"Divorțul de catifea" din 1993, când Slovacia s-a despărțit de Cehia pe cale pașnică, făcând să dispară de pe hartă Cehoslovacia, un stat creat ca urmare a destrămării din 1918 a Imperiului Austro-Ungar, a fost însoțit de mari emoții. În momentul acela, numai 12 la sută dintre slovaci au fost capabili să își imagineze viața într-un stat independent. Se împlinesc, iată, 20 de ani de atunci, iar sondajele actuale dau cifre total diferite față de 1993: peste 88% dintre slovaci sunt mulțumiți că trăiesc într-un stat independent și aprobă ca fiind un act istoric pozitiv ceea ce au înfăptuit politicienii lor, din era imediat postcomunistă. Ca printr-un miracol, o țară mică, situată în "centrul Europei Centrale", a ridicat fruntea, cu o semeție descătușată, și a învins, demonstrând întregii lumi demnitate, vrednicie, disciplină și mândrie națională. Unic în geografia politică a Europei, fenomenul slovac se caracterizează astăzi prin curajul elitelor și înalta educație a populației. Vorbim de un "miracol" economic slovac, unde criza economică și financiară a fost relativ suportabilă (n-a existat recesiune) și unde moneda euro a fost introdusă încă din anul 2006. Pentru a primi cele mai autorizate explicații, ne-am adresat Excelenței Sale, Jan Gabor, ambasadorul Republicii Slovace la București, care, cu multă bunăvoință, ne-a acordat un interviu în exclusivitate.
"Paradoxal, relațiile dintre Slovacia și Cehia sunt mai bune acum decât în perioada când erau unite în același stat!"
- Încă din perioada lagărului socialist, Cehoslovacia reprezenta un vârf economic, cu drepturi democratice deja câștigate și cu o clasă politică de elită. De ce au dorit slovacii să se despartă de cehi, riscând să rămână o țară atât de mică?
- Există și state mai mici decât Slovacia, dar acest lucru nu înseamnă nimic pentru noi. Calitatea unui popor nu se stabilește după mărimea populației sau după mărimea teritoriului. Poate suntem o țară mică, dar, cu siguranță, nu suntem un popor mic, deși numărul locuitorilor este în jur de 5,5 milioane. În 1993, nouă nu ne-a fost frică să ne despărțim de Republica Cehă, deoarece motivul adevărat al scindării a fost unul economic, nu politic sau naționalist. A fost percepția diferită asupra reformei economice. De la Praga era promovată furibund "terapia de șoc", din cauza căreia s-au închis marile întreprinderi industriale din zona slovacă, riscând să dezindustrializeze complet Slovacia. Dacă, la Praga, șomajul era de 1-2 la sută, în unele regiuni din Slovacia ajunsese la peste 25 la sută! Și foarfeca abia se deschidea... Noi am cerut rectificarea acestei politici de reformă economică, dar elitele cehe nu au fost de acord. Abordarea lor a fost logică: nu e posibil ca în aceeași țară să ai două politici diferite, de reformă economică. Atunci le-am spus că vrem să avem propria noastră țară, care nu va aplica terapia de șoc. Am avut divergențe pe cale pașnică, deși, pe fundalul situației din Iugoslavia și după destrămarea Uniunii Sovietice, lumea se temea de un nou război în inima Europei. N-a fost cazul. Cehii și slovacii sunt prin natura lor pașnici, niciodată războinici. Paradoxal, acum, ca două state separate, relațiile dintre ele sunt mai bune decât în perioada când erau unite în același stat! Singură nostalgia a rămas în sufletul celor două popoare, mai ales că, așa cum spunea fostul ministru ceh de Externe, contele Karel Schwantzenberg, divorțul ceho-slovac a fost "cel mai frumos divorț din istorie".
- Prin ce s-a caracterizat reforma slovacă? Care este rețeta ce a permis, în 2006, adoptarea monedei euro?
