Călătorie prin Ţara Moţilor

CRISTI VÎRCIU - "Fiecare zi petrecută prin codri te urmăreşte toată viaţa"

- Este ghid montan şi cunoaşte încă din copilărie fiecare potecă din Munţii Apuseni. S-a decis să le ofere iubitorilor de munte trasee speciale, departe de lumea dezlănţuită, spre încântarea privirii şi liniştea sufletului -

Muntele fermecat

- Ai o profesie fascinantă, iar munţii din jur nu mai au niciun secret pentru tine. Este o pasiune, ori simpla obişnuinţă a omului crescut pe aceste melea­guri?

- Copilăria mea s-a împletit fericit cu natura din jur: m-am zbenguit în pădurile din spatele casei, am ador­mit în susurul Arieşului, m-am înfiorat în în­tunericul peşterilor căscate în piatra muntelui... Pentru mine, muntele e o fiinţă vie, fascinantă şi periculoasă în acelaşi timp, de el sunt legate toate amintirile co­pilăriei. Aici, în Ţara Mo­ţi­lor, bunicii le povestesc ne­poţilor basme fantastice des­pre istoria locurilor, săl­bă­ticiunile codrului şi co­mo­rile fabuloase ascunse în măruntaiele Munţilor Me­taliferi. În imaginaţia ori­cărui puşti se naşte dorinţa de explorare şi desco­periri... Jocul se transformă treptat în pasiune, şi ajungi, fără să vrei, un împătimit al înăl­ţimilor, de care nu mai poţi să te desparţi niciodată! Pâ­nă pe la 12-13 ani, eu deja cutreierasem munţii ăştia în lung şi-n lat. Mer­geam cu animalele la păscut, îm­preună cu ceilalţi copii de-o vârstă cu mine, scotoceam pădurile cu bunica, în că­utare de fructe de pădure sau ciuperci, îmi însoţeam tatăl, căutând copaci tari şi drepţi, din care să cioplim grinzi pentru acareturile din curte. Aşa descoperi mun­tele. Fiecare zi petrecută prin codri ţi se imprimă adânc în memorie şi te urmăreşte toată viaţa. Pentru mine, muntele a rămas nu doar impresionant, ci şi fer­me­cat! Am învăţat de mic să-i respect misterul şi mi-a dăruit înmiit înapoi: m-a protejat mereu şi mi-a dezvăluit, rând pe rând, toate tainele sale.

- Când ai început să faci turism montan şi de ce?

- Mi-am dat seama de uriaşul potenţial turistic al Apu­senilor încă din adolescenţă. După 1989, locui­torii de pe Valea Arieşului au început să-şi transforme casele în pensiuni, iar primii turişti n-au întârziat să apară. Dar obiectivele turistice moştenite din comu­nism erau în paragină şi nimeni nu le oferea altceva decât cazare şi masă. Ştiam că lumea nu vrea să stea "la şosea", aşa că m-am gândit la o altă formă de tu­rism. Am urmat cursurile Liceului de turism din Căli­măneşti, apoi, prin 1993, mă aventuram deja prin locuri neumblate, cu grupurile de turişti sosiţi pe Valea Arieşului. Le-am simţit imediat încântarea şi m-am hotărât să le arăt oamenilor măreţia munţilor, aşa cum n-o pot descoperi de pe traseele obişnuite, să mă axez pe turismul de aventură. Între timp, am făcut Facul­tatea de Management al Turismului, m-am mai şcolit şi pe "afară", să văd cum fac alţii turism eco­logic, şi mi-am pus în practică toate cu­noştinţele acumulate. De atunci şi până în pre­zent, pot spune că nu am avut turişti ne­mul­ţumiţi, chiar dacă seara, târziu, când ne în­toar­cem de pe munte, cad frânţi de oboseală şi dorm ne­în­torşi...

Incursiune în Ţara Moţilor

- Ce trasee le oferi cu predilecţie turiştilor tăi? În ce fel de aventuri îi porţi?

