După multiplicarea locală, virusul se poate răspândi pe calea sângelui, determinând leziuni în diferite organe. O altă cale de diseminare este din aproape în aproape, adică de la o celulă bolnavă la una sănătoasă, pe distanţe incredibil de mari, de exemplu de la cornee până la nivelul creierului, unde poate produce encefalită, caz ce dovedeşte posibilitatea de migrare a virusului pe calea nervilor. Infecţia iniţială cu herpes este de intensitate variabilă, de la forme moderate (o infecţie la ochi) până la forme grave.
Unele date despre virus
Sunt multe tipuri de virusuri, de mărimi diferite (70-200 milimicroni). Stabili la minus 70°C, inactivaţi la temperaturi de peste 56°C, ei recidivează uşor când organismul este în impas, influenţat şi agresat de factori foarte diverşi: expuneri succesive la soare, alimente necorespunzătoare consumate cu 24-36 de ore înainte de manifestarea bolii (mai ales alimente grase, carne şi preparate din carne de porc, ouă, carne de oaie, de peşte, mezeluri). Alte situaţii ce pot declanşa boala: enterocolita acută, afecţiuni buco-dentare (lucrări protetice, plombe, afte), prezenţa unor simptome nervoase, dureri la coloana lombară, la osul sacru, nevralgie sciatică ori intercostală, senzaţie de amorţeală în lungul braţului către degetul mic, stres, surmenaj intelectual, examene, congrese, deplasări, călătorii, excursii, efort fizic intens, sport. Erupţia herpetică poate apărea în cursul diferitelor maladii infecţioase, gripă, pneumonie, meningită cerebro-spinală, malarie, intoxicaţii, injecţii şi vaccinuri, traumatisme şi operaţii sau modificări hormonale, cel mai frecvent fiind cel legat de menstruaţie. Între două recidive, virusul are o viaţă latentă, adormită, neagresivă, adăpostit în diverse ţesuturi şi organe. El poate fi prezent şi în saliva indivizilor sănătoşi, în ganglionii nervoşi din lungul şirei spinării. În această perioadă, organismul cu putere de apărare normală stăpâneşte eficient agresivitatea virusului, infecţia fiind stinsă pentru mult timp. Această boală nu trebuie ignorată, pentru că infecţia primară, contractată de copilul mic, prin contaminarea de la mamă (la naştere, el intră în contact cu leziunile herpetice localizate pe organele genitale ale mamei, iar mai târziu se poate lua de la picăturile ei de salivă), poate dăinui toată viaţa. Să nu ignorăm herpesul, pentru că localizarea sa la ochi poate conduce la o nedorită opacitate corneeană reziduală, sinonimă cu pierderea vederii. Herpesul agravează şi este amplificat de boli concomitente, diabet zaharat, tuberculoză ori apare în forma sa de Zona Zoster, întinsă şi cu dureri greu de stăpânit, luni de zile de la dispariţia erupţiei veziculoase. De asemenea, acest virus a fost izolat la bolnavi cu encefalită letargică, accidente vasculo-cerebrale, infarct de miocard ori boli de tip tromboflebită, unele leucemii la adult şi copil, fiind prezent în boli ale tecii de mielină ale fibrelor nervoase, cum sunt leuconevraxitele şi scleroza multiplă, sau în cazuri de boală comiţială (epilepsie). Nu este lipsit de importanţă de subliniat că multe tulpini ale acestui microorganism s-au dovedit implicate în modificarea neoplazică (canceroasă) a colului uterin, în complicarea unor infecţii respiratorii, astm bronşic, infecţii urinare şi gastro-intestinale, fiind posibil să existe şi alte corelaţii patogenetice.
