Sarmizegetusa romană şi-a deschis porţile

- Istorici şi arheologi de la Cluj şi din Ţara Haţegului au reconstituit, pentru o zi, atmosfera de sărbătoare din Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, fosta capitală a Daciei Romane. Ghidaje conduse de reputaţi specialişti şi spectacole cu lupte de gladiatori au făcut deliciul numeroşilor turişti -

"Pugnate!": farmecul luptelor cu gladiatori

E ora două şi jumătate fix, când legionarii romani îşi fac apariţia în Amfiteatru, în zăngănitul cadenţat al zalelor. Coifurile şi platoşele le sunt înfierbântate de soarele nemilos al amiezii, dar ostaşii Romei îndură ar­şiţa zilei, cu stoicismul lup­tă­torilor care au bătut pe jos jumătate de Europă, pentru glo­ria Imperiului. Se aliniază în formaţie de luptă, în mijlo­cul arenei, dând onorul guver­nato­ru­lui provinciei şi celor­lalte ofi­cialităţi ce ocupă lojele din faţă ale uriaşului Amfi­tea­tru, în care în­cap până la 6.000 de oa­meni. E plin de lume, localnici din Ha­ţeg şi satele dimprejur, dar şi turişti, atraşi de celebrii gladia­tori, veniţi de la Cluj, pre­gătiţi să dea o re­pre­zentaţie "ca la car­te" a în­de­mânării lor. O în­treagă pro­cesiune se pune în mişcare în centrul Amfitea­tru­lui. Un rug este aprins pentru îm­bunarea zeilor: spectacolul începe sub cele mai bune aus­picii! Sub privirile lui "Do­mi­nus", stă­pâ­nul şcolii de gladia­tori, începe antrenamentul. Sunt două ti­puri de luptători: tinerii aspi­ranţi şi gladiatorii consacraţi - mari vedete ale lumii antice, asemănătoare fot­ba­liştilor din zilele noastre, ad­miraţi de mul­ţimi şi răsfăţaţi de stăpânii lor. Antrenamentul e la fel de intens şi pentru începă­tori, şi pentru consacraţi. Cu un bas­ton subţire, semn al puterii sale, instructorul îi altoieşte scurt pe cei indisciplinaţi sau pe leneşi, în amuzamentul ge­neral al Amfiteatrului. Ur­mea­ză scur­te exerciţii de luptă "unu contra unu", în care se exersează miş­cările de bază pentru atac şi apărare în faţa adversarului din arenă. După câteva minute, gla­diatorii se regrupează în culise, iar primul cuplu de luptători iese, cum e obiceiul, din dreap­ta lojelor de lux ale Amfitea­trului Sarmizege­tusei. "Dominus" ridică dreapta înspre tribune şi, la sem­nul său, toată lumea strigă, într-un glas: "Pug­nate!". E semnalul de început al fiecărei lupte. Pre­zen­taţi înainte de start ca nişte adevărate staruri, gla­dia­torii împart tribunele în două. Fiecare are fanii săi, care îl încurajează şi îi trans­mit putere în arenă. Fiecare are propriul stil de luptă, propriile-i arme, cel mai adesea diferite de ale adversarului, pentru ca lupta să fie cât mai palpitantă. Plasă şi trident contra gladius, scut mare şi coif cu vizi­bilitate redusă sau sabie mare şi scut mic contra sabie mică şi scut mare. Gladiatorii urlă şi se reped unul asu­pra celuilalt. Urmează o în­cleş­tare teribilă. E cel mai impresionant spectacol de masă al lumii antice, iar lu­mea din arenă e entuzias­mată...