- Traseele mele sunt puţin "altfel" faţă de potecile clasice. Şi nu sunt alese deloc la întâmplare, ci în funcţie de condiţia fizică şi de tipologia grupului pe care-l am în grijă. Trebuie să fii mereu maleabil, să-ţi dai seama dacă un anumit grup poate să meargă pe un traseu cu un grad de di­ficultate mai ridicat, astfel încât să nu le faci oa­me­nilor drumeţia un chin sau să rişti accidentări. Când pleacă de la mine, toţi tu­riştii trebuie să fie fe­riciţi! Localitatea Scări­şoa­ra este "kilometrul zero" al tra­seelor montane, de aceea am ales să-mi construiesc cabana aici.
* Cetăţile Ponoru­lui sunt un obiectiv turistic pe cinste. Complexul carstic Padiş - Cetăţile Ponorului oferă perspective minu­nate! În mod normal, pe traseul marcat se merge 35 de minute cu maşina prin pădure, pe drumul forestier (atenţie la făgaşurile lăsate de tractoare şi la locul ales pentru parcarea maşinii, să nu fie agăţată de plat­for­mele cu buşteni!). Urmea­ză o oră şi jumătate de as­censiune pe jos, până la intrarea în cetăţi. Dolinele şi peştera se străbat în 1-2 ore, în funcţie de cât zăboveşti cu ochii pe frumuseţile din jur. O oră de urcuş do­mol, pe un traseu cu peisaje fru­moase şi sălbatice, pri­ve­lişti abisale de la Bal­coane, spre fundul pră­pas­tiei ce se cască din vârf, de care sigur vei fi încântat! De acolo, în funcţie de cu­rajul grupului, decidem dacă vom coborî sau nu. Odată ajunşi jos, în pră­pastie, o luăm prin Portal, direct prin măruntaiele pă­mântului, urmând cursul râului, care a săpat o peş­teră de o frumuseţe aparte, şi ieşim în partea cealaltă a muntelui, la Izbucul Gal­be­nei. Vedem şi cascada Evantai, iar la sfârşitul traseului, ne aşteaptă o maşină de teren, care ne va duce acasă, ca să prin­dem masa de amiază. Nu te sfă­tuiesc să pleci fără ghid, pentru că sunt şanse să te rătăceşti şi să ajungi în "lumea pierdută"!
* Până la Gheţarul Scărişoara e un traseu relativ uşor, fiind un obiectiv des vizitat de turişti. Din păcate, în afară de cele 2-3 panouri de la intrare, nimeni nu-ţi spune nimic despre el. Soluţia este să mergi cu mine, în jumătate de zi, fără să-ţi spargi baia de ulei a ma­şinii, şi să vezi cu alţi ochi lumea subterană. După Gheţarul Scărişoara continuăm traseul spre Gheţarul Vârtop, prin satul Casa de Piatră, care la prima vedere pare o lume pierdută a uriaşilor şi a zânelor. Intrăm pe teritoriul poveştilor cu spirite, trecem prin ape altădată pline de aur, vedem vechile mori de zdrobit minereul, simbolurile dacice de pe casele moţilor. Peştera Vâr­top este o frumuseţe rară şi are săpate în calcar urme de paşi ai omului preistoric, fiind cea mai veche peşteră locuită din România. Formaţiunile de gheaţă sunt scoase în evidenţă în mod spectaculos de jocul de lumini şi umbre din adâncul muntelui. La întoarcere, vedem Coiba Mare - Coiba Mică, locul pe unde apa intră în munte şi apoi, la câţiva kilometri distanţă, izbucul Tăuz (o provocare a speologiei româneşti!). Este un spectacol unic! Apa din precipitaţii pătrunde în calcar, ca într-un burete, apoi iese prin pori, ca şi cum ar izvorî direct din piatră!
La Cheile Mândruţului se poate ajunge imediat din Scărişoara. Sus, vizităm o rezervaţie geologică spectaculoasă, cu formaţiuni stâncoase deosebite. Pe drum avem parte de ape repezi, bulboane şi cascade. Ne continuăm drumul până pe vârful Piatra Mân­dru­ţului şi avem la picioare o panoramă superbă a Văii Arie­şului. Totul într-o după amiază reuşită de con­ce­diu, plină de adre­na­lină!
Dacă vezi Cheile Galbenei, două zile nu mai ai cuvinte! Pei­sajul e fabulos şi me­rită văzut! Aven­tu­rierii merg cu mine prin Che­ile Galbenei, a căror parcurgere le oferă ma­ximum de adrenalină: traseu prin apă, pe lanţuri, căţă­rare pe stânci, incursiuni în peşteri, cu popasuri la cas­cada Evantai şi la misteriosul izbuc. Toa­te acestea cam în două ore, cu multă, multă umi­ditate! Ne uscăm la coborâre prin Poiana Florilor, pe cea­laltă parte a mun­telui (turiştii care vor să facă traseul singuri să aibă mare grijă la câinii ciobanilor, pri­mă­vara şi toamna, când turmele sunt în trans­hu­manţă!), mai facem vreo oră până la maşină şi pornim spre casă fericiţi şi cu sufletul încărcat. Acesta-i traseul meu cel mai drag!
Un traseu "de bocanc" foarte apreciat de străini este cel pe care se ajunge în Vârful Runc. Am inventat un nume haios pentru acest traseu: Soacra mea - obiectiv turistic! Majoritatea turiştilor din Franţa care au venit la Scărişoara o cunosc foarte bine... Ea are o pensiune agroturistică în vârfulmuntelui, la 1275 de metri deasupra norilor. Priveliştile sunt incredibile: în stânga se vede superba Vale a Arieşului (de la Arieşeni până la Roşia Montană), iar în dreapta, afluentul Horia din Valea Arăzii. E absolut spectaculos, un adevărat paradis! Aici trăiesc încă multe familii în case moţeşti tipice, care se gospodăresc strict din ceea ce au pe munte. Străinii spun că, pentru ei, această excursie este ca o întoarcere în timp! Continuăm traseul pe culme, ur­mând Drumul lui Horia. Este foarte frumos peisa­jul... Când vezi Apusenii de sus, ţi se taie respiraţia! Dăm apoi de Drumul de Creastă, pe care mergeau moţii pe vremuri până la Viena, să-şi vândă aurul. Vizităm ruinele unui han-poştalion ("căsoaie" i se spu­ne), unde se schimbau caii. Practic, le ofer turiştilor o călătorie în lumea de altădată a moţilor, unde desco­peră transhumanţa, află poveşti fabuloase despre bo­găţiile din adâncuri şi chiar pot să vadă minele aurifere din Peştera Darninii.
Pe majoritatea acestor trasee, la cerere, putem să facem un scurt popas, ca să mâncăm, în înaltul cerului, un iepure copt la jar sau o găină de curte perpelită în butoi, ori să gustăm celebrele băuturi moţeşti, care toate se termină în "ată": socată, vişinată, afinată, zme­urată... Avem la îndemână toate elementele pentru o călătorie perfectă! Şi-ţi spun sincer că cine a venit o dată la mine se întoarce cu prima ocazie! Acesta-i ge­nul de turism care se caută! Iar împreună cu mine, poţi călători oriunde în Apuseni, chiar şi în timp!

