Miracolul polonez! Expresia face de ani de zile înconjurul lumii. E vorba, evident, despre modul în care o ţară fostă socialistă, la fel ca şi România, a izbutit să scape din umbrele trecutului comunist, ba chiar să devină un model economic pentru Comunitatea Europeană. Singura ţară care n-a fost lovită de criză. Ţara care îşi susţine cu fermitate opiniile la forumurile europene, izbutind să atragă cei mai mulţi bani. O ţară căreia i se simte de la distanţă patriotismul, demnitatea şi dorinţa de-a performa. O ţară pe care am vrut s-o cunoaştem îndeaproape, ca să-i înţelegem "miracolul". S-ar putea aplica şi la noi? În două numere consecutive ale "Formulei AS", colegii noştri CIPRIAN RUS şi ION LONGIN POPESCU vor relata ce-au văzut şi ce-au înţeles din călătoria lor în Polonia.
Profesor de Politologie la Universitatea din Varşovia, impecabil vorbitor de limbă română, căsătorit cu o româncă şi bun cunoscător al istoriei şi al prezentului ţării noastre, dr. Bartlomiej Zdaniuk e o referinţă pe orice temă de comparaţie între Polonia şi România, aşa că a acceptat cu multă deschidere un dialog despre "Modelul polonez", despre resursele ambiţiei şi forţei extraordinare cu care Polonia s-a impus în ultimii ani în Europa, dar şi despre preocupările comune ale ţărilor noastre, după căderea comunismului şi intrarea în Uniunea Europeană. Un dialog sincer şi franc, în care, nu o dată, Bartlomiej Zdaniuk vorbeşte despre România cu patima şi cu dragul cu care vorbeşti despre a doua ta ţară.
Tradiţie şi catolicism
- În România, Polonia este văzută ca un miracol, când vine vorba despre adaptarea la rigorile Uniunii Europene şi capacitatea sa uimitoare de atragere a fondurilor europene. Am venit aici, la Varşovia, să vedem de unde vine această determinare a Poloniei în ambiţia lucrului bine făcut, care a impresionat Europa.
- Aş porni de la o constatare foarte simplă: ca să realizezi un proiect, trebuie să ai o societate dispusă să respecte câteva principii de bază. Noi avem, în Polonia, o tradiţie statală mai lungă decât România, bunăoară, iar acest lucru are efectele sale până în zilele noastre. Statul polonez a apărut în 966 şi cred că de aici vine şi un sentiment puternic de respect faţă de lege. Apoi, când vorbim despre Polonia, nu putem să nu vorbim despre catolicism. Tradiţia catolică are două consecinţe: în primul rând e, din nou, o sursă de drept, de principii, iar în al doilea rând, vine cu un fel anume de a privi obedienţa. Când eşti romano-catolic, faci parte dintr-o anumită ţară, dar există, în acelaşi timp, şi o autoritate suprastatală, Vaticanul. De aceea, poate, clerul romano-catolic de la noi a avut o raportare mai curajoasă faţă de statul comunist - cardinalul Stefan Vyszynski, primatul Poloniei până în 1981, cardinalul Karol Wojtyla, devenit Papa Ioan Paul al II-lea, Jerzy Popieluszko, care a fost beatificat după ce a fost ucis de serviciile secrete comuniste în 1984. La noi a existat mereu o opoziţie puternică la comunism din partea bisericii, iar ziarele bisericii erau, de fapt, ziare de opoziţie. Acest lucru e valabil şi azi în Polonia, unde avem un post de radio, o televiziune şi un ziar înfiinţate de preotul Tadeusz Rydzyk, care nu sunt doar posturi religioase, ca Trinitas în România, ci au şi atitudine anti-liberală şi împotriva viziunii de integrare europeană care se realizează în momentul de faţă.
- Vorbind despre liderii religioşi şi politici, ajungem la problema elitelor, o temă delicată în societăţile post-comuniste. Când se discută despre calitatea îndoielnică a clasei politice actuale, în România, lucrul acesta se motivează prin distrugerea elitelor de către regimul comunist. Care e, din acest punct de vedere, experienţa Poloniei?
