- Răspuns la ancheta "Cât durează, cu adevărat, iubirea în căsnicie?" -
Este joi, a patra zi din săptămână, deci trebuie să cumpăr "Formula AS". Caut în DEX și aflu că "a JOÍ"... este verb ce semnifică: a dovedi, a îndura, a mulțumi, a pătimi, a păți, a prididi, a răbda, a răzbi, a satisface, a suferi, a suporta, a trage. Interesantă legătură între "Formula AS", ziua când apare pe piață și... iubire.
De ce cumpăr "Formula AS"? Pentru că, de ani de zile, regăsesc, previzibil, un ziar ce mă incită, mă ține curios, mă face să cunosc oameni și animale, istorie și povești, bucurii și necazuri omenești, dragoste și ură-disperare, obiceiuri și tradiții, gastronomie și bucătăreală, modă și comportament vestimentar, credință-religii și ateism, medicină și sfaturi de vindecare, bârfe politice și comentarii politicești. Citești câte un pic din fiecare, fără să te agaseze, fără să devină monoton. Poate părea un talmeș-balmeș, dar așa este și viața. Poate faptul că nu impune un anume ton marțial sau profesoral sau dictatorial face revista să rămână în viață, adică să fie citită și citată, deci, să creeze opinii și obiceiuri, dar și controverse și dragoste de viață.
Niciodată cititul revistei nu îl încep cu primele pagini, ci cu ceea ce... sare dintre pagini. De pildă, în nr. 1075 din 27.06.2013 a apărut la capitolul "Asul de inimă" o anchetă numită Dragoste cu termen redus. Titlul părea interesant, mă făcea curios să aflu ceea ce răspund cei solicitați, provocați a fi sinceri sau a avea păreri într-un domeniu ce preocupă multă lume: cât durează, cu adevărat, iubirea în căsnicie? Întrebare... de teatru sau... adevărată? Au fost publicate cinci păreri ale unor persoane, femei și bărbați, de vârste foarte diferite, dar cu aceeași pasiune, scrisul: Matei Florian, 34 de ani, Dan C. Mihăilescu, 59 de ani, Adina Rosetti, 34 de ani, Cătălin Apostol, 46 de ani, Vera Lungu, 75 de ani. Oare și-au exprimat părerea și experiența personală sau au scris... poetic, despre un subiect? Mie îmi este greu să spun, dar mi se pare că alegerea de către redacție a răspunsurilor și afirmațiilor poate să acopere, schematic, o mare parte a spectrului de posibile evoluții sentimentale în cadrul căsniciei.
Din punctul de vedere al cititorului revistei, eu mă așteptam, doream, voiam, însă, ceva răspunsuri-afirmații ale unor persoane neangrenate profesional în domeniul scrisului și, de aceea, m-am apucat să vă scriu.
Ingredientele iubirii
Anul acesta s-au împlinit 38 de ani de când o cunosc pe cea care mi-a ajuns soție și, peste câteva zile, se fac 33 de ani de când suntem căsătoriți. De aceea, poate, este bine să vă spun și părerea mea, pentru că matematic... poate am ceva argumente.
Eu cred că iubirea în căsnicie durează... cât ți-a fost sortit de Dumnezeu, pentru că nu cred că poți fără El să o construiești, să o zidești, să o înmulțești, să o păstrezi sau să o aperi de dușmani și de greutățile vieții. Cred că în căsnicie este ca munca în grădină, adică faci eforturi fizice, te consumi, pui suflet, elaborezi planuri, dar la sfârșit, transpirat și obosit... ești bucuros, fericit, cu viața îmbogățită, cu satisfacția utilității, cu bucuria demiurgică.
Cred că nu este greu să iubești, dacă poți și vrei să dăruiești respect, să dăruiești sentimente și înțelegere și sprijin pentru cel de alături.
Nu trebuie să te aștepți ca partenerul să te recompenseze, în oglindă, pentru faptele tale. Dacă începi afirmațiile cu... eu... care am făcut, eu... care am simțit... și aștepți ca partenerul să îți dea, ca la piață, contravaloarea sentimentelor și trăirilor tale... cred că se greșește și nu se va obține rezultatul scontat. Dă și vei primi!
Faptul că două persoane ajung să formeze un cuplu, la un moment dat, nu înseamnă că, din acel moment, cei doi vor gândi și acționa, în continuare și continuu, perfect liniar și sudat. Fiecare membru al cuplului are experiențele sale anterioare căsătoriei, fiecare are trăirile sale acumulate și judecățile formulate pe baza acestora, iar punerea în comun, în cadrul căsătoriei, a bagajului de acumulat nu înseamnă automat angrenarea perfectă și funcționarea ca un motor asamblat nemțește. Dar... motorul (căsătoriile) funcționează (măcar pentru o vreme).