Manifestările clinice ale unei infecţii cu virus herpetic
Indiferent de localizare, herpesul se manifestă ca o pată congestionată de mărimea unui bob de linte, care dă senzaţie de usturime, înţepătură, arsuri şi prurit. În câteva ore, această mică pată roşie se transformă într-o băşicuţă de formă emisferică, perlată, cu un conţinut lichid clar. După 4-6 ore, cât durează această perioadă de formare a veziculei, apare durerea din zona unde este localizat herpesul. Veziculele, variabile ca număr (până la 6-8-12), foarte bogate în viruşi, se sparg, se golesc de tot conţinutul lichid şi se formează o crustă care apoi se desprinde şi cade, rămânând o mică pată roşie ce se vindecă în decurs de o săptămână. Erupţia herpetică la mucoase evoluează asemănător, însă fără formarea crustelor, veziculele se sparg, se golesc de lichid şi lasă o ulceraţie care se infectează cu alţi microbi şi adesea se acoperă cu false membrane. Această formă de herpes,
Tratamentul herpesului
Cu toate că descoperirea virusului a fost o mare realizare, terapia adresată neutralizării sale nu a fost urmată de rezultatele cele mai bune. Folosirea unor preparate antigenice, seruri, vaccinuri, antigene virale a dat rezultate fie inconstante, fie cu efecte secundare nedorite. În această categorie de remedii am în vedere şi injecţiile cu diverse gama-globuline. Se ştie că administrând gama-globulină unei gravide cu herpes vulvo-genital, cu câteva zile înainte de naştere (în ideea iluzorie că se va vindeca), nu se obţine nici o acţiune preventivă. Fătul face o infecţie herpetică generalizată şi moare.
Tratamentul local
În herpesul localizat la gură, pasta de dinţi trebuie înlăturată şi înlocuită cu o soluţie de sare (o jumătate de linguriţă la 250 ml apă). Pe leziunea aftoasă se aplică puţină pulbere de bismut subnitric, care trebuie menţinută pe locul bolnav cât mai multe minute. Acelaşi remediu îl recomand în cazul herpesului localizat la buze, pe tegumente, prepuţ şi perianal. La ochi, se va folosi ser fiziologic din fiole şi foarte puţin bismut. La fel în herpesul genital, cu precizarea că sunt necesare irigaţii vaginale de două ori pe zi, cu câte un litru de apă sărată (9 g sare într-un litru apă, la temperatura de 38°C). La urmă, se aplică pe rană puţin bismut. Este de preferat ca procedura să fie aplicată în primele ore, deschizându-se cu un ac flambat primele vezicule, pe care se aplică apoi bismut şi nu sare sau pastă de dinţi, unguent cu tetraciclină, urină, ceaiuri de plante sau alifii, mai ales cu antibiotice sau cortizonice.
Măsuri generale de protecţie
Sunt cele mai importante în tratarea acestei boli, deoarece avem de-a face cu o viroză pentru care nu există încă un antidot strict, specific, iar unele măsuri greşite de prevenire scad rezistenţa şi capacitatea organismului de a face faţă bolii. Măsurile locale amintite, dublate de un tratament ce apelează şi la medicamente, asigură - mai ales dacă sunt aplicate din primele ceasuri - cele mai bune rezultate.
Tratamentul nemedicamentos
Repausul fizic de 1-2 zile, mai ales la cei care au imunitatea mai slabă, cei aflaţi în convalescenţă după alte boli ori care suferă de diverse boli cronice, colagenoze, insuficienţă respiratorie, cardiacă, renală, diabet zaharat (ambele tipuri), copii mici cu probleme de sănătate, alimentaţi artificial, distrofici, rahitici, cu boli ale sângelui, cu bronşite repetate, astm confirmat, recent vaccinaţi ş.a.
Dieta, cu dublu scop de menajare a tubului digestiv şi de a spori aportul de vitamine naturale, va fi alcătuită din cât mai multe legume şi fructe proaspete, pentru a preveni constipaţia, iar în caz de dispepsie accentuată (mai mult de 2-3 scaune pe zi) se va apela la zeama şi orezul fiert, piureul de morcovi, apă de mentă, aport sporit de apă, aplicaţii calde, uscate, pe abdomen (diminuează crampele ce însoţesc obişnuit diareea). Alimentele conţinând grăsimi să fie excluse, mai ales în primele zile de boală, ştiut fiind faptul că un consum de grăsimi grăbeşte apariţia erupţiei.
Fumatul trebuie sistat pe toată durata puseului eruptiv. În ce priveşte folosirea diverselor dezinfectante chimice pentru spălături vaginale (multe tipuri de virus herpetic se localizează în vagin), faptul explică de ce ţara noastră este pe primele locuri în Europa şi pe locul 4 în lume în ceea ce priveşte cancerul uterin.
Tratamentul medicamentos
Multe dintre noţiunile despre herpes pe care vi le împărtăşesc dvs. le ştiu de la dascălii mei, străluciţi savanţi în domeniu, pe care îi amintesc cu emoţie: Ştefan S. Nicolau, S. Longin şi Nicolae Cajal.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
