"Puterea de adaptare a bacteriilor este incredibilă"
- În ultima vreme, furia viruşilor şi a bacteriilor pare de nestăpânit. Vaccinurile preventive şi tratamentele cu antibiotice pierd, în mod dramatic, lupta cu ele. Ce este de făcut?
- Cu peste 300 de ani în urmă, s-a lansat empiric prima speranţă notabilă în combaterea bolilor transmisibile: vaccinarea. O sută de ani mai târziu, Louis Pasteur realiza la Paris primele vaccinuri "ştiinţifice" (anticărbunos şi antirabic), pornind de la descoperirea şi clasificarea bacteriilor. Ulterior, în urma cercetărilor şi a observaţiilor ştiinţifice din domeniul microbiologic, vaccinurile au cunoscut o dezvoltare şi o diversificare fără precedent, fiind până în prezent mijloacele de bază în prevenirea bolilor transmisibile. Fără vaccinuri nu s-ar fi eradicat boli grave precum variola, poliomielita, difteria, tetanosul, febra tifoidă etc., care au făcut sute de milioane de victime de-a lungul istoriei! Din păcate, o importantă categorie de boli infecţioase bacteriene nu beneficiază, în prezent, de protecţia prin vaccinare. Şi asta, deoarece ori nu s-au descoperit vaccinurile adecvate, ori răspândirea acestor boli nu a suscitat interesul pentru producerea "industrială" de vaccinuri specifice. În plus, vaccinurile (care, în principiu, vizează "educarea" organismului în vederea confruntării ulterioare cu microorganismele agresoare) nu mai sunt necesare, o dată ce boala s-a declanşat!
Cercetările din microbiologia medicală, realizate în perioada 1930-1948, pentru necesităţile terapeutice majore, au dus la o altă descoperire revoluţionară: antibioticele. Bacteriologul britanic Alexander Fleming a avut o intuiţie uluitoare şi a pus bazele unei noi practici medicale - antibioterapia. Entuziasmul anilor 1940-1960 a fost însă repede umbrit de semnalarea unor populaţii bacteriene rezistente la antibiotice. S-au invocat atunci mai multe ipoteze: fie zestrea lor genetică le conferea rezistenţă la unele antibiotice, fie din speciile cunoscute ca sensibile, pe parcursul tratamentului, se selectau bacterii rezistente, care determinau evoluţii nefavorabile, recidive sau chiar decese.
Treptat, s-a dezvoltat o nouă ramură a patologiei infecţioase, respectiv "patologia prin microorganisme antibiorezistente", similară evoluţiilor de dinaintea descoperirii antibioticelor. Astfel, s-a conturat un nou front de luptă antibacterian, în care dispunem de două strategii:
* Descoperirea de noi antibiotice - politică acceptată de marii producători din domeniul farmaceutic, însă dificil de realizat, din cauza costurilor imense necesare pentru cercetarea şi promovarea noilor produse. În plus, producătorii se tem că bacteriile vor găsi noi posibilităţi de adaptare, dezvoltând rezistenţă la tratament, aşa cum s-a întâmplat cu toate antibioticele cunoscute.
* "Raţionalizarea" utilizării antibioticelor - practică global promovată, care implică folosirea antibioticelor doar în funcţie de sensibilitatea bacteriilor şi numai sub supraveghere medicală în ceea ce priveşte durata tratamentului şi dozele recomandate.
"Autovaccinul este o alternativă fezabilă faţă de creşterea alarmantă a rezistenţei microorganismelor la antibiotice"
- Mai există o cale, pe care v-o propunem ca temă a acestui interviu: autovaccinul. Ce înseamnă şi cum se realizează el?
- Pentru izolarea şi studiul agentului infecţios (bacterie, virus), trebuie să prelevăm materiale biologice de la pacient. Acestea au, de regulă, o încărcătură microbiană mare, motiv pentru care manipularea lor, ca şi a microorganismelor izolate, se face după reguli de biosiguranţă bine definite, cu echipamente special destinate acestei activităţi. Tehnicile de recoltare sunt adaptate fiecărui tip de prelevat: sânge, urină, materii fecale, exsudat faringian, secreţii purulente din plăgi traumatice sau chirurgicale. Din materialul biologic prelevat izolăm bacteria dominantă a infecţiei, pe care o studiem prin cultivare şi testări specifice, pentru a descoperi antibioticul la care este sensibilă. Ulterior, din culturi pure, realizăm o suspensie bacteriană pe care o inactivăm, o repartizăm în fiole şi o controlăm din nou pentru siguranţă (sterilitate, toxicitate etc.). Ele se administrează sub formă de injecţii. Există şi autovaccinuri speciale, pentru administrare digestivă, la care prepararea se face conform unor proceduri aparte.
