"Puterea de adaptare a bacteriilor este incredibilă"
- În ultima vreme, furia virușilor și a bacteriilor pare de nestăpânit. Vaccinurile preventive și tratamentele cu antibiotice pierd, în mod dramatic, lupta cu ele. Ce este de făcut?
- Cu peste 300 de ani în urmă, s-a lansat empiric prima speranță notabilă în combaterea bolilor transmisibile: vaccinarea. O sută de ani mai târziu, Louis Pasteur realiza la Paris primele vaccinuri "științifice" (anticărbunos și antirabic), pornind de la descoperirea și clasificarea bacteriilor. Ulterior, în urma cercetărilor și a observațiilor științifice din domeniul microbiologic, vaccinurile au cunoscut o dezvoltare și o diversificare fără precedent, fiind până în prezent mijloacele de bază în prevenirea bolilor transmisibile. Fără vaccinuri nu s-ar fi eradicat boli grave precum variola, poliomielita, difteria, tetanosul, febra tifoidă etc., care au făcut sute de milioane de victime de-a lungul istoriei! Din păcate, o importantă categorie de boli infecțioase bacteriene nu beneficiază, în prezent, de protecția prin vaccinare. Și asta, deoarece ori nu s-au descoperit vaccinurile adecvate, ori răspândirea acestor boli nu a suscitat interesul pentru producerea "industrială" de vaccinuri specifice. În plus, vaccinurile (care, în principiu, vizează "educarea" organismului în vederea confruntării ulterioare cu microorganismele agresoare) nu mai sunt necesare, o dată ce boala s-a declanșat!
Cercetările din microbiologia medicală, realizate în perioada 1930-1948, pentru necesitățile terapeutice majore, au dus la o altă descoperire revoluționară: antibioticele. Bacteriologul britanic Alexander Fleming a avut o intuiție uluitoare și a pus bazele unei noi practici medicale - antibioterapia. Entuziasmul anilor 1940-1960 a fost însă repede umbrit de semnalarea unor populații bacteriene rezistente la antibiotice. S-au invocat atunci mai multe ipoteze: fie zestrea lor genetică le conferea rezistență la unele antibiotice, fie din speciile cunoscute ca sensibile, pe parcursul tratamentului, se selectau bacterii rezistente, care determinau evoluții nefavorabile, recidive sau chiar decese.
Treptat, s-a dezvoltat o nouă ramură a patologiei infecțioase, respectiv "patologia prin microorganisme antibiorezistente", similară evoluțiilor de dinaintea descoperirii antibioticelor. Astfel, s-a conturat un nou front de luptă antibacterian, în care dispunem de două strategii:
* Descoperirea de noi antibiotice - politică acceptată de marii producători din domeniul farmaceutic, însă dificil de realizat, din cauza costurilor imense necesare pentru cercetarea și promovarea noilor produse. În plus, producătorii se tem că bacteriile vor găsi noi posibilități de adaptare, dezvoltând rezistență la tratament, așa cum s-a întâmplat cu toate antibioticele cunoscute.
* "Raționalizarea" utilizării antibioticelor - practică global promovată, care implică folosirea antibioticelor doar în funcție de sensibilitatea bacteriilor și numai sub supraveghere medicală în ceea ce privește durata tratamentului și dozele recomandate.
"Autovaccinul este o alternativă fezabilă față de creșterea alarmantă a rezistenței microorganismelor la antibiotice"
- Mai există o cale, pe care v-o propunem ca temă a acestui interviu: autovaccinul. Ce înseamnă și cum se realizează el?
- Pentru izolarea și studiul agentului infecțios (bacterie, virus), trebuie să prelevăm materiale biologice de la pacient. Acestea au, de regulă, o încărcătură microbiană mare, motiv pentru care manipularea lor, ca și a microorganismelor izolate, se face după reguli de biosiguranță bine definite, cu echipamente special destinate acestei activități. Tehnicile de recoltare sunt adaptate fiecărui tip de prelevat: sânge, urină, materii fecale, exsudat faringian, secreții purulente din plăgi traumatice sau chirurgicale. Din materialul biologic prelevat izolăm bacteria dominantă a infecției, pe care o studiem prin cultivare și testări specifice, pentru a descoperi antibioticul la care este sensibilă. Ulterior, din culturi pure, realizăm o suspensie bacteriană pe care o inactivăm, o repartizăm în fiole și o controlăm din nou pentru siguranță (sterilitate, toxicitate etc.). Ele se administrează sub formă de injecții. Există și autovaccinuri speciale, pentru administrare digestivă, la care prepararea se face conform unor proceduri aparte.
- În ce tipuri de infecții se recomandă tratamentul cu autovaccin?
- Recomandarea majoră a tratamentului cu autovaccin o reprezintă infecțiile localizate (cronice sau recidivante) "rebele" la gama de antibiotice de care dispunem. Teoretic, autovaccinurile se pot prepara din orice bacterie izolată dintr-un proces patologic cronic, însă cel mai frecvent beneficiază de această terapie infecțiile urinare, infecțiile bronșice și rinosinuzale și îndeosebi infecțiile stafilococice osoase sau cutanate. De asemenea, autovaccinul este recomandat în bolile cronice ale pacienților hipersensibilizați la unul sau mai multe antibiotice.
