Ing. IOAN FETEA - "Vindem europenilor mierea noastră de cea mai bună calitate și consumăm contrafacerile importatorilor, numai pentru că sunt mai ieftine"

Președintele Asociației Crescătorilor de Albine din România (ACAR)

În urma unei lupte strânse cu interesele cor­po­ratiste din agricultură, organizații neguver­na­mentale precum Avaaz, Greenpeace și Friends of the Earth au repurtat, la începutul acestei veri, un succes uriaș, determinând Comisia Europeană să in­ter­zică folosirea a trei pesticide care ucid albinele. De­si­gur, Bayer, BASF și alte mega-corporații au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a opri interdicția, dar socie­tatea civilă, știința și buna guvernare au ieșit învin­gătoare! Nu mai puțin de 2,6 milioane de semnături ale europenilor, strânse de Avaaz, s-au adăugat avalanșei de telefoane, e-mail-uri și acțiuni de stradă, forțându-i pe miniștrii majorității țărilor membre ale UE să voteze pentru salvarea albinelor. Din păcate, ministrul român al Agriculturii, Daniel Constantin, ne-a făcut de râs, votând de partea corporațiilor. A fost, din această ca­uză, un vot strâns, dar au învins cei ce au urmat glasul ra­țiunii. Zilele trecute, încă un pesticid ucigaș, fipro­ni­lul, a fost interzis de CE, și din nou ministrul corpo­ratist de la București a votat contra, încercând să facă jocurile producătorilor de chimicale. După cum spunea Einstein, fără albine și alte insecte polenizatoare, omul ar dispărea de pe Pământ în patru ani. Două treimi din alimente depind de polenizarea făcută de acestea, așa că, atunci când oamenii de știință au observat că albi­nele mor cu o viteză alarmantă, organizațiile societății civile au pornit lupta pentru salvarea lor și au continuat să lupte până când au câștigat. Președintele Asociației Crescătorilor de Albine din România, inginerul Ioan Fetea, a scris ministerului și a cerut ca România să vo­teze corect, de partea apicultorilor, dar se pare că mi­nistrului Constantin nu-i place mierea, ci... zahărul alb, chimizat și dăunător.

"Prin practicarea unei agriculturi bio-ecologice, agricultura Terrei poate hrăni peste 11 miliarde de locuitori"

- Într-o scrisoare trimisă Ministerului Agricul­turii, l-ați rugat pe ministru să voteze la Bruxelles pen­tru interzicerea pesticidelor neonicotinoide care ucid albinele. Ce argumente ați adus de partea api­cul­torilor români?

- Asociația Crescătorilor de Albine din România consideră că pesticidele de ultimă generație, care sunt utilizate în agricultura zilelor noastre, reprezintă un pericol pentru albine, pentru mediu, biodiversitate și să­nătatea omului. Interzicerea acestor substanțe este de maximă importanță, nu numai pentru țara noastră, dar și pentru Uniunea Europeană, ținând cont de interesul major care există la ora actuală pentru o agricultură du­rabilă, pentru sănătatea albinelor și dezvoltarea apicul­turii în general, în special în contextul susținerii finan­ciare naționale și europene a acestui sector, dar și a agri­­culturii și apiculturii bio. Studiile efectuate în Eu­ropa au arătat fără echivoc faptul că aceste pesticide au fost cauza depopulărilor masive de albine din ultimii ani, în țări ca Franța, Italia și Germania, țări care au și luat măsuri de interzicere la nivel național. La ora ac­tuală, este pur și simplu o glumă modul de aprobare a folo­sirii pesticidelor, pentru că toate aceste protocoale de omologare provin nu de la laboratoare inde­pen­dente, ci chiar de la producătorii de pesticide. Nu tre­buie să cădem în capcana discursului firmelor produ­cătoare de pesticide, că se va înfometa umanitatea. Din datele ulti­mului raport FAO reiese că, prin practicarea unei agri­culturi bio-ecologice, agricultura Terrei poate hrăni pes­te 11 miliarde de locuitori. Deci, soluția ar fi trece­rea globală la o agricultură bio.

- Care a fost răspunsul domnilor care iubesc atât de mult pesticidele?

