- În calitate de etnolog, de jurnalist şi de traducător din rusă, slavonă şi bulgară, v-aţi făcut deja un nume de specialist în spaţiul cultural-ortodox slav. Ce anume v-a determinat să vă îndreptaţi spre această zonă?
- Având o specializare în antropologia culturală şi ca traducător din limbile slave, am observat o slabă preocupare a cercetătorilor români pentru izvorul pe care cultura populară sud-dunăreană, de pildă, l-ar fi putut oferi în cunoaşterea şi clarificarea unor elemente din cultura română. E greu de analizat, astăzi, dacă acest izvor a fost ignorat cu bună ştiinţă ori dacă a fost nesocotit din pricina procesului rapid de modernizare a culturii româneşti, început în a doua jumătate a veacului al XIX-lea. Cercetătorii români s-au interesat şi au ajuns să cunoască spaţii culturale mult prea îndepărtate de matca profundă a culturii neamului românesc, devenind tot mai puţin preocupaţi de un spaţiu pe care cu mare greutate vor reuşi să-l recupereze. Un exemplu sunt traducerile din perioada interbelică, din bulgară în română, atât în presă, cât şi în volum, care se caracterizează prin sărăcie, fiind realizate de nespecialişti, simpli cunoscători ai limbii bulgare, care traduceau ori scriau ocazional. Despre traducerea unor culegeri de folclor ori despre realizarea unor studii bazate pe cunoaşterea folclorului bulgar, atât de important pentru istoria românilor, cu atât mai puţin se poate vorbi în epocă. Iar în perioada comunistă, nu s-a putut face atât cât s-ar fi dorit, nici în privinţa unor texte fundamentale medio-bulgare, ori ale slavonei de alte redacţii (rusă, sârbă), care ne privesc în mod direct pe noi, românii. Asta, în pofida faptului că şcoala românească de slavistică a fost una strălucită, de-ar fi să-i amintim numai pe academicianul Gheorghe Mihăilă, P.P. Panaitescu, Ioan C. Chiţimia, Pandele Olteanu, Constantin Velichi...
"Ruşii pun accentul pe pocăinţă. Bulgarii nu mai au timp de biserici"
- Sunteţi bun cunoscător al spaţiului slav, nu doar pe cale livrescă, ci şi ca pelerin. Există diferenţe mari de trăire a credinţei ortodoxe între Rusia şi Bulgaria, pe de o parte, şi România, pe de alta?
Mormântul dervişului Demir Baba, nu departe de Olteniţa
- Asta voiam să vă întreb... Sufletul slav arde, e pătimaş, parcă nu cunoaşte calea de mijloc, în iubire ca şi în ură este la fel de dăruit. Cum îşi pune asta amprenta asupra credinţei la ruşi? Dar la bulgari?
- Ruşii pun mai mult accentul pe pocăinţă. Uneori, dusă la extrem. De aici "zăvorâţii", "trăitorii în peşteri". Totul sau nimic ar părea să fie deviza lor. Sunt lipsiţi de "cuminţenia" românească întru cele ale credinţei. Vor performanţă cu orice preţ. Uneori, reuşesc, alteori, ba. Cât despre bulgari, aceştia nu sunt slavi. Sinteza aceasta balcanică, între urmaşii tracilor, proto-bulgarilor (un neam de origine turcică) şi slavi e una greu de înţeles. Ei sunt ruşi, turci şi români laolaltă. Pune-i să se înţeleagă între ei, să creeze un popor. Bulgarul nu prea are timp de biserică astăzi. În ţara vecină, dacă sunt 150 de monahi. După căderea ţaratului de Târnovo, evlavia s-a cam împuţinat în Balcani.
"De unde să ştie bieţii ruşi de Sfânta Treime, dacă până mai ieri se făceau doar glume pe seama lui Dumnezeu şi a Bisericii?"
Bulgaria. Cervena Voda. Mormântul uitat al ultimului principe transilvănean, Gheorghe Rakoczi
- Aţi scris de-a lungul timpului despre mai multe personaje şi grupări... exotice, deviate de la ortodoxie - de la Rasputin până la Piotr Mihailovici Kuzneţov, liderul unei secte autointitulate "Biserica Rusă cea Adevărată". De unde vine succesul unor astfel de inşi, unii dintre ei îngăduiţi chiar de Biserica Ortodoxă Rusă? Sunt mai înclinaţi ruşii spre exces "duhovnicesc" şi falsuri cu pretenţii spirituale?
- La noi, după 1989, a existat un reviriment foarte puternic al vieţii duhovniceşti, măsurabil inclusiv în valurile de tineri care s-au călugărit. Există ceva asemănător la ruşi şi la bulgari? Cum e credinţa în rândul tineretului din cele două ţări?