"O săptămână în lumea dacilor"

- Din pliantul "Apuseni Adventure" am aflat că organizezi şi multe tabere. Se mai găsesc doritori pentru astfel de "evadări" în natură?

- Avem foarte multe solicitări. Nici nu-i de mirare, din moment ce taberele şcolare au fost desfiinţate sau lăsate în paragină! De exemplu, pe un versant al Văii Seci, din rezervaţia geologică Cheile Mândruţului, or­ga­nizez tabăra "O săptămână în lumea dacilor", des­tinată exclusiv copiilor. Îmi place să le ofer o lecţie de istorie autentică, să-i întorc în timp, să-i apropii de Za­molxe şi de rădăcinile noastre. Prietenul meu, Ma­rinel Chi­riţescu, profesor de istorie, mă ajută în aceas­tă ac­tivitate. Le dăruim copiilor la sosire haine albe, aidoma celor dacice, apoi îi învăţăm să-şi construiască singuri case din bârne de lemn acoperite cu şindrilă şi cetină de brad, bordeie dacice şi ziduri de apărare, îi ducem la fierărie, să vadă "pe viu" cum se face arma­mentul mi­litar. Îi plimbăm noaptea pe munte, prin Cheile Mândruţului, la lumina făcliilor, îi învăţăm să cearnă nisipul aurifer din râul Arieş (printr-un mic truc, toţi gă­sesc câte o bucăţică de aur, cu care se mândresc foar­te tare!), le organizăm lupte, dar îi lăsăm şi să zbur­de în voie. Vrem să uite, măcar pentru scurt timp, de internet şi McDonald's, să ia o gură de aer curat departe de civilizaţie şi de betoanele încinse ale oraşelor. Nu-ţi poţi închipui cât de fericiţi sunt copiii de oraş când ajung în astfel de locuri! În ultima tabără am avut 16 băieţi din Bucureşti. În Gara de Nord, din tren a coborât o ceată de soldaţi îmbrăcaţi în costume albe, cu scuturi şi sica dacică în mână. Părinţii m-au sunat să-mi spună cât de bine s-au simţit copiii, că au revenit rumeni în obraji şi complet schimbaţi! E o mare mândrie pentru mine, ca organizator de tabere, să aud astfel de reacţii. altele... Avem tabere pentru orice pasiune şi pentru orice vârstă!

