DIABETUL ÎN 3 EXEMPLE

Stilul de viaţă constituie un factor decisiv

Diabet: un diagnostic care dă fiori pretutindeni în lume, unui număr tot mai mare de oameni, şi tot mai de timpuriu. Ţările europene dezvoltate au circa 7 mi­lioane de bolnavi sub tratament, la care se adaugă anual în jur de 270.000 de cazuri noi. "Cifrele sunt alar­mante", avertizează diabetologii. "În special la diabe­tul de tip 2, modul de viaţă ne­sănătos joacă un rol impor­tant. Îndată după al doilea război mondial, rata diabetului în Europa nu depăşea 1%. La data aceea, oamenii făceau majori­tatea drumurilor pe jos şi se hră­neau cu mare economie. În pre­zent, diabe­ticii repre­zintă aproxi­mativ 10% din totalul populaţiei".
Referitor la mecanismul bolii: rolul principal în această afecţiune este de­ţinut de pancreas. În situaţia ideală, el secretă hormonul numit insulină în cantitate suficientă, reglând astfel pre­zenţa zahărului din sânge. Când celulele din organism nu mai reacţionează la acest hormon, specialiştii vor­besc despre o rezistenţă la insu­lină: pancreasul secretă din ce în ce mai multă şi valo­rile glicemiei cresc.
Periculos este faptul că diabetul nu provoacă dureri, în schimb, atacă, deja din stadiul incipient, vasele de sânge şi nervii - iar simptomele, cum sunt setea exa­ge­rată, urinările frecvente şi creşterea în greutate, nu pot fi atribuite exclusiv acestei afecţiuni metabolice.
În mare parte, diabetul e determinat genetic, totuşi, studiile ştiinţifice arată că declanşarea lui este în mod cert favorizată de supraponderalitate şi sedentarism. Şi invers, reducerea greutăţii corporale şi fortificarea mus­culaturii fac ca organismul să devină din nou re­ceptiv la insulină, să aibă nevoie de o cantitate mai mică şi s-o valorifice mai rapid.
Aşadar, stilul de viaţă constituie un factor decisiv. Este un aspect confirmat şi în scrisorile cititorilor noş­tri dedicate rubricii "Aşa m-am vindecat". Am selectat dintre ele trei cazuri, ce dovedesc că riscul diabetului poate fi mult micşorat dacă învăţăm să trăim sănătos.

"Mi-a fost clar că o băgasem pe mânecă rău de tot"

Toma Leon trăieşte în Baia Mare, este de meserie manager şi ani de zile viaţa lui s-a desfăşurat într-un ritm infernal: muncea zi şi noapte, fuma, consuma prea mult alcool şi era supraponderal. La aniversarea unui prieten, o cunoştinţă apropiată, directorul unei firme importatoare de aparate pentru măsurarea glicemiei, i-a invitat pe cei prezenţi să facă testul. "Ca să ne dis­trăm", cum spune astăzi Leon. Pentru el, însă, gluma a avut urmări cât se poate de serioase. Cifra afişată de glucometru îl obliga să facă urgent o vizită la medic. N-a mai stat pe gânduri, s-a dus chiar în ziua următoare: "Într-adevăr, glicemia mea de­pă­şea valorile admise". A primit diagnos­ticul de dia­bet tipul 2.
I s-au prescris tablete care ar fi trebuit să-i mic­şoreze ponderea zahărului în sânge, însă efectul a fost nul. A suplimentat doza, a luat un alt medi­cament, mai puternic. "După un an şi ceva, medi­cul mi-a recomandat injecţiile cu insulină. Atunci mi-a fost clar că o băgasem pe mânecă rău de tot. Pentru că nici prin gând nu-mi trecea să fac in­jecţii". În acel moment, Toma Leon se decide să acţioneze pe cont propriu: citeşte o întreagă lite­ratură de specialitate despre boala sa, discută cu me­dici şi farmacişti, în scurtă vreme îşi clarifică direc­­ţiile de acţiune: trebuie să schimbe alimen­taţia, să facă mai multă mişcare, să ducă o viaţă mai echilibrată. Re­nunţă la postul pe care-l ocupa, îşi înfiinţează o mică firmă proprie şi defineşte trei piloni pe care se va spri­jini existenţa lui de acum înainte: măsurarea glic­emiei, o dietă sănătoasă şi un program consecvent de activi­tate fizică.
Măsurarea nivelului glicemiei ca­pă­tă pentru el o în­semnătate vitală: "Am cheltuit enorm cu consuma­bilele necesare testării, dar voiam nea­părat să aflu cum mi se modifică valo­rile dacă mănânc o bu­cată de ciocolată sau dacă mă plimb în pas alert o ju­mă­­tate de oră". Taie fără milă mân­cărurile grase şi dul­ciurile din meniu şi desco­peră bucă­tăria axa­tă pe pro­duse proas­pete, de sezon. Înlocuieşte plimbările cu aler­gări: la început douăzeci de minute, apoi trei­zeci, mai târziu, va avea cu­rajul să se înscrie la un maraton. "A trebuit să-mi dau eu însumi ghes ca să fac mişcare, mi-am căutat ceva care să fie posibil în orice condiţii, ca să elimin din start eschivările şi pretextele. Alergarea este un lucru simplu". Eforturile lui au fost încununate de succes: după un an, Toma Leon cântăreşte cu 20 kg mai puţin, glice­mia i s-a normalizat, nu mai are ne­voie de medicamente.
Acum, poate trece în faza de experi­men­tare: "Fiind­că nu voiam să mă abţin de la dulciuri pentru tot restul vieţii". Prin ur­mare, mănâncă ciocolată şi observă că gli­cemia i-a urcat la 130. O măsoară din nou după 45 de minute de alergare şi constată că a scăzut la 100, deci la o valoare nor­mală. În acelaşi timp, devine exigent în privinţa calităţii: "Mănânc numai cioco­la­tă amăruie cu conţinut ridicat de cacao, nicio­dată din cea ieftină, nu merită".