Ziua Porţilor Deschise. Gladiatorii din Cluj

Pe 4 august, cu ocazia Zilei Porţilor Deschise ale sitului arheologic de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, vreme de câteva ore, vizitatori din întreaga ţară au pu­tut asista la o impresionantă punere în scenă a cele­brelor lupte de gladiatori care făceau deliciul arenelor în epoca antică. Ruinele vechiului Amfiteatru roman au devenit neîncăpătoare, când echipa de tineri clujeni specializaţi în reconstituirea luptelor de gladiatori şi-a făcut apariţia în scenă. "E foarte important ca lumea să ştie că îmbrăcămintea şi arsenalul de luptă al legio­narilor romani şi al gladiatorilor nu sunt butaforii, cum se văd prin filme, ci recuperări realizate pe baze ştiinţifice", îmi explică Victor Popa, unul dintre cerce­tătorii care au săpat pe vremuri la clădirea Amfitea­tru­lui roman. De fapt, pe lângă latura sa de spectaculos, Ziua Porţilor Deschise, organizată de Muzeul Civili­zaţiei Dacice şi Romane de la Deva, Consiliul Jude­ţean Hunedoara, Primăria Sar­mizegetusa, Clubul Rotary Ha­ţeg şi Universitatea "Babeş-Bolyai" de la Cluj-Napoca, şi-a asumat şi o perspectivă edu­ca­tivă, într-un cadru informal şi interactiv, po­trivit cu atmosfera de vacanţă. Carmen Ciongradi, directoarea Muzeului de Istorie a Transil­vaniei de la Cluj-Na­poca, pro­fesorul Alexandru Dia­conescu, de la Universita­tea "Babeş-Bolyai", şi arheo­logul Emilian Bota au devenit, astfel, pentru o zi, ghizi în fas­cinanta lume a ruinelor Ulpiei Traiana Sarmi­ze­getusa. "Poate o să vă de­za­măgesc, dar lup­tele dintre gla­diatori nu erau chiar aşa cum ne sunt ele pre­zen­tate în filme. Erau lupte dure, însă rareori erau pe viaţă şi pe moarte, pentru că pro­prie­tarii de şcoli de lupte in­vesteau enorm în gladiatori şi nu îşi permiteau să îi piardă aşa de uşor. Cel mai adesea, bătăile se încheiau la prima rană mai serioasă. Avem la Pompei informaţii legate de anumiţi gladiatori celebri care aveau, de exem­plu, 60 de vic­to­rii şi 20 de în­frângeri la ac­tiv. Or, asta în­seamnă că lup­te­le între gla­diatorii consacraţi nu se termi­nau cu moartea unuia dintre combatanţi. În tot cazul, lup­tele erau foarte gus­tate de public, iar proprietarii de gla­diatori făceau bani buni din închirierea acestora pentru diversele spectacole", le ex­pli­că vizitatorilor profesorul Dia­conescu.

Voluntari din toată lumea, la târnăcop

Din Amfiteatru, pe lângă templul dedicat unei zei­tăţi a norocului, de care gladiatorii aveau nevoie ca să iasă pe picioare din arenă, grupul de curioşi îl urmează pe profesorul Diaconescu spre zidurile ora­şului. Într-o curte cumpărată de la lo­cal­nici acum mai mulţi ani, ar­heologii de la Sarmi­zegetusa tocmai sapă poarta din­spre nord a oraşului antic, ridicat de ro­mani după cu­cerirea Daciei. Pentru că fon­durile alocate de stat sunt total insu­fi­cien­te, echipa de profesionişti de la Mu­zeul de Istorie a Transilvaniei şi de la Uni­versi­tatea "Babeş-Bolyai" înaintează greu cu dezvelirea uriaşei suprafeţe a Ulpiei Tra­ia­na Sarmizegetusa. "Ce pot vedea vizi­ta­torii pe situl arheologic e sub 10% din ceea ce s-ar putea scoate la iveală. Dar cu alocări de 20.000 de lei, din care ju­mătate se reîntorc la stat sub formă de impozite, nu poţi avansa mai mult", îmi spune Gică Băeştean, şef de secţie în ca­drul Muzeului din Sarmizegetusa. Din lip­să de bani pen­tru angajarea unor muncitori necalificaţi, care să dea cu sapa şi cu târ­năcopul în pe­ri­metrul de cercetare de la poarta de nord a oraşului, spe­cialiştii apelează - e deja un obicei - la studenţi de la secţia de Arheologie a UBB Cluj-Napo­ca şi la vo­lun­tari internaţionali, recrutaţi anul acesta de "Clubul Rotary Haţeg". "Am găsit, la reco­man­da­rea parte­ne­rilor noştri din cluburile Rotary din întrea­ga lume, vo­lun­tari din Europa Occidentală şi din Asia. Sunt toţi niş­te tineri foarte entuziaşti, studenţi sau pa­sionaţi de istorie, care au venit cu mare drag să lu­creze pe şan­tier şi să descopere vechi vestigii de epocă romană", spune Carol Ştefan Marton, de la Clu­bul Rotary din Haţeg.