- Ministerul s-a justificat că în România există zone puternic infestate cu dăunători de sol, care atacă în mod deosebit culturile de porumb, floarea-soarelui, rapiță, cereale păioase, a căror combatere este asigurată prin tra­tamentul semințelor cu produse de protecție a plan­te­lor. Interzicerea neonicotinoidelor, sub formă de tra­tament al seminței de porumb, floarea-soarelui și rapiță ar determina pierderi importante de producție, ceea ce ar face aceste culturi neprofitabile pentru fermierul român. România nu are alternative viabile la cele trei neonicotinoide pentru tratarea semințelor. Poziția unor state-membre precum Germania, Franța, Italia, Slo­venia se bazează pe faptul că nu au zone infestate cu dăunătorii respectivi sau, dacă există, sunt la un nivel mi­nim, sub pragul economic de dăunare, deci nu re­pre­zintă o problemă de combatere.

- O frumoasă întoarcere din condei... Din feri­cire, scenariul acestor domni a fost dejucat de la Bruxelles. Iată de ce e bine să fii în UE! Care este si­tuația albinăritului în România?

- În România sunt astăzi circa 38.000 de apicultori și 1.270.000 familii de albine. Asociația Crescătorilor de Albine din România, înființată în anul 1957, este o asociație națională, cu filiale profesioniste în toate ju­dețele țării și cu o activitate economică desfășurată prin cele 41 de societăți APICOLA județene și 2 socie­tăți pe acțiuni -- Complex Apicol "Veceslav Harnaj" S.A. și Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Api­cul­tură S.A., institut privat, care aparține de A.C.A.R. În rest, în România, mai sunt aproximativ 250-300 de alte forme asociative locale. Cât privește Asociația Crescătorilor de Albine (ACAR), trebuie să se știe că este "vinovată" de dezvoltarea acestui sector și că, îm­pre­ună cu organele statului român, în speță Ministerul Agri­culturii, au asigurat condițiile tehnice și eco­no­mice de dezvoltare a sectorului. În plus, spre norocul nostru, natura a fost și este încă darnică cu albinele în România.

"În ultimii doi ani, se pare că au apărut și în apicultură «băieții deștepți» care doar «învârt» facturi"

- Dacă înainte de 1989, România a fost o forță în cadrul APIMONDIA, cum s-au descurcat crescătorii de albine în perioada așa-zisei tranziții?

- În România, la finele anului 1989, existau peste 1.400.000 de familii de albine, dar în următorii 4-5 ani, aceste efective au scăzut la maximum 600.000. În anii aceia a existat profesorul Veceslav Harnaj, cel care a condus destinele Asociației Crescătorilor de Albine din România timp de 25 de ani, perioadă care a constituit un apogeu pentru dezvoltarea apiculturii naționale, dar și a Federației Internaționale a Asociațiilor de Apicul­tură APIMONDIA. Trebuie precizat totuși că, de când suntem membri ai UE, apicultura s-a dezvoltat foarte mult. În ultimii ani, în acest domeniu s-au băgat bani mulți, atât de la bugetul de stat, cât și din fonduri euro­pene. Este vorba, pe de-o parte, de subvențiile anuale acordate până în 2010 și, pe de altă parte, de banii alocați prin măsurile prevăzute în Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), destinate fermelor de subzistență, unde proiectele sunt finanțate în proporție de sută la sută din fonduri nerambursabile. Începând cu 2011, apicultorii beneficiază și de un program special, finanțat în proprorție de 50% de la bugetul de stat și 50% din fonduri europene: "Programul Național Apicol din România, 2011-2013". Amintim că Minis­terul Agriculturii a alocat acestui program 44 de mi­lioane de lei. Banii sunt acordați apicultorilor, în baza facturilor fiscale prezentate de aceștia.

- Cum a funcționat Programul Național de Fi­nan­țare în apicultură, 2011-2013?

- Programul Național Apicol a părut chiar de la început un bun "orizont" de dezvoltare pentru apicul­tura românească. Zic «a părut» deoarece, în ultimii doi ani, se pare că au apărut și în apicultură "băieții deș­tepți" care doar "învârt" facturi (cu stupi, familii de al­bine etc.), în timp ce apicultorii adevărați nu mai pot be­neficia de recuperarea sumelor investite, decât în procent mai redus. Cum se explică faptul că, în unele județe, precum Buzău, Constanța, Sălaj, Suceava sau Dâmbovița, vânzările/cumpărările de familii de albine, decontate prin acest program, se apropie sau chiar depășesc efectivele totale pe județ? Sau cum se explică faptul că doar cinci-șase forme asociative asigură peste 50% din totalul familiilor de albine vândute și decon­tate în întreaga țară? În urma sesizărilor noastre, APIA a intensificat controalele la fața locului și, ca urmare a neregulilor constatate, a decontat doar jumătate din cele șapte milioane de euro alocate acestui program pen­tru anul 2012.

