- Pentru a avea o bază de discuţie, ar trebui ca România şi românii să-şi preţuiască istoria şi cultura, iar pentru aceasta, ar trebui s-o cunoască şi să fie educaţi s-o preţuiască. Or, realitatea este că nici guvernele României, nici majoritatea covârşitoare a românilor "recenţi" nu mai manifestă interes sau respect pentru istoria şi cultura ţării noastre, ci cel mult pentru echipa naţională de fotbal. Exemplele abundă, dar ne vom opri doar la câteva, începând cu refuzul autorităţilor locale din Roşia Montană şi din judeţul Alba de a face demersurile necesare pentru înscrierea zonei în patrimoniul UNESCO. Iar faptul că puterea locală este aleasă prin vot liber de cetăţeni ne duce la concluzia logică şi tristă că nici măcar pe localnici nu-i interesează moştenirea istorică, aşa cum nu-i interesează nici mutilarea peisajului. Toate acestea au o legătură profundă nu numai cu sărăcia din zonă, ci şi cu lipsa de educaţie şi de orizont cultural a populaţiei locale, ambele menţinute deliberat de politicienii care au nevoie de mase de manevră. Cine ştie? Poate că aurul din Apuseni a adus cu el acest blestem, căci până şi romanii au cucerit Dacia pentru a pune stăpânire pe minele de aur.
Din relatările presei neaservite RMGC, se pare că elita politică a judeţului Alba este o anexă a Gabriel Resources, fiind legată de această companie printr-o reţea de interese şi contracte pe care RMGC le-ar fi atribuit firmelor apropiate de liderii politici locali. Din păcate, se pare că o bună parte din liderii politici locali şi naţionali şi-au vândut demult sufletul pentru bani, iar odată cu sufletul se vor duce şi istoria şi cultura zonei şi a ţării. În frunte cu ministrul culturii, Daniel Barbu, toţi fac mare caz de investiţiile RMGC în reabilitarea unor galerii romane şi de angajamentul asumat de companie în privinţa altor proiecte de reabilitare. Ceea ce se ascunde însă în spatele acestor aranjamente este o capitulare a statului român de la obligaţiile sale privind salvgardarea şi valorificarea patrimoniului naţional, căci nu RMGC trebuie să reabiliteze vestigiile istorice, ci statul, din banii obţinuţi din activităţile economice, inclusiv din minerit. Culmea iresponsabilităţii guvernamentale a fost atinsă de ministrul Daniel Barbu, care a susţinut în Parlament că RMGC i-ar fi raportat investiţii de 32 de milioane de dolari în Roşia Montană, dar că statul nu are cum să confirme suma! Cu toate acestea, guvernul este pregătit să-şi cedeze responsabilităţile faţă de cultură şi de mediu unei companii care îi cere în schimb dreptul de a mai rade doi munţi pe lângă cei raşi deja, de a devia un râu, cu consecinţe greu de anticipat, şi, mai ales, de a efectua exproprieri de imobile şi terenuri în interes propriu, în dispreţul legii şi al Constituţiei. Iar această capitulare, echivalentă cu o trădare, se face în numele unui beneficiu economic care nu a fost deocamdată estimat de un for independent şi credibil. Mai mult, guvernul a dosit un studiu realizat de specialişti britanici de la universităţile Oxford şi Leicester, privind valoarea vestigiilor arheologice din masivul Cârnic. Nici măcar Fundaţia Pro Patrimonio, care susţine că a plătit 10.000 lire sterline pentru acest raport, nu a avut acces la el! Într-adevăr, vom găsi cu greu o ţară care să-şi vândă sufletul pentru un pumn de dolari canadieni, dar ce ţară civilizată are un guvern incompetent, venal şi cinic ca al nostru? Evident, nici una, căci nu ai cum să devii o ţară civilizată, când eşti condusă decenii la rând de o bandă de profitori mărunţi.
- Noile dezvăluiri apărute în presă semnalează existenţa unor "clauze secrete" în contractul cu Gold Corporation. Cum pot exista asemenea "clauze" între o firmă particulară şi statul român? De ce nu sunt făcute publice?
- Politicienii invocă hotărârea instanţei pentru a nu face public contractul de licenţă cu RMGC. Acum doi ani, însă, fostul ministru al economiei, Adriean Videanu, califica secretizarea contractului drept "o copilărie", pentru că "secrete nu ar fi, prin lege, decât o serie de date al căror depozitar este Agenţia Naţională a Resurselor Minerale". Dacă aşa stau lucrurile, atunci secretizarea întregului contract de licenţă este cu adevărat dubioasă şi sugerează o conspiraţie menită să ascundă informaţii a căror dezvăluire ar putea fi incomodă pentru RMGC şi pentru guvernanţi deopotrivă: fie RMGC nu şi-a îndeplinit angajamentele, fie guvernul a cedat prea mult. În tot cazul, trebuie să constatăm că toată operaţiunea Roşia Montană se desfăşoară în absenţa unor informaţii vitale, a unor studii de impact şi a unor estimări economice credibile, privind rentabilitatea exploatării. Fiecare pare să spună doar ce-i convine, iar informaţia solidă, relevantă, susţinută de date lipseşte. Ceea ce ne sugerează că informaţiile şi studiile bazate pe realitate nu ar fi în avantajul celor ce promovează proiectul. Dacă le-ar fi favorabile, de ce să nu le facă publice? Ce poate fi secret în afara datelor deţinute de Agenţia Naţională a Resurselor Minerale, probabil referitoare la zăcămintele metalifere din zonă? Şi, până la urmă, de ce RMGC are voie să ştie ce metale se află în subsolul ţării noastre, iar noi, cetăţenii acestei ţări, nu avem voie să ştim acest lucru? Cui aparţin aceste zăcăminte, de fapt? Nu cred că există vreo justificare pentru secretizarea contractului de licenţă, iar exemplul citat mai sus privind secretizarea raportului arheologilor britanici, pe care nici finanţatorii nu au avut voie să-l vadă, vine să întărească ipoteza unei conspiraţii menite să ascundă adevărurile incomode, poate chiar murdare, din spatele afacerii Roşia Montană şi să uşureze promovarea acesteia cu orice preţ. De altfel, guvernele României nu au excelat niciodată prin transparenţă, ignorând cu bună ştiinţă prevederile legii 544, privind accesul la informaţiile publice, chiar şi atunci când au pierdut procesele intentate de presă sau de ONG. Toată această secretomanie nu este însă o "copilărie", cum spunea Adriean Videanu, ci o manifestare a sistemului ticăloşit care încearcă să-şi mascheze malversaţiunile, o expresie a falimentului moral al actualei clase politice. Faptul că societatea românească a început să fie deranjată de această atitudine este însă un semn bun - poate singurul care ne dă speranţa că ne pregătim, totuşi, să ieşim din faza mioritică.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
