar şi spaţiile deschise şi aglomeraţiile.
(În numărul viitor: REMEDII)
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
