Este înfiorarea aceea extraordinară la contactul cu apa rece, instinctul de conservare al corpului crescut în "sera" oraşului, care îţi spune să ieşi. Dar mai este ceva care te opreşte şi te ţine în curgerea de gheaţă a pârâului, o senzaţie bruscă de vitalizare şi energie a întregului corp, sentimentul benefic că apa duce de vale oboseala şi neîmplinirile, lăsându-te curat, luminos şi fericit. Ştiinţa materialistă nu va putea niciodată explica până la capăt magia unui izvor sau pârâu de munte, efectul său vindecător asupra trupului şi sufletului. Dar, chiar şi fără formule complete, merită să ştim mai multe despre puterea tămăduitoare a apelor vii şi curate de munte.
Din timpuri imemoriale, organismul nostru este programat să intre în interacţiune cu apa, care este, fără îndoială, unul dintre agenţii cei mai buni de vindecare. Studiile ştiinţifice din ultimele două decenii au demonstrat faptul că apa înseamnă cu mult mai mult decât o formulă chimică. Într-o moleculă cu doar doi atomi de hidrogen şi unul de oxigen se ascunde mai mult mister decât în biblioteci întregi. De pildă, s-a demonstrat că apa are memorie, dispunerea spaţială a moleculelor sale, proprietăţile sale fizice (de exemplu, modul în care cristalizează), dar şi efectele sale asupra vieţuitoarelor fiind foarte diferite, în funcţie de "experienţele" pe care respectiva apă le-a avut. Prin prisma acestei memorii, apa din locurile poluate, dincolo de impurificarea sa chimică, prezintă anomalii şi are efecte negative asupra organismelor, chiar şi după depoluare. Pe de altă parte, apa izvorâtă din locurile cu natura neatinsă, curată, prezintă proprietăţi extraordinare, având un efect benefic asupra vieţii. Povestea cu apa vie şi apa moartă este, deci, reală. Privind din această perspectivă, apele repezi şi limpezi de munte, care au în memoria lor frumuseţea locurilor din care izvorăsc, sunt cele cu potenţialul vindecător cel mai puternic, fie că sunt folosite intern sau extern. În prezentul articol, ne-am propus să aflăm mai multe despre efectele vindecătoare ale apei folosite extern. Aceasta, cu atât mai mult cu cât acum, în sezonul estival, este momentul cel mai bun pentru a face procedurile externe cu apă de munte.
Spălatul în apă de izvor
Este, probabil, cel mai vechi şi totodată cel mai folosit mijloc de călire şi vindecare a organismului din medicina populară. Pentru a face această procedură, avem nevoie doar de apa curată a unui pârâu de munte, de un ştergar de pânză şi un pic de... curaj. Tradiţional, spălarea în apa de munte se face ca înviorare, dimineaţa, dar pentru cei foarte sensibili la frig procedura poate fi făcută şi la vremea prânzului, când soarele străluceşte pe cer, iar afară este suficient de cald. Iată cum se realizează efectiv: după ce intrăm în apă până la glezne, luăm un ştergar de cânepă ori de in, îl înmuiem în apa rece, îl stoarcem şi începem să ne frecăm energic pielea, urcând gradat de la picioare spre cap. Pielea nu va fi doar udată, ci şi frecată cu putere cu ştergarul, astfel încât sângele să se pună bine în mişcare. La primele spălări, durata întregii operaţiuni nu trebuie să fie mai mare de 3-4 minute, în timp, ajungându-se la maximum 7 minute. După spălare, dacă afară este destul de cald, ne putem zvânta direct la soare, făcând mişcări rapide pentru a ne încălzi. Dacă este răcoare, ne vom îmbrăca (fără însă a ne şterge, eventual tamponând puţin corpul cu un prosop uscat) şi apoi vom trece imediat să facem mişcări de încălzire sau o plimbare în pas vioi. Spălarea se face fără săpun sau alte cosmetice corporale, doar cu ştergarul şi cu apă. Dincolo de rolul igienic al unei simple spălări, acest procedeu este şi o metodă redutabilă de întărire a organismului şi de vindecare. Se spune că unul dintre secretele longevităţii şi sănătăţii de invidiat al oamenilor de la munte, constatate în ciuda vieţii aspre pe care o duc, este chiar spălarea de dimineaţă, care stimulează imunitatea şi sistemul endocrin, reglează activitatea sistemului nervos şi a celui cardiovascular.