- Şi la noi, ca şi în România, o mare parte a intelectualităţii a fost persecutată sau obligată să plece în străinătate. Numai că noi am reuşit să închegăm o diaspora puternică, mai ales la Londra şi la Paris. Existau institute de cercetare, reviste, publicaţii în poloneză. În cazul României, eu cred că diaspora nu a reuşit să coaguleze o structură comună puternică. Au fost mai multe insurecţii realizate de polonezi cu sprijin din diaspora: prima în 1794. A fost apoi perioada napoleoniană. Napoleon a venit şi a luptat pentru cauza noastră, atât de mare era influenţa poloneză în Franţa! Apoi, au fost insurecţiile din 1830 şi 1863, care au creat sentimentul foarte puternic de naţiune, de încredere a polonezilor în forţele proprii. De aici, capacitatea extraordinară de rezistenţă a polonezilor. Dacă mă gândesc la cazul României, constat că o evoluţie atât de adâncă nu s-a întâmplat. Eu cred că în perioada Regatului Vechi nu a fost în România o politică suficient de puternică pentru conştientizarea politică şi economică a poporului. S-au făcut investiţii, s-a construit podul peste Dunăre de la Cernavodă, l-aţi avut pe Aurel Vlaicu, deci tehnică de cel mai înalt nivel, s-au construit drumuri, s-a dezvoltat Bucureştiul, deci România a progresat extraordinar atunci, dar eu spun că tot atunci s-au ratat reformele adevărate în adâncul societăţii. De aceea, parcă, sentimentul naţional, coeziunea din societatea poloneză, nu a prins în România în aceeaşi măsură. A venit apoi perioada interbelică, România Mare a devenit un stat foarte important, un stat independent, numai că nu s-a reuşit conştientizarea acestui fapt capital la nivelul omului de rând. De multe ori am senzaţia, mai ales în zona Vechiului Regat, a unui sentiment de "localitate". Eu sunt aici, în satul meu, la mine acasă, şi prea puţin mă interesează ce face statul, fie el familia Brătianu, fie el familia Ceauşescu, fie PSD sau PDL...
- Polonia a fost în ultimii ani, după intrarea în UE, nu doar o voce distinctă şi fermă, când a trebuit să îşi apere interesele, ci şi cel mai performant dintre statele nou intrate în Uniune, în privinţa atragerii de fonduri europene. Sunteţi consideraţi un model, de către analiştii internaţionali.
De ce nu foloseşte România piaţa estică?
- La deja 4 ani de la debutul crizei economice, Polonia nu a cunoscut recesiunea, continuă să crească din punct de vedere economic, chiar dacă ritmul a mai încetinit. Cum o duce, de fapt, Polonia, dincolo de laudele legate de absorbţia de fonduri europene şi de indicatorii economici care sunt încă pe verde?
- La noi, e adevărat, nu a fost recesiune. Noi am avut mereu o cerere internă destul de importantă, dar o bună parte a exporturilor mergea în Germania. Fiindcă s-a complicat situaţia acolo, nici debuşeul nostru nu mai e cum era. Dar mai avem un debuşeu important, piaţa estică, pe care România nu o foloseşte: Ucraina, Belarus... De 10 ani, de când merg în România, nu am cunoscut niciun român care să fi văzut Ucraina, să fi călătorit acolo. În România, în continuare, Ucraina e egal cu Rusia. Or, nu e deloc aşa! Nu înţeleg de ce, de 20 de ani, e boicotată o piaţă de 40 de milioane de locuitori, într-o ţară în care poţi intra fără viză!
Revenind la situaţia Poloniei, desigur, avem o economie care a luat avânt şi s-a dezvoltat, dar nu într-atât încât să avem un nivel de trai foarte bun. Motiv pentru care mulţi polonezi aleg în continuare să muncească în străinătate. Peste 70.000 de polonezi se nasc, an de an, în Marea Britanie! Deci, e loc de mai bine. Am obţinut foarte multe fonduri, dar nu suficient pentru dezvoltarea pe care noi ne-o dorim. Avem o creştere economică de 1 sau 2% cu atâtea fonduri absorbite şi ne gândim, cu teamă, ce s-ar fi întâmplat dacă nu am fi atras aceste fonduri... Deci, încercăm să vedem mai departe nişte succese cum ar fi acesta, cu atragerea de fonduri. Nu ne place să ne culcăm pe o ureche.