Știu nenumărate cazuri de familii în care partenerii își păstrează, fiecare, doar pentru sine, sumele de bani câștigate; știu familii unde partenerii își prepară mâncarea fiecare doar pentru el; știu parteneri care dorm împreună, dar fac sex separat (cu alți parteneri); știu familii ce trăiesc și fac dragoste în trei, sub același acoperiș; știu familii ce luptă să nu aibă copii sau altele care vor cu înfrigurare să aibă copii; știu familii ce se ceartă perpetuu, dar rămân împreună; știu familii în care partenerii se reunesc după multe luni și fiecare își rezolvă cerințele cum poate, știu parteneri ce doar dorm împreună, în aceeași casă, dar se urăsc continuu...
Dar știu și parteneri ce se topesc de dor, privind unul în ochii celuilalt, știu parteneri ce s-au omorât ca să nu fie despărțiți unul de altul (nu numai Romeo și Julieta), știu parteneri ce au suferit ca să fie unul cu celălalt.
Știu cazuri unde treburile din familie sunt strict repartizate fiecărui partener și nici unul nu face ceea ce scrie în fișa postului celuilalt (mai bine vine soacra sau angajează pe cineva). Știu cazuri în care partenerii fac împreună, în funcție de dispoziția fiecăruia, treburile din casă, fără să se țină seama de înclinațiile sau de împărțirea pe sexe a treburilor casnice. Știu cazuri în care nici un partener nu vrea să facă ceva în casă și angajează personal de serviciu. Știu cazuri în care mama fetei devine menajera tinerilor căsătoriți, iar socrul mic ajunge omul din casă.
Sunt, de asemenea, ingrediente care fac mult rău căsătoriei și nu trebuie adăugate în compoziție. Mă refer la frica de a nu primi contravaloarea a ceea ce ai investit (egalitarism comercial), mă refer la frica de a nu face mai multă treabă ca partenerul, mă refer la frica referitoare la faptul că partenerul nu îți dă suficient (sentimente, bani), mă refer la frica de a nu rămâne singur, mă refer la frica de a recunoaște eșecul unei relații, mă refer la frica de necunoscut (împreună sau singuri), mă refer la frica de confruntare cu rudele și restul cunoscuților prieteni.
Dacă doar ceri sau dacă speri să primești fără să oferi sau dacă doar crezi că meriți să primești necondiționat, dacă nu te interesează cel de alături, atunci nu are rost căsătoria. În viață sunt tot felul de variante de parteneri și parteneriate.
Dacă importanți sunt doar fluturașii din stomac, chimismul ce atrage partenerii, ajungem doar la sex, dar doar cu sex nu este nevoie de căsătorie, pe când în cadrul iubirii din timpul căsătoriei (și nu numai) ai nevoie, mai ales pentru termene lungi de conviețuire, și de alte ingrediente care să țină compoziția căsătoriei, nu numai de sex (este indispensabil sexul care să creeze satisfacție ambilor parteneri, dar insuficient, dacă este singurul ingredient).
Cred că ceea ce dă tărie compoziției, ceea ce dă formă și trăinicie căsniciei este prezența fluturașilor din stomac, împreună cu capacitatea de a dărui respect partenerului, de a dărui sentimente și de a înțelege și sprijini pe cel de alături. Dacă nu sunt asemenea ingrediente, nu se poate să se nască și să evolueze iubirea, nici în cadrul căsătoriei, nici în afara ei.
RADU CONSTANTIN MARIAN -
e-mail: radu.constantin.marian@gmail.com
Stimate d-le Radu Constantin,
Vă mulțumim pentru textul pe care tocmai l-am publicat. Aș spune chiar că îl așteptam. L-am adus în paginile revistei cu gândul. Anchetele noastre le sunt dedicate, în primul rând, cititorilor, a căror opinie energizează revista. Dar s-a întâmplat ceva bizar în ultima vreme. Energia mărturisirii și a scrisului a fost absorbită de internet. Audiența lui fascinează, creează senzația celebrității, a ieșirii din anonimat, ești "cineva" remarcat între milioane de oameni. Un soi de "Cântarea României" resuscitată, în care toată lumea are parte de recunoaștere publică. Au trecut anii când redacția noastră era blocată de zeci de cutii, pline-ochi cu scrisori de la cititori. A trecut vremea bucuriei de-a împărtăși prin scris emoții și sentimente, perioada de glorie interactivă a revistei "Formula AS". Primii noștri cititori se apropie de vârsta iminentă a senectuții, iar cititorii tineri care ne urmăresc pe internet își comunică opiniile într-un limbaj grăbit, friguros, devitalizat emoțional. Nu e, deci, de mirare, că scrisoarea dvs. atât de "pe față", atât de emoționantă prin sinceritatea ei, reprezintă o excepție pe care ne-am bucura să o întâlnim cât mai des în paginile revistei: afecțiunea, deviza "Formulei AS" de la începuturi.
Casă de piatră, încă o sută de ani!
"Formula AS"