Acesta a fost pseudonimul literar al primei regine a României, născută ca principesă germană, Elisabeta de Wied, care a scris cu atâta iubire despre ţara ei adoptivă, încât toată Europa a căzut la picioarele ei. În timpul vieţii reginei, multe din operele sale au fost publicate în diverse limbi, încât renumele ei ca scriitoare ajunsese nu numai în Europa, ci în întreaga lume, din America până în Australia. Considerată a cincea persoană importantă din lume, cum relevă un sondaj din 1905, publicat de un cotidian berlinez, Regina Elisabeta a devenit o adevărată ambasadoare pentru România. Ea însăşi mare iubitoare de artă, a prezentat lumii europene pe unii dintre cei mai importanţi artişti români, la loc de frunte, printre ei, aflându-se compozitorul George Enescu, "copilul meu de suflet", cum îl numea. Dăruirea Reginei pentru oameni necăjiţi şi nevoiaşi a depăşit cu mult măsura obişnuită unei suverane. Proiectele sale sociale, împreună cu opera sa literară, reflectă valori dincolo de timp. Valori de care avem nevoie şi în vremurile de azi: empatie, altruism şi păstrarea caracterului în ciuda greutăţilor vieţii.
Totuşi, cu timpul, mai ales după instalarea regimului comunist, personalitatea reginei-poete s-a pierdut, încet-încet, în ceaţa vremurilor. Dar cântecul pădurii nu a încetat! Şoaptele poetei româno-germane au ajuns, din adâncimea trecutului, tocmai la o fată din România de astăzi, o reputată cercetătoare din Germania, specializată pe subiectul Carmen Sylva: Silvia Irina Zimmermann. Sylva... Silvia! Cântecul pădurii răsună şi în numele tinerei scriitoare. Datorită devotamentului Silviei Zimmermann, opera lui Carmen Sylva a renăscut din bezna uitării. Prin ea, mesajele reginei-poete pot să pătrundă din nou în inimile oamenilor.
O frumoasă poveste de succes
- Doamnă Zimmermann, înainte de a vorbi despre Carmen Sylva, îmi permit o întrebare personală: sunteţi născută în România şi aţi ajuns scriitoare în Germania. Cum aţi avut acces la limba germană, ea fiind o limbă foarte greu de stăpânit dacă nu se învaţă din copilărie?
- Sunt născută la Sibiu, în 1970, unde am copilărit şi trăit până în anul 1992, când am plecat, datorită unei burse de studii, la Universitatea din Marburg, în Germania. Fiind româncă, am învăţat limba germană în şcoală, pe care am făcut-o integral la secţia cu predare germană, urmând apoi cursurile Liceului Pedagogic din Sibiu, unde am absolvit, devenind învăţătoare de limba germană, pentru clasele primare. Dar începutul apropierii mele de limba şi cultura germană îl datorez unei doamne care locuia în vecini de noi, Jenny Tante, cum o numeam noi, copiii. Vazându-mă, într-o zi, cum veneam plângând acasă, fiindcă nu mă înţelegeam cu ceilalţi copii la joacă, ei vorbind germana, iar eu nu, doamna Jenny s-a hotărât prompt să mă ajute, propunându-le părinţilor mei să îmi dea meditaţii pentru toată perioada claselor primare. Astfel am învăţat eu germana şi tot de la ea am primit şi primele cărţi cu literele vechi, gotice, pe care astăzi cei mai mulţi dintre germani nu mai ştiu să le citească. Deci, Jenny Tante m-a pregătit încă din copilărie, pentru studiul literaturii germane, pe care l-am început în 1990 la Universitatea din Sibiu şi pe care l-am continuat, apoi, în Germania.
- Ca subiect de cercetare aţi ales o temă dintre două culturi, nu prea cunoscută nici aici, nici acolo: poeta Carmen Sylva. Ce anume v-a determinat să alegeţi acest subiect?
- Cum a început studiul?
