Ing. IOAN FETEA - "Vindem europenilor mierea noastră de cea mai bună calitate şi consumăm contrafacerile importatorilor, numai pentru că sunt mai ieftine"

Preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACAR)

În urma unei lupte strânse cu interesele cor­po­ratiste din agricultură, organizaţii neguver­na­mentale precum Avaaz, Greenpeace şi Friends of the Earth au repurtat, la începutul acestei veri, un succes uriaş, determinând Comisia Europeană să in­ter­zică folosirea a trei pesticide care ucid albinele. De­si­gur, Bayer, BASF şi alte mega-corporaţii au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a opri interdicţia, dar socie­tatea civilă, ştiinţa şi buna guvernare au ieşit învin­gătoare! Nu mai puţin de 2,6 milioane de semnături ale europenilor, strânse de Avaaz, s-au adăugat avalanşei de telefoane, e-mail-uri şi acţiuni de stradă, forţându-i pe miniştrii majorităţii ţărilor membre ale UE să voteze pentru salvarea albinelor. Din păcate, ministrul român al Agriculturii, Daniel Constantin, ne-a făcut de râs, votând de partea corporaţiilor. A fost, din această ca­uză, un vot strâns, dar au învins cei ce au urmat glasul ra­ţiunii. Zilele trecute, încă un pesticid ucigaş, fipro­ni­lul, a fost interzis de CE, şi din nou ministrul corpo­ratist de la Bucureşti a votat contra, încercând să facă jocurile producătorilor de chimicale. După cum spunea Einstein, fără albine şi alte insecte polenizatoare, omul ar dispărea de pe Pământ în patru ani. Două treimi din alimente depind de polenizarea făcută de acestea, aşa că, atunci când oamenii de ştiinţă au observat că albi­nele mor cu o viteză alarmantă, organizaţiile societăţii civile au pornit lupta pentru salvarea lor şi au continuat să lupte până când au câştigat. Preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România, inginerul Ioan Fetea, a scris ministerului şi a cerut ca România să vo­teze corect, de partea apicultorilor, dar se pare că mi­nistrului Constantin nu-i place mierea, ci... zahărul alb, chimizat şi dăunător.

"Prin practicarea unei agriculturi bio-ecologice, agricultura Terrei poate hrăni peste 11 miliarde de locuitori"

- Într-o scrisoare trimisă Ministerului Agricul­turii, l-aţi rugat pe ministru să voteze la Bruxelles pen­tru interzicerea pesticidelor neonicotinoide care ucid albinele. Ce argumente aţi adus de partea api­cul­torilor români?

- Asociaţia Crescătorilor de Albine din România consideră că pesticidele de ultimă generaţie, care sunt utilizate în agricultura zilelor noastre, reprezintă un pericol pentru albine, pentru mediu, biodiversitate şi să­nătatea omului. Interzicerea acestor substanţe este de maximă importanţă, nu numai pentru ţara noastră, dar şi pentru Uniunea Europeană, ţinând cont de interesul major care există la ora actuală pentru o agricultură du­rabilă, pentru sănătatea albinelor şi dezvoltarea apicul­turii în general, în special în contextul susţinerii finan­ciare naţionale şi europene a acestui sector, dar şi a agri­­culturii şi apiculturii bio. Studiile efectuate în Eu­ropa au arătat fără echivoc faptul că aceste pesticide au fost cauza depopulărilor masive de albine din ultimii ani, în ţări ca Franţa, Italia şi Germania, ţări care au şi luat măsuri de interzicere la nivel naţional. La ora ac­tuală, este pur şi simplu o glumă modul de aprobare a folo­sirii pesticidelor, pentru că toate aceste protocoale de omologare provin nu de la laboratoare inde­pen­dente, ci chiar de la producătorii de pesticide. Nu tre­buie să cădem în capcana discursului firmelor produ­cătoare de pesticide, că se va înfometa umanitatea. Din datele ulti­mului raport FAO reiese că, prin practicarea unei agri­culturi bio-ecologice, agricultura Terrei poate hrăni pes­te 11 miliarde de locuitori. Deci, soluţia ar fi trece­rea globală la o agricultură bio.

- Care a fost răspunsul domnilor care iubesc atât de mult pesticidele?