Visare şi realitate

Urmărind mai departe, prin livadă, drumul trasat de arheologi în dreptul porţii de nord, se ajunge în zona zero a fostei capitale a Daciei romane, exact pe locul pe care, într-un 18 septembrie, de ziua Împăra­tului Traian, a fost fondat oraşul. "Ulpia Traiana Sar­mizegetusa era un oraş mediu la scara imperiului, nu se poate compara cu metropolele construite la acea vreme în Italia sau în Grecia de azi", explică Alexan­dru Diaconescu. Cu toate acestea, Sarmizegetusa era un oraş bogat, iar acest lucru se reflectă în calitatea ma­terialelor şi a ornamentelor care înfrumuseţau Fo­rul, piaţa publică a oraşului antic. Iarba verde, tunsă frumos, ca un gazon englezesc, scoate impecabil în re­lief fundaţia de piatră a Forului. În dreptul fiecărui obiectiv important, cei de la muzeul din Sarmizegetusa au montat, recent, planşe explicative, însoţite de repro­duceri ale felului în care clădirile respective trebuie să fi arătat în realitate. "Datorită informaţiilor pe care le avem din foruri similare mai bine păstrate decât cel de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, putem face aproxi­mări foarte bune legate de alura construcţiilor din ve­chiul for", explică muzeograful Gică Băieştean. "Când vom vedea şi noi nişte secţiuni din oraş reconstruite, aşa cum erau pe vremea romanilor?", îl întreabă un turist pe Gică Băeştean. "E o întrebare la care şi noi, arheologii, am vrea să avem un răspuns. Ce a depins de noi, am făcut. Am săpat aici, am realizat documen­taţia de specialitate, după care arhitecţii au reuşit să re­facă planurile principalelor clădiri publice descope­rite aici, la Sarmizegetusa. De aici încolo, e nevoie de investiţii din partea statului, pentru a reconstrui sec­ţiuni din vechiul oraş", răspunde directorul muzeului Sarmizegetusa, care conservă multe obiecte impor­tante descoperite în săpături.
Aflat la 16 kilometri de oraşul Haţeg, exact la mar­ginea drumului ce duce înspre Caransebeş şi Timi­şoa­ra, situl arheologic de la Ulpia Traiana atrage şi acum numeroşi turişti români şi străini. Dar asta nu scuză dezinteresul autorităţilor centrale în finanţarea cercetă­rilor arheologice de la Sarmizegetusa, şi nici lipsa unui proiect de reconstrucţie a unor părţi din fosta capitală a Daciei romane. Până când mai marii culturii române se vor trezi, iubitorilor de istorie nu le rămâne decât să viseze la grandoarea oraşului roman de odinioară ori să aştepte sărbători precum Ziua Porţilor Deschise, în care o mână de specialişti entuziaşti se străduiesc să redea, măcar pentru câteva ore, fărâme din gloria ro­mană de altădată.

(Fotografiile autorului)