Miercuri, 17 iulie a.c., președintele Traian Băsescu a fost, într-o vizită oficială, la Chișinău. Vizita în capitala acelei jumătăți a Moldovei denumite Basarabia a permis șefului statului român o serie de discuții cu președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, cu premierul Iurie Leancă, cu președintele Parlamentului, Igor Corman, cu primarul Chișinăului, Dorin Chirtoacă, dar și cu liderii principalelor partide proeuropene. Comuniștii, conduși de fostul președinte al țării, Vladimir Voronin, au fost excluși. D-l Băsescu și-a motivat vizita prin necesitatea sprijinirii Basarabiei în vederea parafării Acordului de Asociere cu UE, act ce se va realiza la Vilnius, capitala Lituaniei, în noiembrie. Parafarea (nu semnarea) unui asemenea acord - la care comuniștii s-au împotrivit cu îndârjire - reprezintă un pas extrem de important în perspectiva reunirii Basarabiei cu România, în cadrul UE. Dacă Republica Moldova va reuși, în câțiva ani, să înceapă negocierile de aderare, finalizarea lor concretă va însemna că nimic nu va mai împiedica refacerea (ciuntită, e drept) a statului român interbelic. Asocierea și apoi aderarea Moldovei de peste Prut la UE va reprezenta și deschiderea unui unic drum spre prosperitate, pentru românii din cel mai sărac stat al Europei. După ratarea reunificării în 1990, când URSS-ul s-a destrămat, acest moment este, probabil, cel mai propice pentru regăsirea tuturor românilor în aceeași "casă".
Pe hârtie, procesul de integrare a Moldovei dintre Prut și Nistru în UE pare un proces destul de "normal", asemănător cu cel prin care a trecut România. În realitate, asocierea și, apoi, aderarea Moldovei, este o acțiune extrem de complicată, oricând reversibilă. Basarabia, anexată în 1812 de Imperiul țarist, reprezenta o "etapă" în marșul acestuia spre Constantinopol. În istoria contemporană, ea a devenit importantă pentru că asigura controlul gurilor Dunării. Țariștii și sovieticii au încercat continuu deznaționalizarea locuitorilor și au colonizat-o cu ruși, ucraineni și bulgari (găgăuți). Moldovenii (tot mai puțini) au fost "învățați" că sunt de origine slavă, că "lumina" (totul!) vine de la răsărit. Puținele momente de realipire la patria-mamă (1918-1940) nu au fost îndeajuns pentru a le trezi locuitorilor profundul sentiment național. După 1940, Stalin i-a "tăiat" granițele istorice, răpindu-i Bucovina (în Nord) și Bugeacul (în Sud), compensate cu un fragment din Transnistria. Anul 1989 le-a insuflat basarabenilor speranța reîntoarcerii în România, dar momentul astral a fost pierdut. România era prea săracă și moștenitorii (neo)comuniști ai lui Ceaușescu prea puternici pentru a vindeca o rană istorică. Lăsată de izbeliște, fără resurse, cu o populație săracă și dezinformată, Moldova dintre Prut și Nistru a încăput pe mâna comuniștilor locali, care excludeau, prin definiție, reunificarea, democrația europeană, economia de piață. Privirea lor a rămas ațintită spre Moscova imperială, renăscută și obsedată de poziția geostrategică a zonei. Deschiderea României spre Occident, pașii ei mărunți și șovăielnici spre prosperitatea capitalistă nu au permis, în ciuda "podurilor de flori", precipitarea dorinței de unire a românilor de pe malurile Prutului, puterea economică tot mai mare a Rusiei și prezența Armatei a XIV-a în Transnistria blocând încercările firave ale intelectualilor unioniști de a-i convinge pe basarabeni de avantajele (vizibile pe termen lung) ale reîntoarcerii în România. Decizia președintelui Băsescu de a acorda cetățenia română celor născuți în timpul României Mari și urmașilor lor a zguduit total edificiul ridicat de comuniștii moldoveni cu ajutorul Rusiei și al armatei sale. Cu comuniștii la putere, cu separatiștii transnistreni în coastă, cu jaful practicat de mafia locală (în asociere cu cea "imperială"), cei mai mulți noi cetățeni ai României au ales însă calea plecării în Occident, lăsând Moldova populată cu bătrâni și copii, cu cetățeni derutați de nevoi, dependenți de resursele venite din "imperiu", lipsiți de informațiile elementare despre democrația reală, de tip occidental. A fost aproape neverosimilă, în aceste condiții, pierderea puterii locale de către comuniști și preluarea administrației de către reprezentanții partidelor proeuropene. Care reprezentanți și-au armonizat foarte greu orgoliile, aspirațiile și experiențele. Majoritatea parlamentară dobândită de aceste partide este extrem de fragilă, putând oricând să fie contrabalansată.
România, ea însăși slăbită de criza economică generalizată și de convulsiile politice interne (care au culminat cu puciul parlamentar din 2012), a fost - totuși - avocatul consecvent al Republicii Moldova în fața UE. Președintele Băsescu știe că Rusia face mari presiuni ca Moldova să adere la Comunitatea euroasiatică pe care o domină. Rusia se grăbește pentru că, în doi-trei ani, România poate asigura, datorită descoperirilor de gaz și petrol din Marea Neagră, independența energetică a zonei, blocându-i astfel principalul element de presiune. Rusia amenință cu secesiunea Transnistriei, presând Moldova la federalizare. Ca și România, Basarabia s-a proclamat stat suveran și unitar. Federalizarea (solicitată în cazul României de iredentiștii maghiari) este un instrument de șantaj politic, "modelul georgian" - unde o provincie autonomă teritorial s-a desprins de statul de origine - fiind (cu armata a XIV-a prezentă în Transnistria) perfect funcțional. Rusia vrea să rămână prezentă la gurile Dunării, o "poartă spre Europa".
D-l Băsescu a făcut un pas istoric remarcabil, potențând hotărârea partidelor democratice din Basarabia de a-și continua drumul european. "Parteneriatul de sânge" al României cu R. Moldova nu poate reprezenta o sfidare pentru Rusia (care caută mereu ocazii de destabilizare), dacă basarabenii se vor arăta solidari și deciși să-și păstreze identitatea în UE și nu în Comunitatea euro-asiatică. Integrată (treptat) în UE, devenind parte a unei Românii stabile și prospere, provincia răpită cândva nu va mai putea fi ruptă niciodată.