- Cam din anul 2008 încoace, după un timp în care m-am ocupat de alte domenii profesionale, am reluat subiectul Carmen Sylva, la început mai mult din plăcere şi ca pe un hobby, creând un website despre scriitoare. Dar, în scurt timp, am realizat că există un oarecare interes pentru acest subiect şi o dorinţă de a afla mai multe despre prima noastră regină, atât în România, cât şi în Germania. Astfel, am început să fac o strategie pentru publicaţiile
- De ce mai merită citită astăzi opera reginei, scrisă în secolul al XIX-lea? Ce anume din literatura ei ne mai poate atinge sufletul?
- Din punct de vedere literar, este greu de argumentat o preocupare pentru opera literară a lui Carmen Sylva, ea nefăcând parte din canonul literaturii germane, şi neavând calitatea necesară pentru a fi redescoperită ca "artă uitată" sau "trecută pe nedrept cu vederea". Însă, dacă o privim pe Carmen Sylva, regina-scriitoare, dintr-o perspectivă mai largă, în contextul cultural al vremii ei, descoperim altceva: este vorba, în primul rând, de comunicarea prin literatură a unei viziuni care are aspecte pozitive şi este strâns legată de biografia ei şi de poziţia socială ca regină a României. În acelaşi timp, este vorba şi de redefinirea rolului ei ca regină care nu are copii şi pe care lipsa unui moştenitor direct pentru continuitatea dinastiei o frustrează în aşa măsură, încât îi stârneşte dorinţa de a lăsa în urmă cel puţin o moştenire culturală. Din punct de vedere istoric, dar şi social - încercând să înţelegem imaginea femeii în secolul al XIX-lea - vedem o regină deosebită, modernă, în sensul actual al cuvântului, care s-a expus public şi ca scriitoare, făcând cunoscută România în vestul Europei, prin intermediul literaturii, ca nou Regat independent. Regina Elisabeta a României a fost apreciată încă din vremea ei pentru angajamentul ieşit din comun şi pentru succesul ei de mediator între culturi, şi se crede că poate fi considerată şi azi drept una din cele mai importante reprezentante ale literaturii şi culturii româneşti în spaţiul de limbă germană. Este, prin urmare, legitim de a ne aminti despre ea, în domeniul istoriei culturii şi literaturii şi, mai ales, în ce priveşte relaţiile culturale între estul şi vestul Europei.
- Regina Elisabeta a fost cunoscută ca o "visătoare" cu idei de amploare, legate mai ales de proiecte sociale şi caritabile. Există un exemplu ilustrativ, în scrisul ei, în care se reflectă acest element?
- Activitatea socială a reginei a fost ceva ieşit din comun?
- Preocuparea unei regine pentru acte de caritate nu era ceva ieşit din comun la vremea ei, cum nu este nici astăzi, ci este o datorie a unei suverane. Elisabeta de Wied fusese pregătită pentru "meseria" de suverană încă din tinereţe, de mama ei, Principesa Maria de Wied, care a obişnuit-o şi cu acţiunile de caritate care se desfăşurau în ţinutul Wied. Însă, după cum foarte bine menţionează istoricul Ion Bulei, într-un articol despre Fundaţia Vatra Luminoasă, angajamentul Reginei Elisabeta avea, totuşi, ceva ieşit din comun: "Toate reginele Europei de atunci se întreceau în acţiuni caritabile. Poate mai mult decât toate, Elisabeta punea în astfel de acţiuni şi suflet, şi timp, nu numai bani".
- În ce valori credea Carmen Sylva? Mai sunt aplicabile ele şi azi?
- Înainte de a vorbi despre valorile Elisabetei de Wied, aş aminti despre tragedia care a afectat-o în mare măsură: moartea singurului copil, Principesa Maria, în 1874, la numai trei ani şi jumătate, şi apoi, lipsa unui moştenitor direct pentru tronul României. Aceste aspecte tragice ale biografiei sale şi, mai ales, moartea unicei fiice, sunt mereu amintite de Regină când îşi legitimează activitatea de scriitoare şi când interpretează talentul ei literar ca pe un har dumnezeiesc. Dar, în acelaşi timp, în ciuda pierderii şi a durerii sufleteşti, Regina demonstrează şi exprimă în scrierile sale o atitudine curajoasă, încrezătoare şi exemplară: aceea de a-şi face datoria mai departe, de a nu se lăsa învinsă de suferinţă şi deznădejde, de a se ocupa de grijile altora şi de a uita propriile griji, de a investi întreaga putere în munca pentru ţară şi pentru a ajuta pe cei cu adevărat nevoiaşi şi suferinzi.