Mecanismul de acțiune al autovaccinului este bazat pe stimularea specifică a capacității imune proprii organismului față de bacteria determinantă a infecției. Mobilizarea mijloacelor de apărare imună îi dă organismului capacitatea să acționeze țintit asupra microorganismului cauzal, pe termen lung (câteva luni - un an), astfel încât structurile patologice afectate să fie refăcute, iar șansele de recidivă să scadă semnificativ.
În ultimii ani, cercetătorii și-au amplificat studiile în domeniul imunomodulatorilor, considerând că autovaccinul poate fi o alternativă terapeutică fezabilă și în fața creșterii alarmante a nivelului și a răspândirii rezistenței microorganismelor la antibiotice. Puterea de adaptare a acestor "viețuitoare" este incredibilă! Ele au dovedit capacitatea să dezvolte rezistență chiar și într-un mediu ostil, reprezentat de utilizarea inadecvată a antibioticelor în scopuri terapeutice la om, dar mai ales la animale, pentru stimularea creșterii și rentabilizarea "animalului de consum"...
"Autovaccinul ne protejează de infecții specifice o lungă durată de timp, uneori chiar definitiv"
- Cum se face și cât durează un tratament cu autovaccin?
- Autovaccinul implică un tratament injectabil subcutanat, la interval de 3-5 zile, în doze crescătoare. De regulă, nu se administrează doza următoare decât după dispariția reacțiilor locale (ușoară durere și indurație la palpare) sau generale (rareori, stare subfebrilă). Dacă intervalul dintre inoculări depășește 6 zile sau dacă reacțiile sunt foarte intense, administrarea se oprește și se consultă medicul terapeut. În acest context, administrarea unui autovaccin - schema completă - durează între 2 și 3 luni.
- Există contraindicații la autovaccin?
- Ca la oricare terapie, anumite categorii de pacienți nu pot beneficia de acest tratament: * În primul rând, pacienții cu imunodepresie congenitală ori dobândită (infecțioasă - bolnavi cu HIV sau medicamentoasă - pacienți cu transplant sau sub corticoterapie, chimioterapie citostatică etc.) nu răspund adecvat din punct de vedere imun. * Pacienții cu boli febrile intercurente sau în convalescență după aceste boli (2-4 săptămâni), dar și bolnavii cu stări de insuficiență organică gravă (hepatică, renală, cardiacă, respiratorie) nu pot beneficia de vaccinoterapie. Nici cei aflați în evoluții avansate ale unor boli consumptive, debilitante nu suportă sau nu răspund adecvat și - în consecință - nu pot face această terapie. * De asemenea, administrarea autovaccinului este contraindicată pe întreaga durată a sarcinii.
- În timpul tratamentului, pacienții trebuie să respecte anumite recomandări?
- În general, autovaccinurile se suportă ușor. Există însă recomandări de care pacienții trebuie să țină cont: * Concomitent cu autovaccinul și cel puțin două luni după finalizarea terapiei se vor evita tratamentele imunodepresoare (se va consulta medicul terapeut). * Administrarea se întrerupe în cazul evoluției unei boli febrile acute sau la instalarea unei sarcini pe durata tratamentului. * Este admisă și chiar se recomandă antibioterapia țintită față de agentul cauzal, rezultatele fiind benefice și de durată.
- După terapia cu autovaccin, infecțiile mai pot recidiva?
- Fondul imun benefic atinge nivelul maxim după circa 15 zile de la sfârșitul tratamentului cu autovaccin și are un nivel protector specific minimum un an. Autovaccinul ne protejează de infecții specifice o lungă durată, uneori definitiv, pentru că rămâne o "memorie imunologică", ce poate acționa favorabil în cazul unei noi agresiuni a aceluiași microorganism. Recidive pot să apară atunci când infecția nu a fost eradicată după primul tratament cu autovaccin, caz în care se recomandă repetarea unei noi cure. Uneori, se poate produce o reinfectare (mai ales în cazul infecțiilor urinare) cu o altă bacterie sau cu aceeași specie bacteriană, însă un alt tip antigenic, caz în care se recomandă o nouă strategie terapeutică.
- Cât costă un astfel de tratament?
- Recomandarea și prepararea unui autovaccin este o responsabilitate medicală importantă. Autovaccinul este un "unicat" terapeutic, la care se muncește mult: prelevare de probe, cultivare, identificare, antibiogramă (etape biosecurizate) și - bineînțeles - control de calitate cu exigențe identice cu ale oricărui produs farmaceutic. Cu toate acestea, costurile terapiei cu autovaccin nu le depășesc pe cele ale antibioticelor, îndeosebi pe ale celor recent introduse în practică, mai greu accesibile. Oricum, trebuie reținut că autovaccinul este "ultimul cartuș" în lupta cu infecțiile cronice recidivante, pentru care au fost epuizate alte posibilități terapeutice!
Informații despre prepararea autovaccinurilor se pot obține de la Laboratorul de analize al Institutului Național de Microbiologie "Cantacuzino" - Splaiul Independenței nr. 103, sector 5, București,
tel. 021/306.91.00 (interior 103) sau 021/306.92.37