Am 30 de ani şi vă citesc din liceu, când am început să decupez din ziar tot ce era interesant pentru mine. Rareori am ratat un număr. Acum locuiesc la sat şi oftez când nu ajung la un chioşc de ziare la timp, ca să prind "Formula AS".
Acum un an, am observat că o pată vineţie, pe care o avusesem de prin facultate pe piele, şi-a modificat aspectul în ultimele luni, în sensul că au mai apărut câteva lângă ea şi aveau şi un mic nodul în locul acela. După un control, m-am hotărât să le scot pe cale chirurgicală, şi diagnosticul a fost dermatofibro-sarcoma protuberans, pe scurt cancer de piele, o adevărată lovitură la vârsta mea, şi cu un copil de 2 ani acasă. După o biopsie şi o operaţie de curăţare, am intrat în panică un pic, dar doctorii din localitatea vecină la care m-am tratat au spus că e bine. Între timp, bulversată şi speriată de tot ce se întâmpla, am simţit o nevoie acută să-mi sun o veche prietenă şi colegă ca să mă sfătuiesc cu ea. Am căutat cu disperare prin "arhive", carneţele, foi, sertare, spre a-i găsi numărul de telefon. L-am găsit, am sunat-o, m-am scuzat pentru lunga absenţă (fusesem ocupată cu a fi mamă) şi, printre altele, i-am povestit de problema mea de sănătate. M-a "trimis" direct la Sfântul Nectarie din Eghina. Nu ştiam prea multe despre acest sfânt, dar aflând că este şi ocrotitorul bolnavilor de cancer, am cumpărat o carte cu viaţa şi acatistul + paraclisul lui, şi am început să mă rog şi lui, pe lângă acatistele mele obişnuite, paraclisul Maicii Domnului etc. Aşa a răsărit această rază de lumină în viaţa mea. Acum îl avem ca ocrotitor al familiei şi pe Sfântul Nectarie, care a venit să mă ajute.
Să reiau: după un timp, am fost la oncologie, la Cluj, pentru a-mi confirma că sunt bine cu adevărat, dar pe baza rezultatului, m-au deschis iar, pentru a curăţa mai adânc locul, spunând că ar mai fi urme de leziune şi urma să mi se dea un tratament pentru sarcom. Cum rezultatele au ieşit foarte bune, am scăpat deocamdată doar cu sperietura, spunându-mi-se că a fost un cancer operat cu succes. Am mulţumit cerului şi mi-am continuat viaţa în mod normal, adoptând un regim sănătos: ţin posturile, miercurea şi vinerea, mă spovedesc, ţin legătura cu duhovnicul meu, consum multe fructe, legume şi ceaiuri pentru piele, capsule naturiste, prin rotaţie, cu Noni, Resveratrol, cătină, propolis, soc - detoxifiant, echinacea etc., mănânc foarte multă varză, ceapă (ca pe măr) şi câte un pumn de usturoi (nu din comerţ, care se albăstreşte în mujdei, ci de grădină, din Copălău, jud. Botoşani, un usturoi de calitate), suc de sfeclă şi morcov.
În plus, am renunţat la carne şi la mezeluri, paste făinoase şi pâine albă etc. Menţionez că în această perioadă mai descoperisem şi un nodul la sân, care se vascularizase şi îmi dădea fiori. Am hotărât să-l scot, şi înainte de operaţie am avut un vis care m-a îndrumat spre o biserică unde sunt părticele (aşa am înţeles) de moaşte din Eghina, de la Sfântul Nectarie. Am fost acolo, m-am rugat sfântului şi Maicii Domnului şi, bineînţeles, mai înainte de toate, Domnului Iisus şi Preasfintei Treimi şi rezultatul a fost bun (doar un fibroadenom necanceros). A trecut un an şi ceva de atunci, am fost la control, deocamdată e bine şi voiam să împărtăşesc şi altor bolnavi de dermatofibrosarcom cum am procedat (rugăciune, spovedanie, post, regim, medicamente de la natură, intervenţii chirurgicale). Şi feriţi-vă de stres, că nu este uşor să locuieşti cu o soacră bătrână, un cumnat şi un soţ nervos.
Să auzim numai de bine, sănătate!
CRISTINA