- De la început trebuie precizat că optimismul guvernamental nu a fost nicio clipă confirmat de profesioniștii din domeniul economic. Dimpotrivă, în plină vară, Consiliul Fiscal a desființat previziunile optimiste ale guvernului, atrăgând atenția că economia stagnează, iar consumul populației a scăzut. Dacă populația nu consumă, producția și comerțul stau și ele pe loc și nu generează venituri. Dar nici întreprinderile private nu-și permit să cheltuiască; sectorul privat stagnează, firmele se închid în ritm alert, iar investițiile străine au scăzut cu 25%.
Multă lume tinde să creadă că taxele și impozitele sunt o datorie cetățenească și că ele sunt echitabile. Realitatea economică ne învață altfel, că nu are niciun rost să plătești tot mai mult, într-un sistem în care banii se pierd, din cauza ineficienței și a corupției. Dacă guvernul ar fi capabil să colecteze eficient dările aplicate persoanelor și companiilor, nu ar fi nevoie să mărească fiscalitatea. Dar guvernul colectează cu 10% mai puțin decât media UE, iar aceste 10 procente, spunea demult președintele Consiliului Fiscal, reprezintă bani negri, vărsați în pușculițele de partid. Mai mult, guvernul ar putea obține bani din executarea marilor datornici, care sunt companii de stat și private, iertate tot timpul de datorii, pentru că deturnează banii spre partide și politicieni. Ar mai putea obține bani din privatizări organizate judicios, nu în bătaie de joc, ca la Oltchim și la CFR Marfă. În sfârșit, ar putea absorbi mai multe fonduri europene - dar nu reușește să absoarbă decât un lamentabil sfert din suma pusă la dispoziție de UE. Iar atunci când guvernul anunță, în sfârșit, că pune la dispoziția IMM 100 de milioane de euro, sub forma ajutorului de minimis, suspiciunea de fraudă în beneficiul firmelor de partid este atât de mare, încât scandalul provocat obligă să și anuleze procedura! Incapabil să-și depășească amatorismul și structura clientelară, guvernul taxează, în schimb, populația, inclusiv pe cei care își mai rotunjesc veniturile dintr-o chirie de altfel modică, pentru că piața imobiliară este proastă. Și astfel, cetățenii rămân cu mai puțini bani în buzunare, cheltuiesc mai puțin, consumul scade, și iar intrăm într-un cerc vicios prin care, încet dar sigur, țara sărăcește. Economiștii serioși o spun demult: guvernele care măresc taxele sunt guverne slabe, pentru că se dovedesc incapabile să reformeze statul și să asigure colectarea și cheltuirea corectă a banului public. Acest eșec asigură prelungirea mizeriei și agoniei care marchează această tristă etapă din istoria țării. Cu atât mai tristă cu cât dezbaterea publică ignoră cu desăvârșire problemele fundamentale, iar partidele de opoziție trăiesc într-o lume paralelă, a luptelor pentru mize mici.
- Sezonul politic de toamnă e dominat de luptele pentru alegerile prezidențiale de anul viitor. Deocamdată, un singur candidat este sigur: Crin Antonescu. Ar putea avea, oare, liderul liberal un contracandidat cu șanse de succes?
- Poate că niciodată mai mult decât acum nu a fost nevoie de o competiție reală pentru președinție. Un eventual succes al lui Crin Antonescu în cursa prezidențială de anul viitor ne va arunca la periferia Europei și a propriei noastre istorii, deschizând ușa larg coaliției de politicieni corupți, venali și penali, pe care nu-i va mai opri nimeni. Desigur, pe culoarele politicii nu i se dau șanse prea mari liderului PNL, căci PSD afirmă, deocamdată pe surse, că nu-l va susține decât retoric și că va pregăti, în taină, cel puțin un candidat independent, cu care psd-iștii vor primi consemn să voteze. Este un scenariu plauzibil, având în vedere precedentul cu Sorin Oprescu, dar el nu rezolvă problema țarii, căci nu de încă o marionetă a USL are nevoie România. Speranțele ar trebui să se îndrepte deci spre opoziție, dar acolo avem doar multe veleități și puține argumente.
În PDL, procesul de selecție pentru candidatul la președinție începe în luna noiembrie, dar știm deja că prim-vicepreședintele Cătălin Predoiu are prima șansă. Un personaj nou, neatins de scandal, cu declarații corecte și decente până acum, și cu bune performanțe în reformarea justiției, atât cât i-a stat în putință. Toate sunt necesare, dar departe de a fi suficiente. Care este crezul politic al domnului Predoiu?, ne întrebăm. Ce șanse are să declanșeze o reformă a vieții politice, să țină piept zdrobitoarei mașinării electorale a USL, să câștige încrederea electoratului în doar un an de zile? În plus, este sabotat din interiorul PDL de oameni precum Cristian Preda, cu propriile ambiții politice, dar lipsiți de curajul de a părăsi partidul în care nu se mai regăsesc. De pe flancuri, Elena Udrea nutrește și ea ambiții prezidențiale, ce nu trebuie ignorate.
Decizia PDL, de a nu mai face cadouri unor partidulețe fără electorat, anunțată în luna iulie de Vasile Blaga, spulberă speranțele unor personaje ca Mihai Răzvan Ungureanu, de a candida cu șanse la președinție, în fruntea unei ample coaliții a Dreptei politice românești. Incapacitatea Mișcării Populare de a crea un partid viabil subminează, și ea, această perspectivă. Forța unui candidat al opoziției, dacă va veni, se va datora atragerii electoratului care a refuzat să cauționeze alegerile din decembrie 2012. Pentru ca acest electorat exigent, dezamăgit și sceptic să fie convins, este nevoie, însă, de o personalitate de excepție, cu convingeri ferme, capacitate de comunicare și putere de muncă. Nu știm încă dacă domnul Predoiu este această personalitate - și de aceea nu ne vine în minte decât o tristă parafrază a întrebării retorice, lansată de Traian Băsescu în ultima dezbatere televizată cu Adrian Năstase, din decembrie 2004: "Cu ce a greșit poporul acesta ca, la 24 de ani de la căderea comunismului, să nu aibă pe cine să aleagă?".