- De la început trebuie precizat că optimismul guvernamental nu a fost nicio clipă confirmat de profesioniştii din domeniul economic. Dimpotrivă, în plină vară, Consiliul Fiscal a desfiinţat previziunile optimiste ale guvernului, atrăgând atenţia că economia stagnează, iar consumul populaţiei a scăzut. Dacă populaţia nu consumă, producţia şi comerţul stau şi ele pe loc şi nu generează venituri. Dar nici întreprinderile private nu-şi permit să cheltuiască; sectorul privat stagnează, firmele se închid în ritm alert, iar investiţiile străine au scăzut cu 25%.
Multă lume tinde să creadă că taxele şi impozitele sunt o datorie cetăţenească şi că ele sunt echitabile. Realitatea economică ne învaţă altfel, că nu are niciun rost să plăteşti tot mai mult, într-un sistem în care banii se pierd, din cauza ineficienţei şi a corupţiei. Dacă guvernul ar fi capabil să colecteze eficient dările aplicate persoanelor şi companiilor, nu ar fi nevoie să mărească fiscalitatea. Dar guvernul colectează cu 10% mai puţin decât media UE, iar aceste 10 procente, spunea demult preşedintele Consiliului Fiscal, reprezintă bani negri, vărsaţi în puşculiţele de partid. Mai mult, guvernul ar putea obţine bani din executarea marilor datornici, care sunt companii de stat şi private, iertate tot timpul de datorii, pentru că deturnează banii spre partide şi politicieni. Ar mai putea obţine bani din privatizări organizate judicios, nu în bătaie de joc, ca la Oltchim şi la CFR Marfă. În sfârşit, ar putea absorbi mai multe fonduri europene - dar nu reuşeşte să absoarbă decât un lamentabil sfert din suma pusă la dispoziţie de UE. Iar atunci când guvernul anunţă, în sfârşit, că pune la dispoziţia IMM 100 de milioane de euro, sub forma ajutorului de minimis, suspiciunea de fraudă în beneficiul firmelor de partid este atât de mare, încât scandalul provocat obligă să şi anuleze procedura! Incapabil să-şi depăşească amatorismul şi structura clientelară, guvernul taxează, în schimb, populaţia, inclusiv pe cei care îşi mai rotunjesc veniturile dintr-o chirie de altfel modică, pentru că piaţa imobiliară este proastă. Şi astfel, cetăţenii rămân cu mai puţini bani în buzunare, cheltuiesc mai puţin, consumul scade, şi iar intrăm într-un cerc vicios prin care, încet dar sigur, ţara sărăceşte. Economiştii serioşi o spun demult: guvernele care măresc taxele sunt guverne slabe, pentru că se dovedesc incapabile să reformeze statul şi să asigure colectarea şi cheltuirea corectă a banului public. Acest eşec asigură prelungirea mizeriei şi agoniei care marchează această tristă etapă din istoria ţării. Cu atât mai tristă cu cât dezbaterea publică ignoră cu desăvârşire problemele fundamentale, iar partidele de opoziţie trăiesc într-o lume paralelă, a luptelor pentru mize mici.
- Sezonul politic de toamnă e dominat de luptele pentru alegerile prezidenţiale de anul viitor. Deocamdată, un singur candidat este sigur: Crin Antonescu. Ar putea avea, oare, liderul liberal un contracandidat cu şanse de succes?
- Poate că niciodată mai mult decât acum nu a fost nevoie de o competiţie reală pentru preşedinţie. Un eventual succes al lui Crin Antonescu în cursa prezidenţială de anul viitor ne va arunca la periferia Europei şi a propriei noastre istorii, deschizând uşa larg coaliţiei de politicieni corupţi, venali şi penali, pe care nu-i va mai opri nimeni. Desigur, pe culoarele politicii nu i se dau şanse prea mari liderului PNL, căci PSD afirmă, deocamdată pe surse, că nu-l va susţine decât retoric şi că va pregăti, în taină, cel puţin un candidat independent, cu care psd-iştii vor primi consemn să voteze. Este un scenariu plauzibil, având în vedere precedentul cu Sorin Oprescu, dar el nu rezolvă problema ţarii, căci nu de încă o marionetă a USL are nevoie România. Speranţele ar trebui să se îndrepte deci spre opoziţie, dar acolo avem doar multe veleităţi şi puţine argumente.
În PDL, procesul de selecţie pentru candidatul la preşedinţie începe în luna noiembrie, dar ştim deja că prim-vicepreşedintele Cătălin Predoiu are prima şansă. Un personaj nou, neatins de scandal, cu declaraţii corecte şi decente până acum, şi cu bune performanţe în reformarea justiţiei, atât cât i-a stat în putinţă. Toate sunt necesare, dar departe de a fi suficiente. Care este crezul politic al domnului Predoiu?, ne întrebăm. Ce şanse are să declanşeze o reformă a vieţii politice, să ţină piept zdrobitoarei maşinării electorale a USL, să câştige încrederea electoratului în doar un an de zile? În plus, este sabotat din interiorul PDL de oameni precum Cristian Preda, cu propriile ambiţii politice, dar lipsiţi de curajul de a părăsi partidul în care nu se mai regăsesc. De pe flancuri, Elena Udrea nutreşte şi ea ambiţii prezidenţiale, ce nu trebuie ignorate.
Decizia PDL, de a nu mai face cadouri unor partiduleţe fără electorat, anunţată în luna iulie de Vasile Blaga, spulberă speranţele unor personaje ca Mihai Răzvan Ungureanu, de a candida cu şanse la preşedinţie, în fruntea unei ample coaliţii a Dreptei politice româneşti. Incapacitatea Mişcării Populare de a crea un partid viabil subminează, şi ea, această perspectivă. Forţa unui candidat al opoziţiei, dacă va veni, se va datora atragerii electoratului care a refuzat să cauţioneze alegerile din decembrie 2012. Pentru ca acest electorat exigent, dezamăgit şi sceptic să fie convins, este nevoie, însă, de o personalitate de excepţie, cu convingeri ferme, capacitate de comunicare şi putere de muncă. Nu ştim încă dacă domnul Predoiu este această personalitate - şi de aceea nu ne vine în minte decât o tristă parafrază a întrebării retorice, lansată de Traian Băsescu în ultima dezbatere televizată cu Adrian Năstase, din decembrie 2004: "Cu ce a greşit poporul acesta ca, la 24 de ani de la căderea comunismului, să nu aibă pe cine să aleagă?".
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