"N-am crezut că diabetul poate fi ţinut la respect prin alimentaţie"

Schimbarea alimentaţiei a fost metoda prin care şi-a redus glicemia şi timişo­reanca Sidonia Raţ. La 49 de ani, ea reu­şise să se lase de fumat, dar în scurt timp luase în greu­tate mai mult de 16 kilogra­me. Aproape con­comi­tent, fusese diag­nos­­ticată cu o tiroidită Hashimoto şi un diabet de tip 2. "Medicul mi-a spus că una dintre boli o poate declanşa pe cealaltă". Deşi de­pista­rea diabetului n-a fost chiar o sur­priză, în­trucât mama şi bu­nica ei sufereau şi ele de această afec­ţiune, Sidonia Raţ a înţeles repede că se im­punea o schim­­bare: "Sunt genul de om care spune: «Am o pro­blemă, să ve­dem cum o pot re­zolva»". A des­coperit o variantă de nutriţie ba­zată pe indicele glicemic al alimentelor, care menţine glice­mia la cote scăzute şi activează arderea grăsimilor. Metoda i s-a potrivit ca o mă­nuşă, căci încercase deja destule diete şi nu mai avea chef de inter­dicţie. Faptul că i se cerea doar să nu mă­nânce dul­ciuri din abundenţă n-o deranja: "Eu prefer, oricum, mâncărurile picante". S-a hrănit cu porţii mari de legume, salate, fructe, peşte şi lactate fără grăsimi. După un an şi jumătate dăduse jos 19 kilo­grame şi va­lorile glicemiei se plasau în intervalul de referinţă. "Co­lesterolul şi trigliceridele reveniseră, de asemenea, la normal", se bucură Sido­nia Raţ, care a adoptat de­finitiv acest stil de alimentaţie. "N-am crezut că dia­betul poate fi ţinut la respect prin alimentaţie", spune ea.

"Când circumferinţa abdomenului depăşeşte 88 cm la femei şi 102 cm la bărbaţi, situaţia devine critică"

"Scăderea în greutate este una din căile de com­batere a diabetului", confirmă medicii. Deşi greutatea corporală nu deţine un rol primordial: "Valorile glice­miei şi colesterolului pot creşte chiar şi în condiţiile unui indice de masă corporală care nu atrage atenţia. Im­portantă este circumferinţa abdo­me­nului. Când ea depăşeşte 88 de centi­metri la femei şi 102 centimetri la băr­baţi, situaţia devine critică". Studiile au pus în evidenţă faptul că depozitul de grăsime de pe abdomen este responsabil pentru o serie de suferinţe grave, care decurg din diabet, cum ar fi infarctul mio­car­dic sau accidentul vascular cerebral. Cine doreşte să se pro­tejeze împotriva lor n-are încotro: trebuie să-şi regân­dească alimentaţia şi să facă mai multă mişcare.