- Întocmai ideea unei misiuni este ceea ce a tentat-o şi determinat-o pe Principesa Elisabeta de Wied să accepte cererea în căsătorie a lui Carol, în 1869, decizie pe care o explică astfel în memoriile ei, "Colţul penaţilor mei": "Atâta vreme cât era aici şi îmi vorbea despre măreţia misiunii sale şi despre greutăţile avute, totul mergea bine, mă molipsisem de entuziasmul lui şi eram pregătită să fac orice mi-ar fi cerut. Fiindcă datoria era pentru mine cel mai important lucru din lume şi mi se părea că niciodată nu primeam de lucru îndeajuns".
Deci, de la început, după venirea ei în România, în 1869, Elisabeta a fost preocupată să cunoască noua ei ţară, cultura şi obiceiurile româneşti, a preluat personal şi a sprijinit ceea ce i s-a părut mai deosebit şi mai frumos din România: a îmbrăcat portul naţional, pe care l-a introdus şi la Curtea Regală, a încercat să câştige aprecierea societăţii francofone a Bucureştiului, publicând aforisme în Franţa, a descris meleaguri, istorii şi obiceiuri româneşti, în poveşti şi povestiri despre România şi în numeroase poezii, pe care le publică în Germania, subliniind frumuseţea exotică a ţării şi privind cu admiraţie spre specificul culturii populare româneşti.
- Ce rol a avut regina-scriitoare în păstrarea acestui patrimoniu?
- Regina învăţase relativ repede româneşte, după venirea în România, în 1869, căci avea un mare talent şi o plăcere de a învăţa limbile străine şi cunoştea deja foarte bine mai multe limbi, pe lângă germană, engleza, franceza şi italiana, şi studiase şi limbile vechi, latina şi greaca veche. Totuşi, având în vedere societatea profund francofonă a Bucureştiului, Elisabeta
- Pe lângă propria activitate ca artistă, Regina Elisabeta era cunoscută şi ca mare protectoare a talentelor din România. Care sunt meritele ei în acest sens?
- Dintre artiştii şi poeţii români contemporani cu ea, au fost îndeosebi trei pe care regina i-a admirat şi apreciat în mare măsură şi care au influenţat-o şi în opera ei literară: Vasile Alecsandri, Nicolae Grigorescu şi George Enescu. Despre ei, Regina mărturiseşte, într-o scrisoare din februarie 1900, către Enescu: "Grigorescu a expus nişte tablouri minunate. I-am spus că trei români au înţeles această minunată ţară: el, Alecsandri... şi al treilea e încă foarte tânăr şi se numeşte George Enescu". Poezia "Melancolie", a lui Eminescu, este prima traducere în germană din opera eminesciană, meritul Reginei Elisabeta fiind acela de a-l fi făcut prima oară cunoscut pe Eminescu în Germania. Din perspectiva actuală, ne-am fi aşteptat ca, în loc de Alecsandri, să fie apreciat mai mult Eminescu, însă aici se pare că şi prietenia personală şi simpatia reciprocă dintre Elisabeta şi Alecsandri au avut însemnătate mai mare, pe lângă faptul că, într-adevăr, Alecsandri era mai apropiat Curţii Regale decât Eminescu. Regina l-a apreciat pe Alecsandri ca fiind cel mai important culegător de poezie populară şi un exemplu inegalabil de poet naţional de mare popularitate.
