Dragoste cu termen redus

DĂ ŞI VEI PRIMI

- Răspuns la ancheta "Cât durează, cu adevărat, iubirea în căsnicie?" -

Este joi, a patra zi din săptămână, deci trebuie să cumpăr "Formula AS". Caut în DEX şi aflu că "a JOÍ"... este verb ce semnifică: a dovedi, a îndura, a mul­ţumi, a pătimi, a păţi, a prididi, a răbda, a răzbi, a sa­tisface, a suferi, a suporta, a trage. Interesantă le­gă­tură între "Formula AS", ziua când apare pe piaţă şi... iubire.
De ce cumpăr "Formula AS"? Pentru că, de ani de zile, regăsesc, previzibil, un ziar ce mă incită, mă ţi­ne curios, mă face să cunosc oameni şi animale, is­torie şi poveşti, bucurii şi necazuri omeneşti, dragoste şi ură-disperare, obiceiuri şi tradiţii, gastronomie şi bu­că­tăreală, modă şi comportament vestimentar, cre­dinţă-religii şi ateism, medicină şi sfaturi de vinde­care, bârfe politice şi comentarii politiceşti. Citeşti câ­te un pic din fiecare, fără să te agaseze, fără să de­vină monoton. Poate părea un talmeş-balmeş, dar aşa este şi viaţa. Poate faptul că nu impune un anume ton marţial sau profesoral sau dictatorial face revista să rămână în viaţă, adică să fie citită şi citată, deci, să creeze opinii şi obiceiuri, dar şi controverse şi dra­gos­te de viaţă.
Niciodată cititul revistei nu îl încep cu primele pagini, ci cu ceea ce... sare dintre pagini. De pildă, în nr. 1075 din 27.06.2013 a apărut la capitolul "Asul de inimă" o anchetă numită Dragoste cu termen re­dus. Titlul părea interesant, mă făcea curios să aflu ceea ce răspund cei solicitaţi, provocaţi a fi sinceri sau a avea păreri într-un domeniu ce preocupă multă lume: cât durează, cu adevărat, iubirea în căsnicie? Întrebare... de teatru sau... adevărată? Au fost publi­cate cinci pă­reri ale unor persoane, femei şi bărbaţi, de vârste foarte diferite, dar cu aceeaşi pasi­une, scri­sul: Matei Florian, 34 de ani, Dan C. Mihăi­lescu, 59 de ani, Adi­na Rosetti, 34 de ani, Cătălin Apostol, 46 de ani, Vera Lungu, 75 de ani. Oare şi-au exprimat părerea şi ex­pe­rienţa per­sonală sau au scris... poetic, despre un su­biect? Mie îmi este greu să spun, dar mi se pare că ale­gerea de că­tre redacţie a răs­punsurilor şi afirmaţiilor poate să acopere, sche­ma­tic, o mare parte a spectrului de po­sibi­le evoluţii sentimentale în cadrul căsniciei.
Din punctul de vedere al cititorului revistei, eu mă aşteptam, doream, voiam, însă, ceva răspunsuri-afir­maţii ale unor persoane neangrenate profesional în domeniul scrisului şi, de aceea, m-am apucat să vă scriu.

