Ea ştie bine că nu e corect ceea ce face. Dar, în acelaşi timp, socoteşte că nu e nici greşit. Viaţa i-a devenit o minciună, iar nevoia de iubire a scăpat de sub control. Soţul ei nu bănuieşte nimic despre acele drumuri ascunse, despre întâlnirile cu bărbaţi străini, care îi aprind flacăra pasiunii.
Pe aripile vântului
Genoveva L. e căsătorită de 20 de ani şi consimte să-şi spună povestea, doar cu condiţia ca redacţia să-i schimbe numele şi să nu i se facă fotografii. "Dacă soţul meu ar afla ce se întâmplă, s-ar arunca într-o prăpastie cu maşina", crede ea. La 49 de ani împliniţi, e o femeie încă zveltă, cu părul lung şi ochi strălucitori. Soţul e un manager de top şi amândoi se învârt - cum se zice - în cercuri înalte, au cunoştinţe apropiate printre politicieni. La începutul relaţiei, el era bănuitor. De felul lui, e un tip gelos şi îi place să ţină totul sub control. Odată a desenat o inimă pe parbrizul maşinii ei, ca să vadă dacă ea îi va relata întâmplarea. Dar, cu timpul, suspiciunile i s-au domolit. Astăzi, când vorbeşte despre căsnicia lor, el o numeşte "simbiotică". O fotografie îi arată pe cei doi la malul mării: un bărbat cu înfăţişare plăcută, gen "latin lover", strâns îmbrăţişat cu soţia sa. O imagine din vremurile fericite, s-ar putea spune, însă Genoveva e şi acum fericită, într-un fel. Îl ascultă seara, când el îi povesteşte despre grijile lui de la serviciu, îl linişteşte, îi dă câte un sfat. Însă nu reuşeşte să-şi deschidă inima în faţa lui, să-i dezvăluie adevăratele ei sentimente. Această nevoie i-o satisfac alţi bărbaţi, care o ascultă, o îmbrăţişează pe săturate, stau de vorbă cu ea despre temerile şi visele ei. "E un joc murdar, din care nu mai pot ieşi", oftează.
Genoveva trădează ceea ce a promis altădată: fidelitate neclintită, la bine şi la rău. Viaţa ei se aseamănă cu un câmp minat: un pas greşit şi totul ar sări în aer. Deseori, o cuprinde disperarea. Fiecare nouă aventură mai adaugă ceva la încărcătura explozivă. De altfel, nu e singura care se mişcă pe un teren periculos. În cercul cunoscuţilor ei, minciuna şi pasiunile secrete sunt la ordinea zilei. Stă la masă cu prietenii, ştiind despre amorurile lor tăinuite, mai mult decât ştiu partenerii încornoraţi. I s-au făcut confesiuni sub pecetea discreţiei şi astfel a devenit complice la înşelăciunile altora. Cel puţin, nu e singură în trădarea ei.
Ispita unei noi fericiri
Deşi cu toţii tânjim după iubire şi intimitate, foarte mulţi dintre noi eşuează în încercarea de a le trăi împreună cu un singur om. În sondaje, aproape 50% dintre europeni recunosc că şi-au înşelat măcar o dată partenerul/partenera, însă şase din zece afirmă că s-ar despărţi imediat, dacă ar afla că tovarăşul lor de viaţă a avut o legătură cu altcineva. Căci, în iubire, noi ne dorim, înainte de toate, statornicie. În numeroase sondaje, fidelitatea, politeţea şi încrederea se plasează pe primele locuri, cu mult înaintea altor valori şi cerinţe, ca delicateţea, discreţia, situaţia financiară, frumuseţea sau erotismul.
Şi totuşi, multora le vine greu să susţină o relaţie durabilă şi stabilă, renunţând la aventurile şi distracţiile colaterale. "Fidelitatea ne face plăcere doar la început", spune cântăreaţa franceză Juliette Greco. Mai târziu, suntem adesea copleşiţi de plictiseală, necazuri şi frustrări. Toate frazele frumoase şi ţelurile nobile pot fi uitate într-o clipă, când ne ispiteşte o fericire nouă. Căci noi, oamenii, suntem complicaţi şi contradictorii. Vrem să cucerim - şi să ne predăm cuceritorului. Să ne legăm viaţa de cel pe care-l iubim - dar să ne păstrăm şi independenţa. E foarte dificil să satisfaci nevoi opuse, în una şi aceeaşi relaţie.