Efecte asupra sănătăţii
Prin acest procedeu, organismul este pus, pur şi simplu, să-şi "aducă aminte" de resursele sale naturale şi să le folosească pentru a-şi restabili sănătatea. În naturopatia germană, efectele acestei spălări au fost foarte bine studiate şi au fost identificate câteva categorii de afecţiuni care răspund la acest tratament:
* sensibilitate la frig, circulaţie periferică deficitară;
* reumatism în forme uşoare, lombosciatică (dar procedura se face doar în afara crizei!);
* deficienţe imunitare, sensibilitate la infecţii respiratorii (guturai, gripă, bronşită, pneumonie);
* digestie lentă, atonie digestivă, tulburări de asimilare;
* celulită, vergeturi, obezitate, depunere de adipozităţi în exces pe talie, fese sau coapse;
* îmbătrânire prematură a pielii - procedura va fi urmată, la 1-2 ore după aceea, de aplicarea unei creme hidratante, pentru a completa efectul de stimulare a circulaţiei şi a proceselor trofice declanşat de apă;
* stări de contractură musculară - în mod aparent paradoxal, după ce muşchii sunt contractaţi la maximum, în contact cu apa rece şi în timpul mişcărilor de încălzire, tind să se relaxeze spontan şi foarte profund, dispărând ca prin farmec focarele de contractură, precum şi senzaţia de disconfort;
* depresie, astenie, anxietate - şocul înviorător al apei pare să şteargă impregnările emoţionale negative, făcându-ne, pur şi simplu, să ne desprindem, să ne detaşăm, într-o anumită măsură, de toate problemele (imaginare sau reale) care ne chinuiau.
Precauţii şi contraindicaţii
Mersul desculţ pe pietre de râu
Angrenează, pe lângă efectul vindecător al apei de munte, alţi doi factori terapeutici importanţi: mişcarea efectuată în aer liber şi reflexoterapia plantară (la nivelul tălpilor), făcută de pietre. Oricine a văzut o hartă de reflexologie a tălpilor a rămas impresionat de multitudinea de corespondenţe dintre acestea şi diferitele organe ale corpului. De multă vreme, reflexoterapia nu mai este considerată o simplă superstiţie, ci o metodă care contribuie la vindecarea unor boli cât se poate de serioase, cum ar fi afecţiunile endocrine, bolile sângelui, bolile metabolice, parezele ş.a. Or, mersul pe pietre nu este altceva decât un masaj foarte puternic şi complet al tuturor zonelor reflexogene din talpă. Aceasta explică şi multitudinea de indicaţii ale acestei metode foarte simple.
Cum se face această procedură
Totul constă în a ne plimba desculţi, vreme de 10-20 de minute, pe pietrele bine rotunjite (ca să nu ne rănească) din albia unui râu sau pârâu de munte. Apa nu trebuie să depăşească nivelul gleznelor, iar pietrele nu trebuie să fie prea denivelate sau foarte alunecoase, pentru că riscăm o căzătură fără nici cel mai mic "efect terapeutic", ba din contra. Această procedură, aparent foarte facilă, vom vedea că se dovedeşte a fi în felul ei o aventură, deoarece bogăţia de senzaţii, uneori dureroase, de la nivelul picioarelor, produse de masajul pietrelor va fi la început destul de greu de suportat. Chiar aceste senzaţii mai puţin plăcute sunt un semn că în corp se produce ceva, că ceva se deblochează. Imediat după acest mers pe pietre, ne vom lua o încălţăminte călduroasă şi cât mai comodă şi vom evita frigul la picioare, care ar anula efectele binefăcătoare ale masajului plantar.
Efecte asupra sănătăţii
Fără a putea constitui un tratament în toată puterea cuvântului, călcatul pe pietre de râu este un excelent remediu pentru ameliorarea sau vindecarea următoarelor boli:
* tulburări digestive, cum ar fi colita, enterita, dispepsia, tranzitul intestinal perturbat, balonarea - acţionează în special asupra tulburărilor care se agravează la frig şi/sau stres;
* infecţii cronice din zona genito-urinară - cistite, uretrite, anexite ş.a. (procedura nu trebuie făcută în perioada de acutizare a acestora);
* sechele ale paraliziilor, ale unor afecţiuni sau traumatisme care au afectat sistemul nervos central;
* disfuncţii motorii în general;
* migrene produse de stres, disfuncţii digestive sau biliare;
* tulburări de ciclu şi de menopauză;
* sterilitate (masculină şi feminină);
* încetiniri în dezvoltarea fizică şi mentală a copiilor, afecţiuni psiho-emoţionale la copii;
* incontinenţă urinară;
* tulburări de circulaţie periferică (mâini şi picioare reci), fragilitate capilară, predispoziţie spre tromboflebită.
Lista bolilor este mult mai lungă, cele mai receptive la această formă
de tratament fiind mai ales afecţiunile cronice şi cele produse de uzura fizică sau psihică.
Precauţii şi contraindicaţii
Mai întâi de toate, trebuie ţinut cont că, pentru a ne menţine echilibrul pe pietrele din albia unui pârâu de munte, este necesar să avem un minimum de condiţie fizică şi nişte reflexe corespunzătoare, altfel riscând să cădem şi să ne accidentăm grav.
Apoi, călcatul pe pietre ude este contraindicat în bolile respiratorii, mai ales infecţioase, aflate în fază acută, precum şi în cazul problemelor cardiace grave, al accidentelor vasculare recente, în timpul ciclului menstrual (mai ales în prima zi), în caz de slăbiciune fizică accentuată.