- Ministerul s-a justificat că în România există zone puternic infestate cu dăunători de sol, care atacă în mod deosebit culturile de porumb, floarea-soarelui, rapiţă, cereale păioase, a căror combatere este asigurată prin tra­tamentul seminţelor cu produse de protecţie a plan­te­lor. Interzicerea neonicotinoidelor, sub formă de tra­tament al seminţei de porumb, floarea-soarelui şi rapiţă ar determina pierderi importante de producţie, ceea ce ar face aceste culturi neprofitabile pentru fermierul român. România nu are alternative viabile la cele trei neonicotinoide pentru tratarea seminţelor. Poziţia unor state-membre precum Germania, Franţa, Italia, Slo­venia se bazează pe faptul că nu au zone infestate cu dăunătorii respectivi sau, dacă există, sunt la un nivel mi­nim, sub pragul economic de dăunare, deci nu re­pre­zintă o problemă de combatere.

- O frumoasă întoarcere din condei... Din feri­cire, scenariul acestor domni a fost dejucat de la Bruxelles. Iată de ce e bine să fii în UE! Care este si­tuaţia albinăritului în România?

- În România sunt astăzi circa 38.000 de apicultori şi 1.270.000 familii de albine. Asociaţia Crescătorilor de Albine din România, înfiinţată în anul 1957, este o asociaţie naţională, cu filiale profesioniste în toate ju­deţele ţării şi cu o activitate economică desfăşurată prin cele 41 de societăţi APICOLA judeţene şi 2 socie­tăţi pe acţiuni -- Complex Apicol "Veceslav Harnaj" S.A. şi Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Api­cul­tură S.A., institut privat, care aparţine de A.C.A.R. În rest, în România, mai sunt aproximativ 250-300 de alte forme asociative locale. Cât priveşte Asociaţia Crescătorilor de Albine (ACAR), trebuie să se ştie că este "vinovată" de dezvoltarea acestui sector şi că, îm­pre­ună cu organele statului român, în speţă Ministerul Agri­culturii, au asigurat condiţiile tehnice şi eco­no­mice de dezvoltare a sectorului. În plus, spre norocul nostru, natura a fost şi este încă darnică cu albinele în România.

"În ultimii doi ani, se pare că au apărut şi în apicultură «băieţii deştepţi» care doar «învârt» facturi"

- Dacă înainte de 1989, România a fost o forţă în cadrul APIMONDIA, cum s-au descurcat crescătorii de albine în perioada aşa-zisei tranziţii?

- În România, la finele anului 1989, existau peste 1.400.000 de familii de albine, dar în următorii 4-5 ani, aceste efective au scăzut la maximum 600.000. În anii aceia a existat profesorul Veceslav Harnaj, cel care a condus destinele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România timp de 25 de ani, perioadă care a constituit un apogeu pentru dezvoltarea apiculturii naţionale, dar şi a Federaţiei Internaţionale a Asociaţiilor de Apicul­tură APIMONDIA. Trebuie precizat totuşi că, de când suntem membri ai UE, apicultura s-a dezvoltat foarte mult. În ultimii ani, în acest domeniu s-au băgat bani mulţi, atât de la bugetul de stat, cât şi din fonduri euro­pene. Este vorba, pe de-o parte, de subvenţiile anuale acordate până în 2010 şi, pe de altă parte, de banii alocaţi prin măsurile prevăzute în Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), destinate fermelor de subzistenţă, unde proiectele sunt finanţate în proporţie de sută la sută din fonduri nerambursabile. Începând cu 2011, apicultorii beneficiază şi de un program special, finanţat în proprorţie de 50% de la bugetul de stat şi 50% din fonduri europene: "Programul Naţional Apicol din România, 2011-2013". Amintim că Minis­terul Agriculturii a alocat acestui program 44 de mi­lioane de lei. Banii sunt acordaţi apicultorilor, în baza facturilor fiscale prezentate de aceştia.

- Cum a funcţionat Programul Naţional de Fi­nan­ţare în apicultură, 2011-2013?

- Programul Naţional Apicol a părut chiar de la început un bun "orizont" de dezvoltare pentru apicul­tura românească. Zic «a părut» deoarece, în ultimii doi ani, se pare că au apărut şi în apicultură "băieţii deş­tepţi" care doar "învârt" facturi (cu stupi, familii de al­bine etc.), în timp ce apicultorii adevăraţi nu mai pot be­neficia de recuperarea sumelor investite, decât în procent mai redus. Cum se explică faptul că, în unele judeţe, precum Buzău, Constanţa, Sălaj, Suceava sau Dâmboviţa, vânzările/cumpărările de familii de albine, decontate prin acest program, se apropie sau chiar depăşesc efectivele totale pe judeţ? Sau cum se explică faptul că doar cinci-şase forme asociative asigură peste 50% din totalul familiilor de albine vândute şi decon­tate în întreaga ţară? În urma sesizărilor noastre, APIA a intensificat controalele la faţa locului şi, ca urmare a neregulilor constatate, a decontat doar jumătate din cele şapte milioane de euro alocate acestui program pen­tru anul 2012.

