Miercuri, 17 iulie a.c., preşedintele Traian Băsescu a fost, într-o vizită oficială, la Chişinău. Vizita în capitala acelei jumătăţi a Moldovei denumite Basarabia a permis şefului statului român o serie de discuţii cu preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, cu premierul Iurie Leancă, cu preşedintele Parlamentului, Igor Corman, cu primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, dar şi cu liderii principalelor partide proeuropene. Comuniştii, conduşi de fostul preşedinte al ţării, Vladimir Voronin, au fost excluşi. D-l Băsescu şi-a motivat vizita prin necesitatea sprijinirii Basarabiei în vederea parafării Acordului de Asociere cu UE, act ce se va realiza la Vilnius, capitala Lituaniei, în noiembrie. Parafarea (nu semnarea) unui asemenea acord - la care comuniştii s-au împotrivit cu îndârjire - reprezintă un pas extrem de important în perspectiva reunirii Basarabiei cu România, în cadrul UE. Dacă Republica Moldova va reuşi, în câţiva ani, să înceapă negocierile de aderare, finalizarea lor concretă va însemna că nimic nu va mai împiedica refacerea (ciuntită, e drept) a statului român interbelic. Asocierea şi apoi aderarea Moldovei de peste Prut la UE va reprezenta şi deschiderea unui unic drum spre prosperitate, pentru românii din cel mai sărac stat al Europei. După ratarea reunificării în 1990, când URSS-ul s-a destrămat, acest moment este, probabil, cel mai propice pentru regăsirea tuturor românilor în aceeaşi "casă".
Pe hârtie, procesul de integrare a Moldovei dintre Prut şi Nistru în UE pare un proces destul de "normal", asemănător cu cel prin care a trecut România. În realitate, asocierea şi, apoi, aderarea Moldovei, este o acţiune extrem de complicată, oricând reversibilă. Basarabia, anexată în 1812 de Imperiul ţarist, reprezenta o "etapă" în marşul acestuia spre Constantinopol. În istoria contemporană, ea a devenit importantă pentru că asigura controlul gurilor Dunării. Ţariştii şi sovieticii au încercat continuu deznaţionalizarea locuitorilor şi au colonizat-o cu ruşi, ucraineni şi bulgari (găgăuţi). Moldovenii (tot mai puţini) au fost "învăţaţi" că sunt de origine slavă, că "lumina" (totul!) vine de la răsărit. Puţinele momente de realipire la patria-mamă (1918-1940) nu au fost îndeajuns pentru a le trezi locuitorilor profundul sentiment naţional. După 1940, Stalin i-a "tăiat" graniţele istorice, răpindu-i Bucovina (în Nord) şi Bugeacul (în Sud), compensate cu un fragment din Transnistria. Anul 1989 le-a insuflat basarabenilor speranţa reîntoarcerii în România, dar momentul astral a fost pierdut. România era prea săracă şi moştenitorii (neo)comunişti ai lui Ceauşescu prea puternici pentru a vindeca o rană istorică. Lăsată de izbelişte, fără resurse, cu o populaţie săracă şi dezinformată, Moldova dintre Prut şi Nistru a încăput pe mâna comuniştilor locali, care excludeau, prin definiţie, reunificarea, democraţia europeană, economia de piaţă. Privirea lor a rămas aţintită spre Moscova imperială, renăscută şi obsedată de poziţia geostrategică a zonei. Deschiderea României spre Occident, paşii ei mărunţi şi şovăielnici spre prosperitatea capitalistă nu au permis, în ciuda "podurilor de flori", precipitarea dorinţei de unire a românilor de pe malurile Prutului, puterea economică tot mai mare a Rusiei şi prezenţa Armatei a XIV-a în Transnistria blocând încercările firave ale intelectualilor unionişti de a-i convinge pe basarabeni de avantajele (vizibile pe termen lung) ale reîntoarcerii în România. Decizia preşedintelui Băsescu de a acorda cetăţenia română celor născuţi în timpul României Mari şi urmaşilor lor a zguduit total edificiul ridicat de comuniştii moldoveni cu ajutorul Rusiei şi al armatei sale. Cu comuniştii la putere, cu separatiştii transnistreni în coastă, cu jaful practicat de mafia locală (în asociere cu cea "imperială"), cei mai mulţi noi cetăţeni ai României au ales însă calea plecării în Occident, lăsând Moldova populată cu bătrâni şi copii, cu cetăţeni derutaţi de nevoi, dependenţi de resursele venite din "imperiu", lipsiţi de informaţiile elementare despre democraţia reală, de tip occidental. A fost aproape neverosimilă, în aceste condiţii, pierderea puterii locale de către comunişti şi preluarea administraţiei de către reprezentanţii partidelor proeuropene. Care reprezentanţi şi-au armonizat foarte greu orgoliile, aspiraţiile şi experienţele. Majoritatea parlamentară dobândită de aceste partide este extrem de fragilă, putând oricând să fie contrabalansată.
România, ea însăşi slăbită de criza economică generalizată şi de convulsiile politice interne (care au culminat cu puciul parlamentar din 2012), a fost - totuşi - avocatul consecvent al Republicii Moldova în faţa UE. Preşedintele Băsescu ştie că Rusia face mari presiuni ca Moldova să adere la Comunitatea euroasiatică pe care o domină. Rusia se grăbeşte pentru că, în doi-trei ani, România poate asigura, datorită descoperirilor de gaz şi petrol din Marea Neagră, independenţa energetică a zonei, blocându-i astfel principalul element de presiune. Rusia ameninţă cu secesiunea Transnistriei, presând Moldova la federalizare. Ca şi România, Basarabia s-a proclamat stat suveran şi unitar. Federalizarea (solicitată în cazul României de iredentiştii maghiari) este un instrument de şantaj politic, "modelul georgian" - unde o provincie autonomă teritorial s-a desprins de statul de origine - fiind (cu armata a XIV-a prezentă în Transnistria) perfect funcţional. Rusia vrea să rămână prezentă la gurile Dunării, o "poartă spre Europa".
D-l Băsescu a făcut un pas istoric remarcabil, potenţând hotărârea partidelor democratice din Basarabia de a-şi continua drumul european. "Parteneriatul de sânge" al României cu R. Moldova nu poate reprezenta o sfidare pentru Rusia (care caută mereu ocazii de destabilizare), dacă basarabenii se vor arăta solidari şi decişi să-şi păstreze identitatea în UE şi nu în Comunitatea euro-asiatică. Integrată (treptat) în UE, devenind parte a unei Românii stabile şi prospere, provincia răpită cândva nu va mai putea fi ruptă niciodată.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