Trăim un fel de colonizare
- După începutul crizei, Europa întreagă e în fierbere. Se vorbeşte despre o întărire a Uniunii Europene, despre cedarea de suveranitate, cum se raportează Polonia la aceste provocări?
- Întrebarea pe care ne-o punem acum este ce viziune a statului e mai bună pentru noi. Puterea de acum e liberală, vrea ca totul să fie privatizat. Şi ce constatăm acum? Am deschis piaţa noastră, a intrat capitalul străin, a cumpărat tot ce era de cumpărat, ce-a mai rămas? Au mai rămas şcoli, universităţi, acum ar trebui să le vindem şi pe astea şi apoi, eventual, să vindem şi pământul de sub ele? Necazul comun cu al vostru, al românilor, e că nu ne-a rămas mai nimic. România mai are petrol, mai are nişte resurse, unele privatizări de la voi au fost reuşite: Dacia e un exemplu care a cucerit Europa în plină criză, pe când la noi, era o fabrică de maşini în care, în anii '80, lucrau 30.000 de persoane, şi care acum nu mai există. Ne plângeam acum 15 ani, că fabricile trebuie închise pentru că nu sunt profitabile. Bun, te doare braţul, îl tai şi nu te mai doare. Dar nu mai ai braţul! La fel şi cu întreprinderile comuniste. Am avut şantierele navale... S-au închis! Ne-a mai rămas doar industria de exploatare a cărbunelui. Dar vine deja o presiune foarte puternică să închidem industria asta, pentru că dăunează mediului înconjurător. Cărbunele nu mai e bun, trebuie să trecem la energia nucleară. Spre deosebire de România, noi nu avem nici un reactor nuclear. Avem impresia că e, din nou, un fel de colonizare şi îmi amintesc ce scandal a fost în Franţa, în 2003, când am cumpărat avioane F-16 din America. Au fost foarte supăraţi că nu am cumpărat din Europa. De aceea, noi ne punem mari întrebări legate de independenţa noastră. Pentru noi independenţa a fost un lucru foarte important şi de aceea vrem să fim trataţi echivalent cu un francez sau cu un german.
- Totuşi, în bugetul european pentru 2014-2020, Polonia a negociat şi a obţinut peste 100 de miliarde de euro, o sumă extraordinară faţă de alte state, care au primit mai puţin decât şi-ar fi dorit...
- Foarte bine că am obţinut 100 de miliarde de euro, dar, în continuare, subvenţia pentru agricultorii polonezi e mai mică decât cea pentru agricultorii francezi şi germani. Cred că şi Polonia, şi România, trebuie să-şi definească foarte clar priorităţile, iar aceste priorităţi trebuie realizate. În Uniunea Europeană suntem cu toţii prieteni, asta e foarte bine, dar fiecare are interesele sale, care trebuie apărate.
- Sunteţi un fin cunoscător al situaţiei din România. Unde credeţi că ar trebui schimbat ceva, cât de repede, pentru ca lucrurile să meargă mai bine?
- Încă din martie 1990, în Polonia a fost votată o lege de descentralizare. Mie îmi povesteşte un primar din România că nu poate construi drumul, pentru că nu îi dă bani Consiliul Judeţean. Cum adică nu îţi dă bani? Competenţele primarului şi ale Consiliului Judeţean trebuie clarificate, nu se mai poate ca unul să fie blocat de celălalt, pentru că nu e membru în partidul lui! Apoi, în 2007, tot la noi, în Polonia, a fost votată o altă lege, a regionalizării. Noi eram 49 de voievodate, asemănător aproape cu România. Acum mai avem 16 "judeţe". Se ştie clar cum e creat bugetul local şi primarul este independent pe banii lui. Dacă în România primarul este responsabil teoretic, dar practic el depinde de CJ, acest lucru trebuie schimbat imediat. Dacă aş fi un om important în România, primul lucru pe care l-aş schimba ar fi acesta, pentru că vremea trece, iar banii voştri, banii pentru dezvoltarea României, rămân blocaţi la Bruxelles.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