- Prin separarea de Cehia, s-a eliberat potențialul slovac din toate domeniile. Spre exemplu, imediat după despărțire, nivelul schimburilor economice între Slovacia și România erau undeva la 25 de milioane de dolari. Anul trecut a ajuns la 1,7 miliarde de euro! Alt exemplu: în cadrul Cehoslovaciei, mare parte din industria grea (mașini grele, armament, siderurgie etc.) se găsea în Slovacia. Or, așa cum s-a întâmplat și în România, tocmai acea industrie a avut cel mai mult de suferit, a fost brusc oprită din cauza terapiei de șoc dictate de la Praga. Dar generația inginerilor, maiștrilor și muncitorilor cu înaltă calificare a rămas, n-a dispărut. De aceea, Slovacia independentă a încurajat imediat industria auto. Dacă, în anii '90, în țara noastră se fabricau în jur de... 200 (două sute!) de autoturisme, anul trecut s-au fabricat 980.000! La început, Volkswagen, apoi Peugeot/Citroen și mai târziu Kia și Hyundai. De altfel, potrivit statisticilor, Slovacia a ajuns să producă cele mai multe autoturisme pe cap de locuitor din lume! Dintre toate bijuteriile pe patru roți, fabricate în Slovacia, cea mai căutată și îndrăgită este Tuareg-ul!
- Slovacia este membră a zonei euro. În Cehia, Polonia, Ungaria sau România, această perspectivă naște multe controverse. Ce ne poate spune Slovacia din experiența sa?
- Fiecare țară care intră în UE este oarecum obligată să intre și în zona euro. Noi am privit asta ca pe o obligație, iar acest lucru ne-a motivat. Altfel lucrezi când ești motivat. Slovacii nu regretă moneda națională, coroana slovacă, deoarece nici nu avea o tradiție îndelungată. Au crescut, e adevărat, prețurile, dar au crescut și salariile. Astfel, s-a ajuns la un salariu minim de 337 de euro și la un salariu mediu de 789 de euro. Vorbind de alte consecințe, vom spune că adoptarea euro a avut efecte pozitive și efecte mai puțin pozitive. Voi începe cu acestea din urmă: statul slovac și-a pierdut suveranitatea asupra politicii monetare. Dar, dacă vă uitați pe hartă unde se găsește Slovacia, și dacă vă spun că 80 la sută din afaceri și din schimburile economice sunt cu țările UE, înseamnă că noi nu putem să ne permitem să fim altundeva, decât alături de Germania, Franța, Italia... Trebuie să fim acolo! Cu cât statul e mai mic, cu atât trebuie să fie mai flexibil, mai adaptabil. România e de patru ori mai mare, are alte instrumente decât Slovacia. Dintre efectele benefice, numesc următoarele: cetățenii noștri, dacă pleacă în străinătate, nu mai au grija și pierderile unui schimb valutar; agenții comerciali și economici nu mai au problemele conturilor în moneda locală și ale conturilor în valută. În plus, euro este un brand. Sunt țări îndepărtate care știu foarte puține despre Slovacia, dar aflând că se află în zona euro, au deja o garanție pentru eventualele lor afaceri proiectate la noi.
"Faptul că suntem în zona euro a reprezentat pentru noi un fel de pernă amortizoare"
- Criza economică și financiară v-a găsit în zona euro. V-a fost de ajutor acest lucru? Cum a trecut Slovacia prin criză?
- Bună întrebare... Faptul că suntem în zona euro a reprezentat pentru noi un fel de pernă amortizoare. Dacă ne uităm la creșterea economică din zona euro, unde sunt 17 țări, Slovacia este și acum, după o perioadă lungă, pe locul al doilea, cu cea mai mare creștere. Nu mai sunt procente așa mari, ca la început, de 5 sau 6 la sută, dar vorbim de 1% și constatăm că n-am avut recesiune. Practic, efectele crizei au fost mai mici, grație faptului că Slovacia a avut un start bun. Nu sunt economist, dar cred că e mult mai ușor să suportăm criza fiind în zona euro, decât în afara ei. Totodată, am constatat că avem o responsabilitate internațională mai mare, în acord cu clubul elitist din care facem parte. De aceea, guvernele noastre au avut destule probleme să explice opiniei publice de ce, spre exemplu, Slovacia trebuie să ajute o țară mult mai bogată, cu salarii și pensii mult mai mari, ca Grecia. Cu timpul, s-a înțeles că e vorba de solidaritate, că Slovacia nu-i salvează pe greci, ci își salvează moneda. Este un paradox și o ironie că un stat mai slab trebuie să ajute un stat mai puternic. Dar poate tocmai acest lucru aduce plusvaloare Slovaciei.
