Întâlniri peste întâlniri, negocieri în spatele uşilor închise, fojgăială prin Parlament, legi pregătite să netezească drumul validării noii forme a legii fundamentale a statului. E atâta râvnă şi agitaţie în jurul modificării Constituţiei, că te şi miri cum de acţiunea nu i-a fost pasată spre ducere la îndeplinire lui Dan Şova, la Ministerul Marilor Proiecte! Dacă toată graba aceasta nu ar prevesti un 2014 plin de complicaţii în plan intern şi dacă nu ar ascunde, prin cotloanele diverselor amendamente, o mulţime de capcane politicianiste, despre care omul de rând habar nu are, ar mai fi cum ar fi... Modificarea Constituţiei e necesară, a arătat-o, cu asupra de măsură, prelungita criză politică iscată după căderea Guvernului Mihai Răzvan Ungureanu şi încheiată, abia recent, prin deja celebrul "armistiţiu" dintre premierul Victor Ponta şi preşedintele Traian Băsescu. Însă Uniunea Social-Liberală ţine morţiş să profite de atuul majorităţii confortabile şi de relativa acalmie socială, pentru a-şi duce la bun sfârşit planul de castrare a funcţiei prezidenţiale a României. Aici, numele lui Traian Băsescu nu mai contează atât de mult: esenţial este ca, măcar în viitorul previzibil, guvernanţii să nu mai aibă surprizele pe care le-au avut, cu un preşedinte voluntar şi încăpăţânat, "jucător", cum s-a dovedit a fi cel în funcţie, până la recenta pace cu Ponta. Pe scurt, preşedintele pierde prerogativa numirii premierului, în favoarea partidului care a obţinut cel mai mare număr de mandate parlamentare; în situaţia unei remanieri, şeful statului nu va putea refuza propunerea de numire a unui ministru; în plus, premierul obţine atribuţii extinse de reprezentare a ţării la reuniunile Uniunii Europene. Peste toate, mandatul prezidenţial se reduce la 4 ani. Preşedintele devine, practic, un fel de pitic de grădină: prietenos şi docil!
E limpede: în vreme ce un referendum validat, precum cel în care românii au decis reducerea numărului de parlamentari este complet ignorat, cele mai importante prevederi ale noului proiect constituţional subliniază obsesia noii puteri pentru impunerea unui preşedinte slab la conducerea României. Calculul e previzibil: concentrarea puterii în mâinile micilor camarile partinice (dacă nu, uneori, chiar transpartinice) care fac jocurile numirilor liderilor de partide şi, în final, al premierilor. Astfel definită, conform noului proiect, România va deveni, mai mult decât acum, moşia unui grupuscul de 10-20 de oameni sus-puşi, care o pot conduce după bunul plac.
Şi pentru ca totul să fie limpede, ultima demonstraţie de forţă a USL este votarea, miercuri, a unei noi legi, care prevede ca, pentru validarea unui referendum, să fie necesară prezenţa a doar 30% dintre cetăţenii cu drept de vot, în loc de 50% plus unu, cum e acum! De ce 30% şi nu 7%, n-ar fi mai simplu? Constituţia trebuie să treacă cu orice preţ. Iar pentru asta, la limită, ar putea fi de ajuns chiar şi un sondaj de opinie, realizat sumar, eventual printre simpatizanţii USL, undeva la iarbă verde, la o muzică de voie bună, un grătar şi un mititel...