- În nici un caz. Ruşii sunt de şapte ori mai numeroşi decât noi, dar au călugări şi mânăstiri aproape cât noi. Şi asta, doar dacă adăugăm Ucraina şi Belarus. Am colindat Basarabia noastră, realizând un mic ghid al mânăstirilor de acolo, pentru pelerinul din dreapta Prutului. Nu se prea înghesuie tinerii la călugărie. E drept, în Basarabia, comuniştii mai îngăduiseră doar o singură mânăstire - iar aceasta cu slujbă, evident, rusească. În ce priveşte Bulgaria, despre o viaţă mânăstirească, în adevăratul sens al cuvântului, nu se poate vorbi acolo. În schimb, organizaţiile tinerilor mireni ortodocşi ruşi, bulgari ori sârbi sunt cu mult înaintea celor de la noi. Bloguri şi site-uri ortodoxe bine puse la punct, agenţii de ştiri, jurnale, pelerinaje... Ruşii ne întrec, categoric. Deocamdată.
Sfântul Nicolae, patronul Sofiei, este aromân
Biserica Sf. Nicolae din Sofia
- Sofia are drept patron un aromân, pe Sf. Nicolae de Ianina. Puţină lume ştie asta la noi. Spuneţi-ne povestea pe scurt.
- Pe scurt, dar să ştiţi că are o poveste lungă. De fapt, aromânul nostru încununat de sfinţenie are cea mai lungă hagiografie din literatura slavă sud-dunăreană. Aceasta îi aparţine lui Matei Grămăticul, fiind scrisă la puţină vreme de la data martiriului (17 mai 1555). Am tradus-o în româneşte, în urmă cu câţiva ani, la Editura "Sophia". Cine să mai ştie astăzi, la noi, că patronul Sofiei este de origine aromână? Dacă nu înălţau ruşii catedrala Aleksandr Nevski, în centrul Sofiei, biserica Sf. Nicolae de Ianina rămânea cel mai mare locaş de cult al capitalei bulgare. Sofia mai are însă un patron, pe lângă Sf. Nicolae de Ianina, pe Sfântul Gheorghe din Kratovo (Macedonia). Viaţa acestuia a fost scrisă tot de un cărturar aromân, de expresie medio-bulgară, Popa Peiu. În prefaţa cărţii, aflăm date extraordinare, nevalorificate până în prezent, despre Sf. Dimitrie Basarabov, patronul de astăzi al Bucureştilor. Vă daţi seama, de la 1515! Aceste date pot răsturna atât teoriile bulgarilor, cum că Sf. Dimitrie a trecut la cele veşnice în anul 1685, după cum susţine Paisie Hilandarski, cât şi pe cele susţinute de noi până acum, cum că sfântul ar fi trăit în timpul ţaratului de Târnovo. Dar asta e o altă poveste... Să nu uităm de Sfântul Nicolae aromânul... Acesta s-a născut în Ianina Epirului, pe la 1510. A plecat de la o vârstă fragedă la Sredeţ (Sofia de astăzi). Aici va lucra încălţări, atât pentru cei bogaţi, cât şi pentru cei desculţi, mulţumindu-se doar cu puţină plată. Silit de turci să treacă la credinţa musulmană, sfântul refuză. Va fi tăiat împrejur fără voia sa, fiind obligat să vină la moschee. Se va refugia, în curând, în Valahia, la curtea domnitorului Mircea Ciobanu, trăind o aleasă viaţă creştină. Întors, după mai mulţi ani, la sud de Dunăre, va fi prins şi martirizat de către turci, de faţă cu mult popor creştin, înaintea părintelui său duhovnicesc - Matei Grămăticul - amintit mai înainte, cel care îi va scrie viaţa. Să ştiţi că am prieteni care merg în fiecare an la Sofia, la praznicul sfântului. Ei pot mărturisi că au primit mare ajutor de la patronul aromân al Sofiei. Sofioţii îl respectă, alegându-l ca patron al oraşului, mai ales pentru faptul că cea mai mare parte a vieţii sale a petrecut-o aici. Martiriul său, săvârşit tot la Sofia, este unul dintre cele mai cumplite, dar şi înălţătoare, din Balcani: un foc uriaş, mii de oameni adunaţi la locul chinurilor, minuni şi semne divine petrecute în timpul muceniciei. De fapt, în Sofia există două biserici închinate sfântului, dintre care una chiar pe locul martiriului. În secolul al XVI-lea, nu se cunoaşte un alt martiriu de importanţa celui despre care discutăm: cu tribunal, întrebări, mărturisire de credinţă, chinuri nespuse. Iar sfântul aromân a trecut examenul sfinţeniei într-un mod exemplar.
