- Cred că este vorba mai degrabă de un schimb tăios de declaraţii, decât de un conflict: nu s-au închis graniţele, nu s-au blocat schimburile economice, armatele nu stau mobilizate la graniţă, Doamne fereşte, iar în Transilvania românii şi maghiarii trăiesc rezonabil împreună. Conflict vor doar forţele extremiste din ambele ţări şi politicienii disperaţi să obţină popularitate. Din fericire, forţele extremiste sunt minoritare, iar politicienii de la putere s-au dovedit până acum înţelepţi în acţiuni, dacă nu în declaraţii. În Kosovo a fost cu totul altceva: autorităţile sârbe le refuzau orice drept cultural albanezilor, supunându-i unor discriminări inacceptabile, care au generat o reacţie dură a liderilor comunităţii albaneze, iar Slobodan Miloşevici a dat el însuşi semnalul unui conflict violent în 1989, dorind să creeze o diversiune care să-i consolideze puterea şi să-l ajute la realizarea unei "Serbii Mari", ideal politic de dragul căruia a sacrificat cu bună ştiinţă Iugoslavia. Niciuna din condiţiile care au dus la izbucnirea conflictului din Kosovo, care s-a manifestat prin intervenţia armatei sârbe, nu se regăseşte în Ardeal. România este un stat membru al UE, în care drepturile educaţionale, culturale şi confesionale ale tuturor minorităţilor sunt asigurate. Problema ei nu este discriminarea, ci corupţia şi incompetenţa autorităţilor de toate originile etnice. În plus, suntem membri UE, care nu va permite escaladarea unor conflicte interetnice. Tot răul vine - atunci când vine - de la politicienii populişti români sau maghiari. Aproape două decenii, PRM a atacat Ungaria şi minoritatea maghiară în termeni inacceptabili, iar personalităţi ca Gheorghe Funar şi Corneliu Vadim Tudor ne-au ţinut la periferia Europei, prin caracterul primitiv al discursului lor. Ungaria nu ne-a declarat însă război, cum nici noi nu-i vom declara război din cauza declaraţiilor nesăbuite ale lui Gabor Vona, liderul Jobbik, care a încercat să cucerească simpatia electoratului propriu, din Ungaria, în perioada premergătoare alegerilor. Trebuie să spunem că mass-media din România i-au dat cel mai mare ajutor posibil, popularizându-l, probabil, dincolo de aşteptările sale! Până şi şeful statului l-a considerat vrednic de atenţie. Ştiu că multă lume a fost entuziasmată de reacţia tranşantă a preşedintelui, dar eu cred că statura adversarului pe care ţi-l alegi dă măsura propriei tale anverguri politice, iar preşedintele Băsescu ar trebui să dialogheze cu cei de acelaşi nivel cu el, nu să se coboare la nivelul derbedeilor politici, mai ales când aceştia se află în opoziţie în ţara lor. Mi se pare, de asemenea, hazardat să declari că preiei "leadership-ul" unei campanii împotriva Ungariei, stat membru în UE, după ce în 2010, te-ai lăudat cu normalizarea relaţiilor româno-ungare, iar în 2012, ai beneficiat de sprijinul lui Viktor Orban, care i-a ţinut pe maghiari în casă la referendum, împotriva îndemnurilor UDMR, care votase suspendarea. Dacă Gabor Vona ar fi preşedintele sau premierul Ungariei, atunci situaţia ar fi într-adevăr gravă, dar iată că nu este şi ar trebui să ne bucure acest lucru, nu să-i oferim lui Vona o celebritate nemeritată. În concluzie, cred că trebuie să acceptăm lucid faptul că oriunde există o minoritate etnică importantă vor exista şi tendinţe autonomiste. Este deci esenţial ca guvernele să nu le accentueze şi ca membrii minorităţii să se simtă bine în statul în care i-a aruncat istoria. Este simplu şi, totodată, complicat, după cum se vede.
- Exact ca într-o partidă de ping-pong, DNA-ul respinge, în ultima vreme, mai toate propunerile PNL pentru posturi de conducere în guvernul României, cu motivaţia că indivizii în cauză ar fi şpăgari. Oare cum cutează să aspire Crin Antonescu la funcţia supremă de conducere a ţării, când cei de care se înconjoară sunt nişte posibili puşcăriaşi?
- De ce să nu aspire Crin Antonescu la funcţia supremă în stat, atâta vreme cât iresponsabilul şi amoralul electorat din România îl votează, deşi nu a făcut absolut nimic decât să promoveze un discurs agresiv, nu numai împotriva preşedintelui Băsescu, ci şi împotriva DNA, ANI sau împotriva statului de drept şi Uniunii Europene? Andrei Pleşu se întreba, nu demult, ce calificări profesionale au parlamentarii noştri sau, pe scurt, ce ştiu ei să facă. Ultimul care ar putea da un răspuns satisfăcător la această întrebare este probabil Crin Antonescu, de al cărui nume nu se leagă niciun proiect politic şi nici o realizare profesioanală. Şi totuşi, iată-l votat preşedinte al Senatului, al doilea om în stat şi prezidenţiabil al USL. Alături de plagiatorul cu discurs golănesc din fruntea guvernului, liderul PNL dă măsura mizeriei în care au ajuns politica şi viaţa publică din România, a impasului în care ne aflăm ca ţară. În plus, cred că domnul Antonescu este, probabil, singurul lider de partid care şi-a denigrat iluştri înaintaşi, dacă ne gândim la modul în care i-a aruncat pe Brătieni în aceeaşi oală cu baronii politici postcomunişti.
Ascensiunea lui Crin Antonescu nu s-a datorat niciodată meritelor sale politice sau măcar organizatorice, ci jocurilor de culise din PNL, partid care a căzut repede pradă unor personaje dubioase, gen Dinu Patriciu, care se dovedeşte astăzi un (fost) uriaş cu picioare de lut. O parte din liderii săi istorici au cedat ispitelor unui trai mai bun, de care prigoana comunistă îi lipsise, altă parte era deja şantajabilă prin relaţiile cu fosta Securitate, iar slaba calitate morală a celor care au intrat în politică după 1989 a realizat restul decăderii acestui partid istoric. Sub paravanul promovării capitalismului şi iniţiativei private, partidul a adăpostit, din lăcomie şi pentru a răspunde necesităţilor de finanţare într-o ţară guvernată de legi electorale strâmbe, un mare număr de escroci şi profitori ai tranziţiei, care au beneficiat de domnia fărădelegii instituite de FSN şi apoi de PDSR. Când situaţia s-a schimbat şi am început să construim un stat de drept, acest edificiu financiar a început să se prăbuşească. Dar tocmai aceşti dubioşi ai politicii şi economiei l-au propulsat pe Crin Antonescu, omul fără calităţi, dar dispus să se vândă, în funcţia supremă în partid. Să vrea şi nu poate propune alţi candidaţi pentru guvern decât pe penalii care l-au sprijinit! Dintr-o serie de motive a căror expunere ar ocupa prea mult spaţiu, nu cred însă că domnul Antonescu va deveni preşedintele României. Suntem deja prea penibili pe plan internaţional şi nu ne putem permite "luxul" unei asemenea enormităţi istorice.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