- În ce tipuri de infecţii se recomandă tratamentul cu autovaccin?
Mecanismul de acţiune al autovaccinului este bazat pe stimularea specifică a capacităţii imune proprii organismului faţă de bacteria determinantă a infecţiei. Mobilizarea mijloacelor de apărare imună îi dă organismului capacitatea să acţioneze ţintit asupra microorganismului cauzal, pe termen lung (câteva luni - un an), astfel încât structurile patologice afectate să fie refăcute, iar şansele de recidivă să scadă semnificativ.
În ultimii ani, cercetătorii şi-au amplificat studiile în domeniul imunomodulatorilor, considerând că autovaccinul poate fi o alternativă terapeutică fezabilă şi în faţa creşterii alarmante a nivelului şi a răspândirii rezistenţei microorganismelor la antibiotice. Puterea de adaptare a acestor "vieţuitoare" este incredibilă! Ele au dovedit capacitatea să dezvolte rezistenţă chiar şi într-un mediu ostil, reprezentat de utilizarea inadecvată a antibioticelor în scopuri terapeutice la om, dar mai ales la animale, pentru stimularea creşterii şi rentabilizarea "animalului de consum"...
"Autovaccinul ne protejează de infecţii specifice o lungă durată de timp, uneori chiar definitiv"
- Autovaccinul implică un tratament injectabil subcutanat, la interval de 3-5 zile, în doze crescătoare. De regulă, nu se administrează doza următoare decât după dispariţia reacţiilor locale (uşoară durere şi induraţie la palpare) sau generale (rareori, stare subfebrilă). Dacă intervalul dintre inoculări depăşeşte 6 zile sau dacă reacţiile sunt foarte intense, administrarea se opreşte şi se consultă medicul terapeut. În acest context, administrarea unui autovaccin - schema completă - durează între 2 şi 3 luni.
- Există contraindicaţii la autovaccin?
- Ca la oricare terapie, anumite categorii de pacienţi nu pot beneficia de acest tratament: * În primul rând, pacienţii cu imunodepresie congenitală ori dobândită (infecţioasă - bolnavi cu HIV sau medicamentoasă - pacienţi cu transplant sau sub corticoterapie, chimioterapie citostatică etc.) nu răspund adecvat din punct de vedere imun. * Pacienţii cu boli febrile intercurente sau în convalescenţă după aceste boli (2-4 săptămâni), dar şi bolnavii cu stări de insuficienţă organică gravă (hepatică, renală, cardiacă, respiratorie) nu pot beneficia de vaccinoterapie. Nici cei aflaţi în evoluţii avansate ale unor boli consumptive, debilitante nu suportă sau nu răspund adecvat şi - în consecinţă - nu pot face această terapie. * De asemenea, administrarea autovaccinului este contraindicată pe întreaga durată a sarcinii.
- În timpul tratamentului, pacienţii trebuie să respecte anumite recomandări?
- În general, autovaccinurile se suportă uşor. Există însă recomandări de care pacienţii trebuie să ţină cont: * Concomitent cu autovaccinul şi cel puţin două luni după finalizarea terapiei se vor evita tratamentele imunodepresoare (se va consulta medicul terapeut). * Administrarea se întrerupe în cazul evoluţiei unei boli febrile acute sau la instalarea unei sarcini pe durata tratamentului. * Este admisă şi chiar se recomandă antibioterapia ţintită faţă de agentul cauzal, rezultatele fiind benefice şi de durată.
- După terapia cu autovaccin, infecţiile mai pot recidiva?
- Fondul imun benefic atinge nivelul maxim după circa 15 zile de la sfârşitul tratamentului cu autovaccin şi are un nivel protector specific minimum un an. Autovaccinul ne protejează de infecţii specifice o lungă durată, uneori definitiv, pentru că rămâne o "memorie imunologică", ce poate acţiona favorabil în cazul unei noi agresiuni a aceluiaşi microorganism. Recidive pot să apară atunci când infecţia nu a fost eradicată după primul tratament cu autovaccin, caz în care se recomandă repetarea unei noi cure. Uneori, se poate produce o reinfectare (mai ales în cazul infecţiilor urinare) cu o altă bacterie sau cu aceeaşi specie bacteriană, însă un alt tip antigenic, caz în care se recomandă o nouă strategie terapeutică.
- Cât costă un astfel de tratament?
Informaţii despre prepararea autovaccinurilor se pot obţine de la Laboratorul de analize al Institutului Naţional de Microbiologie "Cantacuzino" - Splaiul Independenţei nr. 103, sector 5, Bucureşti,
tel. 021/306.91.00 (interior 103) sau 021/306.92.37
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