"Elitele maghiare nu pot, refuză să digere istoria"
- Slovacia este admirată în România pentru modul demn și corect în care se raportează la minoritățile naționale, în special la minoritatea maghiară. Există o problemă maghiară pentru Bratislava?
- Vă răspund cu o contraîntrebare: considerați că există vreo țară vecină a Ungariei, unde să nu existe o "problemă maghiară"? Este o problemă a elitelor maghiare, nu a poporului maghiar; este refuzul digerării istoriei. Ele nu pot, nu vor să digere istoria! În baza asta, Ungaria are un comportament care depășește standardele față de toți vecinii. Prin acest comportament își aduce vecinii în situații cel puțin inconfortabile. Dacă tăcem din gură, liniștea noastră este percepută de Budapesta ca un acord cu ideile lor. Dacă reacționăm, ei percep reacția noastră ca pe un conflict. Teoretic, nu ieșim bine, oricum am proceda. O să vă dau un exemplu celebru, din miile de exemple din ultimele două decenii. Fostul președinte maghiar, Laszlo Solyom, a vrut să vină pe teritoriul Slovaciei, la Komarno, să celebreze statalitatea maghiară, dezvelind o statuie a Sfântului Ștefan, chiar în ziua de 21 august, ziua invaziei Cehoslovaciei de către trupele sovietice. Pentru noi, Sfântul Ștefan este un rege ungar, nu maghiar. Deci, a fost și regele nostru, al slovacilor. Știu că în România se face confuzie între termenii "maghiar" și "ungar"/ "ungur", dar există o diferență mare: maghiar face trimitere la etnia respectivă, iar ungur/ungar, la țara numită Ungaria. Or, Ungaria Mare a fost o țară multinațională, având numai 42% maghiari, restul populației fiind de alte naționalități, inclusiv români și slovaci. Așadar, autoritățile slovace, care n-au fost invitate, l-au avertizat pe d-l Solyom că nu e binevenit în acea zi, a înjosirii cehilor și slovacilor. S-au epuizat modalitățile diplomatice, au intervenit cele mai importante capitale europene, degeaba. Laszlo Solyom a refuzat să-și amâne vizita. S-a oprit, totuși, la graniță, a intrat pe podul de peste Dunăre și a acuzat Slovacia că-i ignoră drepturile de cetățean european, a făcut un întreg show. S-a plâns la Comisia Europeană, ne-a dat în judecată la Tribunalul UE din Luxemburg, dar toate instanțele au dat dreptate Bratislavei. În Slovacia, toate minoritățile, inclusiv cea maghiară, beneficiază de condiții garantate pentru viața lor, ca minoritari. Avem chiar o universitate de stat în limba maghiară. Despre asemenea condiții mărinimoase minoritarii din Ungaria pot doar visa. Noi știm că liderii maghiari sunt nostalgici după Ungaria Mare, dar trăim în secolul al XXI-lea, visul acela e demult trecut... Dacă fiecare popor ar începe să se comporte la modul ăsta, UE ar dispărea. Sunt în România numai de un an, dar cred că și românii au experiențe similare cu elitele și partidele etnice maghiare.
- La sfârșitul lunii august, președintele României a fost în vizită la Bratislava. Puteți comenta, în acest context, relațiile româno-slovace?
- Sunt bucuros că relațiile dintre țările și popoarele noastre se dezvoltă foarte bine și că, după vizita oficială din iunie a premierului Victor Ponta, a vizitat Slovacia și președintele Băsescu. Avem legături istorice puternice. Dacă ne uităm la ultimii o sută de ani, slovacii și românii au stat alături în perioada marilor răscruci ale destinelor noastre. Dacă ne referim numai la perioada finală a celui de-al doilea război mondial, Armata română, alături de Armata roșie, a participat la eliberarea Slovaciei. Consider simbolic faptul că, în timpul vizitei domnului președinte Băsescu, președintele slovac, domnul Gasparovici, a înmânat cea mai înaltă distincție de stat pentru doi generali români care au luat parte la luptele de eliberare din 1945. Slovacia nu uită: 167.000 de soldați români au luptat pe teritoriul slovac, din care 65.000 au fost uciși sau răniți, iar 10.358 au fost înmormântați în cimitirul militar din Zvolen. Este cel mai mare cimitir românesc din străinătate. Vă spun că sângele vărsat al acestor soldați este, de fapt, cea mai puternică legătură dintre Slovacia și România.