Regina Elisabeta îi datorează lui Alecsandri, în mare parte, cunoştinţele ei despre legendele şi poeziile populare româneşti şi, la rândul ei, îi mulţumeşte poetului, traducându-i în germană mai multe poezii şi dedicându-i cartea "Durch die Jahrhunderte" („De prin veacuri", 1885): "Prea iubitului şi stimatului poet Vasile Alecsandri, neobositului culegător de poezie populară
Pe Nicolae Grigorescu îl prezintă cititorilor germani prin două ilustraţii după picturi (un ciobănaş şi o ţărăncuţă) pe care le adaugă cărţii "In der Lunc" ("În luncă. O idilă", 1904): "Grigorescu şi-a studiat ţara ca nimeni altul, iar tablourile sale reflectă strălucirea soarelui nostru şi melancolia câmpiilor noastre întinse şi a munţilor maiestuoşi". Iar lui Enescu îi scrie, în 1910, o altă dedicaţie în limba germană, cu litere de aur, pe un tablou cu portretul ei: "Doresc copilului meu sufletesc, George Enescu, ca un artist pe măsură să îl cânte peste o sută de ani, cu aceeaşi evlavie cu care l-a cântat el astăzi pe Beethoven!", punându-l în rând cu cei mai importanţi compozitori ai lumii.
- Ce a legat-o pe Elisabeta sufleteşte de soţul ei, Carol I?
- Amândoi, Carol I şi Elisabeta, erau legaţi de aceleaşi noţiuni de datorie şi morală şi, în calitate de suverani ai României, s-au văzut ca având o misiune comună, de cuplu regal, aceea de a moderniza politic, cultural şi economic România şi, probabil, şi de a demonstra cu mândrie reuşita lor, ţării din care au venit, cât şi familiilor lor.
În plus, amândoi au promovat artele, au restaurat monumente şi au contribuit financiar la ridicarea edificiilor noi în România. Regina explică astfel activitatea de scriitoare şi dorinţa ei de popularitate: "Profit de fiecare şedere a mea în Germania, pentru a-mi populariza versurile şi povestirile... E un lucru bun că în Germania am reuşit să reiau câteva relaţii temeinice... Acum, oamenii sunt interesaţi chiar şi de mica noastră ţară şi vor mereu să le povestesc despre ea". În Germania, într-adevăr, regina-scriitoare Carmen Sylva era foarte cunoscută la vremea ei. Cel mai mare succes ca scriitoare l-a avut cu poveştile şi povestirile despre România. Prin ele, a făcut cunoscut regatul României în Europa, aşa cum relatează şi Mite Kremnitz, care i-a fost doamnă de onoare şi coautoare a unor romane epistolare: "Fără îndoială că opera lui Carmen Sylva a împrumutat strălucire şi de la Coroana României, dar şi Regina a asociat numelui României aripile fanteziei, prin care ţara s-a putut ridica deasupra pământului cu mult mai mult decât ar fi putut fără de ea. Reuşitele Regelui au adus României un renume mai mic decât numele de scriitoare al Reginei sale".
- Ce cărţi ale lui Carmen Sylva se găsesc pe piaţa românească şi care este cartea dumneavoastră preferată?
- Dintre toate operele sale, personal, îmi plac cel mai mult "Poveştile Peleşului", pe care le consider cele mai reuşite şi din punct de vedere literar. De asemenea, apreciez multe din aforismele şi cugetările ei. În România, în ultimii ani, au fost publicate mai multe cărţi din opera sa: câteva ediţii de aforisme, un roman epistolar scris împreună cu Mite Kremnitz, diferite ediţii ale "Poveştilor Peleşului", o antologie de poezii traduse în româneşte, memoriile Reginei în două volume, iar anul acesta, a apărut o frumoasă antologie de poveşti şi poezii, la Editura "Curtea Veche" din Bucureşti. Bineînţeles, cel mai mult mă bucură apariţia cărţii mele "Regina-poetă Carmen Sylva. Literatura în serviciul Coroanei", la Editura All, din Bucureşti, în traducerea românească a Monicăi Livia Grigore, cu o prefaţă a Alteţei Sale Principele Radu, despre Regina Elisabeta, şi conţinând numeroase
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