"Niciodată n-am permis ca diabetul să-mi influenţeze decisiv viaţa"

Medicii sportivi recomandă sporturile de rezistenţă, ca alergarea şi plimbările pe bicicletă, dar se poate şi alt­fel: Ana Lopad din Bucureşti dansează cu entuziasm tango şi astfel a găsit o variantă de activitate fizică pe placul ei. În urmă cu un deceniu, ziarista, pe atunci în vârstă de 20 de ani, a fost diagnosticată cu diabet. Într-un mod dramatic şi cu totul neaşteptat. "De la o căzătură petrecută într-o excursie, m-am ales cu o rană urâtă la coccis, care nu voia cu niciun chip să se vin­dece. După ce m-am chinuit câteva săptămâni, m-am dus, în sfârşit, la spital, mai mult la insistenţele pă­rinţilor mei. Mi s-a luat sânge la camera de gardă şi, doar câteva minute mai târziu, un rezident a intrat în încăpere ca o furtună, s-a repezit la mine şi mi-a făcut o injecţie cu insulină. Glicemia mea era atât de cres­cută, încât el se temuse că voi intra în comă". Diag­nosticul a fost fără echivoc şi ire­versibil: diabet - şi anume, tipul 1. Aceasta este o boală autoimună, în care pancreasul nu mai produce de­loc insulină. Hormo­nul trebuie in­jec­tat pe toată durata vieţii. Din acel moment, lucrurile s-au precipitat pentru Ana Lopad. S-a străduit să se informeze cât mai exact şi, ca ziaristă, s-a specializat în domeniul medical. Cu toate acestea: "Niciodată n-am permis ca diabetul să-mi influenţeze decisiv viaţa. Nu l-am lăsat să devină un obstacol între mine şi lucrurile care mă pasionau, de pildă călătoriile în străinătate". A plecat în documen­tări de săptămâni întregi, cu provizia de insulină adă­pos­tită într-o geantă frigorifică. Şi rutina cotidiană se desfăşoară fără pro­bleme. Prietenii şi colegii nu sunt în niciun fel intimi­daţi de diabetul ei. "La restaurant, pot să-mi fac re­pe­de, pe sub masă, injecţia cu insulină. Nu observă ni­meni".
Exemplele pe care le-am prezentat aici inspiră în­credere şi dau curaj. Ele confirmă ceea ce reiese din studiile ştiinţifice de dată recentă: cine reuşeşte să-şi menţină valorile glicemiei în echilibru are şansa reală de a duce o viaţă normală şi îndelungată. Diabetologii afirmă totuşi: "Este de preferat să nu ajungem până acolo. Astăzi există posibilitatea de a stabili, chiar şi cu 15 ani înainte, dacă o persoană riscă sau nu să se îm­bol­năvească de diabet. Iar cine ia măsuri din timp îl va evita sau, cel puţin, îl va controla medicamentos, fiind scutit de injecţiile cu insulină".


UN DIAGNOSTIC DE DIABET TIP 2 -
ŞI CE SE ÎNTÂMPLĂ DUPĂ ACEEA?

* În mod normal, cel care stabileşte dacă glice­mia dvs. a depăşit limitele normale este medicul de familie. Un prim indiciu în această privinţă îl dă glicemia măsu­rată pe stomacul gol, una din analizele de rutină, nelip­site din examenele medicale perio­dice. În cazul când se constată că valorile se menţin ridicate pe o perioadă mai lungă, se efectuează un test mai complex: glicemia provocată, care va da un verdict sigur.
* Pasul următor este vizita la diabetolog. El va pre­scrie un tratament şi totodată vă va oferi îndru­mările necesare pentru modul dvs. de viaţă de aici înainte: cum să vă hrăniţi, să faceţi mişcare, să com­bateţi stresul.
* Măsurarea glicemiei este importantă. La înce­put, o face diabetologul, şi tot el stabileşte intervalele dintre măsurători.
* Diabetul e o boală perfidă, căci nu se manifestă prin dureri, însă deteriorează nervii şi vasele de sânge, în consecinţă, toate organele. De aceea, este obligatoriu să-l trataţi.
* Îngrijiri zilnice - Diabeticii suferă adesea de infla­maţii ale gingiei, motiv pentru care sunt esenţiale igiena rigu­roasă şi prezentarea cu regularitate la stomatolog, pentru înlăturarea tartrului de pe dinţi. De asemenea, vârfurile dege­telor sunt iritate, din cauza deselor înţepături pentru testele de glicemie. Contra inflamaţiei şi a îngroşării pielii puteţi folosi cremele de mâini cu acid lactic şi uree (ex. de la Eucerin sau Eubos).