"La ruşi, ortodoxia e politică de stat"
- Schimbăm puţin registrul. În România, a fost o mare dezbatere, finalizată acum câţiva ani, cu o hotărâre a Sf. Sinod, privind neimplicarea preoţilor în politică. În Rusia lui Putin, Biserica pare să-şi fi primit locul la masa puterii, după model bizantin. Cum funcţionează relaţia dintre puterea politică şi aceea spirituală, la ruşi? De ce nu se întâmplă aşa şi la noi, la bulgari sau la sârbi?
- Lucrurile sunt, desigur, mult mai complicate decât par. De pildă, luna trecută, şeful Departamentului Sinodal pentru relaţii între Biserică şi Societate al Patriarhiei Ruse, Vsevolod Chaplin, a declarat că Rusia este chemată să devină - nu cea de-a Treia Romă, după cum ştiam cu toţii că ambiţionează, ci, pur şi simplu, centrul creştinismului mondial. Un fel de buric al pământului. Apărătoare a idealurilor creştine şi a moralităţii tradiţionale, o alternativă reală la "viţelul de aur" şi la conceptele de libertate auto-distructive din Occident. Biserica propune, astăzi, în Rusia, Dumei de Stat, proiecte de legi de genul următor: dacă un cuplu de homosexuali se sărută pe stradă, acesta urmează să primească trei ani de închisoare, pentru că astfel au fost lezate sentimentele religioase ale creştinului ortodox. Şi se pare că astfel de legi vor trece. La noi, discuţii de acest tip se poartă marginal. Rusia rămâne, desigur, un mare imperiu. Iar acum, pare că e preocupată să-şi pună ordine în chestiunile religioase, în vreme ce noi şi bulgarii ne facem adeseori preş în faţa Occidentului, de dragul unei păci tot mai păguboase, cu implicaţii profunde în viaţa spirituală a poporului român. Cât despre sârbi, ei sunt situaţi la polul opus faţă de români, iar prin reacţia lor rapidă la orice stimul extern, e greu de spus când şi cu ce autorităţi statale ar putea colabora Biserica din această ţară. În Rusia e altfel. Să nu uităm că "ţarul" Putin domneşte, sub o formă ori alta, de ceva vreme, fiind convins că ortodoxia asigură unitate unei Rusii tot mai divizate. Ortodoxia, la ruşi, e politică de stat, în vreme ce în celelalte trei ţări menţionate de dumneavoastră nu putem vorbi de acelaşi lucru. De aici decurg multe, însă nu cred că e cazul să intrăm în amănunte.
- În intenţiile sale, Rusia are puţine şanse de reuşită. Ea poate avea unele victorii numai prin brutalitate. Nu mai are putere de convingere din perspectiva aceasta, spirituală. Basarabenilor le-ar trebui doar vreo cinci ani de "deconectare" de la discursul rusesc, pentru a se întoarce integral la matcă, adică la românism. Şi cred că, după aceasta, nu le-ar mai surâde în veci ideea unei apropieri de Rusia. Nu face însă atâta rău cauzei naţionale româneşti Rusia, cât nişte bieţi indivizi mărunţi, fie aceştia şi ierarhi, nişte trepăduşi pe care, în condiţii normale, cu greu i-ai putea numi chiar creştini. Îl aud zilele trecute pe Episcopul Marchel de Bălţi, căruia Patriarhul Kiril i-a pus mâna pe cap cam în grabă, cum că preşedintele Basarabiei, Nicolae Timofti - "Timoftişor", după cum îl numeşte în derâdere ierarhul - e "un nimeni", că el îi va scoate pe credincioşi în stradă, dacă preşedintele se va opune vizitei patriarhului rus, în toamnă, la Chişinău. Deşi şeful statului basarabean nu declarase nimic în această privinţă, va fi nevoit acum să ia poziţie şi să declare că, personal, nu are nimic cu Kiril, poate să vină. Nu ştiu dacă este vorba aici de tehnica "înţepatului balonului", dar astfel de lucruri nu fac cinste unui ierarh. Kiril ştie clar că Basarabia e românească, că el e un intrus în acest teritoriu şi că e o mare necinste pentru marea Rusie creştină să calce în picioare pe ceilalţi fraţi pravoslavnici. Iar maniera aceasta de a acuza "imperialismul" românesc, când în fapt avem de-a face cu un autentic imperialism rusesc, manifestat şi prin Biserică, este greu de suportat, pentru orice om cu simţul dreptăţii. Patriarhul Kiril ar trebui să afle cât mai repede o soluţie, în chestiunea dată, pentru a ne putea împărtăşi din acelaşi potir al lui Hristos, după dreptate şi adevăr...
Carte de vizită
Daosdava. Cetatea lupilor. Mormântul lui Dromichete. În Bulgaria există o mulţime de urme care dovedesc prezenţa românească dintotdeauna, în sudul Dunării
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
