- Pentru a avea o bază de discuție, ar trebui ca România și românii să-și prețuiască istoria și cultura, iar pentru aceasta, ar trebui s-o cunoască și să fie educați s-o prețuiască. Or, realitatea este că nici guvernele României, nici majoritatea covârșitoare a românilor "recenți" nu mai manifestă interes sau respect pentru istoria și cultura țării noastre, ci cel mult pentru echipa națională de fotbal. Exemplele abundă, dar ne vom opri doar la câteva, începând cu refuzul autorităților locale din Roșia Montană și din județul Alba de a face demersurile necesare pentru înscrierea zonei în patrimoniul UNESCO. Iar faptul că puterea locală este aleasă prin vot liber de cetățeni ne duce la concluzia logică și tristă că nici măcar pe localnici nu-i interesează moștenirea istorică, așa cum nu-i interesează nici mutilarea peisajului. Toate acestea au o legătură profundă nu numai cu sărăcia din zonă, ci și cu lipsa de educație și de orizont cultural a populației locale, ambele menținute deliberat de politicienii care au nevoie de mase de manevră. Cine știe? Poate că aurul din Apuseni a adus cu el acest blestem, căci până și romanii au cucerit Dacia pentru a pune stăpânire pe minele de aur.
Din relatările presei neaservite RMGC, se pare că elita politică a județului Alba este o anexă a Gabriel Resources, fiind legată de această companie printr-o rețea de interese și contracte pe care RMGC le-ar fi atribuit firmelor apropiate de liderii politici locali. Din păcate, se pare că o bună parte din liderii politici locali și naționali și-au vândut demult sufletul pentru bani, iar odată cu sufletul se vor duce și istoria și cultura zonei și a țării. În frunte cu ministrul culturii, Daniel Barbu, toți fac mare caz de investițiile RMGC în reabilitarea unor galerii romane și de angajamentul asumat de companie în privința altor proiecte de reabilitare. Ceea ce se ascunde însă în spatele acestor aranjamente este o capitulare a statului român de la obligațiile sale privind salvgardarea și valorificarea patrimoniului național, căci nu RMGC trebuie să reabiliteze vestigiile istorice, ci statul, din banii obținuți din activitățile economice, inclusiv din minerit. Culmea iresponsabilității guvernamentale a fost atinsă de ministrul Daniel Barbu, care a susținut în Parlament că RMGC i-ar fi raportat investiții de 32 de milioane de dolari în Roșia Montană, dar că statul nu are cum să confirme suma! Cu toate acestea, guvernul este pregătit să-și cedeze responsabilitățile față de cultură și de mediu unei companii care îi cere în schimb dreptul de a mai rade doi munți pe lângă cei rași deja, de a devia un râu, cu consecințe greu de anticipat, și, mai ales, de a efectua exproprieri de imobile și terenuri în interes propriu, în disprețul legii și al Constituției. Iar această capitulare, echivalentă cu o trădare, se face în numele unui beneficiu economic care nu a fost deocamdată estimat de un for independent și credibil. Mai mult, guvernul a dosit un studiu realizat de specialiști britanici de la universitățile Oxford și Leicester, privind valoarea vestigiilor arheologice din masivul Cârnic. Nici măcar Fundația Pro Patrimonio, care susține că a plătit 10.000 lire sterline pentru acest raport, nu a avut acces la el! Într-adevăr, vom găsi cu greu o țară care să-și vândă sufletul pentru un pumn de dolari canadieni, dar ce țară civilizată are un guvern incompetent, venal și cinic ca al nostru? Evident, nici una, căci nu ai cum să devii o țară civilizată, când ești condusă decenii la rând de o bandă de profitori mărunți.
- Noile dezvăluiri apărute în presă semnalează existența unor "clauze secrete" în contractul cu Gold Corporation. Cum pot exista asemenea "clauze" între o firmă particulară și statul român? De ce nu sunt făcute publice?
- Politicienii invocă hotărârea instanței pentru a nu face public contractul de licență cu RMGC. Acum doi ani, însă, fostul ministru al economiei, Adriean Videanu, califica secretizarea contractului drept "o copilărie", pentru că "secrete nu ar fi, prin lege, decât o serie de date al căror depozitar este Agenția Națională a Resurselor Minerale". Dacă așa stau lucrurile, atunci secretizarea întregului contract de licență este cu adevărat dubioasă și sugerează o conspirație menită să ascundă informații a căror dezvăluire ar putea fi incomodă pentru RMGC și pentru guvernanți deopotrivă: fie RMGC nu și-a îndeplinit angajamentele, fie guvernul a cedat prea mult. În tot cazul, trebuie să constatăm că toată operațiunea Roșia Montană se desfășoară în absența unor informații vitale, a unor studii de impact și a unor estimări economice credibile, privind rentabilitatea exploatării. Fiecare pare să spună doar ce-i convine, iar informația solidă, relevantă, susținută de date lipsește. Ceea ce ne sugerează că informațiile și studiile bazate pe realitate nu ar fi în avantajul celor ce promovează proiectul. Dacă le-ar fi favorabile, de ce să nu le facă publice? Ce poate fi secret în afara datelor deținute de Agenția Națională a Resurselor Minerale, probabil referitoare la zăcămintele metalifere din zonă? Și, până la urmă, de ce RMGC are voie să știe ce metale se află în subsolul țării noastre, iar noi, cetățenii acestei țări, nu avem voie să știm acest lucru? Cui aparțin aceste zăcăminte, de fapt? Nu cred că există vreo justificare pentru secretizarea contractului de licență, iar exemplul citat mai sus privind secretizarea raportului arheologilor britanici, pe care nici finanțatorii nu au avut voie să-l vadă, vine să întărească ipoteza unei conspirații menite să ascundă adevărurile incomode, poate chiar murdare, din spatele afacerii Roșia Montană și să ușureze promovarea acesteia cu orice preț. De altfel, guvernele României nu au excelat niciodată prin transparență, ignorând cu bună știință prevederile legii 544, privind accesul la informațiile publice, chiar și atunci când au pierdut procesele intentate de presă sau de ONG. Toată această secretomanie nu este însă o "copilărie", cum spunea Adriean Videanu, ci o manifestare a sistemului ticăloșit care încearcă să-și mascheze malversațiunile, o expresie a falimentului moral al actualei clase politice. Faptul că societatea românească a început să fie deranjată de această atitudine este însă un semn bun - poate singurul care ne dă speranța că ne pregătim, totuși, să ieșim din faza mioritică.