Ingredientele iubirii

Anul acesta s-au împlinit 38 de ani de când o cu­nosc pe cea care mi-a ajuns soţie şi, peste câteva zile, se fac 33 de ani de când suntem căsătoriţi. De aceea, poate, este bine să vă spun şi părerea mea, pentru că ma­tematic... poate am ceva argumente.
Eu cred că iubirea în căsnicie durează... cât ţi-a fost sortit de Dumnezeu, pentru că nu cred că poţi fără El să o construieşti, să o zideşti, să o înmulţeşti, să o păstrezi sau să o aperi de duşmani şi de greutăţile vieţii. Cred că în căsnicie este ca munca în grădină, adică faci eforturi fizice, te consumi, pui suflet, ela­borezi planuri, dar la sfârşit, transpirat şi obosit... eşti bucu­ros, fericit, cu via­ţa îmbogăţită, cu sa­tis­facţia uti­lităţii, cu bucuria de­mi­urgică.
Cred că nu este greu să iubeşti, dacă poţi şi vrei să dăruieşti respect, să dăruieşti sentimente şi înţelegere şi sprijin pentru cel de alături.
Nu trebuie să te aştepţi ca partenerul să te re­com­penseze, în oglindă, pentru faptele tale. Dacă începi afirmaţiile cu... eu... care am făcut, eu... care am simţit... şi aştepţi ca partenerul să îţi dea, ca la piaţă, contravaloarea senti­mentelor şi trăirilor tale... cred că se greşeşte şi nu se va obţine rezultatul scontat. Dă şi vei primi!
Faptul că două persoane ajung să formeze un cuplu, la un moment dat, nu înseamnă că, din acel mo­ment, cei doi vor gândi şi acţiona, în continuare şi con­tinuu, perfect liniar şi sudat. Fiecare membru al cu­plu­lui are experienţele sale anterioare căsătoriei, fie­care are trăirile sale acumulate şi judecăţile formulate pe baza acestora, iar punerea în comun, în cadrul că­sătoriei, a bagajului de acumulat nu înseamnă automat angre­narea perfectă şi funcţionarea ca un motor asamblat nemţeşte. Dar... motorul (căsătoriile) funcţionează (măcar pentru o vreme).
Ştiu nenumărate cazuri de familii în care partenerii îşi păstrează, fiecare, doar pentru sine, sumele de bani câştigate; ştiu familii unde partenerii îşi prepară mân­carea fiecare doar pentru el; ştiu parteneri care dorm împreună, dar fac sex separat (cu alţi parteneri); ştiu familii ce trăiesc şi fac dragoste în trei, sub ace­laşi aco­periş; ştiu familii ce luptă să nu aibă copii sau alte­le care vor cu înfrigurare să aibă copii; ştiu familii ce se ceartă perpetuu, dar rămân împreună; ştiu familii în care partenerii se reunesc după multe luni şi fiecare îşi rezolvă cerinţele cum poate, ştiu parteneri ce doar dorm împreună, în aceeaşi casă, dar se urăsc conti­nuu...
Dar ştiu şi parteneri ce se topesc de dor, privind unul în ochii celuilalt, ştiu parteneri ce s-au omorât ca să nu fie despărţiţi unul de altul (nu numai Romeo şi Julieta), ştiu parteneri ce au suferit ca să fie unul cu celălalt.
Ştiu cazuri unde treburile din familie sunt strict repartizate fiecărui partener şi nici unul nu face ceea ce scrie în fişa postului celuilalt (mai bine vine soacra sau angajează pe cineva). Ştiu cazuri în care parte­nerii fac împreună, în funcţie de dispoziţia fiecăruia, treburile din casă, fără să se ţină seama de înclinaţiile sau de împărţirea pe sexe a treburilor casnice. Ştiu cazuri în care nici un partener nu vrea să facă ceva în casă şi angajează personal de serviciu. Ştiu cazuri în care mama fetei devine menajera tinerilor căsătoriţi, iar socrul mic ajunge omul din casă.
Sunt, de asemenea, ingrediente care fac mult rău căsătoriei şi nu trebuie adăugate în compoziţie. Mă refer la frica de a nu primi contravaloarea a ceea ce ai investit (egalitarism comercial), mă refer la frica de a nu face mai multă treabă ca partenerul, mă refer la frica referitoare la faptul că partenerul nu îţi dă su­ficient (sentimente, bani), mă refer la frica de a nu rămâne singur, mă refer la frica de a recunoaşte eşecul unei relaţii, mă refer la frica de necunoscut (împreună sau singuri), mă refer la frica de confrun­tare cu rudele şi restul cunoscuţilor prieteni.
Dacă doar ceri sau dacă speri să primeşti fără să oferi sau dacă doar crezi că meriţi să primeşti necon­diţionat, dacă nu te interesează cel de alături, atunci nu are rost căsătoria. În viaţă sunt tot felul de variante de parteneri şi parteneriate.
Dacă importanţi sunt doar fluturaşii din stomac, chimismul ce atrage partenerii, ajungem doar la sex, dar doar cu sex nu este nevoie de căsătorie, pe când în cadrul iubirii din timpul căsătoriei (şi nu numai) ai ne­voie, mai ales pentru termene lungi de convieţuire, şi de alte ingrediente care să ţină compoziţia căsă­toriei, nu numai de sex (este indispensabil sexul care să cre­eze satisfacţie ambilor parteneri, dar insuficient, dacă este singurul ingredient).
Cred că ceea ce dă tărie compoziţiei, ceea ce dă formă şi trăinicie căsniciei este prezenţa fluturaşilor din stomac, împreună cu capacitatea de a dărui res­pect partenerului, de a dărui sentimente şi de a în­ţelege şi sprijini pe cel de alături. Dacă nu sunt ase­me­nea ingrediente, nu se poate să se nască şi să evo­lueze iubirea, nici în cadrul căsătoriei, nici în afara ei.

RADU CONSTANTIN MARIAN -
e-mail: radu.constantin.marian@gmail.com

Stimate d-le Radu Constantin,
Vă mulţumim pentru textul pe care tocmai l-am pu­blicat. Aş spune chiar că îl aşteptam. L-am adus în pa­ginile revistei cu gândul. Anchetele noastre le sunt de­dicate, în primul rând, cititorilor, a căror opinie ener­gizează revista. Dar s-a întâmplat ceva bizar în ultima vreme. Energia mărturisirii şi a scrisului a fost ab­sor­bită de internet. Audienţa lui fascinează, creează sen­za­ţia celebrităţii, a ieşirii din anonimat, eşti "ci­neva" re­marcat între milioane de oameni. Un soi de "Cân­ta­rea Ro­mâ­niei" resuscitată, în care toată lumea are par­te de re­cu­noaştere publică. Au trecut anii când re­dacţia noas­tră era blocată de zeci de cutii, pline-ochi cu scrisori de la cititori. A trecut vremea bucuriei de-a împărtăşi prin scris emoţii şi sentimente, perioada de glo­rie interactivă a revistei "Formula AS". Primii noş­tri cititori se apropie de vârsta iminentă a senectuţii, iar cititorii tineri care ne urmăresc pe internet îşi co­mu­nică opi­niile într-un limbaj grăbit, friguros, devita­li­zat emo­ţio­nal. Nu e, deci, de mirare, că scrisoarea dvs. atât de "pe faţă", atât de emoţionantă prin since­ritatea ei, re­prezintă o ex­­cep­ţie pe care ne-am bucura să o întâlnim cât mai des în paginile revistei: afecţiu­nea, deviza "Formulei AS" de la începuturi.
Casă de piatră, încă o sută de ani!
"Formula AS"