- În ultimul timp, presa scrie că albinele româ­nești "roiesc" la export. Apicultura înflorește. În schimb, românii nu prea mănâncă miere. Este ade­vărat?

- Într-adevăr, în ultimii zece ani, apicultura s-a dez­voltat mult în România, numărul de familii de albine ajun­gând, cum am spus, la peste 1,2 milioane, iar pro­ducția de miere, la peste 20 de mii de tone pe an. Prin­tr-o coincidență, atât la capitolul "familii de al­bine", cât și la capitolul "familii umane", România ocupă locul 7 în UE! La producția de miere, ne situăm ceva mai sus: pe locul 4. Cu toate acestea, potrivit statisticii oficiale, consumul de miere pe cap de locuitor în Ro­mânia este printre cele mai scăzute din Europa și anu­me, de doar 450 de grame/locuitor, față de 2,2 kg în Ger­mania sau 1,5 kg în Olanda și Belgia. Ca urmare, mai mult de jumătate din producția de miere de albine din România se vinde la export. Deși avem o super­pro­ducție în ra­port cu necesitățile naționale, circa 10% din consumul intern de miere provine din import, din Chi­na, din Ar­gen­tina și din alte țări. Se amestecă cu mierea româ­neas­că și se vinde ca miere de calitate. Vindem europenilor mierea noastră bio, de cea mai bună calita­te, și ne mul­țu­mim cu contrafacerile importatorilor, numai pentru că sunt mai ieftine.

"Apicultura a constituit și va constitui și în viitor un brand pentru agricultura din România"

- Cum este apreciată mierea românească peste ho­tare?

- Calitatea mierii românești este foarte bine apre­ciată peste hotare, fiind medaliată cu aur, la diferite congrese internaționale (Montpellier - Franța, Buenos Aires - Argentina etc.). Noi producem, de asemenea, multă miere bio. Legat de mierea bio, sectorul apicol este bine reprezentat și în această zonă. În România sunt azi peste 100.000 de familii autorizate și în pe­rioada de conversie și se produc, în medie, între 3.000-4.000 de tone pe an, din care mai mult de 70% iau calea exportului. Deși se fac cheltuieli suplimentare pentru a menține o stupină bio, subvențiile în acest domeniu se dau doar în perioada de conversie, ceea ce duce la scă­derea încrederii apicultorilor atestați bio și, probabil, unii vor renunța. Cred că apicultura a constituit și va constitui și în viitor un brand pentru agricultura din România, atât datorită numărului mare de stupi și apicultori, cât și datorită profesionalismului acestora.

- Dacă avem din belșug un dar ceresc, precum mierea, de ce nu ne place s-o mâncăm?

- Statul român nu s-a implicat în susținerea unei reclame pentru acest produs, care este foarte apreciat la export. Asociația Crescătorilor de Albine din România a încercat o campanie proprie prin "Mierea româ­neas­că", un spot publicitar video și audio, dar, din păcate, deși realizat cu caracter necomercial, aprobat de CNA, nu găsim înțelegerea necesară la mass-media (TV), nici măcar la televiziunea națională. Am încercat să susți­nem promovarea mierii în școli, alături de corn și lapte, și, prin influențele pe care le-am avut, s-a reușit promul­garea de către Parlament a Legii 509/2006, care consfințea introducerea mierii în școli, dar ulterior, a fost promovat și introdus mărul. De ce să consumăm miere? Pentru că este un produs natural, sănătos și bogat în vitamine, enzime, săruri minerale etc. și care este consumat în toată lumea civilizată, din cele mai în­depărtate timpuri. Da, eu consum zilnic miere, nelip­si­tă la cafeaua de dimineață, miere de salcâm, care nu mo­difică gustul cafelei. Mierea achiziționată și pro­ce­sată de Asociația Crescătorilor de Albine din România se găsește în magazinele APICOLA ale asociației noas­tre. O garantăm și pe această cale.