Aspiraţia către o unică şi mare iubire este o dorinţă profund umană. Un impuls la fel de important ca nevoia de hrană şi apă, spun psihologii. Dorim cu disperare să fim acceptaţi necondiţionat, ca un copil de părinţii săi, niciodată respinşi, niciodată în pericol de a fi înlocuiţi, atunci când apare ceva mai bun - şi toate acestea sperăm să le găsim în partenerul nostru. Vremurile în care trăim sunt nesigure şi instabile, vechile certitudini s-au năruit şi încă nu s-au pus altele în locul lor, la serviciu ni se cere să fim flexibili şi adaptabili, aşa că ducem dorul unui port liniştit, unde să putem ancora, feriţi de furtuni. Nimeni n-ar vrea să îndure suferinţa şi enorma jignire de a fi părăsit. Infidelitatea este un atac la siguranţa noastră lăuntrică.
Pe de altă parte, ne dă ghes şi pofta nestăvilită, chemarea spre ceva nou, necunoscut. Iubirea romantică se ofileşte repede. Şi ce minunat ar fi să putem retrăi sentimentul de a fi îndrăgostiţi, acea euforie iscată din clocotul hormonilor, fericirea ameţitoare de a ne simţi doriţi din nou. Scriitorul irlandez Oscar Wilde, maestrul paradoxurilor, spunea odată că putem rezista la orice, însă nu la tentaţii. Reacţionăm la semnalele erotice, seducem şi suntem seduşi. Aceasta e regula jocului. Scânteia iubirii scapără din priviri. Atunci când flirtează, femeile îşi înalţă brusc sprâncenele, privesc bărbatul cu ochii larg deschişi, apoi coboară pleoapele şi îşi înclină capul spre unul din umeri. Şi bărbaţilor li se lărgesc pupilele, ei îşi îndreaptă trunchiul şi scot pieptul înainte. Două-trei secunde decid ce reacţie se declanşează în creier: de retragere sau de apropiere. Cercetătorii au mai constatat că, în perioada lor fertilă, în jurul ovulaţiei, femeile se îmbracă deosebit de sexy, sunt mult mai inflamate erotic. Biologii britanici au descoperit că femeile înşeală cel mai frecvent în zilele lor de maximă fertilitate. "Fac shopping de gene", au concluzionat ei cu umor. Antropologii presupun că, în epoca de piatră, bărbaţii şi femeile se alăturau în cupluri stabile numai pe durata procreerii şi a îngrijirii progeniturilor, atât timp cât acestea se aflau la vârste foarte fragede. În total, cam patru ani. După aceea, atât bărbaţii, cât şi femeile erau liberi să-şi caute alţi parteneri.
Infidelitate prin internet
Şi în zilele noastre, observăm că perioada de sexualitate ardentă se încheie după aproximativ patru ani. Când excitaţia se stinge şi entuziasmul reciproc slăbeşte, cele mai multe perechi încep să aibă probleme. În primul rând, sunt uluite de faptul că libidoul poate dispărea atât de repede, că voluptatea e învinsă de puterea obişnuinţei şi că, în noile condiţii, relaţia devine foarte greu de gestionat.
Imaginea pe care noi o avem în prezent despre viaţa de cuplu continuă să poarte o amprentă romantică: ideea că un singur om - şi numai el - ar fi în măsură să răspundă tuturor aspiraţiilor noastre. Este visul marii iubiri. A găsi o persoană înrudită sufleteşte şi a te uni cu ea prin căsătorie se socotea a fi suprema împlinire afectivă. Această idee a desfiinţat, cu două secole în urmă, primatul alianţelor matrimoniale bazate pe interese economice.
Însă relaţiile au devenit fragile, idealul romantic s-a dovedit adesea incomod. De pretutindeni ne întâmpină oferte. Într-o lume dispusă să satisfacă instantaneu orice fel de nevoi, printr-o simplă apăsare de buton, nu trebuie decât să dai câteva clicuri, ca să lansezi o comandă. Livrarea se face prompt. Dacă produsul nu-ţi place, îl returnezi. Iar în iubire se procedează la fel ca în comerţ. Comunicarea electronică ascunde o sumedenie de tentaţii. Niciodată n-a fost mai lesne să devii infidel. Dacă partenerul te nemulţumeşte într-o privinţă sau alta, intri pe net, unde întâlneşti milioane de oameni porniţi în căutare. Mulţi dintre ei recunosc deschis că îşi doresc numai sex. Fidelitatea nu mai are nici o însemnătate. Iar căutarea aceasta continuă în mediul virtual poate deveni o dependenţă.