"Dacă începe exploatarea la Roşia Montană, în Apuseni nu va mai călca picior de turist"

- După câte se vede, turiştii se simt bine în Apu­seni...

- Mulţi turişti ajung la Scărişoara nervoşi, stresaţi, cu fel de fel de pro­ble­me pe cap, dar energia Apu­senilor, pri­veliştea de vis, aerul curat şi mişcarea îi schimbă total, în numai câteva ore. Seara sunt destinşi, relaxaţi, râd în ho­hote la focul de tabără, leagă prie­tenii, sunt cu totul alţi oameni! Cred că sunt mai a­proa­pe de Dumnezeu pe vârful mun­telui, şi atingerea Lui îi mângâie pe suflet!

- În ce situaţie mai sunt Apusenii, faţă de anii tre­cuţi? Şi aici se taie pă­durile, la fel ca în restul ţării?

- Din păcate, şi aici se fac defrişări ma­sive. Acum doi ani, un prieten a în­chi­riat un avion utilitar şi a făcut un zbor detaliat deasupra Văii Arieşului, lu­ând imagini continuu. Când am descăr­cat pozele în calculator, ne-am îngrozit! Munţi întregi defrişaţi! Firmele de ex­ploa­tare a lemnului au făcut jaf! De vină sunt numai edilii comunelor, care au vrut să se îmbogăţească rapid, uitând că moţii sunt fraţi cu codrul de sute de ani! În câţiva ani, unii munţi vor fi golaşi! În Albac, aproape că nu mai există pă­dure. În Scărişoara, peste 2-3 ani se va în­tâmpla probabil la fel, după câte ma­şini cu buşteni trec pe şosea zilnic. Pe­riculos este faptul că în locul pădurilor de conifere au răsărit spontan frasini şi car­peni, care au schimbat tot ecosis­temul - de la gărgăriţe, la animalele săl­batice! Nu mai vezi o veveriţă în pă­durile tinere!

- Roşia Montană este la numai un munte distanţă, în faţa noastră. Ce ar însemna deschiderea exploatării pen­tru turismul în Apuseni?

- Este un mare pericol pentru Mun­ţii Apuseni, nu numai pentru turism! Să te apuci, în plină eră eco­logică, să cons­truieşti un iaz de decantare a cianurilor în inima Apusenilor, mi se pare de-a drep­tul barbar! Pe canadieni nu-i inte­resează - îşi vor lua aurul, argintul şi celelalte minerale preţioase exploatate, apoi îşi vor pune palma-n fund şi vor pleca acasă! În urma lor va rămâne însă un ocean de otravă, pe care nici străne­po­ţii noştri nu vor reuşi să-l cureţe vreo­dată! Dacă începe exploatarea la Roşia Montană, în Apuseni nu va mai călca picior de turist! Practic, Valea Arie­şului este condamnată la moarte, iar dezastrul eco­logic pare iminent, indiferent de teh­nologia avan­sată cu care se laudă ca­na­dienii! Sfredeleşti munţii, tai pădurile, otră­veşti apele şi ai impresia că nu se va în­tâmpla ni­mic grav? Trebuie să fii nebun să-ţi în­chipui aşa ceva!

- Crezi că turismul poate fi o alternativă la exploatările preconizate în zonă?

- În prezent, moţii de pe Valea Arieşului nu mai au surse de venit. Pădurea aproape c-a dispărut. N-avem pă­mânt arabil, oamenii plantează cele necesare pe coas­te de munte, în pantă abruptă, astfel că nu poţi să-ţi întreţii familia din agricultură. Animale sunt din ce în ce mai puţine, pentru că nu se plăteşte bine laptele şi mulţi re­nun­ţă la ele. Aşa că turismul poate fi o alter­nativă viabilă pentru zona noastră, chiar dacă nu te îmbogăţeşti din aceas­tă acti­vi­tate. Sper din suflet ca frumu­seţea Mun­ţilor Apu­seni să nu fie ciun­tită, să nu ră­mână doar o amintire în poze... Ar fi ma­re păcat şi ruşinos pen­tru întreaga Româ­nie!

Ghidul montan CRISTI VÎRCIU poate fi contactat la tel. 0740/62.54.90, e-mail: apuseniadventure@yahoo.com, www.facebook.com/ cristi virciu. Detalii despre oferta completă de turism în Munţii Apuseni puteţi găsi pe site-ul www.apuseni-spirit.ro.