- În ultimul timp, presa scrie că albinele româ­neşti "roiesc" la export. Apicultura înfloreşte. În schimb, românii nu prea mănâncă miere. Este ade­vărat?

- Într-adevăr, în ultimii zece ani, apicultura s-a dez­voltat mult în România, numărul de familii de albine ajun­gând, cum am spus, la peste 1,2 milioane, iar pro­ducţia de miere, la peste 20 de mii de tone pe an. Prin­tr-o coincidenţă, atât la capitolul "familii de al­bine", cât şi la capitolul "familii umane", România ocupă locul 7 în UE! La producţia de miere, ne situăm ceva mai sus: pe locul 4. Cu toate acestea, potrivit statisticii oficiale, consumul de miere pe cap de locuitor în Ro­mânia este printre cele mai scăzute din Europa şi anu­me, de doar 450 de grame/locuitor, faţă de 2,2 kg în Ger­mania sau 1,5 kg în Olanda şi Belgia. Ca urmare, mai mult de jumătate din producţia de miere de albine din România se vinde la export. Deşi avem o super­pro­ducţie în ra­port cu necesităţile naţionale, circa 10% din consumul intern de miere provine din import, din Chi­na, din Ar­gen­tina şi din alte ţări. Se amestecă cu mierea româ­neas­că şi se vinde ca miere de calitate. Vindem europenilor mierea noastră bio, de cea mai bună calita­te, şi ne mul­ţu­mim cu contrafacerile importatorilor, numai pentru că sunt mai ieftine.

"Apicultura a constituit şi va constitui şi în viitor un brand pentru agricultura din România"

- Cum este apreciată mierea românească peste ho­tare?

- Calitatea mierii româneşti este foarte bine apre­ciată peste hotare, fiind medaliată cu aur, la diferite congrese internaţionale (Montpellier - Franţa, Buenos Aires - Argentina etc.). Noi producem, de asemenea, multă miere bio. Legat de mierea bio, sectorul apicol este bine reprezentat şi în această zonă. În România sunt azi peste 100.000 de familii autorizate şi în pe­rioada de conversie şi se produc, în medie, între 3.000-4.000 de tone pe an, din care mai mult de 70% iau calea exportului. Deşi se fac cheltuieli suplimentare pentru a menţine o stupină bio, subvenţiile în acest domeniu se dau doar în perioada de conversie, ceea ce duce la scă­derea încrederii apicultorilor atestaţi bio şi, probabil, unii vor renunţa. Cred că apicultura a constituit şi va constitui şi în viitor un brand pentru agricultura din România, atât datorită numărului mare de stupi şi apicultori, cât şi datorită profesionalismului acestora.

- Dacă avem din belşug un dar ceresc, precum mierea, de ce nu ne place s-o mâncăm?

- Statul român nu s-a implicat în susţinerea unei reclame pentru acest produs, care este foarte apreciat la export. Asociaţia Crescătorilor de Albine din România a încercat o campanie proprie prin "Mierea româ­neas­că", un spot publicitar video şi audio, dar, din păcate, deşi realizat cu caracter necomercial, aprobat de CNA, nu găsim înţelegerea necesară la mass-media (TV), nici măcar la televiziunea naţională. Am încercat să susţi­nem promovarea mierii în şcoli, alături de corn şi lapte, şi, prin influenţele pe care le-am avut, s-a reuşit promul­garea de către Parlament a Legii 509/2006, care consfinţea introducerea mierii în şcoli, dar ulterior, a fost promovat şi introdus mărul. De ce să consumăm miere? Pentru că este un produs natural, sănătos şi bogat în vitamine, enzime, săruri minerale etc. şi care este consumat în toată lumea civilizată, din cele mai în­depărtate timpuri. Da, eu consum zilnic miere, nelip­si­tă la cafeaua de dimineaţă, miere de salcâm, care nu mo­difică gustul cafelei. Mierea achiziţionată şi pro­ce­sată de Asociaţia Crescătorilor de Albine din România se găseşte în magazinele APICOLA ale asociaţiei noas­tre. O garantăm şi pe această cale.