Pasărea Phoenix
Eugenia (42 de ani) a trăit două experienţe descurajante, din care a tras concluzia că nu trebuie să mai lase vreodată garda jos, în faţa nimănui. Prima dată, a fost logodită şi intenţiona să se căsătorească. Şi-ar fi dorit să devină mamă, însă a pierdut două sarcini. După şase ani, prietenul a părăsit-o pentru alta. Al doilea a plecat după zece ani. Ea fusese întotdeauna fidelă. La sfârşit, bărbatul ei i-a spus că e grasă şi urâtă. Această umilinţă şi faptul că fidelitatea nu i-a fost defel răsplătită o dor şi în ziua de azi. Eugenia a făcut o depresie şi s-a tratat la un psihiatru, timp de
peste un an. În viaţa ei, iubirea fusese o întreprindere falimentară. Investiţie mare, profit zero. Când s-a simţit mai bine şi i s-au limpezit gândurile, s-a încumetat să-şi mai încerce norocul cu un bărbat. Dar i s-a părut prea obositor să se ducă la discotecă, să danseze şi să bea, ca să se ameţească. I-a fost mai uşor să deschidă laptopul. Un clic - şi a ajuns la destinaţie. Aici, aventurile pasagere şi infidelitatea nu sunt motive de reproş, ci baza unor înţelegeri clare. O săptămână mai târziu, i-a sunat la uşă Dorel, sau cel puţin aşa a pretins că-l cheamă. O scurtă şuetă, o ceaşcă de cafea, s-au plăcut şi s-au dus în dormitor, fără să mai piardă timpul. Doar el pentru asta venise. Treptat, Eugenia a câştigat mai multă încredere în sine. Internetul i-a rezolvat viaţa. "Pentru mine, bărbaţii sunt în primul rând nişte prestatori de servicii", spune ea. "Îmi aduc ceea ce vreau şi apoi pleacă". Nu simte nevoia unei relaţii stabile, iar tema fidelităţii a rezolvat-o în felul ei: e fidelă propriilor sale necesităţi, de la alţii nu aşteaptă nimic şi nici nu le datorează explicaţii. În viaţa ei, sentimentele nu mai joacă nici un rol.
Fidelitate mimată
Psihologul norvegian Holger Lendt ştie din experienţa sa profesională că, de multe ori, partenerii "mimează fidelitatea". La cabinetul său, întâlneşte tot mai frecvent bărbaţi şi femei care, deşi îşi recunosc trădarea în discuţiile individuale, nu vor să vorbească deschis despre ea, ulterior, în şedinţa de consiliere comună. Preferă tăcerea, cu riscul ca relaţia lor să fie definitiv compromisă. "E cutremurător pentru mine să văd cum oamenii aleg mai curând să se mintă şi să-şi schimbe partenerul, în loc să se confrunte onest cu aşteptările lor proprii", spune psihologul. El îndeamnă la o abordare îndrăzneaţă a subiectului seriozităţii şi încrederii. E nevoie de curaj, fiindcă vei zgândări unele răni ascunse ale sufletului. Însă, abia în momentul când îi doare, oamenii sunt dispuşi să accepte schimbarea.
Şi totuşi, se poate!
Alexandra şi Mitu sunt împreună de 21 de ani, căsătoriţi de 16, şi au doi copii. Cum se descurcă cu fidelitatea? "Despre asta n-am discutat niciodată", spune Mitu. "A venit de la sine", îl completează surâzând soţia lui. "N-am avut accidente de parcurs". Mitu rămâne o clipă pe gânduri: "Ei, mi-au mai apărut două sau trei ocazii, însă n-am fost interesat. Nici măcar de un mic flirt".
Mitu are acum 66 de ani şi a străbătut un drum lung. Distracţiile nebune de altădată au cedat locul unei relaţii împlinite. Soţia lui i-a oferit ceva ce nu avusese vreodată înainte. Au avut şi ei disputele lor, în decursul anilor. Au aflat şi au trebuit să accepte că momentele de răceală, tensiunile şi neînţelegerile există şi în relaţia lor, ca o parte a ei, la fel ca a oricărei alte relaţii. Că nu totdeauna reuşesc să înţeleagă imediat ce încearcă celălalt să comunice, fiindcă nu există oameni care să poată citi gândurile altora fără greşeală. Dar că nu e zadarnică strădania de a te apropia de celălalt şi de a păstra respectul reciproc, chiar şi în condiţii de stres şi în criză de timp. În toţi aceşti ani, iubirea lor a izbutit să crească, a prins rădăcini, a scris istorie.
(În nr. viitor, un Test de fidelitate care nu dă greş!)